ZVADA v. SLOVAKIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ZVADA v. SLOVAKIA (CtEDO, 2005)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 67307/01 de Vladimír ZVADA împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la martie 2005 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Pellonpää Maruste Pavlovschi Borrego Borrego Šikuta, judecători și dl O'Boyle Grefier având în vedere cererea depusă la 3 februarie 2001, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Vladimír Zvada, este un național slovac născut în 1960 și locuiește în Prešov. Guvernul contestat a fost reprezentat de dna M. Pirošíková, co-agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 februarie 1995, reclamantul a solicitat executarea judiciară a unei hotărâri prin care i-a fost acordată o sumă de bani. Reclamantul a propus Curții de District Poprad ca suma datorată să fie executată prin vânzarea proprietăților debitorului. La 15 martie 1995, reclamantul a plătit taxa de judecată la cererea Curții de District. La 18 iulie 1995, Curtea de District Poprad a respins cererea reclamantului. Curtea de District a exprimat îndoieli privind dacă a fost îndeplinită cerințele procedurale atunci când a îndeplinit hotărârea care urmează să fie pusă în aplicare și dacă această hotărâre a devenit finală. În opinia reclamantului, prin respingerea cererii sale de executare, judecătorul Curții de District l-a sancționat pentru plângerea anterioară cu privire la durata procedurii. La 15 august 1995, reclamantul a recurs. În cursul anului 1996, Curtea de District a încercat fără succes să își îndeplinească hotărârea asupra debitorului. La 28 aprilie 1997, Curtea Regională Košice a anulat decizia Curții de District din 18 iulie 1995. Curtea de District a avut dificultăți în îndeplinirea hotărârii instanței de apel asupra debitorului. La 9 martie 2000, Curtea de District din Brezno a auzit debitorul la cererea Curții de District din Poprad. La 20 martie 2000, reclamantul a solicitat Curții de district Poprad să întrerupă procedura de executare, deoarece intenționează să fie pusă în aplicare suma de către un ofițer de aplicare în temeiul Legii privind executarea și executarea din 1995 (Legea 233/1995). La 17 aprilie 2000, reclamantul a prezentat informații suplimentare la cererea Curții de district. La 8 februarie 2001, vicepreședintele Curții regionale Prešov a admis, în răspunsul la plângerea reclamantului, că au existat întârzieri nejustificate în cadrul procedurii de executare între 30 noiembrie 1998 și 9 martie 2000 și, de asemenea, între 20 martie 2000 și 31 ianuarie 2001. La 14 februarie 2001, Curtea de district Poprad a întrerupt procedura de executare cu referire la cererea anterioară a reclamantului. La 14 martie 2001, reclamantul a acuzat un ofițer de aplicare a aplicării sumei datorii în temeiul Legii 233/1995. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de executare. Reclamantul a susținut, de asemenea, o încălcare a articolului 10 din Convenție, întrucât judecătorul Curții de district Poprad și-a respins cererea de executare, la 18 iulie 1995, în reacție la plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii. HOTĂRÂREA La 3 februarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de Co-Agent al Guvernului: „Eu, Marica Pirošíková, Co-Agent al Guvernului Republicii Slovace, declar că Guvernul Republicii Slovace oferă să plătească 3.300 (3 mii trei sute) de euro Vladimír Zvada, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o Rata egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cauzei.” La 8 februarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitant: „Eu, Vladimír Zvada, remarc că Guvernul Republicii Slovace sunt dispus să-mi plătească suma de 3.300 (3 mii trei sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi convertită în coruna slovacă la rata aplicabilă la data plății și fără impozite aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Slovaciei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.