CtEDO 19.12.2004 Auto

CASE OF SAUNDERS AGAINST THE UNITED KINGDOM

RESPONDENT
GBR
HOTĂRÂRE
19.12.2004
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SAUNDERS AGAINST THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2004)
HUDOC · oficial

Rezoluția ResDH(2004)88 Două hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva Regatului Unit privind încălcarea dreptului de a nu se incrimina - hotărârea din 17 decembrie 1996 în cazul Saunders împotriva Regatului Unit - hotărârea din 19 septembrie 2000 (finală la 19 decembrie 2000) în cazul I.J.L., G.M.R. și A.K.P. împotriva Regatului Unit (Adoptat de Comitetul de Miniștri la 21 decembrie 2004 la a 906-a ședință a Deputaților Miniștri) Comitetul de Miniștri, în conformitate cu art. 54 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu art. 46 alineatul (2) din Convenție (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Saunders și I.J.L. și alții [1] și transmis Comitetului de Miniștri pentru supravegherea executării acestora; Amintind că aceste cazuri au apărut în cererile depuse împotriva Regatului Unit și că Comisia Europeană și Curtea Europeană au declarat admisibile plângerile reclamanților că, în cadrul procedurii penale efectuate împotriva lor, au fost negate o audiere echitabilă din cauza utilizării probelor pe care le-au furnizat în temeiul competențelor legale Amintind că Curtea Europeană a reținut ulterior, în aceste cazuri, că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția de a nu se incrimina în funcție de utilizarea procurorului în procesul lor de declarații incriminatorii pe care le-au dat-o în temeiul compulsiunii statutare a inspectorilor desemnați de Departamentul Comerțului și Industriei și a atribuit reclamanților diverse sume ca o justă satisfacție având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție, astfel cum a fost modificat de Protocolul nr. 11, care norme sunt aplicabile prin decizia Comitetului de miniștri în cazurile în temeiul articolului 54 anterior; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 53 și al articolului 46 alineatul (1) din convenție de a le respecta; Având în vedere faptul că, în termenul stabilit, Guvernul Regatului Unit a plătit tuturor reclamanților sumele atribuite de Curtea Europeană ca o simplă satisfacție întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Comitetul a fost informat de rezultatul procedurii interioare a reclamanților de a-și anula condamnările și de măsurile luate de autoritățile Regatului Unit pentru a preveni noi încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale hotărârilor din prezente hotărâri; aceste informații figurează în apendicele I la prezenta rezoluție; Având în vedere obligația Regatului Unit de a asigura, în măsura posibilului, restabilio în integritate pentru reclamanții, faptul că motivele avansate de către guvernul contestat pentru a nu redeschide procedurile în cauză nu impun comitetului să examineze, din punctul de vedere al Convenției, dacă ar fi necesară o astfel de măsură sau alte măsuri de ștergere a consecințelor încălcării; Având în vedere faptul că circumstanțele specifice în care a fost luată și utilizată dovezile neprevăzute nu par să depună îndoieli serioase asupra fiabilității sale și că nu se pare nici un alt element care sugerează că condamnările au fost eronate sau arbitrare, Comitetul este convins că încălcarea stabilită de Curtea Europeană nu a fost astfel încât să prezinte îndoieli serioase cu privire la rezultatul procedurii pe baza plângerilor reclamanților (cf. Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului de Miniștri către statele membre cu privire la reexaminarea sau redeschiderea anumitor cazuri la nivel intern în urma hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului; Concluzând că Regatul Unit nu a fost astfel solicitat, în temeiul articolului 46 din Convenție, să adopte măsuri peste și peste satisfacția echitabilă acordată de Curte, pentru a șterge consecințele pentru reclamanții încălcărilor constatate; Amintind că, în ceea ce privește măsurile generale pe care statul défender a fost solicitat să le adopte fără întârziere pentru a preveni încălcări noi și similare ale convenției, aceste măsuri au fost adoptate în urma hotărârii Curții în cauza Saunders (a se vedea Rezoluția interimar DH(2000)27 și informațiile suplimentare care figurează în apendicele II la prezenta rezoluție); Anexa I la Rezoluția ResDH(2004)88 Informații furnizate de Guvernul Regatului Unit în cursul examinării cazurilor Saunders și I.J.L. și altele de către Comitetul de Miniștri în ceea ce privește măsurile individuale Guvernul reamintește că toate reclamantele au fost condamnate pentru infracțiuni penale, în ciuda faptului că, în opinia Curții de Apel, o parte semnificativă din cauza urmăririi judiciare împotriva lor a consistat în tranșe de interviuri pe care le-au dat-o, sub compulsiune legală, inspectorilor desemnați de Departamentul de Comerț și Industrie și că Curtea Europeană a constatat că utilizarea acestor dovezi în procedura penală a încălcat dreptul reclamanților de a tăcea și de a nu se incrimina pe sine. Deoarece această utilizare a dovezilor a fost permisă în mod specific de legislația în vigoare la momentul respectiv (secțiunea 434 din Legea privind întreprinderile din 1985), cererea depusă de reclamanții în aceste cazuri de a-și anula condamnările în urma hotărârii de la Strasbourg a fost respinsă de instanțe interne. (Curtea de Apel și Camera Lordelor), care a subliniat faptul că siguranța condamnărilor penale trebuie examinată în conformitate cu legea în timp ce se afla în procesul, deoarece nici reforma legislativă din 1999 (a se vedea măsurile generale de mai jos) nici promulgarea Legii privind drepturile omului din 1998 nu au avut efect retrospectiv. Guvernul constată, de asemenea, că, în conformitate cu concluziile Curții de Apel, a existat un organism substanțial de dovezi împotriva reclamanților, în afară de interviurile acordate inspectorilor desemnați de Departamentul de Comerț și Industrie, și a fost, prin urmare, imposibil de speculat în ceea ce rezultatul procesului ar fi fost în absența probelor impugnate. În plus, Camera Lordilor a subliniat faptul că dacă ar fi existat alte acuzații de nedreptate în afară de cele referitoare la utilizarea probelor obținute în temeiul obligației legale, instanța de judecată ar fi putut examina acestea în temeiul articolului 78 din Legea privind poliția și probele penale din 1984. În plus, Curtea de Apel a făcut referire la faptul că un nou juriu mai mult de 10 ani de la procesul inițial și mai mult de 14 ani de la evenimentele cu care s-ar face obiectul procesului nu era adecvat, în special având în vedere vârsta și starea de sănătate a recurentelor. În astfel de circumstanțe, Guvernul consideră că măsuri suplimentare, cum ar fi anularea condamnărilor penale sau eliminarea consecințelor lor, ar pune reclamanții într-o poziție mai bună decât înaintea încălcărilor, o situație care ar depăși obligațiile Regatului Unit în temeiul articolului 46 din convenție. Măsurile provizorii au fost adoptate de procurorul general în februarie 1998 pentru a preveni, cât mai mult posibil, în temeiul legislației existente, noi încălcări similare ale Convenției. Măsurile au luat forma unui bilet de orientare a autorităților judecătorești cu privire la manipularea cazurilor în care dovezile disponibile pentru urmărire publică au inclus răspunsuri obținute prin exercitarea competențelor obligatorii. Potrivit notării, răspunsurile obținute în conformitate cu o procedură care include competența de a convinge răspunsurile, indiferent de regimul de anchetă sau de reglementare, nu au putut fi utilizate în procedurile penale ulterioare în cadrul procesului penal, cu excepția scopurilor foarte limitate ale procedurii pentru infracțiuni care rezultă din furnizarea de dovezi (de exemplu, perjuri). În consecință, nota de orientare includea nu numai dovezi obținute prin exercitarea competențelor în temeiul articolului 434 din Legea privind societățile din 1985, care era în cauză în cazul Saunders împotriva Regatului Unit, ci și dovezi obținute în cadrul competențelor analoge. În plus, ghidurile restricționează utilizarea procurorilor de răspunsuri obținute în mod compulsorial în scopul interexaminării. De asemenea, au început lucrările legislative, care au dus la Legea privind justiția și dovezile penale pentru tineret, din 1999, care a intrat în vigoare în anul 2000. Prezenta lege a adăugat o nouă dispoziție la secțiunea 434 din Legea privind întreprinderile din 1985, cu condiția ca nici o dovadă referitoare la răspunsurile furnizate inspectorilor desemnați de Departamentul Comerțului și Industriei de persoanele aflate în anchetă să poată fi adăugat în proceduri penale împotriva acestora, cu excepția unor scopuri limitate. Guvernul Regatului Unit consideră că, având în vedere măsurile luate, încălcările articolului 6 alineatul (1) din Convenție constatate de Curtea Europeană în aceste cazuri au fost remediate pe deplin și că, prin urmare, Regatul Unit a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție. Apendicele II Saunders Cazul a avut origine într-o cerere (nr. 19187/91) împotriva Regatului Unit, depusă la 20 iulie 1988 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Ernest Saunders, un național britanic. Comisia a declarat admisibilă plângerea conform căreia, la procesul reclamantului, utilizarea declarațiilor formulate de el către inspectori desemnați de Departamentul de Comerț și Industrie în cadrul competențelor lor obligatorii l-a privat de o audiere echitabilă. Cazul a fost prezentat în fața Curții de către Comisie și de guvernul Regatului Unit la 9 În hotărârea sa din 17 decembrie 1996, Curtea a reținut, cu 16 voturi împotrivă și, respectiv, cu 4 voturi, că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție; - a reținut, în unanimitate, că constatarea unei încălcări constituie o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suferită; deținut, în unanimitate, că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 75 000 de lire sterline, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, și că dobânzile simple la o rată anuală de 8% ar trebui să fie plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; - respins, în unanimitate, reamintirea cererii pentru satisfacție echitabilă. La 27 februarie 1997, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 17 decembrie 1996. Cazul I.J.L. și altele au apărut în trei cereri (nr. 29522/95, 30056/96 și 30574/96) împotriva Regatului Unit, depus la 30 noiembrie, 18 decembrie și, respectiv, 8 decembrie, în conformitate cu art. 25 anterior din Convenție, de dl I.J.L., dl G.M.R. și dl. A.K.P., trei resortisanți britanici. Curtea a sesizat cazul în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerile reclamanților că, în cadrul procedurii penale efectuate împotriva acestora, au fost negate o audiere echitabilă din cauza (1) a utilizării probelor pe care le-au furnizat în temeiul competențelor legale; (2) presupusa coluziune necorespunzătoare între agențiile implicate; (3) presupusa eșuare a urmăririi penale de a divulga materiale de relevanță pentru apărarea lor; și (4) presupusa irazonitate a lungii procedurii penale. În hotărârea sa din 19 septembrie 2000, Curtea a considerat în unanimitate că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție în ceea ce privește utilizarea în judecată a declarațiilor incriminatorii ale reclamanților pe care le-au dat inspectorilor desemnați de Departamentul Comerțului și Industriei; a susținut că nu s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește presupusa coluzie necorespunzătoare între inspectorii desemnați de Departamentul de Comerț și Industrie și autoritățile judiciare; - a susținut că nu s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește presupusa nediscriminare a materialelor de către urmărire; - a susținut că nu s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește durata procedurii penale împotriva reclamanților; - a susținut că plângerea reclamanților în temeiul articolului 6 alineatul (2) din Convenția privind utilizarea de către procuror în procesul lor a tranșelor de interviuri cu inspectorii DTI nu a generat nicio problemă separată. În hotărârea sa privind doar satisfacția din 25 septembrie 2001 (finala la 25 decembrie 2001) Curtea în unanimitate: a considerat că Guvernul Statului pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală, o sumă globală de 000 de lire sterline în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit pe valoarea adăugată care poate fi imputabilă, și că dobânzile simple la o rată anuală de 7,5% vor fi plătite pe această sumă de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; au respins restul cererii reclamanților pentru satisfacție echitabilă; La 24 martie 2002, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților suma prevăzută în hotărârea din 25 septembrie 2001. [1] Pentru mai multe detalii, a se vedea apendicele II la prezenta rezoluție.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2011-09-14
0,95
CASE OF S.C. AGAINST THE UNITED KINGDOM
Resolution CM/ResDH(2011)171 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights S.C. against the United Kingdom (Application No. 60958/00 judgment of 15 June 2004, final on 10 November 2004) The Committee of Ministers, unde
CtEDO 2011-12-02
0,94
CASE OF EDWARDS AND LEWIS AGAINST THE UNITED KINGDOM
Resolution CM/ResDH(2011)289 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights Edwards and Lewis against the United Kingdom (Application No. 39647/98, judgment of 27 October 2004 – Grand Chamber) The Committee of Ministers
CtEDO 2007-10-31
0,94
CASE OF T. AND V. AGAINST THE UNITED KINGDOM
Resolution CM/ResDH(2007)134 [1] Execution of the judgments of the European Court of Human Rights T and V against United Kingdom (T, application No. 24724/94, judgment of 16 December 1999) (V, application No. 24888/94, judgment of 16 Decemb
CtEDO 2009-09-30
0,94
CASE OF A. AGAINST UNITED KINGDOM
Final Resolution CM/ResDH(2009)75 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights A against United Kingdom (Application No. 25599/94, judgment of 23.09.1998, Interim Resolution ResDH(2004)39) The Committee of Ministers,
CtEDO 2010-06-03
0,94
CASE OF GAULT AGAINST THE UNITED KINGDOM
Resolution CM/ResDH(2010)66 [1] Execution of the judgment of the European Court of Human Rights Gault against the United Kingdom (Application No. 1271/05, judgment of 20/11/07, final on 20/02/08) The Committee of Ministers, under the terms
Sursă