SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46617/99 prezentată de Adamo CAPESTRANI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 27 ianuarie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucaide Tulkens dnii Lorenzen Zagrebelsky Spielmann S.E. Jebens, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 august 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie de fapt Reclamantul, dl Adamo Capestrani, este un resortisant italian, născut în 1937 și rezident în L'Aquila.
Guvernul pârât era reprezentat de agenții săi succesive, dl U. Leanza și, respectiv, dl Braguglia și de coagenții săi succesive, dnii V. Esposito și, respectiv, dl F. Crisafolli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 martie 1994, reclamantul a fost trimis înapoi în fața Tribunalului din Teramo. El a fost suspectat de omucidere din imprudență în complicitate cu firma ELAM, pentru omisiuni în materie de dispozitive de securitate, care au fost considerate a fi cauza unui accident de muncă. La 3 august 1994, Tribunalul a dispus sechestrarea cu titlu conservator a economiilor reclamantului pentru o sumă de 200 000 000 ITL [103 291,38 EUR (EUR) ] (sub formă de acțiuni nominalizate).
Acest lucru, pentru a asigura rambursarea presupuselor prejudicii suferite de părțile civile constituite la 23 iunie La sfârșitul a trei instanțe, Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului la patru ani și șase luni de reținere și rambursarea daunelor suferite de părțile civile. Prin scrisoarea din 19 iunie 2001, grefa Curții l-a informat pe reclamant cu privire la intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "Legea Pinto"). În plus, reclamantul a fost invitat să își prezinte obiecțiunile mai întâi instanțelor naționale.
Prin scrisoarea din 6 martie 2002, grefa Curții a adus în atenția reclamantului hotărârea pronunțată de aceasta în cauza Brusco (a se vedea Brusco c. Italia (dec.), 69789/01, CEDO 2001-IX) și i-a solicitat să specifice dacă dorește ca Curtea să suspende examinarea cererii sale până la încheierea unei proceduri pendinte Prin scrisoarea din 21 octombrie 2003, grefa Curții i-a solicitat reclamantului să îl informeze cu privire la evoluția procedurii și să precizeze dacă avea în continuare interes ca Curtea să-și examineze cererea. Prin scrisoarea din 25 octombrie 2003, reclamantul a informat grefa că nu a utilizat încă remeditorul. Întrucât procedura în litigiu este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație.
Prin scrisoarea din 31 iulie 2004, reclamantul a informat grefa cu privire la rezultatul procedurii în litigiu și a solicitat Curții să reia examinarea cererii sale. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Decizia Santec. Italia 56079/00, 24 iunie 2004). GRIEFS invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale. Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurii a încălcat dreptul său la liberă utilizare a economiilor sale. În primul rând, recurentul se plânge de durata procedurii penale.
El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție care, în părțile sale relevante, este astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurii a adus atingere dreptului său la libera utilizare a economiilor sale. Curtea este de părere că acest motiv trebuie examinat din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În ceea ce privește durata procedurii, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. În ceea ce privește motivul întemeiat pe confiscarea asigurătorie, acesta susține că aceaceasta este o măsură necesară pentru a reglementa utilizarea bunurilor pentru a-l face conform interesului general de aplicare a represiunii infracțiunilor și pentru a asigura părților vătămate dreptul lor la rambursarea prejudiciilor cauzate de infracțiune.
Curtea observă că, potrivit Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare Legea Pinto) (1) și să solicite acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă. Curtea amintește că a constatat deja în numeroase decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), n 69789/01, CEDH 2001-IX, și Giacometti c. Italia (dec.), n 34969/97, CEDH 2001-XII) că remediul introdus prin legea Pinto Este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii, indiferent de data depunerii cererii în fața Curții.
Pe de altă parte, Curtea amintește, de asemenea, că eventualele consecințe patrimoniale negative cauzate de durata excesivă a procedurii sunt analizate ca urmare a încălcării dreptului garantat prin art. 6 alineatul (1). 1 din Convenție și nu pot fi luate în considerare decât cu titlu de satisfacție echitabilă pe care reclamantul o poate obține ca urmare a constatării acestei încălcări (a se vedea mutatis mutandis Varipati c. Grecia, 38459/97, § 32, 26.10.1999). În plus, Curtea a considerat că, în măsura în care încălcarea dreptului de proprietate este strâns legată de durata procedurii, constituind o consecință indirectă a acesteia, legea Pinto mai permite să se solicite o decizie care se poate înscrie în logica jurisprudenței Curții cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea mutatis mutandis Provvedi c. Italia (dec.), 66644/01, 02.12.2004).
Or, din dosar nu reiese că reclamantul a folosit remeditorul mai întâi Pinto În consecință, cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rozakis Modululer Președintele
DÉCISION
de la requête n o 46617/99 présentée par Adamo CAPESTRANI contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 27 janvier 2005 en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , L. Loucaides , M me F. Tulkens , MM. P. Lorenzen , V. Zagrebelsky , D. Spielmann , S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 7 août 1998, Vu l'article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Adamo Capestrani, est un ressortissant italien, né en 1937 et résidant à L'Aquila.
Le gouvernement défendeur était représenté par ses agents successifs, respectivement MM. U. Leanza et I.M. Braguglia et ses coagents successifs, respectivement MM. V. Esposito et F. Crisafulli. A. Les circonstances de l'espèce Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 23 mars 1994, le requérant fut renvoyé en jugement devant le tribunal de Teramo. Il était soupçonné d'homicide par imprudence en complicité avec la firme ELAM, pour des omissions en matière de dispositifs de sécurité, qui étaient considérées comme l'origine d'un accident de travail. Le 3 août 1994, le tribunal ordonna la saisie à titre conservatoire des économies du requérant pour un montant de 200 000 000 ITL [103 291,38 euros (EUR)] (sous forme d'actions nominatives).
Cela, afin d'assurer le remboursement des préjudices prétendument subis par les parties civiles constituées. Le 23 juin 2004, au terme de trois instances, la Cour de cassation confirma la condamnation du requérant à quatre ans et six mois de réclusion et au remboursement des dommages subis par les parties civiles. Par une lettre du 19 juin 2001, le greffe de la Cour informa le requérant de l'entrée en vigueur, le 18 avril 2001, de la loi n o 89 du 24 mars 2001 (ci-après la « loi Pinto »), qui a introduit dans le système juridique italien une voie de recours contre la longueur excessive des procédures judiciaires. Le requérant fut en outre invité à soumettre ses griefs d'abord aux juridictions nationales.
Par une lettre du 6 mars 2002, le greffe de la Cour porta à l'attention du requérant la décision rendue par celle-ci dans l'affaire Brusco (voir Brusco c. Italie (déc.), n o 69789/01, CEDH 2001-IX) et lui demanda de bien vouloir spécifier s'il souhaitait que la Cour suspende l'examen de sa requête jusqu'à l'issue de l'éventuelle procédure « Pinto » ou se prononce sans attendre. Par une lettre du 25 mars 2002, le requérant demanda à la Cour de suspendre l'examen de sa requête jusqu'à la fin de la procédure nationale devant la cour d'appel compétente. Par une lettre du 21 octobre 2003, le greffe de la Cour demanda au requérant de bien vouloir l'informer sur les développements de la procédure « Pinto » et de spécifier s'il avait toujours intérêt à ce que la Cour examine sa requête.
Par une lettre du 25 octobre 2003, le requérant informa le greffe du fait qu'il n'avait pas encore utilisé le remède « Pinto », la procédure litigieuse étant toujours pendante devant la Cour de cassation. Par une lettre du 31 juillet 2004, le requérant informa le greffe du résultat de la procédure litigieuse et demanda à la Cour de reprendre l'examen de sa requête. B. Le droit et la pratique internes pertinents Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision Di Sante c. Italie (n o 56079/00, 24 juin 2004). GRIEFS Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale. Le requérant se plaint également de ce que la durée de la procédure a porté atteinte à son droit à la libre jouissance de ses économies.
EN DROIT Le requérant se plaint tout d'abord de la durée de la procédure pénale. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) » Le requérant se plaint également de ce que la durée de la procédure a porté atteinte à son droit à la libre jouissance de ses économies. La Cour est de l'avis que ce grief doit être examiné sous l'angle de l'article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. Cet article dispose : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens.
Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes. » Suite à l'entrée en vigueur de la « loi Pinto », le Gouvernement soutient, quant à la durée de la procédure, que le requérant n'a pas épuisé les voies de recours internes. En ce qui concerne le grief tiré de la saisie conservatoire, il affirme qu'il s'agit d'une mesure nécessaire afin de réglementer l'usage des biens pour le rendre conforme à l'intérêt général de répression des délits et afin d'assurer aux parties lésées leur droit au remboursement des dommages causés par délit.
La Cour note que selon la loi n o 89 du 24 mars 2001 (dite « loi Pinto ») les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non patrimonial peuvent saisir la cour d'appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l'Homme quant au respect du délai raisonnable de l'article 6 § 1, et demander l'octroi d'une somme à titre de satisfaction équitable. La Cour rappelle avoir déjà constaté dans maintes décisions sur la recevabilité (voir, parmi d'autres, Brusco c. Italie (déc.), n o 69789/01, CEDH 2001-IX, et Giacometti c. Italie (déc.), n o 34969/97, CEDH 2001-XII) que le remède introduit par la « loi Pinto » est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ce, quelle que soit la date d'introduction de la requête devant la Cour.
Par ailleurs, la Cour rappelle également que les répercussions patrimoniales négatives éventuellement provoquées par la durée excessive de la procédure s'analysent comme la conséquence de la violation du droit garanti par l'article 6 § 1 de la Convention et ne sauraient être prises en considération qu'au titre de la satisfaction équitable que le requérant pourrait obtenir à la suite du constat de cette violation (voir, mutatis mutandis , Varipati c. Grèce, n o 38459/97, § 32, 26.10.1999). En outre, la Cour a estimé que, dans la mesure où la violation du droit de propriété est étroitement liée à la durée de la procédure en constituant une conséquence indirecte de celle-ci, la « loi Pinto » permet de solliciter une décision qui peut s'inscrire dans la logique de la jurisprudence de la Cour quant à l'article 1 du Protocole nº 1 (voir, mutatis mutandis , Provvedi c. Italie (déc.), n o 66644/01, 02.12.2004).
Or, il ne ressort pas du dossier que le requérant ait utilisé le remède « Pinto ». Il s'ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35 § 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Déclare la requête irrecevable. Søren Nielsen Christos Rozakis Greffier Président