AFFAIRE GENITEAU c. FRANCE

AFFAIRE GENITEAU c. FRANCE (CtEDO, 2004)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL c. FRANȚA (solicitarea nr. 49572/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 decembrie 2004 DEFINITIVF 07/03/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Geniteau c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Cabral Barreto Jungwiert Butkevych mei Mularoni Jočienė, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 16 noiembrie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 49572/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze, printre care și un resortisant al acestui stat, Alain Genitau ( reclamantul a sesizat Curtea la 29 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Reclamantul s-a plâns de echitatea procedurii penale în care s-a constituit parte civilă și de durata procedurii. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din regulament. La 12 martie 2002, camera responsabilă de examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 12 martie 2002, camera a decis să comunice guvernului pârât întreaga cerere. Printr-o decizie privind admisibilitatea din 11 mai 2004, camera a declarat admisibilă plângerea privind prezența avocatului general la deliberările Camerei Penale a Curții de Casație și în mod vădit nefondat cel privind durata procedurii. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). Reclamantul, Alain Geniteau, este un resortisant francez, născut în 1949 și rezident în Brest. La 22 martie 1989, reclamantul, candidat la alegerile municipale din Saint-Palais-sur-Mer, a depus o plângere cu constituție de părți civile, expunând că, în ziua alegerilor, a fost distribuit alegătorilor un tract anonim care conținea imputări care aduceau atingere onoarei și reputației sale și că difuzarea acestui tract era un element constitutiv al infracțiunii de calomnie publică. Prin hotărârea din 9 februarie 1996, tribunalul corecțional din Bordeaux a arătat în special că elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie publică nu erau reunite împotriva inculpaților; prin urmare, reclamantul a fost desființat din toate cererile sale. La 15 februarie 1996, el a intervenit în apelul la această hotărâre. 10. Prin Hotărârea din 23 octombrie 1996, Curtea de Apel de la Bordeaux a confirmat în esență hotărârea din 9 februarie 1996. Reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii de apel. 11. Prin Hotărârea din 1 decembrie 1998, camera penală a Curții de Casație a respins recursul reclamantului. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamantul se plânge de prezența avocatului general la deliberarea camerei criminale a Curții de Casație, în procedura care a condus la Hotărârea din 1 decembrie 1998. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui dispoziții relevante sunt astfel formulate: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 13. Reclamantul consideră că simpla prezență a avocatului general la deliberări este o încălcare a egalității de arme și invită Curtea să încheie o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 14. Guvernul indică faptul că, la momentul prelucrării recursului prezentat de reclamant, în cazul în care avocatul general era prezent la deliberări, el nu lua niciodată parte la decizia camerei, fără a avea un vot deliberativ. Prin urmare, nu dispunea de o altă ocazie de a-și apăra poziția. Prin urmare, în cazul așa-numitei teorii a aparențelor, acest aspect ar fi vădit nefondat. 15. Curtea arată că, în conformitate cu practica în vigoare în fața Curții de Casație la momentul faptelor și care s-a încheiat din octombrie 2001, avocatul general numit în cauza reclamantului a asistat, fără a participa, la deliberările camerei criminale a Curții de Casație care acționează asupra recursului. 16. Curtea reamintește că a încheiat cu încălcarea articolului 6 § 1 din convenție din cauza participării la deliberările privind formarea de judecată, cu vot consultativ, a avocatului general la Curtea de Casație belgiană, precum și din cauza asistenței, fără participare la deliberări, a procurorului general adjunct la Curtea Supremă portugheză și a participării la deliberările comisarului guvernului în fața Consiliului de Stat și a altor instanțe administrative franceze (a se vedea hotărârile Belgia din 30 octombrie 1991, seria A n 214-B, p. 32, § 28 Lobo Machado c. Portugalia Vermeulen c. Belgia din 20 februarie 1996, Rec., 1996-I, p. 207, § 32 și p. 234, § 34 Kress c. Franța din 7 iunie 2001 [GC], n 39594/98, § 77 și următoarele: CEDO 2001-VI 17. Curtea deduce din aceasta că singura prezență a avocatului general la deliberările camerei criminale a Curții de Casație este incompatibilă cu art. 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Hotărârea Fontaine și Bertin c. Franța din 8 iulie 2003, 38410/97 și 40373/98, § 64 și Quesne c. Franța, Hotărârea din 1 aprilie 2004, n 651410/01, § 16). Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție ca urmare a prezenței avocatului general la deliberările Camerei Penale a Curții de Casație. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 19. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul nu formulează nicio cerere privind un eventual prejudiciu material și consideră că o constatare de încălcare a convenției ar aduce satisfacție echitabilă în ceea ce privește un eventual prejudiciu moral 21. Guvernul ia notă de faptul că reclamantul nu formulează nicio cerere de despăgubire pentru prejudiciul material și nu formulează nicio observație specială cu privire la un eventual prejudiciu moral. 22. Curtea consideră, la fel ca părțile, că constatarea încălcării constituie, prin sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește pretinsele prejudicii materiale și morale. Reclamantul solicită rambursarea a 8 585,64 EUR (EUR) echivalent cu cheltuielile avocaților și ale avocăților în fața instanțelor interne de primă instanță și de apel și 4 500 EUR pentru cheltuielile suportate pentru apărarea sa în fața Curții de Casație și nu furnizează nicio justificare în sprijinul cererilor sale. 24. În ceea ce privește procedura în fața Curții, reclamantul solicită rambursarea a 2 000 EUR pe care susține că l-a plătit pentru cheltuieli de cercetare, documentare și fotocopiere. 25. Guvernul subliniază că singurul motiv al reclamantului se referă la procedura în fața Curții de Casație și, prin urmare, consideră că acesta nu a angajat instanțele interne de cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea prevenirii sau a corectării încălcării. Prin urmare, potrivit guvernului, nu se poate atribui nicio sumă reclamantului pentru rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne. 26. În ceea ce privește procedura în fața Curții, guvernul consideră că reclamantul nu a putut prezenta în mod rezonabil mai mult de 300 EUR și că nu i s-ar putea aloca o sumă mai mare pentru cheltuielile sale și cheltuielile de judecată. 27. Curtea reamintește că, atunci când constată o încălcare a convenției, ea poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor efectuate în fața instanțelor interne, dar numai atunci când au fost angajați să prevină sau să obțină corectarea de către acestea a încălcării menționate (a se vedea în special Zimmermann și Steiner c. Elveția, Hotărârea din 13 iulie 1983, seria A n 66, § 36. 36. În cazul de față, în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor interne a căror rambursare este solicitată de solicitant, acestea fiind fără legătură cu încălcarea constatată. Prin urmare, acest aspect al cererii ar trebui respins. 28. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile efectuate în fața Curții, aceasta arată că M. Geniteau nu a furnizat documente justificative, însă consideră că, deși s-a apărat singur, reclamantul a angajat în mod necesar cheltuieli și, hotărând în mod echitabil, îi alocă suma de 300 EUR (trei sute de euro). Interese moratoriu 29. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, A spus , că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția Sintet , că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 300 EUR (trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 7 decembrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Module Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE GENITEAU c. FRANCE

(Requête n

o

49572/99)

ARRÊT

STRASBOURG

7 décembre 2004

DÉFINITIF

07/03/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Geniteau c. France,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

I.

Cabral Barreto

,

K.

Jungwiert

,

V.

Butkevych

,

M

mes

A.

Mularoni

,

D.

Jočienė,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 novembre 2004,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

49572/99) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Alain

Geniteau («

le requérant

»), a saisi la Cour le 29 mai 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, Directeur des Affaires juridiques du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le requérant se plaignait de l'équité de la procédure pénale dans laquelle il s'était constitué partie civile et de la durée de la procédure.

4.

La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement. Le 12 mars 2002, la chambre a décidé de communiquer la totalité de la requête au gouvernement défendeur.

5.

Par une décision sur la recevabilité du 11 mai 2004, la chambre a déclaré recevable le grief relatif à la présence de l'avocat général au délibéré de la chambre criminelle de la Cour de cassation et manifestement mal fondé celui relatif à la durée de la procédure.

6.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article

59

§

1 du règlement).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

7.

Le requérant, M. Alain Geniteau, est un ressortissant français, né en 1949 et résidant à Brest.

8.

Le 22 mars 1989, le requérant, candidat aux élections municipales de Saint-Palais-sur-Mer, déposa plainte avec constitution de partie civile en exposant que, le jour des élections, avait été distribué aux électeurs un tract anonyme contenant des imputations portant atteinte à son honneur et à sa réputation et que la diffusion de ce tract était constitutive du délit de diffamation publique.

9.

Par jugement du 9 février 1996, le tribunal correctionnel de Bordeaux releva notamment que les éléments constitutifs de l'infraction de diffamation publique n'étaient pas réunis à l'égard des prévenus. Le requérant fut donc débouté de l'ensemble de ses demandes. Le 15 février 1996, il interjeta appel de ce jugement.

10.

Par arrêt du 23 octobre 1996, la cour d'appel de Bordeaux confirma en substance le jugement du 9 février 1996. Le requérant forma un pourvoi en cassation contre l'arrêt d'appel.

11.

Par arrêt du 1

er

décembre 1998, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

12.

Le requérant se plaint de la présence de l'avocat général au délibéré de la chambre criminelle de la Cour de cassation, dans la procédure ayant donné lieu à l'arrêt du 1

er

décembre 1998. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont les dispositions pertinentes sont ainsi libellées :

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

13.

Le requérant estime que la simple présence de l'avocat général au délibéré est une rupture de l'égalité des armes. Il invite donc la Cour à conclure à une violation de l'article 6 § 1 de la Convention.

