CtEDO 24.02.2005 Auto

CASE OF PLOTNIKOVY v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
24.02.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF PLOTNIKOVY v. RUSSIA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE PLOTNIKOVY c. RUSSIA (Derogare nr. 43883/02) JUGEMENTUL FINAL Această versiune a fost rectificată la 30 iunie 2005 în conformitate cu art. 81 din Regulamentul Curții STRASBOURG 24 februarie 2005 În cazul Plotnikovy c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care stă în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Doamna Botoucharova Kovler Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul secțiunii Nielsen, deliberat în privat la 1 februarie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 43883/02) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de dna Lyubov Aleksandrovna Plotnikova, prima reclamantă, și dl Petr Vasilyevich Plotnikov, al doilea reclamant, resortisanții ruși, la 26 noiembrie 2002. Guvernul Rusiei („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 13 mai 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamanții s-au născut în 1948 și, respectiv, 1944 și trăiesc în Voronezh. În 2000 reclamanții au adunat fiecare un set de proceduri împotriva biroului de bunăstare a districtului Levoberezhnyi din Voronezh pentru a solicita o creștere a pensiilor de către un raport de indice legal. La 10 octombrie 2000, Curtea de District Levoberezhnyi din Voronezh a acordat cererile ambelor reclamante, care le-a acordat înaintări de 1.123.07 roubles (RUR) și, respectiv, RUR 1.089.51. Ambele hotărâri au intrat în vigoare la 21 octombrie 2000. [i] La 19 decembrie 2000, serviciul judecător i-a instituit proceduri de aplicare a hotărârilor din 10 octombrie 2000. La 27 aprilie 2001, serviciul judecător a încheiat procedurile de executare în ceea ce privește ambele hotărâri din 10 octombrie 2000, care nu au fost executate din cauza lipsei de fonduri pentru conturile debitorului. La 30 mai 2002, în urma solicitării reclamantului, serviciul judecător a instituit noi proceduri de executare în ceea ce privește hotărârile din 10 octombrie 2000. 10. La 27 iunie 2002, serviciul judecător a încheiat procedura de execuție, din nou din cauza lipsei de fonduri pentru conturile debitorului. 11. Hotărârile din 10 octombrie 2000 nu au fost aplicate până în prezent. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIE 12. Reclamantul s-a plâns că neexecutarea prelungită a atribuirilor lor respective prevăzute în hotărârile din 10 octombrie 2000 a încălcat „dreptul la instanță” în temeiul articolului 1 din Convenție și dreptul lor la bucuria pașnică a bunurilor, astfel cum este garantat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” Admisibilitatea 13. Guvernul a contestat admisibilitatea cererii din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne și au susținut că reclamanții ar fi trebuit să ia o acțiune împotriva administrației regiunii Voronezh, care a fost responsabilă pentru datoriile rămase ale biroului de asistență socială. De asemenea, reclamanții au susținut că reclamanții ar fi trebuit să ia o acțiune împotriva serviciului judecător care se ocupă de procedura de execuție. 14. Reclamanții au contestat obiecția Guvernului și au menținut cererea lor. 15. Curtea reiterează că art. 35 § 1 din Convenție, care stabilește regula privind epuizarea recourslor interne, prevede o distribuție a sarcinii probei. Epuizare pentru a satisface Curtea faptul că remediul a fost eficace disponibil în teorie și în practică în momentul respectiv, adică, că a fost accesibil, a fost una care a fost capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantei și a oferit perspective rezonabile de succes (a se vedea Selmouni c. France [GC], nr. 25803/94, § 76, ECHR 1999-V și Mifsud c. Franța (dec.), nr. 57220/00, § 15, ECHR 2002-VIII. Curtea reamintește în continuare că căile de recurs interne trebuie să fie „eficiente” în sensul de a preveni presupusa încălcare sau continuarea sa, sau de a oferi o soluție adecvată pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 158, ECHR 2000 XI). 16. Curtea constată că validitatea hotărârilor depuse împotriva biroului de asistență socială la 10 octombrie 2000 este nediscriminată. Curtea consideră că, după obținerea unei hotărâri și a unei hotărâri de execuție împotriva unei anumite autorități de stat, reclamanții nu ar trebui să fie obligați să instituie, de proprie inițiativă, alte proceduri împotriva diferitelor agenții de stat pentru a răspunde cererilor lor. În plus, chiar presupunând că reclamanții au introdus o acțiune împotriva administrației regiunii Voronezh, problema de bază a neexecuției hotărârilor în cauză ar rămâne. Curtea concluzionează că o astfel de acțiune nu ar fi constituit un remediu eficace în sensul articolului 35 § 1 din Convenție. 17. În măsura în care guvernul sugerează o acțiune împotriva serviciului judecător, nu au fost prezentate motive pentru care ar trebui considerată un remediu eficace. Nici o parte nu a sugerat că aceaceasta a fost o ineficiență a serviciului judecător care a împiedicat executarea hotărârilor în cauză; se pare că lipsa de fonduri. Prin urmare, Curtea constată că o acțiune împotriva biroului judecător nu ar fi îmbunătățit perspectivele reclamanților de a primi premiile lor. Curtea consideră că, în cazul în cauză, nu ar putea fi considerat că ar fi constituit un remediu eficace împotriva neexecuției. 18. Prin urmare, Curtea nu acceptă faptul că reclamantul a fost obligat să epuizeze căile de recurs interne printr-o nouă acțiune judiciară împotriva Administrației Regiunii Voronezh sau a serviciului judecător. 19. Curtea constată că plângerea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul nu a contestat validitatea hotărârilor în cauză și a recunoscut că autoritățile sunt obligate să le aplice și nu au prezentat nici o justificare pentru faptul că nu a făcut acest lucru. 21. Reclamanții au menținut plângerile. art. 1 din Convenția 22. Curtea reiterează că art. 6 § 1 asigură tuturor dreptul de a avea orice reclamație legată de drepturile și obligațiile sale civile aduse în fața unei instanțe sau a unui tribunal; în acest mod, acesta încarcă „dreptul la o instanță”, din care dreptul de acces, adică dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor în materie civilă, constituie un aspect. Cu toate acestea, acest drept ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern al unui stat contractant ar permite o decizie judiciară finală și obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părți. Ar fi inconcebibil ca art. 6 § 1 să descrie în detaliu garanțiile procedurale acordate litigiilor – proceduri echitabile, publice și rapide – fără a proteja punerea în aplicare a deciziilor judiciare; pentru a convinge art. 6 ca fiind interesat exclusiv de accesul la o instanță și de conducere a procedurii ar putea duce la situații incompatibile cu principiul statului de drept pe care statele contractante le-au angajat să le respecte atunci când au ratificat Convenția. Prin urmare, executarea unei hotărâri din partea oricărei instanțe trebuie considerată o parte integrantă a „procesului” în sensul articolului 6 (a se vedea Burdov c. Rusia , nr. 59498/00, § 34, CEDH 2002-III, și Hornsby c. Grecia , hotărârea din 19 martie 1997, Raportul hotărârilor și deciziilor 1997-II, p. 510, § 40). 23. Curtea reiterează, de asemenea, că autoritatea statului nu este în măsură să citească lipsa de fonduri sau alte resurse ca scuză pentru a nu onora o pronunțare a unei instanțe. Cu certitudine, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe, dar întârzierea nu poate fi ca să afecteze esența dreptului protejat în temeiul articolului 6 § 1. Reclamantul nu ar trebui să fie împiedicat să beneficieze de succesul litigiului din cauza presupuselor dificultăți financiare confruntate de stat (a se vedea Burdov c. Rusia, citată mai sus, § 35). 24. În ceea ce privește cazul instantanez, Curtea constată că hotărârile din 10 octombrie 2000 au rămas până acum neexecutate timp de mai mult de patru ani. 25. În lipsa unei astfel de perioade substanțiale de timp pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma deciziilor judiciare finale în acest caz, autoritățile ruse au privat dispozițiile art. 6 § 1 din efectul lor util. 26. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 27. Curtea reiterează că o „claimitate” poate constitui o „posesiune” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, dacă este suficient de stabilit să fie executivă (a se vedea Burdov c. Rusia , citat mai sus, § 40 și Stran Greek Refineries și Stratis Andreadis c. Grecia , hotărârea din 9 decembrie 1994, Serie A nr. 301-B, p. 84, § 59). Hotărârile din 10 Octombrie 2000 le-a furnizat beneficiarilor respectivi creanțe executive și nu doar un drept general de a primi sprijin de la stat. Hotărârile au devenit definitive deoarece nu s-a făcut niciun recurs obișnuit împotriva acestora și au fost instituite proceduri de executare. Prin urmare, imposibilitatea ca reclamanții să pună în aplicare hotărârile pentru o perioadă substanțială de timp constituie o ingerință în dreptul lor la bucuria pașnică a bunurilor lor, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. 28. Prin nerespectarea hotărârilor de mai sus, autoritățile naționale au împiedicat reclamanții să primească premiile lor. Guvernul nu a avansat nici o altă justificare, ci lipsa de resurse financiare pentru această interferență. Cu toate acestea, Curtea consideră că lipsa de fonduri nu poate justifica o astfel de omisiune (a se vedea Burdov c. Rusia , citat mai sus § 41). 29. În consecință, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 30. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 31. Daunele 31. Reclamanții au solicitat 5.000 euro (EUR) fiecare în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 32. Guvernul consideră că sumele susținute sunt necorespunzătoare și nu sunt justificate și consideră că, în orice caz, atribuirile lor ar trebui să fie proporționale cu sumele datorate în temeiul hotărârilor care nu au fost executate. 33. Curtea constată că reclamanții nu au cuantificat suma solicitată în ceea ce privește prejudiciile materiale. În măsura în care pretinderile lor pot fi înțelese ca fiind referite la sumele datorate în temeiul hotărârilor, Curtea constată că obligația deplină a statului de aplicare a hotărârilor în cauză nu este în litigiu. În consecință, reclamanții sunt încă în măsură să recupereze suma principală a datoriei în cursul procedurii interne. Curtea reamintește că cea mai adecvată formă de recurs în ceea ce privește o încălcare a articolului 6 este de a se asigura că reclamantul este pus în poziția pe care ar fi avut-o dacă cerințele de la art. 6 nu ar fi fost ignorate (a se vedea Piersack c. Belgia (art. 50), hotărârea din 26 octombrie 1984, Serie A nr. 85, p. 16, § 12, și, mutatis mutandis Gençel c. Turcia, nr. 53431/99, § 27, 23 octombrie 2003). Curtea constată că, în acest caz, acest principiu este valabil, având în vedere încălcările constatate. Din acest motiv, Curtea nu consideră necesară o atribuire pentru prejudiciu material, în măsura în care se referă la suma principală. 34. În ceea ce privește prejudiciile morale, Curtea acceptă faptul că reclamanții au suferit dificultăți din cauza neexecutării hotărârilor autorităților de stat. Cu toate acestea, sumele solicitate în ceea ce privește prejudiciile morale par excesive. Curtea ia în considerare atribuirea acordată în cauza Burdov c. Rusia (citată mai sus, §). 47), ca factori cum ar fi vârsta reclamanților, venitul personal, natura premiilor în acest caz, adică amânările în ceea ce privește creșterea pensiei de pensionare, durata procedurii de executare și alte aspecte relevante. Evaluarea acestuia pe o bază echitabilă, acordă fiecăruia dintre solicitanți EUR 1 500 în ceea ce privește prejudiciile morale, precum și orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 35. Reclamanții nu au formulat nici o cerere sub acest cap. Dobânzile implicite 36. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește fiecare solicitant; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește fiecare solicitant; Deține (a) că Statul pârât, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție asigură, prin mijloace adecvate, executarea atribuițiilor efectuate de instanțele naționale și, în plus, plata fiecărui reclamant 1 500 EUR (o mie de cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru aceste sume; (b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neîndeplinire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 februarie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului [i] Alineatele 5 și 6 au fost rectificate la 30 iunie 2005. În 2000 reclamanții au introdus o serie de proceduri împotriva biroului de asistență socială din Novovoronezh pentru a solicita o majorare a pensiilor lor cu un raport de indice legal. La 10 octombrie 2000, Curtea Orașului Novovoronezh din regiunea Voronezh a acordat ambele cereri ale reclamanților. I-a acordat amândoi achiziții de 1.123,07 roubles (RUR) și, respectiv, RUR 1.089,51. Ambele hotărâri au intrat în vigoare la 21 Octombrie 2000”.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă