SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 4784/02 prezentate de Renato CASATI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 18 ianuarie 2005 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Bonello Traja Zagrebelsky Garlicki Borrego Mijović, judecători și dl O'Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 29 mai 2001, având în vedere decizia parțială din 12 februarie 2004, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentului, dl Renato Casati, este un resortisant italian, născut în 1945 și rezident în Pavia. Dl Marmonti, avocat în Pavia, guvernul pârât era reprezentat de agentul său, dl I.M. Braguglia, și de co-agentul său, dl. F. Crisafolli. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: Recurentul, acuzat de exploatarea prostituției A și B și de exercitarea amenințărilor și violenței pentru a determina alte cinci femei să se prostitueze, a fost trimis la judecată în fața Tribunalului din Pavia. La 23 aprilie 1996 a avut loc o audiere publică, iar cele cinci femei care au denunțat amenințările, deși menționate în mod regulat de Parchet, nu s-au prezentat. Codul de procedură penală a autorizat apoi citirea declarațiilor pe care le-au făcut cele cinci presupuse victime ale infracțiunii înainte de dezbaterile carabinierilor. Consiliul reclamantului nu s-a opus acestei decizii. printr-o hotărâre din 19 noiembrie 1996, Tribunalul din Pavia l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de patru ani și patru luni de închisoare și la 2 200 000 de lire de amendă. Această decizie s-a bazat pe declarațiile făcute înainte de dezbaterile făcute de cei cinci reclamanți care au devenit de negăsit, care au descris tocmai amenințările și violențele comise de reclamant și, în plus, două carabinieri auziți la dezbateri au indicat orele și zilele în care reclamantul a însoțit A și B locul în care acestea se prostituau. Versiunea reclamantului, conform căreia ar fi profitat de serviciile sexuale ale A și B în patru sau cinci ori înainte de a le aduce înapoi la locul în care le-a contactat drept client, a fost puțin credibilă și incompatibilă cu mărturiile carabinierilor. În special, a susținut că declarațiile celor cinci femei care îl acuzau nu puteau fi utilizate. Printr-o hotărâre din 6 decembrie 1999, Curtea de Apel din Milano a confirmat hotărârea de primă instanță. Curtea de apel a observat în special că consiliul pârâtului nu se opunea citirii și utilizării proceselor-verbale ale declarațiilor celor cinci presupuse victime ale încălcării amenințării. Prin hotărârea din 5 decembrie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 5 februarie 2001, Curtea de Casație, considerând că Curtea de Apel a motivat în mod logic și corect toate punctele controversate, l-a desființat pe reclamant din recursul său. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plângea că a fost condamnat pe baza declarațiilor martorilor pe care nu le-a putut interoga sau interoga, în special pe cele cinci femei care l-au acuzat că le-au amenințat și le-au bătut pentru a le obliga să se prostitueze. La 12 februarie 2004, Curtea a invitat guvernul Italiei să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la justificarea întemeiată a imposibilității de a interoga sau de a pune la îndoială martorii acuzați. După o prelungire a termenului stabilit în acest scop, guvernul pârât a transmis observațiile sale grefei Curții la 17 mai 2004. Printr-o scrisoare din 28 mai 2004, observațiile guvernului au fost transmise reprezentantului reclamantului, care a fost invitat să prezinte, înainte de 9 iulie 2004, observațiile pe care dorea să le prezinte ca răspuns. Întrucât nu a primit niciun răspuns la scrisoarea din 28 mai 2004, printr-o scrisoare recomandată din 6 octombrie 2004, grefa Curții a atras atenția reprezentantului reclamantului asupra faptului că termenul pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că nu a fost solicitată nicio prelungire. De asemenea, reclamanta a fost informată că, în cazul în care circumstanțele sugerează că nu mai intenționează să își mențină cererea, Curtea ar fi putut anula cauza rolului. La 12 octombrie 2004, reprezentantul reclamantului a primit scrisoarea din 6 octombrie, însă nu a răspuns niciodată. Prin urmare, Curtea consideră că reclamantul nu este interesat de soarta cererii sale și concluzionează că nu mai intenționează să o mențină în sensul articolului (a) din convenție (a se vedea, printre altele, Madonia c. Italia (dec.), n 48937/99, 30 ianuarie 2002). În plus, Curtea consideră că nicio împrejurare specială privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii în temeiul articolului fine din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să elimine cererea de rol. Michael O'Boyle Nicolas Bratza Președinte
de la requête n
o
4784/02
présentée par Renato CASATI
contre l'Italie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (quatrième section), siégeant le 18 janvier 2005 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
G
.