14.

Le Gouvernement indique qu'à l'époque du traitement du pourvoi présenté par le requérant, si l'avocat général était présent au délibéré, il ne prenait jamais part à la décision de la chambre, n'ayant pas de voix délibérative. Il ne disposait donc pas «

d'une occasion supplémentaire de défendre sa position

». En conséquence, nonobstant la théorie dite des apparences, ce grief serait manifestement mal fondé.

15.

La Cour relève que, selon la pratique en vigueur devant la Cour de cassation à l'époque des faits et qui a pris fin depuis octobre 2001, l'avocat général nommé dans l'affaire du requérant a assisté, sans y participer, aux délibérés de la chambre criminelle de la Cour de cassation statuant sur le pourvoi.

16.

La Cour rappelle qu'elle a conclu à la violation de l'article 6

Borgers c.

Belgique

du 30 octobre 1991, série A n

o

214-B, p. 32, § 28

;

Lobo Machado c. Portugal

et

Vermeulen c. Belgique

du 20 février 1996,

Recueil des arrêts et décisions

1996-I, p. 207, § 32 et p. 234, § 34

;

Kress c. France

du 7 juin 2001 [GC], n

o

39594/98, §§ 77 et suiv., CEDH 2001-VI).

17.

La Cour en déduit que la seule présence de l'avocat général au délibéré de la chambre criminelle de la Cour de cassation est incompatible avec l'article 6 § 1 de la Convention (voir

Fontaine et Bertin c.

France

,

arrêt du 8

juillet 2003,

n

os

38410/97 et 40373/98, § 64 et

Quesne c. France

, arrêt du 1

er

avril 2004, n

o

651410/01, § 16).

18.

Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la présence de l'avocat général au délibéré de la chambre criminelle de la Cour de cassation.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

19.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

20.

Le requérant ne formule aucune demande concernant un éventuel préjudice matériel et estime qu'un constat de violation de la Convention emporterait satisfaction équitable quant à un éventuel préjudice moral.

21.

Le Gouvernement prend acte de ce que le requérant ne formule aucune demande de réparation au titre du préjudice matériel et ne formule aucune observation particulière concernant un éventuel préjudice moral.

22.

La Cour estime, comme les parties, que le constat de violation constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante quant aux torts matériel et moral allégués.

B.

Frais et dépens

23.

Le requérant demande le remboursement de 8

585,64 euros (EUR) équivalant aux frais d'avocats et d'avoués devant les juridictions internes de première instance et d'appel, et 4

500 EUR au titre des frais engagés pour sa défense devant la Cour de cassation. Il ne fournit aucun justificatif à l'appui de ses demandes.

24.

Concernant la procédure devant la Cour, le requérant réclame le remboursement de 2

000 EUR qu'il soutient avoir engagés au titre des frais de recherche, de documentation et de photocopie.

25.

Le Gouvernement relève que l'unique grief du requérant concerne la procédure devant la Cour de cassation et estime dès lors qu'il n'a pas engagé devant les juridictions internes de frais et dépens dans le but de prévenir ou faire corriger cette violation. Dès lors, selon le Gouvernement, aucune somme ne saurait être attribuée au requérant au titre du remboursement de frais et dépens exposés devant les juridictions internes.

26.

S'agissant de la procédure devant la Cour, le Gouvernement considère que le requérant n'a pu raisonnablement exposer plus de 300 EUR et qu'il ne pourrait lui être alloué au titre de ses frais et dépens une somme supérieure.

27.

La Cour rappelle que, lorsqu'elle constate une violation de la Convention, elle peut accorder le paiement des frais et dépens exposés devant les juridictions internes, mais uniquement lorsqu'ils ont été engagés «

pour prévenir ou faire corriger par celles-ci ladite violation

» (voir, notamment,

Zimmermann et Steiner c. Suisse

, arrêt du 13 juillet 1983, série

A n

o

66, § 36). Tel n'est à l'évidence pas le cas en l'espèce, s'agissant des frais engagés devant les juridictions internes dont le requérant réclame le remboursement, ceux-ci étant sans lien avec la violation constatée. Il y a donc lieu de rejeter cet aspect de la demande.

28.

Pour ce qui est des frais et dépens devant la Cour, celle-ci relève que M.

Geniteau n'a pas fourni de pièces justificatives. Cependant elle estime que, bien qu'il se soit défendu seul, le requérant a nécessairement engagé des frais et, statuant en équité, lui alloue la somme de 300 EUR (trois cents euros).

C.

Intérêts moratoires

29.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ,

1.

Dit

, qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

2.

Dit

, que le constat d'une violation fournit en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant

;

3.

Dit

,

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44

§

2 de la Convention, 300 EUR (trois cents euros) pour frais et dépens

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 décembre 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

A.B.

Baka

Greffière

Président