ROSCA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 6267/02

depusă de Ion ROȘCA

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 30 noiembrie 2004, în cadrul unei Camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dl

J.

Borrego Borrego,

judecători

,

și dl

M. O’Boyle

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 noiembrie 2001,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Ion Roșca, este cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în 1943 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Nina Lozan, avocat din Chișinău.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul era acționar al unei bănci private. În 1999, el a avut o neînțelegere cu banca referitor la răscumpărarea a două mii de acțiuni și, ca urmare, el a intentat o acțiune împotriva băncii, solicitând compensații de 163,422 lei moldovenești (MDL).

La 21 septembrie 2000, Judecătoria sectorului Rîșcani a hotărât în favoarea reclamantului și i-a acordat MDL 20,000. Atât reclamantul, cât și banca au depus apel împotriva acestei hotărâri.

La 14 februarie 2001, Tribunalul municipiului Chișinău a respins apelul reclamantului, însă a admis apelul băncii. Prin decizia sa, instanța a respins pretenția reclamantului. Reclamantul a depus recurs.

La 17 aprilie 2001, Curtea de Apel a Republicii Moldova a admis recursul și prin decizia sa a indicat băncii să plătească reclamantului MDL 102,653 (echivalentul a 8,959 euro (EUR) la acea dată). Decizia a devenit irevocabilă și executorie la aceeași dată.

În iunie 2001, Procuratura Generală a depus recurs în anulare la decizia Curții de Apel a Republicii Moldova din 17 aprilie 2001, solicitând Curții Supreme de Justiție să mențină decizia Tribunalului municipiului Chișinău din 14 februarie 2001.

La 11 iulie 2001, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare al Procurorului General și a casat decizia irevocabilă a Curții de Apel a Republicii Moldova din 17 aprilie 2001. Decizia Tribunalului municipiului Chișinău din 14 februarie 2001 a devenit irevocabilă.

B.

Dreptul intern relevant

Următoarele sunt extrase relevante din Codul de procedură civilă din 1964 abrogat la 12 iunie 2003.

Conform articolului 332, Procurorul General și adjuncții lui, la cererea părților, puteau ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiție orice hotărâre irevocabilă a instanțelor de judecată.

Articolul 333 prevedea cazurile în care se putea declara recurs în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile. Aceste cazuri erau următoarele:

- când hotărârea pronunțată era lipsită de temei legal ori a fost adoptată cu încălcarea legii sau cu aplicarea greșită a acesteia;

- când instanța judecătorească a depășit atribuțiile sale;

- când s-au săvârșit infracțiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunțată.

Articolul 334 prevedea că recursul în anulare nu era limitat în termen.

Conform articolului 335, recursul în anulare trebuia declarat în scris și trebuia să indice motivele de anulare prevăzute de articolul 333. Recursul în anulare trebuia depus cu atâtea copii câți participanți la proces erau. Procurorul General sau adjuncții lui puteau retrage recursul în anulare în orice moment până la închiderea dezbaterilor în anulare, indicând motivele retragerii. În acest caz, părțile la proces puteau cere continuarea judecății.

Articolul 335/1 prevedea că judecarea recursului în anulare se efectua în conformitate cu dispozițiile stabilite în capitolul 35 din Codul de procedură civilă și că participarea Procurorului General era obligatorie.

PRETENȚII

ÎN DREPT

A.

Obiecțiile preliminare ale Guvernului cu privire la pretinsul abuz de dreptul de a depune o cerere individuală

În corespondența sa cu Grefierul, Guvernul a ridicat o obiecție preliminară, deoarece reclamantul a abuzat de dreptul de a depune o cerere individuală, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. El a trimis Curții un raport de expertiză datat din septembrie 2004 care a stabilit că fraza „plus 10-20%”, dintr-un document prezentat de reclamant primei instanțe în anul 2000, a fost scrisă mai târziu decât restul textului. În concluzie, Guvernul susține că reclamantul a falsificat acel document și cere Curții să declare cererea sa inadmisibilă pentru abuz.

În răspuns, reclamantul a trimis raportul unui alt expert, care a confirmat că fraza „plus 10-20%” a fost scrisă mai târziu decât restul documentului. Totuși, el a stabilit că era imposibil de a conchide când exact a fost adăugată acea frază. Expertul a conchis că ea putea fi adăugată în document chiar și câteva ore mai târziu. Bazându-se pe cele menționate mai sus, reclamantul pretinde că faptul că câteva cuvinte au fost scrise mai târziu decât restul documentului nu dovedește în sine că documentul a fost falsificat. El declară că legislația Republicii Moldova nu interzice introducerea modificărilor sau corectărilor chiar și în documente oficiale.

Curtea notează că disputa dintre părți nu prezintă nicio relevanță în această cauză. Principala chestiune în această cauză este casarea unei hotărâri irevocabile ca urmare a recursului în anulare al Procurorului General, dar nu fondul cauzei examinate de instanțele naționale. Prin urmare, obiecția preliminară urmează a fi respinsă.

B.

Admisibilitatea pretențiilor

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, ... a cauzei sale, de către o instanță ... care va hotărî, fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil...”

Guvernul a susținut că decizia Curții Supreme de Justiție a fost legală sub toate aspectele, în timp ce reclamantul a declarat că ea nu este legală.

Curtea se referă la jurisprudența sa, potrivit căreia unul din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care cere

inter alia

ca atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție (a se vedea,

Brumărescu v. Romania

, [GC], nr. 28342/95, § 62, 28 octombrie 1999).

Ea consideră că această pretenție ri

dică întrebări importante de fapt și de drept, care sunt de o așa complexitate că

rezolvarea lor depinde de examinarea fondului.

Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată

în sensul articolului

35 §

3 al Convenției. Niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.

Guvernul nu s-a referit, în mod expres, la chestiunea în baza articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție, în lumina jurisprudenței în cauza

Brumărescu

, deși el a susținut că decizia Curții Supreme de Justiție nu a încălcat dreptul reclamantului în conformitate cu Convenția. Reclamantul nu a fost de acord cu Guvernul, dar nu s-a referit la problema de tipul celei din

Brumărescu

ridicată de Curte.

Curtea consideră că această pretenție ridică întrebări importante de fapt și de drept, care sunt de o așa complexitate că rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului

35 §

3 al Convenției. Niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Declară

cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte