CtEDO 09.12.2004 Auto

EMANUELE CALANDRA ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
09.12.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
EMANUELE CALANDRA ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 71310/01 prezentate de Francesco EMANUELE CALANDRA și alții împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 9 decembrie 2004 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Caflisch Tsatsa-Nikolovska domnii Zagrebelsky Myjeravid hór Björgvinsson, judecători și domnul Villiger; grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 noiembrie 2000, având în vedere decizia parțială a Curții (prima secțiune) din 18 septembrie 2003, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, dnii Francesco Emanuele Calandra, Nicola Emanuele, Rossella Emanuele și Wanda Bocca, sunt resortisanți italieni, născuți în 1928, 1961, 1962 și 1924 și rezidenți în Torino. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către C.F. Emanuele, avocat la Roma. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl I.M. Braguglia, și de coagentul său, dl F. Crisafolli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. Reclamanții au deținut un teren situat în Partanna (Trapani) și o clădire construită acolo. Prin hotărârea din 30 iulie 1973, municipalitatea Partanna a adoptat un plan detaliat de urbanism care prevedea amenajarea unui loc pe teren al reclamanților, care afecta terenul respectiv de o interdicție de construcție în vederea exproprierii sale pentru o perioadă determinată (zece ani). La 31 decembrie 1973, acest plan a fost aprobat de regiunea Sicilia, acest act valorând o declarație de utilitate publică. Printr-o ordonanță din 6 iulie 1979, primarul Partanna a ordonat demolarea clădirii reclamanților aflați pe teren. În 1979, municipalitatea Partanna a demolat clădirea, precum și ocupația materială a terenului și a început lucrările de construcție. Printr-un act notificat la 25 octombrie 1989, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire în fața Tribunalului civil din Marsala împotriva municipalității Partanna. Ei susțineau că ocuparea terenului s-a prelungit dincolo de termenul permis și că lucrările de construcție a spațiului s-au încheiat fără a se efectua exproprierea formală a terenului și plata unei indemnizații. Referindu-se la jurisprudența Curții de Casație în materie de expropriere indirectă ( În plus, Comisia a considerat că, în cazul în care ar fi existat un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, acesta ar fi trebuit să fie considerat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE. Potrivit raportului expertului desemnat de instanță, valoarea de piață a terenului reclamanților la 31 decembrie 1985, data realizării lucrării publice, era de 57 000 000 ITL (250 000 ITL pe metru pătrat), printr-o decizie din 20 iunie 2000, Tribunalul din Marsala a declarat că terenul fusese ocupat ilegal. În conformitate cu principiul exproprierii indirecte, reclamanții trebuiau să fie considerați privați de proprietatea lor începând cu 31 decembrie 1985, prin efectul realizării lucrării publice. Tribunalul a acordat o despăgubire în valoare de 34 562 000 ITL, sumă obținută din evaluarea expertului și redusă în temeiul Legii nr. 662 din 1996, intrat în vigoare între timp. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul intern relevant este descris în Decizia Donati și în alte decizii C. Italia (dec.), nr. 63242/00 din 13 mai 2004. GRIFS Reclamanții se plâng că au fost privați de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. Reclamanții se plâng de lipsa de echitate a procedurii pe motiv că nu au putut fi despăgubiți cu valoarea de piață a terenului prin efectul Legii nr. 662 din 1996, intrată în vigoare între timp. Reclamanții solicită Curții să declare că aplicarea principiului exproprierii indirecte în cazul de față nu este conformă cu dreptul lor la respectarea bunurilor lor și se plâng, de asemenea, de aplicarea retroactivă a Legii bugetare nr. 662 din 1996, prin efectul căruia despăgubirea a fost puternic redusă. În primul rând, reclamanții invocă încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulată: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea a examinat, de asemenea, cererea din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție (echitatea procedurii), în măsura în care recurentele se plâng că adoptarea și aplicarea în cazul acestora a Legii nr. 662 din 1996 constituie o interferență legislativă interzisă prin această dispoziție, care, în părțile sale relevante, prevede Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege (...) Guvernul exclude depășirea termenului de șase luni de la punerea în aplicare a lucrării publice și, în plus, susține că nu sunt epuizate căile de atac interne, în primul rând pe motivul că motivul întemeiat pe durata procedurii a fost declarat inadmisibil și că obiecțiile rămase nu sunt autonome față de acesta, în al doilea rând, pe motivul că reclamanții nu au contestat legitimitatea actelor administrative în fața instanțelor interne și, în al treilea rând, din cauza lipsei unei hotărâri interne definitive, chiar dacă instanța națională nu va face decât să ia act de o situație deja consolidată și să declare că a existat expropriere indirectă. Pe fond, guvernul admite că ocupația de teren a reclamanților este ilegală, având în vedere că construcția lucrării publice s-a încheiat după expirarea termenului de ocupație autorizat. În plus, consideră că, în cazul de față, reclamanții ar fi putut chiar susține lipsa de utilitate publică, având în vedere faptul că planul de urbanism care a clasificat terenul printre cele care urmează să fie expropriat a devenit caduc înainte de ocupație; cu toate acestea, reclamanții nu au solicitat restituirea terenului lor în fața instanțelor naționale. În timp ce ia act de faptul că Tribunalul din Marsala a acordat despăgubiri în sensul Legii nr. 662 din 1996, guvernul susține că reclamanții aveau posibilitatea de a fi total despăgubiți, în ciuda acestei legi. Guvernul observă apoi că primirea unei despăgubiri inferioare valorii terenului nu este incompatibilă cu Convenția. În ceea ce privește aplicarea Legii nr. 662 din 1996, guvernul recunoaște că aplicarea retroactivă a unei legi în curs de procedură poate constitui o ingerință legislativă mai puțin incompatibilă cu art. 6 din convenție. Cu toate acestea, guvernul observă că legea nr. 662 din 1996 a fost creat pentru a acoperi lacuna legislativă determinată de declarația de neconstituționalitate a Legii nr 359 din 1992. În consecință, funcția specială a acestei legi justifică aplicarea retroactivă a acesteia. Reclamanții se opun excepțiilor guvernului. Acestea subliniază că hotărârea Tribunalului din Marsala a devenit definitivă, fără a preciza însă la ce dată. Pe fond, reclamanții observă că au fost privați de disponibilitatea terenului lor din 1979 și că această pierdere a devenit totală odată cu finalizarea lucrărilor. Acestea subliniază ilegalitatea acestei situații, în absența unui decret de expropriere, și imposibilitatea de a obține restituirea terenului. În ceea ce privește valoarea despăgubirii care le-a fost acordată, reclamanții observă că acesta corespunde aproximativ jumătate din valoarea de piață a terenului. În ceea ce privește prima excepție și primele două părți ale celei de-a doua, Curtea amintește că a respins excepții similare în cauzele La Rosa și în alte cauze c. Italia (n ((dec.), n 58386/00, din 1 aprilie 2004), Donati și alții (citată anterior), Maselli c. Italia ((dec.), n 63866/00, din 1 aprilie 2004) și Chirić c. Italia (n ((dec.), 65137/01 din 27 mai 2004). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția și componentele în cauză. În ceea ce privește a treia parte a excepției de la epuizarea căilor de atac interne, Curtea apreciază, în lumina tuturor argumentelor părților, că este strâns legat de fondul cererii și că aceasta ridică probleme de fapt și de drept complexe, care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii. Prin urmare, aceasta nu poate declara în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Nu a fost stabilit niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, îmbină pe fond cea de a treia parte a excepției de la epuizarea căilor de atac interne Declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Mark Villiger Boštjan dl Zupančič Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-09-18
0,97
EMANUELE CALANDRA et AUTRES contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 71310/01 présentée par Francesco EMANUELE CALANDRA et autres contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 18 septembre 200
CtEDO 2006-10-26
0,95
AFFAIRE EMANUELE CALANDRA ET AUTRES c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE EMANUELE CALANDRA ET AUTRES c. ITALIE (Requête n o 71310/01) ARRÊT STRASBOURG 26 octobre 2006 DÉFINITIF 26/01/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il
CtEDO 2004-12-09
0,95
PISACANE et AUTRES c. ITALIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 70573/01 présentée par Anna Maria PISACANE et autres contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 9 décembre 2004 en une chambre c
CtEDO 2004-04-06
0,95
PASCULLI contre l'ITALIE
PREMIERE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 36818/97 présentée par Raffaele PASCULLI contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 6 avril 2004 en une chambre composée de : MM.
CtEDO 2004-04-01
0,95
CALI et AUTRES contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 52332/99 présentée par Clara CALÌ et autres contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 1 er avril 2004 en une chambre composée de
Sursă