CASE OF SADAK AND OTHERS AGAINST TURKEY (No. 1)

Rezoluția finală ResDH(2004)86 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2001 în cazul Sadak, Zana, Dicle și Doğan împotriva Turciei (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 9 decembrie 2004 la a 906-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Sadak și în alte cazuri pronunțată la 17 iulie 2001 și transmisă în aceeași zi Comitetului miniștrilor în temeiul articolului 46 din convenție; Amintind că cazul a fost originar din mai multe cereri (nr. 2990/96, 29901/96, 29902/96 și 29903/96) împotriva Turciei, depuse la 17 ianuarie 1996 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Selim Sadak, dna Leyla Zana, dl Hatip Dicle și dl Orhan Doğan, patru resortisanți turci, și că Comisia a declarat admisibile plângerile referitoare la lipsa de echitate a procedurii penale efectuate împotriva acestora, la lipsa de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate de Stat care le-a condamnat, în 1994, la 15 ani de închisoare pentru a aparține unei organizații armate, precum și la încălcarea discriminatorie a drepturilor lor de libertate de exprimare și de asociere; întrucât, în hotărârea sa din 17 iulie 2001, Curtea a considerat în unanimitate că s-a încălcat art. 6 din Convenție din cauza lipsei de independență și de imparțialitate a Curții de Securitate de Stat din Ankara; a susținut că a existat o încălcare a articolului 6 alineatele (3) literele (a), (b) și (d) din convenție, luată împreună cu alineatul (1), având în vedere faptul că reclamanții nu au fost notificați în timp util că acuzațiile împotriva acestora au fost modificate și că nu au fost în măsură să examineze sau să examineze martorii împotriva lor; - a considerat că nu este necesar să se examineze celelalte plângeri în temeiul articolului 6 din Convenție; - a considerat că nu este necesar să se examineze plângerile în temeiul articolelor 10, 11 și 14 din Convenție; a susținut că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească, în termen de trei luni, 25 000 de dolari americani fiecăruia dintre cele patru reclamante în ceea ce privește toate daunele luate împreună; 10 000 de dolari americani în cazul tuturor reclamanților în ceea ce privește costurile și cheltuielile și că dobânzile simple la o rată anuală de 6% vor fi plătite pe sumele respective de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri în ceea ce privește aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere obligația Turciei în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații privind măsurile luate pentru a șterge consecințele pentru reclamanții încălcărilor constatate de Curte și pentru a preveni noi încălcări ale aceleiași tipuri ca cele găsite în prezenta hotărâre; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; având în vedere că, la 16 octombrie 2001, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 17 iulie 2001; Amintind, în ceea ce privește măsurile individuale, Rezoluția provizorie ResDH(2002)59 din 30 aprilie 2002 în care Comitetul a solicitat redeschiderea procedurii penale împotriva reclamanților sau adoptarea altor proceduri ad hoc măsuri de ștergere a consecințelor condamnării lor nejustificate, precum și a rezoluției provizorii ResDH(2004)31 din 6 aprilie 2004 prin care Comitetul, subliniind importanța presupunerii de nevinovăție, a solicitat ca reclamanții să fie eliberați în așteptarea rezultatului noului proces în absența oricăror motive convingătoare care justifică detenția lor continuă; După ce a observat cu satisfacție că, la 14 iulie 2004, Curtea de casă a anulat hotărârea din 21 Aprilie 2004 a Curții de Securitate de Stat din Ankara care confirmă condamnarea anterioară a reclamanților, că, din iunie 2004, reclamanții nu mai sunt în detenție după suspendarea executării pedepsei lor, că restricțiile privind călătoria lor în străinătate au fost eliminate la 16 septembrie 2004, că reclamanții nu mai sunt considerați condamnați și că un nou proces este în prezent în așteptare înainte de Ankara 11-a Curtea penală; având în vedere că, întrucât încălcarea constatată de Curtea Europeană se referă la echitatea procedurii incriminate și nu la rezultatul acestora, nu este necesar să se aștepte rezultatul noului proces; Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Turciei, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția Finală ResDH(2004)... Informații furnizate de Guvernul Turciei în timpul examinării cazului Sadak, Zana, Dicle și Doğan de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile individuale La 4 februarie 2003 a intrat în vigoare o nouă lege care permite redeschiderea procedurilor interne în toate cazurile care au fost deja hotărâte de Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în toate cazurile noi care vor fi aduse în fața Curții Europene începând din acea zi. Pe baza acestei noi legi, Curtea de Securitate de Stat din Ankara a acceptat cererea de reexaminare a reclamanților la 28 februarie 2003. Curtea a susținut condamnarea inițială a reclamanților la 21 aprilie 2004. Reclamanții au apelat la Curtea de Casație, care a suspendat executarea sentinței la 9 iunie 2004 și au ordonat eliberarea acestora. Prin urmare, Curtea de Casație a anulat hotărârea menționată anterior a Curții de Securitate de Stat și a trimis cazul la judecată în fața unei instanțe ordinare, deoarece instanțele de Securitate de Stat au fost abolite între timp. În acest sens, Curtea de Casație a subliniat mai multe deficiențe care au afectat procedura de reexaminare, cum ar fi faptul că unii martori pentru apărare nu au fost auziți și faptul că deficiențele identificate de Curtea Europeană în hotărârea sa din 17 iulie 2001 nu au fost remediate în mod corespunzător. Guvernul Turciei subliniază faptul că hotărârea Curții de Casație a marcat o nouă dezvoltare a dreptului turc în măsura în care a fost, de asemenea, bazată pe noul articol 90 din Constituția Turcă, în conformitate cu care tratatele internaționale privind drepturile omului prevalează asupra dreptului intern contradictoriu. Noile proceduri penale sunt în prezent în așteptare în fața celei de-a 11-a Curtea Penală din Ankara. Având în vedere faptul că procedurile penale împotriva reclamanților au fost redeschise și că reclamanții au fost eliberați și restricțiile privind călătoria lor în străinătate au fost eliminate la 16 septembrie 2004, Guvernul Turciei consideră că toate măsurile necesare pentru a remedia consecințele încălcărilor Convenției în acest caz au fost adoptate, în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție. În ceea ce privește încălcarea articolului 6 care rezultă din lipsa de independență și imparțialitate a tribunalului din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul Curții de Securitate de Stat, Guvernul Turciei reamintește că Constituția turcă a fost deja modificată în 1999, în urma mai multor hotărâri ale Curții Europene, pentru a înlocui judecătorul militar în instanța de Securitate de Stat de către un judecător civil (a se vedea, de exemplu, cazul Çıraklar împotriva Turciei, hotărârea de 28 octombrie 1998, Rezoluția DH(99)555). În plus, în urma reformei constituționale din mai 2004, Curtele de Securitate de Stat au fost abolite de atunci. În ceea ce privește celelalte încălcări ale articolului 6 constatate de Curtea Europeană în acest caz, Guvernul Turciei reamintește contribuția importantă la prevenirea noilor încălcări similare ale dreptului la un proces echitabil care se efectuează ca urmare a creșterii efectului direct acordat Convenției Europene pentru Drepturile Omului și jurisprudenței din Strasbourg în dreptul turc (a se vedea în acest sens Rezoluția ResDH(2001)70 în cazul Aka împotriva Turciei, hotărârea din 23 septembrie 1998) și prin eforturile de formare îndelungate întreprinse prin inițiativele comune Consiliului Europei/Comisia Europeană și eforturi similare. Guvernul Turciei subliniază, de asemenea, faptul că adoptarea noului articol 90 din Constituția turcă și punerea în aplicare a acesteia, în special de hotărârea Curții de casă din 17 iulie 2004, va consolida în continuare acest efect direct. Având în vedere evoluțiile de mai sus, Guvernul consideră că Turcia și-a respectat, de asemenea, obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție în ceea ce privește măsurile generale.

Final Resolution ResDH(2004)86

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 17 July 2001

in the case of Sadak, Zana,

Dicle and Doğan

against Turkey

(Adopted by the Committee of Ministers on 9 December 2004

at the 906th meeting of the Ministers' Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the Sadak and others case delivered on 17 July 2001 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in several applications (Nos. 29900/96, 29901/96, 29902/96 and 29903/96) against Turkey, lodged with the European Commission of Human Rights on 17 January 1996 under former Article 25 of the Convention by Mr Selim Sadak, Ms Leyla Zana, Mr Hatip Dicle and Mr

Orhan

Doğan, four Turkish nationals, and that the Commission declared admissible the complaints relating to the lack of fairness of the criminal proceedings conducted against them, to the lack of independence and impartiality of the State Security Court which convicted them, in 1994, to 15 years' imprisonment for belonging to an armed organisation, as well as to the discriminatory violation of their rights of freedom of expression and freedom of association;

Whereas in its judgment of 17 July 2001 the Court unanimously:

-

held that there had been a violation of Article 6 of the Convention on account of the lack of independence and impartiality of the Ankara State Security Court;

-

held that there had been a violation of Article 6, paragraphs 3 (a), (b) and (d), of the Convention, taken together with paragraph 1, on account of the fact that the applicants were not notified in good time that the charges against them had been altered and that they were unable to examine or have examined the witnesses against them;

- held that it was not necessary to examine the other complaints under Article 6 of the Convention;

- held that it was not necessary to examine the complaints under Articles

10, 11 and 14 of the Convention;

-

held that the government of the respondent state was to pay, within three months, 25 000 United States dollars to each of the four applicants in respect of all heads of damage taken together; 10 000 United States dollars to all the applicants together in respect of costs and expenses, and that simple interest at an annual rate of 6% would be payable on those sums from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

-

dismissed the remainder of the applicants' claim for just satisfaction;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article

46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 17 July 2001, having regard to Turkey's obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the Government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken in order to erase the consequences for the applicants of the violations found by the Court and to prevent new violations of the same kind as those found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Having satisfied itself that, on 16 October 2001, within the time-limit set, the Government of the respondent state paid the applicants the sums provided for in the judgment of 17 July 2001;

Recalling, as far as individual measures are concerned, Interim Resolution ResDH(2002)59 of 30 April 2002 in which the Committee requested the reopening of the criminal proceedings against the applicants or the adoption of other

ad hoc

measures to erase the consequences of their unfair conviction, as well as Interim Resolution ResDH(2004)31 of 6 April 2004 by which the Committee, stressing the importance of the presumption of innocence, requested that the applicants be released pending the outcome of their new trial in the absence of any compelling reasons justifying their continued detention;

Having noted with satisfaction that, on 14 July 2004, the Court of Cassation quashed the judgment of 21

April 2004 of the Ankara State Security Court confirming the applicants' previous conviction, that, since June 2004, the applicants are no longer in detention following the suspension of the execution of their sentence, that restrictions on their travel abroad were removed on 16 September 2004, that the applicants are no longer deemed to be convicted and that a new trial is currently pending before the Ankara 11th

Criminal Court;

Considering that, since the violation found by the European Court concerned the fairness of the incriminated proceedings and not their outcome, it is not necessary to await the outcome of the new trial;

Declares, after having examined the information supplied by the Government of Turkey, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Final Resolution ResDH(2004)...

Information provided by the Government of Turkey

during the examination of the Sadak,

Zana, Dicle and Doğan

case

by the Committee of Ministers

With regard to individual measures

On 4 February 2003 a new law entered into force allowing the reopening of domestic proceedings in all cases which had already been decided by the European Court of Human Rights and in all new cases which would be brought before the European Court as from that day.

On the basis of this new law, the applicants' request for retrial was accepted by the State Security Court of Ankara on 28 February 2003. The court upheld the applicants' initial conviction on 21 April 2004. The applicants appealed to the Court of Cassation, which suspended the execution of the sentence on 9

June

2004 and ordered their release. Subsequently, the Court of Cassation quashed the aforementioned judgment of the State Security Court and remitted the case to trial before an ordinary court, as the State Security Courts had been abolished in the meantime. In so doing, the Court of Cassation stressed several shortcomings which had affected the re-trial proceedings, such as the fact that some witnesses for the defence had not been heard and the fact that the shortcomings identified by the European Court in its judgment of 17 July 2001 had not been properly redressed. The Government of Turkey stresses that the judgment of the Court of Cassation has marked a new development of Turkish law inasmuch as it was also based on the new Article 90 of the Turkish Constitution, according to which international human rights treaties prevail over conflicting domestic law.

The new criminal proceedings are currently pending before the 11th Criminal Court of Ankara.

In view of the fact that the criminal proceedings against the applicants have been reopened and that the applicants have been released and the restrictions on their travel abroad were removed on 16

September

2004, the Government of Turkey considers that all the measures needed in order to remedy the consequences of the violations of the Convention in this case have been adopted, as required by Article

46, paragraph 1, of the Convention.

With regard to general measures

Concerning the violation of Article 6 resulting from the lack of independence and impartiality of the tribunal due to the presence of a military judge on the bench of the State Security Court, the Government of Turkey recalls that the Turkish Constitution was already changed in 1999, following several judgments by the European Court, in order to replace the military judge in State Security Courts by a civil judge (see for example the case Çıraklar against Turkey, judgment of

28 October 1998, Resolution DH(99)555). Furthermore, following the constitutional reform of May 2004, the State Security Courts have since been abolished.

As far as the other violations of Article 6 found by the European Court in this case are concerned, the Government of Turkey recalls the important contribution to the prevention of new similar violations of the right to a fair trial which is being made as a result of the increase in the direct effect being given to the European Convention on Human Rights and the Strasbourg case-law in Turkish law (see in this respect Resolution ResDH(2001)70 in the case of Aka against Turkey, judgment of 23 September 1998) and through the extensive training efforts undertaken through the Council of Europe/European Commission Joint Initiatives and similar efforts. The Government of Turkey also underlines that the adoption of the new Article

90 of the Turkish Constitution and its implementation, as evidenced notably by the Court of Cassation judgment of 17 July 2004 in this case, will further consolidate such direct effect.

In view of the above developments, the Government considers that Turkey has also respected its obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention as far as general measures are concerned.