CtEDO 27.01.2005 Auto

HOUSING ASSOCIATION OF WAR DISABLED AND VICTIMS OF WAR OF ATTICA AND OTHERS v. GREECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
27.01.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
HOUSING ASSOCIATION OF WAR DISABLED AND VICTIMS OF WAR OF ATTICA AND OTHERS v. GREECE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 35859/02, de către OUSING ASSOCIATION OF WARD DESABILD and VICTIMES of WARD of ATTICA and All alreas to Greece Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Secțiune), care a stat la 27 ianuarie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Președintele Loucaides C.L. Rozakis dna Tulkens dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și dl Nielsen Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 25 septembrie 2002, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Primul reclamant, Asociația de Locație a Războiului cu handicap și Victime ale Războiului Attica, este o asociere cu personalitatea juridică în temeiul dreptului grec și se află în Atena. Acesta depune prezenta cerere acționând atât pe propria sa capacitate, cât și în numele lui 157 dintre membrii săi, ale căror nume au fost prezentate Curții, pe baza unei hotărâri luate de adunarea sa generală la 8 septembrie 2002. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl N. Alivizatos și dna E. Kiossopoulou, ambii avocați care practică în Atena. Guvernul este reprezentat de delegații agentului lor, dl V. Kyriazopoulos, Consilier la Consiliul Legal de Stat și dl D. Kalogiros, Asistent Legal la Consiliul Legal de Stat. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a fost înființat în 1951 de veterani dezactivați ai celui de-al Doilea Război Mondial și rude de soldați care au murit în acel război cu scopul de a oferi locuințe membrilor săi. A ridicat capitalul prin intermediul contribuțiilor membrilor. În 1957 a cumpărat 50.000 mp în zona Aghios Ioannis din Cholargos. Guvernul susține că acest teren nu aparține persoanelor care l-au vândut reclamanților, ci statului. Reclamanții afirmă că acest argument este fals. În 1960, terenul a fost solicitat fără compensare pentru nevoile armatei grecești. După o cerere a asociației, Curtea Administrativă Supremă a decis că rechiziția a fost nulă și nulă pentru că a servit nevoilor permanente și nu temporare (denumită în continuare în Jurnalul 143/1963). În 1964, ca urmare a acestei hotărâri, statul a achiziționat și a schimbat terenurile rechiziționate ilegal cu 100.000 mp de terenuri deținute de Fondul Național de Apărare în zona apropiată de Korakovouni. Zona era pădure publică în afara planului orașului și înțelegerea a fost că asociația ar fi permisă să-l dezvolte după ce statul a emis modificările adecvate la reglementările locale de planificare. Primul reclamant a plătit o dracmă per mp. pentru a acoperi diferența de valoare între vechile și noi terenuri. Decizia relevantă de aprobare a contractului de vânzare și schimb a fost validată retroactiv în temeiul Legii privind necesitatea nr. 62/1967. La 6 mai 1966, un decret regal includea terenul în planul revizuit al orașului Cholargos, după propunerea municipalității Cholargos și un aviz afirmativ al Curții Supreme de Administrație care așezează în calitate administrativă cu competența de a emite un aviz consultativ neobligatoriu. În decretul legislativ 1974 nr. 303/1974 a declasificat terenul de la a fi reforestabil ( În 1975, asociația solicitantă a început să transfere parcele de terenuri către membrii săi și a aplicat la municipalitatea Cholargos pentru un studiu de altitudine, necesar în temeiul legii grece pentru punerea în aplicare a planului orașului. Primele licențe de construcții au fost, de asemenea, eliberate. În 1975, noua Constituție a introdus noi norme de protecție a mediului. În special, a introdus o interdicție păturică pentru orice dezvoltare în păduri (a se vedea mai jos). În 1976, municipalitatea Cholargos a respins cererea asociației pentru un studiu de altitudine. În plus, Ministrul Agriculturii a solicitat ca ministrul lucrărilor publice să revoce decretul regal din 1966 prin care zona de planificare a fost extinsă la terenul deținut de primul reclamant, din motivul pentru care a fost eliberată fără acordul Ministerului Agriculturii, chiar dacă zona „era o pădure”. În 1978, ministrul lucrărilor publice a răspuns că nu va revoca decretul, deoarece acesta a fost deja aplicat timp de 12 ani și a fost invocat de terți (decizia nr. 21046/3102/7.7.1978). Apoi a emis o nouă decizie de aprobare a planului de zonare detaliat (ρυμοτομομοιδ decizia nr. 21046/3102/1978) și a studiului de altitudine. Într-o cerere a municipiului Cholargos, Curtea Supremă Administrativă a constatat că ambele decizii au fost ilegale. În special, în cadrul Constituției din 1975, protecția pădurilor era mai importantă decât așteptările create de faptul că terenul a fost deja în curs de dezvoltare (judecarea nr. 2330/1980). La 8 noiembrie 1980, Ministrul Planificării, Locării și Mediului a luat o nouă decizie care a repetat în fond decizia anulată privind planul detaliat al zonei și studiul de altitudine. Comunitatea Cholargos a aplicat din nou Curtea Supremă de Administrație care a anulat și noua decizie, având în vedere că, în urma hotărârii anterioare, administrația a trebuit să revoce decretul de zonare sau să furnizeze noi motive pentru a nu face acest lucru (decizia nr. 362/1982). Un recurs al unei terțe părți (adjudicarea nr. 2920/1985). La 15 aprilie 1988, un decret prezidențial a abolit Decretul regal din 1966, în măsura în care a extins planul municipal al Cholargos la terenul asociației. Membrii asociației și-au adus cazul fără succes în fața Curții Supreme de Administrație care, la 26 aprilie 1990, a hotărât că, chiar dacă Legea privind Necesității nr. 62/1967 a ratificat includerea unei păduri într-o zonă de zonare, astfel de lege ar fi fost considerată abrogată în temeiul Constituției din 1975 (decizia nr. 1403/1990). De 1990 până în 1999 reclamantul a întreprins diverse inițiative care vizează soluționarea litigiilor sale cu statul, dar în lipsă. În 1999 Inspecția forestieră a Penteli a emis o decizie declarând că terenul primului reclamant a fost o pădure în conformitate cu Codul Pădurilor. Hotărârea Curții Administrative Supreme din 2001 La 17 martie 1999, asociația solicitantă și trei dintre membrii săi (aplicanți nr. 8, 12 și 26) au invitat statul să schimbe terenurile asociației cu noi terenuri de egalitate aparținând statului sau să-l expropieze, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 998/1979 (a se vedea mai jos). Autoritățile nu au răspuns. Cazul a fost apoi adus în fața Curții Supreme de Administrație. La 4 octombrie 2001, Curtea Administrativă Supremă, cu majoritate, a respins cererea din cauza faptului că dispozițiile relevante ale Legii nr. 998/1979 nu erau constituționale. Cu toate acestea, un judecător a exprimat opinia că expropriarea sau schimbul de terenuri care a fost achiziționat înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1975 nu era contrar acesteia (decizia nr. 3403/2001). Hotărârea a fost certificată la 23 martie 2002. Legea internă relevantă Constituția art. 24 § 1 „Protejarea mediului natural și cultural este obligația statului. Statul este obligat să ia măsuri speciale preventive sau represive pentru conservarea mediului. Chestiunile legate de protecția pădurilor și pădurilor în general sunt reglementate prin lege și sunt interzise să modifice statutul și utilizarea pădurilor și pădurilor de stat, cu excepția cazului în care dezvoltarea agricolă sau alte utilizări sunt primordiale pentru economia națională și servesc interesul public.” art. 117 § 4 „Expropriarea pădurilor sau pădurilor care aparțin persoanelor sau corporațiilor private este permisă numai în beneficiul statului, în conformitate cu art. 17 din Constituție [care prevede condițiile pentru luarea proprietăților], pentru interesul public; statutul lor ca păduri sau păduri nu este astfel schimbat.” Legea nr. 998/1979 privind protecția pădurilor și pădurilor Secțiunea 50 § 3 „Foresturile și pădurile private care aparțin asociațiilor de locuințe la momentul intrării în vigoare a prezentei legi și care nu pot deveni legal o zonă rezidențială sau care pot fi incluse într-o astfel de zonă în conformitate cu [§ 1 și 2 din prezenta secțiune], sunt expropiate de stat în detrimentul Fondului Central al Agriculturii și Pădurilor, sau sunt schimbate cu terenuri de valoare egală sau cu alte terenuri neconstruite care se află sub conducerea Ministerului Agriculturii și au fost incluse într-o zonă rezidențială în conformitate cu legislația actuală. Expropriarea are loc printr-o decizie comună a miniștrilor finanțelor și agriculturii, pe baza unui aviz al Consiliului Tehnic al Pădurilor...” COMPLAINTĂ Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre o ingerință în drepturile lor de proprietate. Reclamanții se plâng că au fost privați de dreptul lor de a construi pe terenurile lor și de a-l utiliza în scopul pentru care au cumpărat-o. Drepturile lor au fost anulate ilegal fără plata unei compensații, deoarece statul nu și-a acordat cererea de a-și schimba terenurile cu terenuri noi de valoare egală sau de a-l expropia. În plus, fondurile lor deviate către proiectele lor de locuință sunt acum pierdute, deoarece valoarea terenurilor în această parte anume a Atenei, dacă nu se poate asigura permisiunea de planificare în scopuri de construcție, este aproape de zero. Reclamanții afirmă că interferența reclamată nu a avut loc prin intermediul oricărei legi și nu a respectat echilibrul echitabil care trebuie identificat între cerințele interesului general al comunității și cerințele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanei, care se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Guvernul susține că cererea a fost depusă din timp. Ei consideră că perioada de șase luni decurge de la hotărârea nr. 1403/1990, prin care Curtea Administrativă Supremă a stat că, chiar dacă Legea de Necesitate nr. 62/1967 a ratificat includerea unei păduri într-o zonă de zonare, această lege ar fi fost considerată abrogată în temeiul Constituției din 1975. Din această hotărâre, reclamanții nu au avut nici o speranță că ar fi putut construi vreodată pe pământul lor. În ceea ce privește fondul, Guvernul susține că cererea este nefondată, susținând că de la început reclamanții erau conștienți că nu puteau construi pe terenul în cauză, deoarece acest teren era calificat cu mult timp înainte de a fi „refortat”. În acest sens, Guvernul subliniază că protecția pădurilor este garantată fără limitare în timp și în ciuda distrugerii ilegale sau a deforestării. În plus, denumirea unei zone ca domeniu de reforestare și interzicerea oricărei utilizări care ar împiedica reforesarea nu este lăsată la discreția autorităților, ci este obligatorie și Curtea Supremă Administrativă a pus în aplicare scrupuloase aceste principii pentru a proteja resursele forestiere ale țării. Reclamanții răspunde că domeniul de aplicare al cererii lor la Curtea Supremă de Administrație, care a dus la hotărârea 1403/1990, nu a avut nimic de-a face cu domeniul de aplicare al cererii lor în fața aceleiași instanțe încheiate cu hotărârea nr. 3403/2001. În 1990 au cerut fără succes reintegrarea terenurilor lor din 1966 în planul orașului Cholargos, în timp ce în 1999 au invitat statul să își schimbe terenurile cu terenuri de egalitate aparținând statului sau să-l expropieze. În ceea ce privește fondul, reclamanții subliniază că la momentul transferului terenului în cauză le-a fost transferat, pădurile și pădurile nu au beneficiat de un statut juridic comparabil cu statutul lor constituțional după adoptarea Constituției din 1975. Astfel, au avut toate motivele să creadă că își pot construi locuințele pe terenul în cauză. În ceea ce privește problema conformității cu termenul de șase luni, Curtea consideră că obiecția formulată de Guvern pune probleme care sunt strânse legate de fondul plângerilor reclamanților, prin urmare, ar trebui să se adere la fondul cererii și să fie rezervată pentru o examinare ulterioră. Prin urmare, Curtea concluzionează că această cerere nu este, în sensul art. 35 § 3 din Convenție, necesită o examinare a fondului. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea se alătură în unanimitate la fondul obiecției formulate de Guvern în ceea ce privește problema respectării reglementării de șase luni; declara cererea admisibilă, fără a se judeca în fondul cauzei. Søren Nielsen Loukis Președintele grefierului Loucaides

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2007-09-27
0,96
CASE OF HOUSING ASSOCIATION OF WAR DISABLED AND VICTIMS OF WAR OF ATTICA AND OTHERS v. GREECE
FIRST SECTION CASE OF HOUSING ASSOCIATION OF WAR DISABLED AND VICTIMS OF WAR OF ATTICA AND OTHERS v. GREECE (Application no. 35859/02) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 27 September 2007 FINAL 31/03/2008 This judgment will become fina
CtEDO 2006-07-13
0,93
CASE OF HOUSING ASSOCIATION OF WAR DISABLED AND VICTIMS OF WAR OF ATTICA AND OTHERS v. GREECE
8. The first applicant was set up in 1951 by disabled Second World War veterans and relatives of soldiers who died in that war with the aim of providing housing to its members. It raised its capital by means of members’ contributions. 9. In
CtEDO 2005-11-10
0,91
ANDREADIS v. GREECE
FIRST SECTION FINAL DECISION Application no. 402/03 by Georgios ANDREADIS and Others against Greece The European Court of Human Rights, sitting on 10 November 2005 as a Chamber composed of Mrs F. Tulkens, President, Mr C.L. Rozakis, Mr P. L
CtEDO 2012-02-07
0,91
CASE OF GRYPAIOS AND OTHERS v. GREECE
FIRST SECTION CASE OF GRYPAIOS AND OTHERS v. GREECE (Application no. 10525/09) JUDGMENT STRASBOURG 7 February 2012 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Grypaios and Others v. Greece, The Europea
CtEDO 2000-03-09
0,91
TSATSOS, TSATSOS-HATZIKYRIAKOS, VASSILAKI AND STAMATIOU v. GREECE
SECOND SECTION DECISION AS TO THE ADMISSIBILITY OF Applications no. 46392/99, 46394/99, 46396/99 and 46397/99 by Georgios TSATSOS, Andreas TSATSOS-HATZIKYRIAKOS, Anthippi VASSILAKI and Ioannis STAMATIOU against Greece The European Court of
Sursă