CASE OF WIMMER v. GERMANY

RESPONDENT

DEU

HOTĂRÂRE

24.02.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

CASE OF WIMMER v. GERMANY (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Töging am Inn, Germania. La 25 noiembrie 1992, reclamantul și soția sa (denumit în continuare dna W.) au divorțat în fața Curții de District Groß Gerau. În acest context, Curtea de District le-a acordat custodia comună a celor două fiice ale acestora, cu vârsta de patru și opt ani în acel moment. 10. La 6 iulie 1993, după apelul dnei W. (Beschwerde) și după audierea atât a ei, cât și a reclamantului, precum și a doi reprezentanți ai Oficiului local pentru tineret, Curtea de Apel din Frankfurt/Main a acordat doamnei W. custodia exclusivă a copiilor, permițându-i, în același timp, reclamantului să mențină un drept de acces. Acesta a constatat că, având în vedere faptul că părinții nu păreau în întregime dispuși să coopereze în materie practică, ar fi în interesul copiilor dacă deciziile privind viața lor zilnică ar fi luate de mama lor singur. Aceasta a adăugat că mama a fost de acord să discute decizii importante cu reclamantul și că se așteaptă să se asigure că contactele dintre reclamant și fiicele sale vor continua în mod regulat. În decizia sa, Curtea de Apel nu a admis un recurs asupra punctelor de drept (weitere Beschwerde). 11. La 9 august 1993, reclamantul a depus o plângere constituțională în fața Curții Constituționale Federale. El susține în special că decizia Curții de Apel din Frankfurt/Main a interpretat greșit dispozițiile existente privind custodia copiilor, în special secțiunea 1671 din Codul Civil (a se vedea dreptul intern relevant, mai jos), și a încălcat drepturile parentale garantate de art. 6 § 2 din Legea de bază. 12. La 23 martie 1994, președintele Curții Constituționale Federale a informat reclamantul că a comunicat cazul la 25 de părți terțe, care au dreptul de a-și prezenta observațiile până la 30 septembrie 1994. Lista părților terțe a inclus Parlamentul Federal (Bundestag), Consiliul Federal (Bundesrat), Guvernul Federal, Guvernul Länder, Președintele Curții Federale de Justiție, părțile procedurii dinaintea Curții de Apel din Frankfurt/Main, precum și diferite organizații naționale care se ocupă de aspectele legate de dreptul familial și implicate în protecția copiilor. 13. La 13 noiembrie 1995, după cererea reclamantului din 2 octombrie 1995, Curtea Constituțională Federală a transmis observațiile scrise relevante din 1 și 25 iulie, 20 și 27 septembrie, 20 octombrie și 9 decembrie 1994 și 19 februarie 1995. Acestea au inclus observațiile Ministerului Federal al Justiției din 9 decembrie 1994 în care se afirma că guvernul planifică o modificare a legii în materie de familie, printre altele prin introducerea unor dispoziții explicite privind custodia comună după divorț. 14. Până la sfârșitul anului 1997, reclamantul a primit un apel telefonic de la Curtea Constituțională Federală informând-l că întrebările formulate de plângerea sa vor deveni obsolete cu intrarea în vigoare a Legii privind chestiunile familiale modificate din 16 decembrie 1997 (Kindschaftsrechtsreformgesetz) la 1 iulie 1998. Reclamantul a fost întrebat dacă dorește să declare că plângerea sa constituțională a fost eliminată (Erledigterklärung) în aceste circumstanțe. 15. La 24 iunie 1998, reclamantul a solicitat Curții Constituționale să pronunțe o decizie în ciuda modificării legislației aduse de Legea privind chestiunile familiale. 16. La 22 decembrie 1999 (decizie de la 20 ianuarie 2000), Curtea Constituțională Federală, ședința în calitate de grup de trei judecători, a refuzat să recunoască plângerea constituțională a reclamantului, constatând că, datorită Legii modificate privind chestiunile familiale, plângerea constituțională nu mai susține probleme de interes general. Denumirea reclamantului ar putea fi tratată în mod corespunzător în cadrul procedurii de modificare a unei hotărâri judiciare (Abänderungsverfahren) în temeiul articolului 1696 § 1 din Codul civil (a se vedea dreptul intern relevant, mai jos) în fața instanțelor civile competente. În această procedură, noile dispoziții juridice privind chestiunile familiale ar putea fi luate în considerare. 17. Secțiunea 1671 din Codul Civil, în versiunea sa în vigoare până la 30 iunie 1998, prevedea că instanța de judecată în materie de familie trebuie să acorde custodia unui copil unuia dintre părinții săi divorțând. Dispoziția a fost modificată de Legea privind chestiunile familiale din 16 decembrie 1997, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998. În conformitate cu secțiunea 1671 modificată din Codul Civil, părinții care se despărțind păstrează, în general, custodia comună a copiilor lor. Instanțele care stau în domeniul familiei condamnează custodia exclusivă unui singur părinte numai dacă o procedură este depusă în acest scop și sunt îndeplinite anumite condiții suplimentare, mai ales dacă custodia unică este cea mai bună pentru bunăstarea copilului. 18. Dispoziția legală privind modificarea unei hotărâri judecătorești privind custodia unui copil, secțiunea 1696 § 1 din Codul Civil, în versiunea sa în vigoare până la 30 iunie 1998, a fost formulată după cum urmează: „Curtea care se află în chestiuni de tutore și instanța care se află în chestiuni de familie pot modifica deciziile lor în orice moment în timpul continuării custodiei parentale, dacă consideră că acest lucru este necesar în interesul copilului.” 19. Secțiunea 1696 § 1 din Codul Civil, astfel cum a fost modificată de Legea privind chestiunile de familie în vigoare începând cu 1 iulie 1998, prevede: „Curtea care se află în chestiuni de tutore și instanța care se află în chestiuni de familie trebuie să își modifice deciziile, dacă este necesar pentru motive cogente care au un efect durabil asupra bunăstarii copilului.”

