Rezoluția finală ResDH(2004)86 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2001 în cauza Sadak, Zana, Diclu și Doćan împotriva Turciei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 9 decembrie 2004, în cadrul celei de-a 906-a ședințe a delegaților miniștrilor) În temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "convenția") (denumită în continuare "nr. 11"), având în vedere hotărârea definitivă a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 17 iulie 2001 în cauza Sadak, Zana, Diclu și Do și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din Convenție, reamintind că inițial se află patru cereri (n 29900/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96), adresate împotriva Turciei, depuse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 ianuarie 1996 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Selim Sadak, dna Leyla Zana, dl Hatip Dicle și dl. Orhan Doćan, patru cetățeni turci și Comisia a declarat admisibile obiecțiile privind lipsa de echitate a procedurilor penale îndreptate împotriva lor, lipsa independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului care i-a condamnat, în 1994, la 15 ani de închisoare pentru apartenență la o bandă armată, precum și încălcarea discriminatorii a dreptului lor la libertatea de exprimare și de asociere; întrucât, în hotărârea sa din 17 iulie 2001, Curtea, în unanimitate, a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Ankara - a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatele (3) (a), (b) și (d) din Convenție, combinată cu alineatul (1), având în vedere că reclamanții nu au fost informați în timp util cu privire la recalificarea acuzațiilor aduse acestora și că nu au avut posibilitatea de a interoga sau de a pune la îndoială martorii aflați în întreținere - a declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecțiuni formulate în temeiul articolului 6 din convenție - a spus că nu era necesar să se examineze obiecțiunile din articolele 10, 11 și 14 din convenție, că guvernul statului pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni, 25 000 de dolari americani fiecăruia dintre cei patru solicitanți, pentru orice cauză de prejudiciu; 000 de dolari americani către reclamanți împreună cu titlu de cheltuieli și cheltuieli de judecată, majorează cu orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxelor exigibile la data regulamentului și că aceste sume ar fi majorate cu o dobândă simplă de 6 % pe an de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestora a respins pretențiile reclamanților în materie de satisfacție echitabilă pentru excedent Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, care au invitat guvernul statului pârât să îl informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 17 iulie 2001, având în vedere obligația Turciei de a se conforma art. 46 alin. (1) din Convenție. Considerând că, la examinarea acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a elimina consecințele pentru reclamanți ale încălcărilor constatate de Curte, precum și pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție S-a asigurat că, la 16 octombrie 2001, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 17 iulie 2001. Reamintind, în ceea ce privește măsurile de ordin individual, Rezoluția interimară ResDH(2002)59 din 30 aprilie 2002 în care Comitetul a solicitat redeschiderea procedurii penale împotriva reclamanților sau adoptarea altor măsuri ad hoc pentru a elimina consecințele condamnării lor inechitabile, precum și Rezoluția interimară ResDH(2004)31 din 6 aprilie 2004 în care Comitetul, subliniind importanța prezumției de nevinovăție, a solicitat ca reclamanții să fie eliberați în așteptarea rezultatului noului proces în absența oricărui motiv imperativ care justifică prelungirea detenției lor. După ce a remarcat cu satisfacție că, la 14 iulie 2004, Curtea de Casație a încălcat hotărârea din 21 aprilie 2004 a Curții de Securitate a statului Ankara, care a confirmat condamnarea inițială a reclamanților; întrucât, din iunie 2004, reclamanții nu mai sunt întemnițați, ca urmare a suspendării executării pedepsei lor ;că restricțiile care le-au afectat dreptul de a călători în străinătate au fost ridicate la 16 septembrie 2004, că reclamanții nu mai sunt considerați condamnați și că un nou proces este în prezent în fața celei de-a 11-a Curți Penale din Ankara Având în vedere că încălcarea constatată de Curtea Europeană se referă la echitate și nu la rezultatul procedurii incriminate, nu este necesar să se aștepte rezultatul noului proces. Se precizează, după examinarea informațiilor furnizate de guvernul Turciei, că și-a îndeplinit funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția finală ResDH(2004)86 Informații furnizate de guvernul Turciei la examinarea cauzei Sadak, Zana, Dicle și Do În ceea ce privește măsurile individuale O nouă lege a intrat în vigoare la 4 februarie 2003 care permite redeschiderea procedurilor interne pentru toate cauzele deja judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și pentru toate noile cauze care vor fi introduse de acum înainte în fața Curții Europene. Pe baza acestei legi, solicitarea unui nou proces formulat de solicitanți a fost primită la 28 februarie 2003 de Curtea de Securitate a statului Ankara. Curtea a confirmat la 21 aprilie 2004 condamnarea inițială a reclamanților. Aceștia au formulat apel la Curtea de Casație, care a suspendat executarea pedepsei la 9 aprilie 2004 Mai târziu, Curtea de Casație a rupt hotărârea pronunțată anterior de Curtea de Securitate a statului și a trimis cazul în fața unei instanțe de drept comun, în urma abolirii între timp a cursurilor de securitate ale statului. În acest sens, Curtea de Casație a subliniat mai multe nereguli care au afectat noul proces, cum ar fi omisiunea de a auzi anumiți martori cu descărcare de gestiune și faptul că deficiențele identificate de Curtea Europeană în hotărârea sa din 17 iulie 2001 nu au fost remediate în mod corespunzător. Guvernul Turciei subliniază că hotărârea Curții de Casație demonstrează o dezvoltare în dreptul turc în măsura în care se întemeiază, de asemenea, pe noul articol 90 din Constituția turcă, potrivit căruia tratatele internaționale în domeniul drepturilor omului au întâietate față de dispozițiile contrare ale dreptului intern. Noua procedură penală este în prezent pendinte în fața celei de-a 11-a Curți Criminale de la Ankara, având în vedere faptul că procesul penal împotriva reclamanților a fost redeschis, că reclamanții au fost eliberați și că restricțiile care le-au afectat dreptul de a călători în străinătate la 16 septembrie 2004, guvernul Turciei consideră că au fost adoptate toate măsurile necesare pentru a remedia consecințele încălcării Convenției în acest caz, astfel cum este prevăzut la art. 46 alineatul (1) din convenție. În ceea ce privește încălcarea articolului 6, care rezultă din lipsa de independență și de imparțialitate a instanței din cauza prezenței unui judecător militar în componența Curții a Uniunii Europene, Securitatea statului, guvernul Turciei reamintește că Constituția turcă fusese deja modificată în 1999, ca urmare a mai multor hotărâri ale Curții Europene, în vederea înlocuirii judecătorului militar din cadrul Curților de Securitate de Stat de către un judecător civil (a se vedea, de exemplu, cauza culpeiraklar împotriva Turciei, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rezoluția DH(99)555). În plus, ca urmare a reformei constituționale din mai 2004, cursurile de securitate ale statului au fost abolite de atunci. În ceea ce privește celelalte încălcări ale articolului 6, constatate de Curtea Europeană în această cauză, guvernul Turciei reamintește contribuția importantă la prevenirea unor noi încălcări similare ale dreptului la un proces echitabil, care constă în dezvoltarea efectului direct recunoscut în dreptul Turciei la Convenția europeană a drepturilor omului și la jurisprudența de la Strasbourg (a se vedea Rezoluția ResDH(2001)70 în cauza Aka împotriva Turciei, Hotărârea din 23 septembrie 1998), precum și în eforturile importante de formare desfășurate în cadrul Inițiativei comune a Consiliului Europei/Comisia Europeană și în alte eforturi similare. Guvernul Turciei subliniază, de asemenea, faptul că adoptarea noului articol 90 din Constituția turcă, precum și aplicarea sa, reflectată în special prin hotărârea Curții de Casație din 17 iulie 2004 în această cauză, vor consolida acest efect direct. Având în vedere evoluțiile menționate mai sus, guvernul consideră că Turcia și-a îndeplinit obligațiile care decurg din art. 46 alineatul (1) din convenție și în ceea ce privește măsurile cu caracter general.
Résolution finale ResDH(2004)86
relative à l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme
du 17 juillet 2001
dans l'affaire Sadak,
Zana, Dicle et Doğan
contre Turquie
(adoptée par le Comité des Ministres le 9 décembre 2004,
lors de la 906e réunion des Délégués des Ministres)
Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales telle qu'amendée par le Protocole n
o
11 (ci-après dénommée «la
Convention»),
Vu l'arrêt définitif de la Cour européenne des Droits de l'Homme rendu le 17 juillet 2001 dans l'affaire Sadak,
Zana, Dicle et Doğan
et transmis à la même date au Comité des Ministres en vertu de l'article 46 de la Convention
;
Rappelant qu'à l'origine de cette affaire se trouvent quatre requêtes (n
os
29900/96, 29901/96, 29902/96 et 29903/96) dirigées contre la Turquie, introduites devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 17 janvier 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention, par M.
Selim Sadak, Mme Leyla Zana, M.
Hatip Dicle et M. Orhan Doğan, quatre ressortissants turcs, et que la Commission a déclaré recevables les griefs concernant le manque d'équité de la procédure pénale dirigée contre eux, le manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat qui les avait condamnés, en 1994, à 15 ans d'emprisonnement pour appartenance à une bande armée, ainsi que la violation discriminatoire de leur droit à la liberté d'expression et d'association ;
Considérant que dans son arrêt du 17 juillet 2001 la Cour, à l'unanimité
:
-
a dit qu'il y avait eu violation de l'article 6 de la Convention à raison du manque d'indépendance et d'impartialité de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara
;
- a dit qu'il y avait eu violation de l'article 6, paragraphes 3 (a), (b) et (d), de la Convention, combiné avec
le paragraphe 1, à raison du fait que les requérants n'avaient pas été informés en temps utile de la requalification des accusations portées contre eux et qu'ils n'avaient pas eu la possibilité d'interroger ou de faire interroger les témoins à charge
;
- a dit qu'il ne s'imposait pas d'examiner les autres griefs tirés de l'article 6
de la Convention
;
- a dit qu'il ne s'imposait pas d'examiner les griefs tirés des articles 10, 11 et 14 de la Convention
;
-
a dit que le Gouvernement de l'Etat défendeur devait verser, dans les trois mois, 25
000 dollars américains à chacun des quatre requérants, pour toutes causes de préjudice confondues
; 10
000 dollars américains aux requérants conjointement au titre des frais et dépens, à majorer de tout montant pouvant être dû au titre des taxes exigibles à la date du règlement et que ces montants seraient à majorer d'un intérêt simple de 6 % l'an à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement
;
-
a rejeté les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus
;
Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l'application de l'article
46, paragraphe 2, de la Convention
;
Ayant invité le Gouvernement de l'Etat défendeur à l'informer des mesures prises à la suite de l'arrêt du 17
juillet 2001, eu égard à l'obligation qu'a la Turquie de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention
;
Considérant que lors de l'examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le Gouvernement de l'Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d'effacer les conséquences pour les requérants des violations constatées par la Cour ainsi que d'éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans le présent arrêt, informations résumées dans l'annexe à la présente résolution
;
S'étant assuré que le 16 octobre 2001, dans le délai imparti, le Gouvernement de l'Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l'arrêt du 17 juillet 2001
;
Rappelant, en ce qui concerne les mesures d'ordre individuel, la Résolution intérimaire ResDH(2002)59 de 30 avril 2002 dans laquelle le Comité a demandé la réouverture de la procédure pénale contre les requérants ou l'adoption d'autres mesures
ad hoc
afin d'effacer les conséquences de leur condamnation inéquitable, ainsi que la Résolution intérimaire ResDH(2004)31 de 6 avril 2004 dans laquelle le Comité, en soulignant l'importance de la présomption d'innocence, a demandé que les requérants soient mis en liberté dans l'attente de l'issue du nouveau procès en l'absence de tout motif impérieux justifiant la prolongation de leur détention
;
Ayant noté avec satisfaction que, le 14 juillet 2004, la Cour de cassation a cassé
l'arrêt du 21 avril 2004 de la cour de sûreté de l'Etat d'Ankara lequel avait confirmé la condamnation initiale des requérants
; que, depuis juin 2004, les requérants ne sont plus emprisonnés, suite à la suspension de l'exécution de leur peine
; que les restrictions ayant affecté leur droit de voyager à l'étranger ont été levées le 16
septembre
2004, que les requérants ne sont plus considérés comme étant condamnés et qu'un nouveau procès est actuellement pendant devant la 11e Cour pénale d'Ankara
;
Considérant que, étant donné que la violation constatée par la Cour européenne concerne l'équité et non le résultat de la procédure incriminée, il ne s'impose pas d'attendre l'issue du nouveau procès
;
Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement de la Turquie, qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.
Annexe à la Résolution finale ResDH(2004)86
Informations fournies par le Gouvernement de la Turquie
lors de l'examen de l'affaire Sadak,
Zana, Dicle et Doğan
par le Comité des Ministres
En ce qui concerne les mesures de caractère individuel
Une nouvelle loi est entrée en vigueur le 4 février 2003 permettant la réouverture des procédures
internes pour toutes les affaires déjà jugées par la Cour européenne des Droits de l'Homme et pour toutes les nouvelles affaires qui seront dorénavant introduites devant la Cour européenne.
Sur la base de cette loi, la demande d'un nouveau procès formée par les requérants a été accueillie le 28
février
2003 par la Cour de sûreté de l'Etat d'Ankara. La Cour a confirmé le 21 avril 2004 la condamnation initiale des requérants. Ceux-ci ont interjeté appel devant la Cour de cassation, qui a suspendu l'exécution de leur peine le 9
juin 2004 et a ordonné leur mise en liberté. Par la suite, la Cour de cassation a cassé l'arrêt susmentionné rendu par la Cour de sûreté de l'Etat et a renvoyé l'affaire devant un tribunal de droit commun, suite à l'abolition entre
‑
temps des cours de sûreté de l'Etat. Ce faisant, la Cour de cassation a souligné plusieurs irrégularités ayant entaché le nouveau procès, telles que l'omission d'entendre certains témoins à décharge et le fait que les défauts identifiés par la Cour européenne dans son arrêt du 17 juillet 2001 n'avaient pas été correctement rectifiés. Le Gouvernement de la Turquie souligne que l'arrêt de la Cour de cassation témoigne d'un développement dans le droit turc dans la mesure où il est fondé également sur le nouvel article 90 de la Constitution turque, selon lequel les traités internationaux dans le domaine des droits de l'homme priment sur les dispositions contraires du droit interne.
La nouvelle procédure pénale est actuellement pendante devant la
11e
Cour Criminelle d'Ankara.
Au vu du fait que le procès pénal contre les requérants a été rouvert, que les requérants ont été mis en liberté et que les restrictions
ayant affecté leur droit de voyager à l'étranger
ont été levées le 16 septembre 2004, le Gouvernement de la Turquie estime que toutes les mesures nécessaires afin de remédier aux conséquences des violations de la Convention dans cette affaire ont été adoptées, tel qu'exigé par l'article 46, paragraphe 1, de la Convention.
En ce qui concerne les mesures de caractère général
Concernant la violation de l'article 6 découlant du manque d'indépendance et d'impartialité du tribunal en raison de la présence d'un juge militaire dans la composition de la Cour de
sûreté de l'Etat, le Gouvernement de la Turquie rappelle que la Constitution turque avait déjà été amendée en 1999, suite à plusieurs arrêts de la Cour européenne, en vue de remplacer le juge militaire siégeant au sein des cours de sûreté de l'Etat par un juge civil (voir par exemple l'affaire Çıraklar contre la Turquie, arrêt du
28 octobre 1998, Résolution
DH(99)555). De surcroît, suite à la réforme constitutionnelle de mai 2004, les cours de sûreté de l'Etat ont été depuis abolies.
En ce qui concerne les autres violations de l'article 6 constatées par la Cour européenne dans cette affaire, le Gouvernement de la Turquie rappelle l'importante contribution à la prévention de nouvelles violations semblables du droit à un procès équitable qui est constituée par le développement de l'effet direct reconnu en droit turc à la Convention européenne des Droits de l'Homme et à la jurisprudence de Strasbourg (voir à cet égard la Résolution ResDH(2001)70 dans l'affaire Aka contre la Turquie, arrêt du 23 septembre 1998) et par les importants efforts de formation déployés dans le cadre de l'Initiative conjointe Conseil de l'Europe/Commission européenne et d'autres efforts similaires. Le Gouvernement de la Turquie souligne également le fait que l'adoption du nouvel article 90 de la Constitution turque, ainsi que son application, telle que reflétée notamment par l'arrêt rendu par la Cour de cassation le 17 juillet 2004 dans cette affaire, vont renforcer d'avantage cet effet direct.
Au vu des développements mentionnés ci-dessus, le Gouvernement estime que la Turquie a rempli ses obligations découlant de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention aussi en ce qui concerne les mesures de caractère général.