PROBALOVA v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 60230/00 de către Viera PROBALOVÁ împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), care a stat la 25 ianuarie 2005 ca Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl O'Boyle Grefier având în vedere cererea depusă la 15 mai 2000, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. După deliberare, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Viera Probalová, este un Național slovac care s-a născut în 1952 și trăiește în Košice. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl P. Kresák, agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat la Institutul Veterinitar Militar (Vojenský veterinárny óstav ) în Košice. În februarie 1993 a fost informată că ocuparea ei s-a încheiat deoarece, datorită restructurării, postul ei a devenit redundant. La 30 iulie 1993, reclamantul a contestat concedierea în fața Curții de District Košice 1 (în acel moment Obvodný súd , în prezent Okresný súd La 2 octombrie 1996, Curtea de District a întrerupt procesul de pronunțare a procedurii. A constatat că acuzatul nu a avut personalitate juridică și nu a putut fi interzis. La 27 februarie 1997, cu privire la apelul reclamantului ( odvolane ), Curtea Regională Košice (Krajský sud) ) a anulat hotărârea Curții de District din 2 octombrie 1996 și a trimis dosarul acesteia în urma unei proceduri suplimentare. La 25 iunie 1997, Curtea de District a respins acțiunea. La 16 martie 1998, Curtea regionala a anulat hotărârea Curții de District din 25 iunie 1997 privind recursul. La 1 decembrie 1999, Curtea de District a hotărât că concedierea reclamantului este ilegală, iar în parte a permis cererea de compensare pentru salariile pierdute și a ordonat inculpatului să plătească dobânzile nejustificate. Ambele părți au apelat. La 8 martie 2000, pe petiția reclamantului ( podnet ) în temeiul articolului 130 § 3 din Constituție, astfel cum a fost în vigoare, Curtea Constituțională (Ústavný súd ) a constatat că Curtea de District a încălcat dreptul reclamantului în temeiul articolului 48 § 2 din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată. Cu toate acestea, în acel moment, Curtea Constituțională nu a avut competența de a trage orice consecințe juridice din constatarea. La 31 mai 2000, Curtea Regională a modificat parțial hotărârea Curții de District din 1 decembrie 1999 în sensul că a stabilit o rată diferită a dobânzilor nejustificate pentru plata întârziere a sumei principale. La 27 septembrie 2001, cu privire la recursul inculpatului asupra punctelor de drept ( dovolanie ), Curtea Supremă ( Najvyší súd ) a anulat hotărârea Curții regionale din 31 mai 2000 determinând că Curtea regională nu a examinat în mod adecvat anumite aspecte ale cauzei. La 24 septembrie 2002, Curtea Regională a hotărât din nou apelurile părților împotriva hotărârii Curții de District din 1 decembrie 1999 și l-a anulat. În același timp, Curtea Regională a trimis cazul Curții de District pentru preluarea și reexaminarea probelor suplimentare. Dosarul a fost transmis Curții de District la 9 octombrie 2002. La 31 martie 2003, Curtea de District a decis din nou că concedierea reclamantului din februarie 1993 a fost ilegală și a permis din nou cererea de compensare pentru salariile pierdute doar în parte. Nici o parte nu are dreptul la rambursarea costurilor sale juridice. Inculpatul a depus un recurs în răspuns la care reclamantul a declarat că a considerat că hotărârea Curții de District este corectă. La 30 septembrie 2003, Curtea Regională a susținut hotărârea Curții de District din 31 martie 2003. Hotărârea a devenit finală și obligatorie la noiembrie 2003. La 26 februarie 2003, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă proaspăta plângere a reclamantului ( s î.e. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ianuarie 2002, Curtea Constituțională a examinat în mod separat părțile procedurii care au avut loc în fața Curții Supreme, în fața Curții Regionale și în fața Curții de District. A observat că procedurile în fața Curții Supreme și a Curții Regionale s-au încheiat deja prin deciziile lor respective din 27 septembrie 2001 și 24 Septembrie 2002. Curtea Constituțională a constatat că o examinare a acestor părți ale procedurii nu mai poate servi să le accelereze. Curtea Constituțională a concluzionat că nu a fost solicitat să examineze aceste părți ale procedurii. În ceea ce privește procedurile dinainte de Curtea de District, Curtea Constituțională a examinat doar partea din procedură care s-a desfășurat după revocarea cauzei la 9 octombrie 2002, după hotărârea Curții Regionale din 24 septembrie 2002. Întrucât perioada examinată a durat doar 4 luni, plângerea a fost întemeiată în mod evident. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în principal în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că acțiunea sa civilă nu a fost determinată într-un timp rezonabil. În aceeași dispoziție, ea a susținut, de asemenea, că, în determinarea acțiunii ei, nu a avut o audiere echitabilă de către o audiere de către Tribunalul independent și imparțial. HOTĂRÂREA La 2 decembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație de la Agentul Guvernului: „Eu, Peter Kresák, Agent al Guvernului Republicii Slovace, declară că guvernul Republicii Slovace propune să plătească 200.000 (două sute de mii) de coruna slovacă doamnei Viera Probalová, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu presupune niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz...” La 20 decembrie 2004, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, Viera Procalová, remarc că Guvernul Republicii Slovace sunt dispus să-mi plătească suma de 200.000 (două sute de mii) de coruna slovacă, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Slovaciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului...” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Michael O'Boyle Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 60230/00

by Viera PROBALOVÁ

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 25

January 2005 as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Ms

L.

Mijović

,

Mr

J.

Šikuta,

judges

,

and Mr

M.

O'Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 15 May 2000,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together.

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case.

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mrs Viera Probalová, is a

Slovakian national who was born in 1952 and lives in Košice. The respondent Government were represented by Mr P. Kresák, their Agent. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was employed at the Military Veterinary Institute (

Vojenský veterinárny ústav

) in Košice. In February 1993 she was informed that her employment had terminated as, due to restructuring, her post had become redundant.

On 30 July 1993 the applicant challenged the dismissal before the Košice

1 District Court (at that time

Obvodný súd

, at present

Okresný súd

). She sought a ruling declaring her dismissal void and an order for payment of wages lost as a consequence of the unlawful dismissal.

On 2 October 1996 the District Court discontinued the proceedings. It

found that the defendant had no legal personality and could not be sued.

On 27 February 1997, on the applicant's appeal (

odvolanie

), the Košice Regional Court (

Krajský súd

) quashed the District Court's decision of 2

October 1996 and remitted the case

‑

file to the latter for further proceedings.

On 25 June 1997 the District Court dismissed the action.

On 16 March 1998 the Regional Court quashed the District Court's judgment of 25 June 1997 on appeal. It found that the District Court had failed to examine adequately the applicant's arguments.

On 1 December 1999 the District Court ruled that the applicant's dismissal was unlawful. It partially allowed her claim for compensation for lost wages and ordered the defendant to pay default interest. Both parties appealed.

On 8 March 2000, on the applicant's petition (

podnet

) under Article

130

Ústavný súd

) found that the District Court had violated the applicant's right under Article 48 § 2 of the Constitution to a hearing without unjustified delay. However, at that time, the Constitutional Court lacked jurisdiction to

draw any legal consequences from the finding.

On 31 May 2000 the Regional Court partially amended the District Court's judgment of 1 December 1999 in that it set a different rate of default interest for late payment of the principal amount. It upheld the remainder of the judgment of 1 December 1999. After the Regional Court's judgment had been served on the parties, it became final and binding on 17 July 2000.

On 27 September 2001, on the defendant's appeal on points of law (

dovolanie

), the Supreme Court (

Najvyšší súd

) quashed the Regional Court's judgment of 31 May 2000 finding that the Regional Court had failed to examine adequately certain aspects of the case.

On 24 September 2002 the Regional Court again decided on the parties' appeals against the District Court's judgment of 1 December 1999 and quashed it. At the same time, the Regional Court remitted the case to the District Court for the taking of further evidence and re

‑

examination. The

case

‑

file was transmitted to the District Court on 9

October 2002.

On 31 March 2003 the District Court again ruled that the applicant's dismissal of February 1993 was unlawful and again allowed her claim for compensation for lost wages only in part. No party was entitled to reimbursement of its legal costs.

The defendant filed an appeal in reply to which the applicant stated that she considered the District Court's judgment to be correct.

On 30 September 2003 the Regional Court upheld the District Court's judgment of 31 March 2003. The decision became final and binding on

3

November 2003.

On 26 February 2003 the Constitutional Court declared inadmissible the applicant's fresh complaint (

sťažnosť

) under Article 127 of the Constitution, as in force since 1

January 2002, of continuing unjustified delays in her proceedings. The Constitutional Court considered separately the parts of the proceedings which took place before the Supreme Court, before the Regional Court and before the District Court. It observed that the proceedings before the Supreme Court and the Regional Court had already ended by their respective decisions of 27 September 2001 and 24

September

‑

law the Constitutional Court concluded that it was not called upon to examine these parts of the proceedings. As to the proceedings before the District Court, the Constitutional Court examined only that part of the proceedings which took place after case file had been returned to it on 9

October 2002 following the Regional Court's judgment of 24

September

COMPLAINTS

The applicant principally complained under Article

6 §

1 of the Convention that her civil action was not determined within a reasonable time. Under the same provision she also alleged that in the determination of her action she did not have a fair hearing by an

independent and impartial tribunal.

THE LAW

On 2 December 2004 the Court received the following declaration from the Agent of the Government:

“I, Peter Kresák, the Agent of the Government of the Slovak Republic, declare that the Government of the Slovak Republic offer to pay 200,000 (two hundred thousand) Slovakian korunas to Mrs Viera Probalová with a view to securing a friendly settlement of the above mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a

violation of the European Convention on Human Rights in the present case...”

On 20 December 2004 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I, Viera Probalová, note that the Government of the Slovak Republic are prepared to pay me the sum of 200,000 (two hundred thousand) Slovakian korunas with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Slovakia in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case...”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

Michael

O'Boyle

Nicolas

Bratza

Registrar

President