CtEDO 06.01.2005 AI

NAKACH v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
06.01.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly admissible;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NAKACH v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Cererea nr. 5379/02

a lui Bensaid NAKACH

împotriva Țărilor de Jos

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Treia), ședință din 6 ianuarie 2005 ca o Cameră compusă din

d-l B.M. Zupančič, președinte,

d-l L. Caflisch,

d-l C. Bîrsan,

doamna M. Tsatsa-Nikolovska,

doamna R. Jaeger,

d-l E. Myjer,

d-l David Thór Björgvinsson, judecători,

și d-l V. Berger, grefier de secțiune,

Având în vedere cererea de mai sus depusă la 19 octombrie 2001,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile în replică prezentate de reclamant,

După deliberare, hotărăște după cum urmează:

Reclamantul, d-l Bensaid Nakach, este cetățean marocan, născut în 1944. La momentul faptelor criticate, era deținut într-o instituție de securitate, Centrul Psihiatric Forenzic „Veldzicht" din Balkbrug, Țări de Jos (în continuare „Veldzicht"); în iulie 2002 a fost transferat la instituția de securitate „De Kijvelanden" din Poortugaal, lângă Rotterdam, Țări de Jos. Este reprezentat înaintea Curții de d-l G.P. Hamer, avocat cu exercițiu în Amsterdam. Guvernul pârât este reprezentat de d-l R.A.A. Böcker și doamna H.L. Janssen din Ministerul Afacerilor Externe al Țărilor de Jos.

Faptele cazului, prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.

La 7 februarie 1994, reclamantul i-a lovit soția sa, doamna K., pe cap, pe umeri și pe spate cu lama curbată a unui cleștar, a sugrumat-o și i-a dat o lovitură la față. Doamna K. a fost rănită dar a supraviețuit.

Reclamantul a fost arestat și supus unui examen psihiatric de psihiatri desemnați de stat.

La 10 octombrie 1994, Curtea Regională de la Breda a condamnat reclamantul pentru tentativă de omor. Luând în considerare un raport psihiatric care a constatat că facultățile mentale ale reclamantului sunt deficitare și că probabilitatea unui nou delict este mare, l-a condamnat la un an de închisoare și a dispus plasarea sa sub controlul Guvernului (terbeschikkingstelling van de regering) cu confinament într-o instituție de securitate.

Reclamantul a făcut apel.

Un raport a fost pregătit de o contra-expert, Dr. E., conform căruia actul cu care era acuzat reclamantul putea fi explicat prin referire la contextul cultural al reclamantului. Dr. E. publicase rezultatele cercetărilor relevante pentru asemenea probleme.

La 10 octombrie 1995, Curtea de Apel de la 's-Hertogenbosch a confirmat sentința Curții Regionale. În a face acest lucru, a luat în considerare, printre altele, raportul psihiatrilor desemnați de stat.

Reclamantul a depus o cerere de anulare (cassatie) la Curtea Supremă (Hoge Raad), care a fost respingă la 1 octombrie 1996.

Timpul pe care reclamantul l-a petrecut în detenție preventivă se contabilizează spre pedeapsă, deci ordinul care l-a plasat pe reclamant sub controlul Guvernului a intrat în vigoare la acea dată.

Reclamantul a fost ținut deținut într-un centru de detenție preventivă (huis van bewaring) în așteptarea plasării într-o instituție de securitate din sectorul privat.

La 30 martie 1997 a fost plasat la Centrul Psihiatric Forenzic „Veldzicht" din Balkbrug.

Reclamantul a depus o cerere de despăgubire cu privire la perioada de detenție în centrul de detenție preventivă. La 21 noiembrie 1997, Curtea de Apel a hotărât că perioada de detenție din acest centru nu putea fi considerată excesivă. Recursul în casație privind această sentință a fost respins.

Reclamantul s-a plâns cu privire la condițiile de detenție la „Veldzicht" și la lipsa unor înregistrări oficiale separate ale ședinței Curții de Apel din 9 aprilie 2001 unde trebuia să fie luate hotărâri cu privire la continuarea plasării sub controlul Guvernului.

Reclamantul se plânje de faptul că nu a primit informații cu privire la procedura privind aprobarea plasării sale sub controlul Guvernului după cum urmează. La 29 martie 1999, o comisie a hotărât că plasarea trebuia continuată. Reclamantul a primit copii ale raportului medical dar nu și ale altor documente care au stat la baza deciziei. La 30 martie și 5 aprilie 2000 au fost repetate procedurile similare. Din nou, reclamantul nu a primit copii de toate documentele.

Reclamantul s-a plâns cu privire la accesul neadecvat la dosarul său. La 1 februarie 2001, i-a fost permis să vadă integral dosarul.

La 9 aprilie 2001, o ședință a Curții de Apel a avut loc. Reclamantul a fost reprezentat de avocat și a putut prezenta argumente. Cu toate acestea, nu a existat o înregistrare oficială separată a acestei ședințe. Doar numele judecătorilor și data au fost înregistrate.

La 16 mai 2001, Curtea de Apel a hotărât să continue plasarea sa sub controlul Guvernului. Reclamantul a solicitat o copia a raportului cu privire la această hotărâre, dar i s-a spus că nu exista un raport oficial cu privire la ședința.

Cu privire la examinarea medicală independentă, reclamantul a cerut o nouă examinare medicală independentă în 1998. Această cerere a fost respingă. În 2001, reclamantul a cerut din nou o examinare medicală independentă și mai specific, referință la raportul contra-expertului Dr. E. din procedurile judecătorești care au dus la plasarea sa sub controlul Guvernului. Se pare că, pentru orice motiv, argumentele bazate pe raportul acestui contra-expert nu au fost luate în considerare pe atunci. Cu toate acestea, reclamantul nu a fost împiedicat să prezinte din nou asemenea argumente în procedurile de aici. Prin urmare, în aceste circumstanțe, Curtea nu poate considera arbitrară sau nerezonabilă refuzul de a ordona o nouă examinare medicală a reclamantului pe cheltuiala statului, a cărei rezultat ar fi fost, în cel mai bun caz, în mare măsură identică informațiilor deja disponibile.

Rezultă că această plângere este lipsit de fundament evident și trebuie respingă în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, cu majoritate,

Declară admisibilă, fără prejudecarea fondului, plângerea reclamantului că nu a fost făcută nicio înregistrare oficială separată a ședinței Curții de Apel din 9 aprilie 2001;

Declară inadmisibilă restul cererii.

Vincent Berger

Boštjan M. Zupančič

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă