CASE OF BRATCHIKOVA v. RUSSIA

RESPONDENT

RUS

HOTĂRÂRE

17.11.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF BRATCHIKOVA v. RUSSIA (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

CAUZUL PRIMEI SECȚIUNI DE BRATCHIKOVA v. RUSSIA (Depunerea nr. 66462/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 17 noiembrie 2005 FINAL 12/04/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Bratchikova v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Loucaides Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Kovler Hajiyev, judecători și judecătorii și grefierul adjunct Quesada, care au deliberat în privat la 25 octombrie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 66462/01) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dna Lyubov Dmitriyevna Bratchikova, la 18 august 2000. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 7 octombrie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Voronezh. Reclamantul primește plăți de bunăstare pentru copilul său. În 2000 a introdus proceduri civile împotriva unei autorități locale de bunăstare, cerând achitații în aceste plăți pentru 1997-2000. La 28 ianuarie 2000, Curtea de district Kominternovskiy din Voronezh a acordat reclamantului 6.882,59 ruble ruse (RUR). Această hotărâre a intrat în vigoare la 8 februarie 2000. La 6 martie 2000, s-a eliberat și a trimis judecătorilor. La 4 noiembrie 2000, ca răspuns la plângerea reclamantului cu privire la neîndeplinirea hotărârii în favoarea sa, Departamentul de Justiție al Regiunii Voronezh a informat reclamantul că atribuirea sa va fi executată în ordinea de prioritate stabilită de Legea Federală privind procedura de executare. La 26 iulie 2001, judecătorii au întrerupt procedura de executare în ceea ce privește hotărârea din 28 ianuarie 2000 și au returnat scrisoarea execuției reclamantului, deoarece debitorul nu avea suficiente fonduri. 10. În ianuarie – februarie 2004, reclamantul a fost plătit suma datorată în conformitate cu scrisul de executare. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 11. Secțiunea 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 iulie 1997 prevede că ordinul unui judecător asupra instituției procedurilor de executare trebuie să stabilească un termen pentru respectarea voluntară a inculpatului cu o scrisoare de execuție. Termenul nu poate depăși cinci zile. Judecătorul trebuie, de asemenea, să avertizeze inculpatul că va urma acțiunile coercitive, în cazul în care inculpatul nu respectă termenul. 12. În temeiul secțiunii 13 din Lege, procedurile de executare ar trebui să fie încheiate în termen de două luni de la primirea scrisorilor de executare de către jurisprudența. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIUNE 13. Reclamantul s-a plâns cu privire la o lungă neexecuție a hotărârii din 28 ianuarie 2000. Curtea va examina această plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 14. Guvernul a informat Curtea că autoritățile din regiunea Voronezh au încercat să asigure o soluționare prietenoasă a cauzei și că reclamantul a refuzat să accepte soluționarea prietenoasă cu privire la condițiile propuse de autoritățile. Prin referire la acest refuz și la faptul că, în orice caz, hotărârea în favoarea reclamantului a fost pusă în aplicare, Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. 15. Reclamantul nu este de acord cu argumentele guvernului și își menținea plângerile. În ceea ce privește propunerea de soluționare prietenoasă, ea susține că autoritățile din regiunea Voronezh nu i-au făcut nicio ofertă și că au negociat doar o singură dată cu fiica ei minoră. 16. În primul rând, Curtea observă că părțile nu au putut conveni cu privire la termenele unei soluții prietenoase ale cazului. Curtea reamintește că, în anumite circumstanțe, o cerere poate fi, într-adevăr, eliminată din lista sa de cazuri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, § 76, CEDO 2003 ...). 17. Cu privire la fapte, Curtea observă că guvernul nu a prezentat cu Curtea orice declarație oficială care să poată cădea în această categorie și să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, nu impune Curtea să continue examinarea cazului (a se vedea, în schimb, Akman c. Turcia) În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia hotărârea în cauză a fost deja pusă în aplicare, Curtea consideră că pur și simplul fapt că autoritățile au respectat hotărârea după o întârziere substanțială nu poate fi considerat în acest caz că privarea automată a reclamantului statutului de victimă în temeiul Convenției (a se vedea, de exemplu, Petrush). 19. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea respinge cererea Guvernului de a anula cererea în temeiul articolului 37 din Convenție. 20. Curtea remarcă că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea observă că hotărârea din 28 ianuarie 2000 a rămas inoperantă timp de patru ani, fără justificare de către Guvern pentru această întârziere. 24. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile în care se ridică chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea, printre alte autorități, Burdov v. Rusia , nr. 59498/00, ECHR 2002-III și, mai recent , Petrushko , citat mai sus , sau Poznakirina c. Rusia , nr. 25964/02, 24 februarie 2005 . 25. După examinarea materialului care i-a fost prezentat , Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea constată că, prin nerespectarea de ani de zile a hotărârii executive în favoarea reclamantului, autoritățile interne au împiedicat-o să primească în mod rezonabil banii pe care ar fi putut-o primi. 26. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 27. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 28. Reclamantul a solicitat o compensare a prejudiciilor morale, fiindcă nu a indicat suma. Guvernul a considerat că, în cazul în care Curtea constată o încălcare în acest caz care ar constitui, în sine, suficiente satisfacții. 29. Curtea nu ar exclude faptul că reclamantul ar fi putut fi suferit dezgustări și frustrare rezultate din nerespectarea hotărârii în favoarea ei a autorităților de stat. Cu toate acestea, având în vedere natura încălcării în acest caz și evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea consideră că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de reclamant (a se vedea, într-un context similar, Poznakirina , citată mai sus, § 35). Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul nu a solicitat rambursarea costurilor și cheltuielilor suportate în fața autorităților interne și a Curții. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-i atribui sumă pe contul respectiv. că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; consideră că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de solicitant. Președintele adjunct al grefierului Christos Rozakis