Bonello
,
K
.
Traja
,
V
.
Zagrebelsky
,
L.
Garlicki
,
J
.
Borrego Borrego
,
M
me
L
.
Mijović,
juges
,
et de M. M.
O'Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 mai 2001,
Vu la décision partielle du 12 février 2004,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Renato Casati, est un ressortissant italien, né en 1945 et résidant à Pavie. Il est représenté devant la Cour par M
e
I.M.
Braguglia, et par son co-agent, M. F. Crisafulli.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, accusé d'exploiter la prostitution de A et B et d'avoir exercé des menaces et violences pour pousser cinq autres femmes à se prostituer, fut renvoyé en jugement devant le tribunal de Pavie.
Une audience publique se tint le 23 avril 1996. Les cinq femmes ayant dénoncé les menaces, bien que régulièrement citées à comparaître par le parquet, ne se présentèrent pas. Elles étaient par ailleurs devenues introuvables. Le tribunal, s'appuyant sur l'article
512
bis
du code de procédure pénale, autorisa alors la lecture des déclarations que les cinq victimes présumées de l'infraction avaient faites avant les débats aux carabiniers. Le conseil du requérant ne s'opposa pas à cette décision.
Par un jugement du 19 novembre 1996, le tribunal de Pavie condamna le requérant à une peine de quatre ans et quatre mois d'emprisonnement et à 2
200
000 lires d'amende. Cette décision se basait sur les déclarations faites avant les débats par les cinq plaignantes devenues introuvables, qui avaient précisément décrit les menaces et les violences perpétrées par le requérant. De plus, deux carabiniers entendus aux débats avaient indiqué les heures et les jours où le requérant avait accompagné A et B sur le lieu où ces dernières se prostituaient. La version du requérant, selon laquelle il aurait à quatre ou cinq reprises profité des prestations sexuelles de A et B avant de les ramener à l'endroit où il les avait contactées en tant que client, était peu crédible et incompatible avec les témoignages des carabiniers.
Le requérant interjeta appel. Il allégua en particulier que les déclarations des cinq femmes qui l'accusaient ne pouvaient pas être utilisées.
Par un arrêt du 6 décembre 1999, la cour d'appel de Milan confirma le jugement de première instance. La cour d'appel observa notamment que le conseil de l'accusé ne s'était pas opposé à la lecture et utilisation des procès-verbaux des déclarations des cinq victimes présumées de l'infraction de menaces.
Le requérant se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 5 décembre 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 5
février 2001, la Cour de cassation, estimant que la cour d'appel avait motivé de façon logique et correcte tous les points controversés, débouta le requérant de son pourvoi.
GRIEF
Invoquant l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint d'avoir été condamné sur la base des déclarations de témoins qu'il n'a pas pu interroger ou faire interroger, notamment les cinq femmes qui l'accusaient de les avoir menacées et battues pour les obliger à se prostituer.
Le 12 février 2004, la Cour a invité le Gouvernement de l'Italie à présenter ses observations sur la recevabilité et le bien fondé du grief tiré de l'impossibilité d'interroger ou faire interroger les témoins à charge.
Après une prorogation du délai fixé à cet effet, le gouvernement défendeur a fait parvenir ses observations au greffe de la Cour le 17
mai
2004.
Par une lettre du 28 mai 2004, les observations du Gouvernement ont été transmises au représentant du requérant, qui a été invité à communiquer avant le 9 juillet 2004 les observations qu'il souhaitait présenter en réponse.
N'ayant reçu aucune réponse à la lettre du 28 mai 2004, par un courrier recommandé du 6 octobre 2004, le greffe de la Cour a attiré l'attention du représentant du requérant sur le fait que le délai pour la présentation de ses observations était échu et qu'aucune prorogation n'avait été sollicitée. La partie requérante a également été informée que si les circonstances donnaient à penser qu'elle n'entendait plus maintenir sa requête, la Cour aurait pu rayer l'affaire du rôle. En date 12 octobre 2004, le représentant du requérant a reçu la lettre du 6 octobre. Il n'a cependant jamais répliqué.
Partant, la Cour estime que le requérant n'est pas intéressé au sort de sa requête et en conclut qu'il n'entend plus la maintenir au sens de l'article
37
§
1
a) de la Convention (voir, parmi beaucoup d'autres,
Madonia
c. Italie
(déc.), n
o
48937/99, 30 janvier 2002).
La Cour considère, en outre, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête en vertu de l'article
37
§
1
in
fine
de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Michael
O'Boyle
Nicolas
Bratza
Greffier
Président