CtEDO 30.11.2004 Auto

ROSCA v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
30.11.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ROSCA v. MOLDOVA (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 6267/02 de Ion ROSCA împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 30 noiembrie 2004 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego Borrego, judecători și dl O'Boyle Grefierul Secțiunii O'Boyle Având în vedere cererea depusă la 21 noiembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Ion Roșca, este un național moldoven care s-a născut în 1943 și trăiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna. Nina Lozan, avocată practicată în Chișinău. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost acționar într-o bancă privată. În 1999 a avut o discordare cu banca cu privire la răscumpărarea a două mii de acțiuni și, prin urmare, a adus o acțiune împotriva băncii, cerând o compensație de 163.422 Moldovei Lei (MDL). La 21 septembrie 2000, Curtea de District Râșcani a constatat în favoarea reclamantului și i-a acordat 20.000 MDL. Atât reclamantul, cât și banca au apelat împotriva acestei hotărâri. La 14 februarie 2001, Curtea regională Chișinău a respins apelul reclamantului, dar a susținut apelul băncii. Prin hotărârea sa, a respins cererea reclamantului. La 17 aprilie 2001, Curtea de Apel a susținut recursul în casă și prin hotărârea sa a ordonat băncii să plătească reclamantului 102.653 (echivalentul de 8.959 EUR în acel moment ) . Hotărârea a devenit finală și executabilă în aceeași dată . În iunie 2001 Oficiul Procurorului General a depus o cerere de anulare a hotărârii Curții de Apel din 17 aprilie 2001 și a solicitat Curtea Supremă de Justiție pentru a susține hotărârea Curții Regionale Chișinău din 14 februarie 2001 La 11 iulie 2001, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea procurorului general de anulare și a anulat hotărârea finală a Curții de Apel din 17 aprilie 2001. Hotărârea Curții Regionale Chișinău din 14 februarie 2001 a devenit finală. Următoarele sunt extrase relevante din Codul de Procedură Civilă din 1964 abrogate la 12 iunie 2003. În conformitate cu art. 332 procurorul general și deputații săi, la cererea unei părți la procedură, ar putea depune o cerere de anulare la Curtea Supremă de Justiție împotriva unei decizii finale ale instanțelor interne. art. 333 prevedea cazurile în care o cerere de anulare ar putea fi depusă împotriva unei hotărâri finale. Aceste cazuri erau: - atunci când hotărârea finală nu avea o bază juridică sau a fost pronunțată în încălcarea legii sau că legea a fost aplicată în mod incorect; - atunci când instanța de emisie și-a depășit competența; - atunci când infracțiunile au fost comise de judecători în legătură cu hotărârea finală. art. 334 prevede că nu există nici un termen pentru depunerea unei cereri de anulare. În conformitate cu art. 335, cererea de anulare a fost făcută în formă scrisă și a trebuit să conțină motivele prevăzute la art. 333. Cererea de anulare a fost depusă în atât de multe exemplare, cât și participanții la procedura. Procurorul General sau deputații săi ar putea retrage cererea de anulare în orice moment înainte de închiderea procedurilor în acest caz prin aviz prealabil care declară motivele retragerii. În acest caz, părțile la procedură ar putea necesita continuarea procesului. art. 335/1 a afirmat că procedurile legate de cererea de anulare ar trebui să fie reglementate de normele prevăzute în capitolul 35 din Codul de Procedură Civilă și că prezența Procurorului General este obligatorie. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat. El susține, de asemenea, că dreptul său, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, la bucurarea pașnică a bunurilor a fost încălcat de către stat și, în special, prin hotărârea Curții Supreme de Justiție. HOTĂRÂREA Obiecția preliminară a Guvernului cu privire la presupusul abuz al dreptului de cerere În corespondența lor cu grefierul, Guvernul susține o obiecție preliminară că reclamantul a abuzat de dreptul de cerere, în sensul articolului 35 3 din Convenție. Acestea au trimis Curtea un raport de experți din septembrie 2004 care a stabilit că expresia „plus 10-20%” dintr-un document prezentat de reclamant la instanța de primă instanță în anul 2000 a fost scrisă mai târziu decât restul textului. În concluzie, Guvernul susține că reclamantul a falsificat acest document și solicită Curții să declare cererea sa inadmisibilă pentru abuz. În răspuns, reclamantul a trimis raportul unui alt expert, care a confirmat că expresia „plus 10-20%” a fost scrisă mai târziu decât restul documentului. Cu toate acestea, a stabilit că nu a fost posibil să se spună atunci când exact această expresie a fost adăugată. Expertul a concluzionat că ar fi putut fi adăugată în document chiar și câteva ore mai târziu. În baza celor de mai sus, reclamantul susține că faptul că au fost scrise câteva cuvinte mai târziu decât restul documentului nu dovedește de sine că documentul a fost falsificat. El afirmă că legislația moldovenească nu interzice introducerea de modificări sau corecții chiar și în documentele oficiale. Curtea constată că litigiul dintre părți nu are nici o relevanță în cazul în cauză. Principala chestiune a acestui caz este anularea unei hotărâri finale în urma unei cereri de anulare a procurorului general și nu a cauzei hotărâte de instanțe interne. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la echitatea procedurii. art. 1, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal...” Guvernul a susținut că hotărârea Curții Supreme de Justiție a fost legală în toate condițiile, în timp ce reclamantul a susținut că nu a fost. Curtea se referă la jurisprudența sa în sensul că unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinei juridice, care necesită, printre altele, , în cazul în care instanțele au stabilit în cele din urmă o problemă, hotărârea lor nu ar trebui pusă la îndoială (a se vedea Brumărescu c. România [GC], nr. 28342/95, § 62, 28 octombrie 1999). Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, în sensul articolului 35 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru a-l declara inadmisibil. Reclamantul se plânge că dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor sale a fost încălcat ca urmare a hotărârii Curții Supreme de Justiție, care a susținut cererea de anulare. Invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Guvernul nu a abordat în mod expres problema în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenția, având în vedere Brumărescu jurisprudența, deși au susținut că hotărârea Curții Supreme de Justiție nu a încălcat dreptul reclamantului în temeiul Convenției. Reclamantul nu este de acord cu Guvernul, dar nu a abordat problema de tip Brumărescu ridicată de Curte. Curtea consideră că plângerea susține probleme serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că această plângere nu este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu a fost stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea admisibilă, fără a aduce atingere fondurilor cauzei.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2005-03-22
0,96
CASE OF ROSCA v. MOLDOVA
7. The applicant, Mr Ion Roşca, is a Moldovan national who was born in 1943 and lives in Chişinău. He was a shareholder in a private bank. 8. In 1999 he had a disagreement with the bank as to the redemption of two thousand shares and conseq
CtEDO 2007-10-09
0,94
BURLEA v. MOLDOVA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 24344/02 by Galina BURLEA against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 9 October 2007 as a Chamber composed of: Mr J. Casadevall, President, Mr G. Bonello, Mr K. Tra
CtEDO 2005-03-22
0,94
CASE OF ROSCA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
avocat din Chişinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vitalie Pârlog. 3. Reclamantul a pretins, în special, că dreptul său la un proces echitabil şi dreptul său la protecţia proprietăţii a
CtEDO 2007-11-27
0,94
DARCIUC v. MOLDOVA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 24330/02 by Piotr DARCIUC against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 November 2007 as a Chamber composed of: Sir Nicolas Bratza, President, Mr J. Casadevall, Mr
CtEDO 2004-11-30
0,94
ROSCA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"
Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei, efectuată de către asociaţia obştească „Juriştii pentru drepturile omului” SECŢIUNEA A PATRA DECIZIE CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA Cererii nr. 6267/02 depusă de Ion ROŞCA împotriva Republ
Sursă