CtEDO 27.01.2005 Auto

CAPESTRANI c. ITALIE*

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.01.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CAPESTRANI c. ITALIE* (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46617/99 prezentată de Adamo CAPESTRANI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care are loc la 27 ianuarie 2005 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Loucaide Tulkens dnii Lorenzen Zagrebelsky Spielmann S.E. Jebens, judecători și domnii S. Nielsen, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 august 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie de fapt Reclamantul, dl Adamo Capestrani, este un resortisant italian, născut în 1937 și rezident în L'Aquila. Guvernul pârât era reprezentat de agenții săi succesive, dl U. Leanza și, respectiv, dl Braguglia și de coagenții săi succesive, dnii V. Esposito și, respectiv, dl F. Crisafolli. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 martie 1994, reclamantul a fost trimis înapoi în fața Tribunalului din Teramo. El a fost suspectat de omucidere din imprudență în complicitate cu firma ELAM, pentru omisiuni în materie de dispozitive de securitate, care au fost considerate a fi cauza unui accident de muncă. La 3 august 1994, Tribunalul a dispus sechestrarea cu titlu conservator a economiilor reclamantului pentru o sumă de 200 000 000 ITL [103 291,38 EUR (EUR) ] (sub formă de acțiuni nominalizate). Acest lucru, pentru a asigura rambursarea presupuselor prejudicii suferite de părțile civile constituite la 23 iunie La sfârșitul a trei instanțe, Curtea de Casație a confirmat condamnarea reclamantului la patru ani și șase luni de reținere și rambursarea daunelor suferite de părțile civile. Prin scrisoarea din 19 iunie 2001, grefa Curții l-a informat pe reclamant cu privire la intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "Legea Pinto"). În plus, reclamantul a fost invitat să își prezinte obiecțiunile mai întâi instanțelor naționale. Prin scrisoarea din 6 martie 2002, grefa Curții a adus în atenția reclamantului hotărârea pronunțată de aceasta în cauza Brusco (a se vedea Brusco c. Italia (dec.), 69789/01, CEDO 2001-IX) și i-a solicitat să specifice dacă dorește ca Curtea să suspende examinarea cererii sale până la încheierea unei proceduri pendinte Prin scrisoarea din 21 octombrie 2003, grefa Curții i-a solicitat reclamantului să îl informeze cu privire la evoluția procedurii și să precizeze dacă avea în continuare interes ca Curtea să-și examineze cererea. Prin scrisoarea din 25 octombrie 2003, reclamantul a informat grefa că nu a utilizat încă remeditorul. Întrucât procedura în litigiu este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație. Prin scrisoarea din 31 iulie 2004, reclamantul a informat grefa cu privire la rezultatul procedurii în litigiu și a solicitat Curții să reia examinarea cererii sale. Dreptul și practica internă relevantă Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Decizia Santec. Italia 56079/00, 24 iunie 2004). GRIEFS invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale. Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurii a încălcat dreptul său la liberă utilizare a economiilor sale. În primul rând, recurentul se plânge de durata procedurii penale. El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție care, în părțile sale relevante, este astfel formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Reclamantul se plânge, de asemenea, că durata procedurii a adus atingere dreptului său la libera utilizare a economiilor sale. Curtea este de părere că acest motiv trebuie examinat din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În ceea ce privește durata procedurii, guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. În ceea ce privește motivul întemeiat pe confiscarea asigurătorie, acesta susține că aceaceasta este o măsură necesară pentru a reglementa utilizarea bunurilor pentru a-l face conform interesului general de aplicare a represiunii infracțiunilor și pentru a asigura părților vătămate dreptul lor la rambursarea prejudiciilor cauzate de infracțiune. Curtea observă că, potrivit Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare Legea Pinto) (1) și să solicite acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă. Curtea amintește că a constatat deja în numeroase decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), n 69789/01, CEDH 2001-IX, și Giacometti c. Italia (dec.), n 34969/97, CEDH 2001-XII) că remediul introdus prin legea Pinto Este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii, indiferent de data depunerii cererii în fața Curții. Pe de altă parte, Curtea amintește, de asemenea, că eventualele consecințe patrimoniale negative cauzate de durata excesivă a procedurii sunt analizate ca urmare a încălcării dreptului garantat prin art. 6 alineatul (1). 1 din Convenție și nu pot fi luate în considerare decât cu titlu de satisfacție echitabilă pe care reclamantul o poate obține ca urmare a constatării acestei încălcări (a se vedea mutatis mutandis Varipati c. Grecia, 38459/97, § 32, 26.10.1999). În plus, Curtea a considerat că, în măsura în care încălcarea dreptului de proprietate este strâns legată de durata procedurii, constituind o consecință indirectă a acesteia, legea Pinto mai permite să se solicite o decizie care se poate înscrie în logica jurisprudenței Curții cu privire la art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea mutatis mutandis Provvedi c. Italia (dec.), 66644/01, 02.12.2004). Or, din dosar nu reiese că reclamantul a folosit remeditorul mai întâi Pinto În consecință, cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Søren Nielsen Christos Rozakis Modululer Președintele

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă