A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50930/99 prezentate de Mehmet Nurettin MATUR și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 30 noiembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mes Mularoni Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 19 august 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie FACUTă Reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către A.G. Akyol, avocat la Ankara. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 8 aprilie 1993, orașul Ankara (inclusiv administrația) a luat decizia de a-i expropria pe solicitanți de pe terenul lor și, ulterior, le-a plătit o indemnizație de expropriere. La 30 octombrie 1997, în dezacord cu valoarea indemnizației, reclamanții au sesizat instanța de mari instanțe din Ankara cu o acțiune în creștere a acesteia. Prin hotărârea din 11 iunie 1998, Tribunalul a primit cererea reclamanților și a condamnat administrația să le plătească o indemnizație suplimentară de 2 990 175 025 de lire turcești (TRL, aproximativ 10 466 EUR (EUR)), împreună cu dobânzi moratoriu simple la rata legală care urmează să curgă începând cu 3 decembrie 1997, data transferului de proprietate asupra bunurilor către administrație. Reclamanții au inițiat o procedură de executare forțată. Prin hotărârea din 30 noiembrie 1998, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. În perioada 5 noiembrie 1998 - 8 ianuarie 1999, reclamanții au obținut plata despăgubirii lor suplimentare, cu dobânzi moratorii la rata legală, adică o sumă totală de 5 799 175 000 TRL (aproximativ 16 190 EUR). Dreptul și practica internă relevantă Curtea face trimitere la hotărârile și deciziile deja pronunțate în acest domeniu (a se vedea, printre altele, Akac Turcia. , Hotărârea din 23 septembrie 1998, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1998 VI, Denli c. Turcia, n 68117/01, 23 iulie 2002 și Arabac. Turcia (dec.), n 65714/01, 7 martie 2002). Date economice Efectele inflației în Turcia sunt indicate pe listele indicelui prețurilor cu amănuntul publicate de Institutul de Statistică de Stat. În cazul în care, în conformitate cu art. 4 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 62888,9 mai mult, 64913,5 mai puțin și 67753,9 GRIEFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de întârzierea statului în plata despăgubirii suplimentare de expropriere și a ratei reduse a dobânzii moratoriu aplicate datoriilor statului. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții susțin că nu dispuneau de o cale de atac eficientă în dreptul intern pentru a obliga statul să le plătească rapid indemnizația suplimentară de expropriere. 1 din Protocolul nr. 1 nu impune o despăgubire integrală în toate cazurile de expropriere. Prevalând de marea marjă de apreciere de care se bucură statele contractante în ceea ce privește exproprierea, acesta susține că un echilibru corect între interesul general și protecția dreptului la respectarea bunurilor a fost menținut în cazul de față. În plus, acesta susține că plata despăgubirii suplimentare s-a încheiat la o lună după decizia internă definitivă și că, prin urmare, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a fost încălcat în speță. Reclamanții contestă această teză. Curtea constată că reclamanții au obținut o suplimentare de 2 990 175 025 TRL, a cărei ultimă plată a fost efectuată la 8 ianuarie 1999, adică la aproximativ o lună după decizia internă definitivă și la un an după transferul proprietății asupra bunurilor către administrație. Valoarea totală a plăților efectuate între noiembrie 1998 și ianuarie 1999 este de 5 799 175 000 TRL. Conform metodei adoptate deja în cauza Akac Turcia. (hotărâre citată mai sus), Curtea consideră că, pentru a aprecia prejudiciul material suferit de solicitanți, trebuie să se ia în considerare decalajul dintre suma plătită efectiv reclamanților și cea pe care ar fi primit-o în cazul în care creanța lor ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară de la exproprierea bunurilor lor. Luând în considerare indiciile care figurează pe lista publicată de Institutul de Statistică de Stat, la data plății, valoarea compensației suplimentare ar fi fost de 5 887 245 686 TRL, ceea ce este ușor mai mare decât suma atinsă de solicitanți. Într-adevăr, suma plătită acestora din urmă, și anume 5 799 175 000 TRL, corespunde la aproximativ 98,5 % din suma pe care ar fi trebuit să o atingă. Curtea a considerat deja că o mică diferență care a avut loc în calcul se poate interpreta ca o marjă de apreciere cauzată de metoda acesteia (a se vedea mutatis mutandis Arabac În cazul de față, plata unei sume mult mai mici decât cea a compensației integrale nu compromite echilibrul corect dintre protejarea interesului general și cea a drepturilor reclamanților. În sfârșit, Curtea consideră că plata despăgubirii suplimentare a avut loc într-un termen rezonabil în măsura în care ultima plată a fost efectuată la o lună după decizia internă definitivă (a se vedea în acest sens Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997 IV, § 35). Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții susțin că nu dispuneau de o cale de atac eficientă în dreptul intern pentru a obliga statul să le plătească rapid indemnizația suplimentară de expropriere. Având în vedere concluzia de mai sus, Curtea nu consideră că este necesar să examineze problema separat din perspectiva acestei dispoziții. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea inadmisibilă. Dollé J.-P. Costa Grefier Președinte Anexă Lista reclamanților Mehmet Nurettin Matur, născută în 1940, cu reședința la Sydney Dürdane Matur, născută în 1950, cu reședința la Ankara Fatoș Matur, născut în 1974, rezident în Ankara Cemal Matur, născut în 1973, rezident în Ankara Emre Matur, născut în 1981, rezident în Ankara Nuran Kati, născut în 1943 la Istanbul Neriman Yücel, născut în 1935 și rezident în Antalya
de la requête n
o
50930/99
présentée par Mehmet Nurettin MATUR et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 30 novembre 2004 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 19 août 1999,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, dont les noms figurent en annexe, sont des ressortissants turcs. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.G. Akyol, avocat à d'Ankara.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 8 avril 1993, la ville d'Ankara («
l'administration
») prit la décision d'exproprier les requérants de leur terrain. Par la suite, elle leur versa une indemnité d'expropriation.
Le 30 octobre 1997, en désaccord avec le montant de l'indemnité, les requérants saisirent le tribunal de grande instance d'Ankara d'une action en augmentation de celle-ci.
Par un jugement du 11 juin 1998, le tribunal accueillit la demande des requérants et condamna l'administration à leur verser une indemnité complémentaire de 2
990
175
025 livres turques (TRL, environ 10
466
euros (EUR)), assortie d'intérêts moratoires simples au taux légal à courir à partir du 3 décembre 1997, date de transfert de propriété des biens à l'administration.
Les requérants entamèrent une procédure d'exécution forcée.
Par un arrêt du 30 novembre 1998, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
Entre le 5 novembre 1998 et le 8 janvier 1999, les requérants obtinrent le paiement de leur indemnité complémentaire, assortie d'intérêts moratoires au taux légal, soit un montant total qui s'élevait à 5
799
175
000
TRL (environ 16
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
La Cour renvoie aux arrêts et décisions déjà rendus en la matière (voir, entre autres,
Aka c. Turquie
, arrêt du 23 septembre 1998,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
VI,
Denli c. Turquie
, n
o
68117/01, 23 juillet 2002, et
Arabacı c. Turquie
(déc.), n
o
65714/01, 7 mars 2002).
C.
Données économiques
Les effets de l'inflation en Turquie sont indiqués sur les listes de l'indice des prix de détail publiées par l'Institut des statistiques de l'Etat. D'après la liste pertinente, en prenant le chiffre «
100
» comme indice de base pour le mois d'octobre 1987 (période où ladite liste fut publiée par l'Institut), l'indice de l'inflation au mois de décembre 1997 (date de transfert de la propriété des biens expropriés à l'administration) atteint le chiffre de «
38535,8
», et celui des mois de novembre et décembre 1998 et janvier 1999 (période de versement de l'indemnité complémentaire) les chiffres de «
62888,9
», «
64913,5
» et «
67753,9
».
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignent du retard pris par l'Etat dans le paiement de l'indemnité complémentaire d'expropriation et de l'insuffisance du taux de l'intérêt moratoire appliqué aux dettes de l'Etat.
Invoquant l'article 13 de la Convention, les requérants allèguent qu'ils ne disposaient pas en droit interne de voie de recours efficace pour contraindre l'Etat à leur verser rapidement l'indemnité complémentaire d'expropriation.
1.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, les requérants se plaignent du retard pris par l'Etat dans le paiement de l'indemnité complémentaire d'expropriation et de l'insuffisance du taux de l'intérêt moratoire appliqué aux dettes de l'Etat.
Le Gouvernement souligne que l'article 1 du Protocole n
o
1 n'exige pas une indemnisation intégrale dans tous les cas d'expropriation. Se prévalant de la grande marge d'appréciation dont jouissent les Etats contractants en matière d'expropriation, il soutient qu'un juste équilibre entre l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens a été maintenu en l'espèce. Il fait valoir en outre que le paiement de l'indemnité complémentaire s'est terminé un mois après la décision interne définitive et que, de ce fait, l'article 1 du Protocole n
o
1 n'a pas été violé en l'espèce.
Les requérants contestent cette thèse.
La Cour note que les requérants ont obtenu un complément d'indemnité de 2
990
175
025
TRL, dont le dernier versement a été effectué le 8
janvier 1999, soit environ un mois après la décision interne définitive et un an après le transfert de propriété des biens à l'administration. Le montant total des paiements effectués entre novembre 1998 et janvier 1999 est de 5
799
175
000
TRL.
Selon la méthode déjà adoptée dans l'affaire
Aka c. Turquie
(arrêt précité), la Cour considère que, pour apprécier le préjudice matériel subi par les requérants, il faut prendre en considération le décalage entre le montant effectivement versé aux requérants et celui qu'ils auraient perçu si leur créance avait été ajustée pour tenir compte de l'érosion monétaire depuis l'expropriation de leurs biens.
En tenant compte des indices figurant sur la liste publiée par l'Institut des statistiques de l'Etat, à la date du paiement, le montant de l'indemnité complémentaire aurait été de 5
887
245
686 TRL, ce qui est légèrement supérieur à la somme touchée par les requérants. En effet, la somme versée à ces derniers, à savoir 5
799
175
000 TRL, correspond à environ 98,5
% du montant qu'ils auraient dû toucher.
La Cour a déjà estimé qu'une petite différence qui s'est produite dans le calcul pouvait s'interpréter comme une marge d'appréciation provoquée par la méthode de celui-ci (voir,
mutatis mutandis
,
Arabacı
, décision précitée). Le versement en l'espèce d'un montant très légèrement inférieur à celui de la compensation intégrale ne compromet pas le juste équilibre entre la sauvegarde de l'intérêt général et celle des droits des requérants.
Enfin, la Cour considère que le paiement de l'indemnité complémentaire a eu lieu dans un délai raisonnable dans la mesure où le dernier paiement a été effectué un mois après la décision interne définitive, (voir, en ce sens,
Akkuș c. Turquie
, arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil
1997
‑
Il s'ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Invoquant l'article 13 de la Convention, les requérants allèguent qu'ils ne disposaient pas en droit interne de voie de recours efficace pour contraindre l'Etat à leur verser rapidement l'indemnité complémentaire d'expropriation.
Eu égard à la conclusion formulée ci-dessus, la Cour n'estime pas nécessaire d'examiner la question séparément sous l'angle de cette disposition.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président
Annexe
Liste des requérants
1.
Mehmet Nurettin Matur, né en 1940, résidant à Sydney
2.
Dürdane Matur, née en 1950, résidant à Ankara
3.
Fatoș Matur, née en 1974, résidant à Ankara
4.
Cemal Matur, né en 1973, résidant à Ankara
5.
Emre Matur, né en 1981, résidant à Ankara
6.
Nuran Kati, née en 1943, résidant à Istanbul
7.
Neriman Yücel, née en 1935, résidant à Antalya