CtEDO 17.11.2005 Auto

CASE OF VALENTINA VASILYEVA v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
17.11.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Not necessary to examine Art. 13;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses partial award - domestic and convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF VALENTINA VASILYEVA v. RUSSIA (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

Prima secțiune CAUZĂ DE VALENTINA VASILYVA v. RUSSIA (Dociunea nr. 7237/03) HOTĂRÂREA STASBOURG 17 noiembrie 2005 FINAL 17/02/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Valentina Vasilieva v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Lorenzen Doamna Vajić Doamna Botoucharova Kovler dna Steiner Hajiyev, judecători și judecători ai secțiunii adjuncte Quesada Grefier, care a deliberat în particular la 25 octombrie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7237/03) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, Valentina Ivanovna Vasilieva, la 20 noiembrie 2001. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 7 octombrie 2003, Curtea a hotărât să comunice cererea către Guvern. În conformitate cu dispozițiile art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și trăiește în Voronezh. Reclamantul primește plăți de bunăstare pentru copilul său. În 2000 a introdus proceduri civile împotriva unei autorități locale de asistență socială, susținând achitații în aceste plăți. La 2 noiembrie 2000, Curtea de district Tsentralny de Voronezh a acordat reclamantului 2 388,49 ruble ruse (RUR). Această hotărâre a intrat în vigoare la 13 noiembrie 2000 și, în aceeași dată, a fost eliberată și trimisă judecătorilor. La 28 septembrie 2001, Departamentul Voronezh al Băncii Centrale a Rusiei a informat reclamantul că hotărârea în favoarea sa nu a putut fi executată pentru lipsa fondurilor debitorului. La 11 septembrie 2002, judecătorii au returnat semnalul de execuție reclamantului fără punere în aplicare. Prin scrisoarea din 21 martie 2003, Departamentul Voronezh al Băncii Centrale a Rusiei a invitat reclamantul să-și adreseze întrebările privind executarea hotărârii din 2 noiembrie 2000 către debitor. 10. În ianuarie – februarie 2004, reclamantul a fost plătit suma datorată în conformitate cu scrisul de execuție. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 11. Secțiunea 9 din Legea Federală privind procedurile de executare din 21 de ani. Iulie 1997 prevede că ordinul unui judecător asupra instituției procedurilor de executare trebuie să stabilească un termen pentru respectarea voluntară a inculpatului cu o scrisoare de execuție. Termenul nu poate depăși cinci zile. De asemenea, judecătorul trebuie să avertizezeze inculpatul că va urma o acțiune coercitivă, în cazul în care inculpatul nu respectă termenul. 12. În temeiul secțiunii 13 din Lege, procedurile de executare ar trebui să fie încheiate în termen de două luni de la primirea scrisorilor de executare de către jurisprudența. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI ȘI ARTICOLUL 1 AL PROTOCOLULUI 1 LA CONVENȚIUNE 13. Reclamantul s-a plâns cu privire la o lungă neexecuție a hotărârii din 2 noiembrie 2000. Curtea va examina această plângere în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Aceste articole, în măsura în care este cazul, se citesc după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 14. Guvernul a informat Curtea că autoritățile din regiunea Voronezh au încercat să asigure o soluționare prietenoasă a cauzei și că reclamantul a refuzat să accepte soluționarea prietenoasă cu privire la condițiile propuse de autoritățile. Prin referire la acest refuz și la faptul că, în orice caz, hotărârea în favoarea reclamantului a fost pusă în aplicare, Guvernul a invitat Curtea să elimine cererea, în conformitate cu art. 37 din Convenție. 15. Reclamantul nu este de acord cu argumentele guvernului și a menținut plângerile. În ceea ce privește propunerea de soluționare prietenoasă, reclamantul a susținut că autoritățile din regiunea Voronezh i-au oferit o ofertă, dar nu i-a permis să se familiarizeze cu termenii acestei oferte și că, în orice caz, suma datoriei de judecată transferate în contul său în 2004, își pierdese puterea de achiziție din cauza inflației. 16. Curtea observă în primul rând că părțile nu au putut conveni cu privire la condițiile unei soluții prietenoase ale cauzei. Curtea reamintește că, în anumite circumstanțe, o cerere poate fi, într-adevăr, eliminată din lista sa de cazuri în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, § 76, CEDO 2003 ...). 17. Cu privire la fapte, Curtea observă că guvernul nu a prezentat cu Curtea orice declarație oficială care să poată cădea în această categorie și să ofere o bază suficientă pentru a constata că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, nu impune Curtea să continue examinarea cazului (a se vedea, în schimb, Akman c. Turcia) În ceea ce privește argumentul Guvernului potrivit căruia hotărârea în cauză a fost deja pusă în aplicare, Curtea consideră că pur și simplul fapt că autoritățile au respectat hotărârea după o întârziere substanțială nu poate fi considerat în acest caz că privarea automată a reclamantului statutului de victimă în temeiul Convenției (a se vedea, de exemplu, Petrush). 19. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea respinge cererea Guvernului de a anula cererea în temeiul articolului 37 din Convenție. 20. Curtea remarcă că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea observă că hotărârea din 2 noiembrie 2000 a rămas inoperantă timp de aproximativ trei ani și trei luni. Nici o justificare a fost avansată de Guvern pentru această întârziere. 24. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în cazurile care susțin chestiuni similare cu cele din acest caz (a se vedea, printre altele, Burdov v. Rusia , nr. 59498/00, ECHR 2002-III și , mai recent , Petrushko , citat mai sus , sau Poznakirina v. Rusia , nr. 25964/02, 24 februarie 2005 . 25. După examinarea materialului care i-a fost prezentat , Curtea remarcă că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea constată că, prin nerespectarea de ani de zile a hotărârii executive în favoarea reclamantului, autoritățile interne au împiedicat-o să primească în mod rezonabil banii pe care ar fi putut-o primi. 26. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALLEGATE A CONVENȚIEI 27. De asemenea, reclamantul s-a plâns că neexecuția lungă a hotărârii în favoarea ei a încălcat drepturile ei la căile de recurs interne efective în temeiul art. 13 din Convenție. 28. Curtea consideră că această plângere este legată de chestiunile de neexecuție de mai sus, în măsura în care ar trebui să fie declarată admisibilă. Cu toate acestea, având în vedere concluziile referitoare la art. 6 1 (a se vedea punctul 26 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, a existat o încălcare a articolului 13. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 29. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 30. În ceea ce privește compensarea pentru prejudiciu material, reclamantul a solicitat RUR 4976.66 ca dobânzi plătibile la o rată legală de 28 % pentru perioada de incumpărare, precum și 30.000 de dolari SUA (USD), din care USD 10 000 de dolari au reprezentat suma pe care o putea câștiga în timpul perioadei în care, în schimb, ea a căutat executarea hotărârii în favoarea ei și 20.000 USD au fost compensarea pentru pierderile pe care copilul ei le-a susținut ca urmare a implementării neobișnuite a hotărârii din 2 noiembrie 2000. De asemenea, a solicitat 45.000 USD în ceea ce privește prejudiciile morale. 31. În ceea ce privește prejudiciile materiale, Guvernul a contestat afirmațiile reclamantei ca fiind în totalitate excesive și nejustificate. În ceea ce privește prejudiciile materiale, ei au subliniat că, în temeiul legislației naționale, reclamantul este deschis să depună o cerere de instanță, cerând dobânzi pentru plata întârzietă a datoriei ei de judecată și că instanța internă ar calcula acest dobânzi pe baza unei rate statutare care este în prezent egală cu 14 %. Prin urmare, în opinia Guvernului, dobânda acumulată de solicitanți ar trebui să constituie RUR 1.337.5. În ceea ce privește prejudiciile morale, guvernul a considerat că, în cazul în care Curtea constată o încălcare în acest caz care ar constitui, în sine, suficiente satisfacții. 32. Având în vedere materialele în posesia sa, Curtea acceptă argumentul guvernului și acordă reclamantului RUR 1.337.5, plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material. 33. În ceea ce privește compensarea pentru prejudiciu moral, Curtea nu ar exclude faptul că reclamantul ar fi putut fi suferit de necazul autorităților statului de a aplica hotărârea în favoarea ei. Cu toate acestea, având în vedere natura încălcării în acest caz și evaluarea sa pe o bază echitabilă, Curtea consideră că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de reclamant (a se vedea, într-un context similar, Poznakirina , citată mai sus, § 35). Costuri și cheltuieli 34. Reclamantul a solicitat, de asemenea, RUR 10.000 pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și a Curții. 35. Guvernul a considerat afirmațiile reclamantului nefondate și manifeste de exces și a remarcat că documentele prezentate de reclamant nu erau dovada că a suportat astfel de costuri. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 20 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil pe această sumă. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declara admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) RUR 1.337,55 (o mie trei sute treizeci și treizeci și șapte ruble și cinci kopecks) în ceea ce privește prejudiciile materiale; (ii) 20 EUR (20 euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suportate de reclamant; respinge restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 17 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Santiago Quesada Christos Rozakis Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă