AFFAIRE VURAL c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.12.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-2;Non-lieu à examiner l'art. 6-3;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE VURAL c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CAUZA VURAL c. TURCIA (solicitarea nr. 56007/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 decembrie 2004 DEFINITIVF 06/06/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Vural c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni Fura-Sandström, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 30 noiembrie 2004, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 56007/00) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl R reclamantul a sesizat Curtea la 19 noiembrie 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul a decedat la 17 decembrie 2002. Copiii săi, Z. Bingöl, H. Vural, S. eselik, A.R. Vural, M.H. Vural, H. Bingöl, C.A. Vural și Ș. Prin scrisoarea din 9 ianuarie 2003, Carelik, au comunicat că intenționează să continue cererea în fața Curții în calitate de moștenitori. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe domnul R maimuță Vural pe cel care solicită, deși astăzi trebuie să atribuie această calitate copiilor săi (a se vedea, de exemplu, Dalban c. România [GC], n 2814/95, CEDH 1999-VI). Reclamantul este reprezentat de M.C.A. Vural, avocat în Köln (Germania). Guvernul turc ( La 3 aprilie 2003, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice restul cererii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. În declarația sa din 15 august 1995, reclamantul a recunoscut că a acordat asistență și sprijin acestei organizații pentru răpirea unui medic și a două asistente medicale. La 31 august 1995, procurorul Republicii Varto a contestat declarația sa primită în timpul arestării sale și a negat acuzațiile aduse împotriva sa. În aceeași zi, a fost adus în fața judecătorului șef la tribunalul corecțional al lui Varto, care a ordonat arestarea sa provizorie. La 18 septembrie 1995, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Diyarbakýr l-a acuzat pe reclamantul acuzării de ajutor și a sprijinit o organizație ilegală, în conformitate cu articolele 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. 12. Aprilie 1997, Curtea de Securitate a statului l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la trei ani și nouă luni de închisoare. 13. Prin hotărârea din 6 mai 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. La 15 iunie 1999, textul acestei hotărâri a fost vărsat grefei Curții de Securitate a statului. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4339/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003). În observațiile sale din 7 mai 2004, guvernul a pledat pentru eliminarea rolului cauzei pe motiv că moștenitorii reclamantului nu ar avea un interes personal în continuarea procedurii. 16. Curtea a arătat deja că, atunci când un solicitant moare în instanță, moștenitorii săi se pot pretinde, în principiu, la rândul lor, că sunt victime ale unei astfel de proceduri. (a se vedea Deweer c. Belgia, Hotărârea din 27 februarie 1980, seria A n 35, § 37). Curtea constată că recurentul a fost condamnat de instanțele naționale la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani și nouă luni pentru ajutor și asistență acordată unei organizații ilegale. Curtea consideră că copiii săi au un interes legitim să constate că condamnarea sa de către Curtea de Securitate a statului a avut loc prin necunoașterea drepturilor pe care le-a invocat (a se vedea mutatis mutandis X c. Franța , Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234-C, p. 89, § 26, Dalban , citată anterior, § 39, și § 39, §, § Turcia , n 42741/98, § 19, 23 octombrie 2003). 18. Prin urmare, cererea guvernului de a radia rolul cauzei trebuie respinsă. Curtea recunoaște copiilor R CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIE 19. Reclamantul susține că instanța de securitate a statului care l-a judecat și condamnat nu constituie un tribunal independent și imparțial care i-a putut garanta un proces echitabil din cauza, pe de o parte, a prezenței unui judecător militar în cadrul său. Reclamantul se plânge, de asemenea, de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil în măsura în care nu a fost informat cu privire la acuzațiile aduse împotriva sa și că nu a putut să contacteze rudele și avocatul în custodia sa. El susține că principiul prezumției de nevinovăție a fost necunoscut deoarece ar fi fost obligat să accepte acuzațiile împotriva sa. El vede în aceasta o încălcare a articolului 6 alineatul (1), a articolului 2 și a articolului 3 din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa este stabilită legal. Orice acuzat are dreptul, printre altele, să fie informat, în cel mai scurt timp, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzării aduse împotriva sa (...) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru (...) Cu privire la admisibilitatea pe neobosirea căilor de atac interne 20. Guvernul invită Curtea să respingă cererea de neobosire a căilor de atac interne. El susține că reclamantul nu și-a ridicat în niciun moment obiecția în fața Curții de Securitate a statului. 21. Reclamantul se opune tezei guvernului. 22. Curtea observă că prezența unui judecător militar în componența colegiilor de la cursurile de securitate ale statului era prevăzută în mod expres de lege. De altfel, reclamantul nu declara că legislația a fost aplicată incorect. În consecință, o eventuală cerere de recuzare a magistratului militar din simplul motiv că făcea parte din corpul militar era în mod necesar condamnată la eșec și, prin urmare, o astfel de afirmație în fața instanțelor naționale nu ar fi permis în niciun caz reclamantului să remedieze situația denunțată și, prin urmare, această excepție nu ar fi putut fi reținută. Cu privire la nerespectarea termenului de șase luni 23. Guvernul pledează pentru nerespectarea de către solicitant a termenului de șase luni pentru depunerea cererii sale. Pe de o parte, acesta subliniază că decizia internă definitivă, în acest caz hotărârea de Casație, a fost pronunțată la 6 mai 1999 în timp ce cererea a fost depusă la 19 noiembrie 1999. Pe de altă parte, ștampila de confirmare de primire aplicată de grefa Curții pe formularul de cerere indică data de 16 martie 2000. Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia, atunci când reclamantul are dreptul să primească din oficiu o copie a deciziei interne definitive, este mai conform cu obiectul și cu scopul articolului 35 alineatul (1) din convenție de a considera că termenul de șase luni începe să curgă de la data notificării copiei deciziei (a se vedea Worm c. Austria , Hotărârea din 29 august 1997, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1997-V, p. 1547, § 33. Or, în cazul în care comunicarea nu este prevăzută în dreptul intern, Curtea consideră că trebuie luată în considerare data punerii la dispoziție a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul său (a se vedea mutatis mutandis Papachelas c. Grecia [GC], n 31423/96, § 30, CEDO 1999-II, Haralambidis și alții c. Grecia, n 36706/97, 29 martie 2001, Seher Karataș c. Turcia (dec.), n 33179/96, 9 iulie 2002, Z.Y.c. Turcia (dec.), n 27532/95, 9 aprilie 2002, și Karatepe c. Turcia (dec.), n 43924/98, 3 aprilie 2003 26. Comisia observă că, la momentul faptelor, hotărârile de Casație pronunțate în cauzele penale nu au fost comunicate părților; acestea nu au putut fi informate decât după depunerea hotărârii în cauză la grefa instanței de primă instanță și/sau notificarea unui act în vederea executării pedepsei aplicate. 27. În cazul de față, hotărârea din 6 mai 1999 pronunțată de Curtea de Casație, care constituie decizia internă definitivă, nu a fost comunicată reclamantului sau apărătorului său. La 15 iunie 1999, textul acestei hotărâri a fost vărsat dosarului cauzei care se află la grefa Curții de Securitate a statului și pus la dispoziția părților. Prin urmare, termenul de șase luni începe să curgă de la această ultimă dată și cererea a fost depusă mai puțin de șase luni mai târziu. 28. În ceea ce privește data de pe formularul de cerere, Curtea constată că aceasta este data la care a primit acest formular și nu data primei scrisori a reclamantului care expune obiectul plângerii sale. 29. Curtea consideră că trebuie să țină seama de practica în materie de organe a convenției, potrivit căreia data depunerii unei cereri este cea a primei scrisori prin care reclamantul formulează, chiar și pe scurt, obiecțiunile pe care intenționează să le ridice (art. 47 alineatul (1)). 5 din regulament. Cu toate acestea, în cazul în care se scurge un interval de timp important înainte ca un solicitant să furnizeze informațiile suplimentare necesare pentru examinarea cererii, este necesar să se examineze circumstanțele speciale ale cauzei pentru a decide data care urmează să fie considerată data depunerii cererii (a se vedea Chalkley c. Regatul Unit (dec.), nr. 66331/01, 26 septembrie 2002). 30. În prezenta cauză, prima scrisoare a reclamantului care furnizează informații substanțiale cu privire la faptele cauzei și natura obiecțiilor pe care intenționa să le ridice este datată 19 noiembrie 1999. Ștampila de confirmare primită aplicată pe această primă comunicare se referă la data de 23 noiembrie 1999. Curtea consideră că intervalul de timp scurs între această ultimă dată și data primirii formularului de cerere, și anume 16 martie 2000, nu poate fi considerat un interval de timp mare (în acest sens, a se vedea Paulescu c. România, n 3444/97, § 27, 10 iunie 2003). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special c. Turcia , Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998-VII), și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Cu privire la independența și imparțialitatea Curții de Securitate a statului 32. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35 36, 6 februarie 2003 33. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită. Este de înțeles că reclamantul, care răspundea în fața unei Curți de Securitate a statului de infracțiuni prevăzute și reprimate de Codul Penal, s-a temut să nu apară în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, el se putea teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa îndrumată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-a exprimat reclamantul cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998 IV, p. 1573, § 72 Curtea concluzionează că, atunci când l-a judecat și l-a condamnat pe solicitant, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1) privind echitatea procedurii penale 35. Curtea amintește că prezumția de nevinovăție consacrată la alineatul (2) și diversele drepturi pe care art. 6 alineatul (3) le enumeră în termeni neexhaustivi constituie, printre altele, elemente ale noțiunii de proces echitabil în materie penală (a se vedea, printre altele, Deweer, citată anterior, p. 30 alineatul 56). 36. Comisia reamintește că a judecat deja în cauze similare faptul că o instanță a cărei lipsă de independență și imparțialitate a fost stabilită nu poate, în niciun caz, să garanteze un proces echitabil persoanelor aflate sub jurisdicția sa. 37. Având în vedere constatarea încălcării dreptului reclamantului de a-și vedea cauza ascultată de o instanță independentă și imparțială la care ajunge, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze prezentul motiv (a se vedea, printre altele, art. 41 din Convenție, citată anterior, p. 3074, § 44-45). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 38. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 40. Guvernul contestă aceste pretenții. 41. În ceea ce privește pretinsa pagubă materială, Curtea nu poate specula asupra rezultatului la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamantului o indemnizație în acest sens, Findlay c. Regatul Unit , Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, § 85. 42. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (de exemplu, de exemplu, de exemplu, art. 3074 alineatul 49). Prospături și cheltuieli de judecată 43. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 650 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. El nu furnizează nicio justificare. 44. Guvernul contestă aceste pretenții. 45. Având în vedere circumstanțele speței și hotărând în mod echitabil, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru toate cheltuielile și acordul pentru reclamant. Interese moratoriu 46. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alin. (1) din Convenție, din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Diyarbakr A declarat că nu este necesar să se examineze celelalte obiecții care decurg din art. 6 din Convenție A spus că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească moștenitorilor reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul taxei pe valoarea adăugată sau orice alte cheltuieli fiscale care se plătesc în momentul plății, care urmează să fie convertită în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 decembrie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte