CtEDO 30.11.2004 Auto

AFFAIRE VRANA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

RESPONDENT
CZE
HOTĂRÂRE
30.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE VRANA c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA VRÁNA c. REPUBLICA CEHĂ Cererea nr. 70846/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 30 noiembrie 2004 DEFINITIVF 28/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Vrana c. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din: domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, judecători Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 9 noiembrie 2004, Renunță hotărârea adoptată aici, adoptată la această dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află o cerere (n 70846/01) îndreptată împotriva Republicii Cehe și al cărei resortisant al acestui stat, Tomáš Vrána ( (2) Reclamantul este reprezentat de dl Nespala, avocat la Čelákovice. Guvernul ceh ( La 23 aprilie 1996, reclamantul a fost acuzat de jaf armat (lupaž) comis ca complicitate. La 26 aprilie 1996, acesta a fost pus în detenție provizorie în temeiul hotărârii Tribunalului de District (okresní soud) La 20 mai 1996, Tribunalul Regional (krajský soud) din Ústí nad Labem a respins recursul reclamantului îndreptat împotriva deciziei menționate. 6. La 27 august 1996, anchetatorul a ridicat împotriva reclamantului alte patru capete de acuzare, respectiv zborul (krádež) , încălcarea libertății domiciliului (porušování domovní svobody) La 25 septembrie 1996, reclamantul și cei doi co-inculpați ai săi au fost acuzați în mod oficial. 7. Între timp, la 11 septembrie 1996, el a solicitat ca un refuz să fie pronunțat și ca reclamantul să fie eliberat. (8) La 10 aprilie 1997, tribunalul regional a decis să retrimite cazul procurorului pentru a efectua o examinare mai aprofundată și pentru a menține reclamantul în detenție. Acțiunile reclamantului și procurorului au fost respinse de Curtea Superioară (vschní soud) din Praga la 30 iunie 1997. (9) La 24 septembrie 1997, reclamantul a solicitat reexaminarea motivelor detenției sale și adoptarea unei decizii de nejudiciare. 10. La 10 octombrie 1997, cererea sa de extindere a fost respinsă de instanța de district. Reclamantul a atacat-o printr-o acțiune. 11. La 5 noiembrie 1997, tribunalul regional a anulat decizia din 10 octombrie 1997, considerând că reclamantul a solicitat revizuirea motivelor detenției sale, nu extinderea acesteia. 12. La 19 noiembrie 1997, procurorul a pronunțat un refuz în procedura privind cele patru capete de acuzare invocate împotriva reclamantului la 27 august 1996, din lipsă de probe. 13. La 28 noiembrie 1997, reclamantul și complicele său au fost acuzați în mod oficial de jaf armat. 14. La 16 decembrie 1997, reclamantul a solicitat să fie eliberat, susținând că nu există motive relevante pentru a-l menține în detenție. 15. La 27 februarie 1998, Tribunalul Regional a decis să retrimite cazul procurorului pentru ca acesta să completeze examinarea cazului. El a decis, de asemenea, să mențină reclamantul în detenție, iar recursurile acestuia și ale procurorului au fost respinse la 15 aprilie 1998 de către Curtea Supremă care, la 24 aprilie 1998, a respins cererea președintelui Camerei de a prelungi detenția reclamantului. Aceasta a arătat că termenul legal de doi ani pentru detenție a expirat și că nu se poate afirma că acuzațiile penale nu au putut fi finalizate din cauza complexității cazului sau din alte motive serioase. 16. La 31 ianuarie 2000, procurorul a acuzat din nou pe reclamant de jaf armat. 17. La 14 iunie 2001, acesta din urmă a introdus o acțiune constituțională (ústavní stížnost), în care se plângea de întârzierile din procedură. 18. La 9 octombrie 2001, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a declarat recursul inadmisibil pentru neobosirea căilor de atac, considerând că reclamantul nu ridicase obiecția sa în fața organelor sistemului judiciar. 19. La 3 decembrie 2002, Tribunalul Regional a stabilit o audiere pentru 15 și 16 mai 2003. Aceasta a trebuit să fie amânată până la 25 septembrie 2003, reclamantul fiind absent din cauza bolii. Această ultimă audiere a fost anulată fără a se stabili o nouă dată. 20. Între timp, la 4 septembrie 2003, Tribunalul a emis un mandat de a lua împotriva unuia dintre co-inculpații reclamantului. 21. Ședința următoare, stabilită pentru 27 și 29 noiembrie 2003, a fost amânată până la 11 și 12 februarie 2004 din cauza absenței unuia dintre co-inculpați și apoi până la 13 mai 2004 din cauza bolii președintelui camerei. Potrivit guvernului, reclamantul nu s-a prezentat la această audiere care, prin urmare, nu putea fi ținută. Procedura penală este încă pendinte. I. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție: * TOATE persoanele au dreptul ca cauza lor să fie ascultată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 24. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 aprilie 1996 prin acuzarea reclamantului și nu s-a încheiat încă și, prin urmare, a durat opt ani și șase luni pentru o instanță. A. Cu privire la admisibilitate 25. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, aceasta subliniază că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. B. Pe fondul 26, potrivit guvernului, durata acestor proceduri se explică în principal prin complexitatea cazului care punea sub semnul întrebării trei co-inculpați de jaf armat, o infracțiune relativ gravă a cărei anchetă este de obicei complicată. Guvernul susține că cazul reclamantului solicita colectarea și examinarea unui număr mare de probe. A adăugat că absența unuia dintre cei trei acuzați a dus la o amânare a audierilor. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, guvernul susține că și-a cerut scuze pentru audierile desfășurate în perioada 15-16 mai 2003, recunoscând totuși relevanța motivelor pentru care persoana în cauză nu era prezentă în fața instanței regionale și observă, de asemenea, că, cu o ocazie, reclamantul se abținea de la audieri fără niciun motiv întemeiat. În ceea ce privește comportamentul instanțelor naționale, guvernul susține că acestea au acționat într-un ritm mai susținut, referindu-se la opinia reclamantului conform căreia, până în 2000, procedura a îndeplinit cerințele art. 6 alin. (1) din Convenție. Guvernul a recunoscut că, după 31 ianuarie 2000, cursul procedurii a fost întârziat de factori obiectivi, cum ar fi volumul mare de muncă al Tribunalului Regional; numai până la sfârșitul anului 2002, acesta putea continua în mod corespunzător cazurile. 27. Reclamantul contestă teza guvernului, în special în ceea ce privește complexitatea cazului său și faptul că nu și-a cerut scuze pentru absența sa la audieri. De asemenea, susține că durata procedurii se explică și prin faptul că autoritățile responsabile de cazul său nu erau capabile să colecteze probe necesare pentru a-și stabili vinovăția. El observă, în cele din urmă, că statul este responsabil pentru întârzierile cauzate de înjunghierea instanțelor sale. 28. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 29. În ceea ce privește complexitatea cauzei, Curtea admite că, având în vedere natura acuzațiilor prezentate, în special a celor de jaf armat, împotriva reclamantului și a co-inculpaților săi, autoritățile judiciare au trebuit să se confrunte cu anumite dificultăți legate de numărul de probe care trebuie adunate; totuși, Curtea consideră că acest lucru nu poate justifica perioade atât de lungi pentru un singur grad de jurisdicție. 30. Pe de altă parte, Curtea nu percepe niciun element care să demonstreze că, în orice stadiu al procedurii, reclamantul a contribuit la prelungirea nejustificată a bunei sale desfășurări. 31. Pe de altă parte, Curtea consideră că comportamentul autorităților nu este lipsit de critici. În special, Comisia constată că au trecut mult timp între trimiterea cauzei de către instanța regională la procuror (a se vedea punctele 15-16 de mai sus) și între acuzarea reclamantului de jaf armat și stabilirea primelor audieri în fața instanței regionale (a se vedea punctele 16 și 19 de mai sus), pe care complexitatea cazului nu o poate explica. 32. Curtea amintește în această privință că art. 6 alineatul (1) obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil ( Portington c. Grecia, Hotărârea din 23 septembrie 1998, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1998-VI, p. 2633, alineatul 33). 33. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 34. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 35. Reclamantul solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit, fără a preciza o sumă, și să se supună înțelepciunii Curții. 36. Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, ea îi acordă 8 000 EUR ( 38. Reclamantul solicită, de asemenea, 145 000 CZK (4,575 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și 25 000 CZK (790 EUR) pentru cele suportate în fața Curții. 39. Guvernul constată că cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne nu au avut nicio legătură de cauzalitate cu durata procedurii și consideră că suma solicitată de reclamant pentru cheltuielile suportate în fața Curții este exagerată și propune o sumă care nu depășește 500 EUR. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 790 EUR pentru procedura în fața Curții și o acordă reclamantului. C. Interese moratorii 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii din facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă; A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; A spus (a) Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 8 000 EUR (8 000 EUR) pentru daune morale și 790 EUR (770 EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; aceste sume trebuie convertite în moneda națională a statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului; (b) de la expirarea termenului menționat și până la plată, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 30 noiembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-10-05
0,96
AFFAIRE HRADECKÝ c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE HRADECKÝ c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (Requête n o 76802/01) ARRÊT STRASBOURG 5 octobre 2004 DÉFINITIF 02/02/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subi
CtEDO 2005-09-06
0,96
AFFAIRE VOLF c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE VOLF c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE ( Requête n o 70847/01) ARRÊT STRASBOURG 6 septembre 2005 DÉFINITIF 06/12/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir
CtEDO 2004-10-26
0,96
AFFAIRE JÍRŮ c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE JÍRŮ c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (Requête n o 65195/01) ARRÊT STRASBOURG 26 octobre 2004 DÉFINITIF 26/01/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
CtEDO 2005-09-20
0,96
AFFAIRE NEMETH c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE NEMETH c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE ( Requête n o 35888/02) ARRÊT STRASBOURG 20 septembre 2005 DÉFINITIF 20/12/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut su
CtEDO 2005-04-12
0,96
AFFAIRE MAŘÍK c. REPUBLIQUE TCHEQUE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MAŘÍK c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (Requête n o 73116/01) ARRÊT STRASBOURG 12 avril 2005 DÉFINITIF 12/10/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
Sursă