The applicant was born in 1952 and lives in Töging am Inn, Germany. 9. On 25 November 1992 the applicant and his wife (hereafter Ms W.) divorced before the Groß Gerau District Court. In this context, the District Court granted them joint custody of their two daughters, aged four and eight at that time. 10. On 6 July 1993, following Ms W.’s appeal (Beschwerde) and after hearing both her and the applicant as well as two representatives of the local Youth Office, the Frankfurt/Main Court of Appeal granted Ms W. sole custody of the children, while allowing the applicant to retain a right of access. It found that, given the fact that the parents did not seem entirely willing to co-operate in practical matters, it would be in the children’s best interest if decisions concerning their everyday life were taken by their mother alone. It added that the mother had agreed to discuss important decisions with the applicant and that she was expected to ensure that contacts between the applicant and his daughters would continue on a regular basis. In its decision, the Court of Appeal did not admit an appeal on points of law (weitere Beschwerde). 11. On 9 August 1993 the applicant lodged a constitutional complaint with the Federal Constitutional Court. He claimed in particular that the decision of the Frankfurt/Main Court of Appeal had misinterpreted the existing provisions on custody of children, notably Section 1671 of the Civil Code (see Relevant domestic law, below), and infringed his parental rights guaranteed by Article 6 § 2 of the Basic Law. 12. On 23 March 1994 the President of the Federal Constitutional Court informed the applicant that he had communicated the case to 25 third parties, who had the right to submit their observations until 30 September 1994. The list of third parties included the Federal Parliament (Bundestag), the Federal Council (Bundesrat), the Federal Government, the Länder Governments, the President of the Federal Court of Justice, the parties of the proceedings before the Frankfurt/Main Court of Appeal, as well as various national organisations dealing with family law issues and involved in the protection of children. 13. On 13 November 1995, following the applicant’s request dated 2 October 1995, the Federal Constitutional Court forwarded the pertinent written observations dated 1 and 25 July, 20 and 27 September, 20 October and 9 December 1994 and 19 February 1995. These included the observations of the Federal Ministry of Justice of 9 December 1994 stating that the Government planned an amendment of the law on family matters, inter alia by introducing explicit provisions on joint custody after divorce. 14. Towards the end of 1997, the applicant received a telephone call from the Federal Constitutional Court informing him that the questions raised by his complaint would become obsolete with the expected entry into force of the amended Law on Family Matters of 16 December 1997 (Kindschaftsrechtsreformgesetz) on 1 July 1998. The applicant was asked whether he wanted to declare that his constitutional complaint had been disposed of (Erledigterklärung) under these circumstances. 15. On 24 June 1998 the applicant requested the Constitutional Court to deliver a decision despite the change of law brought about by the Law on Family Matters. 16. On 22 December 1999 (decision served on 20 January 2000), the Federal Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, refused to admit the applicant’s constitutional complaint. It found that due to the amended Law on Family Matters, the constitutional complaint no longer raised issues of general interest. The applicant’s complaints could be adequately dealt with in proceedings for the amendment of a court order (Abänderungsverfahren) pursuant to Section 1696 § 1 of the Civil Code (see Relevant domestic law, below) before the competent civil courts. In these proceedings, the new legal provisions on family matters could be taken into account. 17. Section 1671 of the Civil Code, in its version in force until 30 June 1998, provided that the court sitting in family matters had to grant the custody of a child to one of his or her parents divorcing. The provision has been amended by the Law on Family Matters of 16 December 1997, which entered into force on 1 July 1998. Pursuant to the amended Section 1671 of the Civil Code, parents who split up keep, as a rule, joint custody of their children. The courts sitting in family matters award sole custody to one parent only if a motion is filed to this end and certain further conditions are satisfied, especially if sole custody is best for the child’s well-being. 18. The statutory provision on the amendment of a court order concerning the custody of a child, Section 1696 § 1 of the Civil Code, in its version in force until 30 June 1998, was worded as follows: “The court sitting in guardianship matters and the court sitting in family matters may modify their decisions at any time during the continuation of parental custody, if they consider this to be necessary in the interest of the child.” 19. Section 1696 § 1 of the Civil Code, as amended by the Law on Family Matters in force since 1 July 1998, provides: “The court sitting in guardianship matters and the court sitting in family matters must modify their decisions, if this is necessary for cogent reasons which have a lasting effect on the child’s well-being.”

§ Cauze similare