Reclamantul, dl Ioan Kornelij Komanický, este un național slovac născut în 1943 și locuiește în Bardejov. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 4 iunie 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și-a pronunțat hotărârea în cererea nr. 32106/96 depusă de solicitant. Cazul se referă la presupusa nedreptate a procedurilor interne referitoare la legalitatea concedierii reclamantului dintr-un loc de muncă în care a fost dată decizia finală la 6 martie 1996. În hotărârea sa, Curtea a constatat că (i) a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție în ceea ce privește procedura urmată de instanțele naționale în examinarea acțiunii reclamantei, (ii) că nu este necesar să se examineze în mod separat plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că concedierea acțiunii sale a fost arbitrară și (iii) că nu este necesar să se pronunțe asupra plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție. Curtea a obligat Statul pârât să plătească reclamantului 1000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 100 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile. Hotărârea Curții a devenit finală la 4 septembrie 2002. Comitetul de miniștri al Consiliului Europei nu și-a încheiat încă examinarea aspectelor legate de executarea acestei hotărâri. La 28 octombrie 2002, reclamantul a depus o plângere în temeiul articolului 127 din Constituție. El susține că Curtea Constituțională ar trebui să anuleze hotărârile instanțelor obișnuite referitoare la concedierea sa dintr-un loc de muncă, deoarece Curtea a constatat că procedura relevantă este contrară articolului 6 § 1 din Convenție. La 12 martie 2003, Curtea Constituțională a respins plângerea pentru lipsa competenței. Acesta a considerat că Legea Curții Constituționale nu conține nicio dispoziție care să permită examinarea consecințele juridice ale unei hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, concluzionând că drepturile unei persoane în temeiul convenției au fost încălcate de autoritățile slovace sau să redeschidă procedurile interne relevante pe baza unei astfel de concluzii. În lipsa oricărei baze juridice, o plângere în temeiul articolului 127 din Constituție nu ar putea fi un mijloc de asigurare a reexaminării unei cauze în care a fost dată o decizie finală în ciuda constatării Curții Europene că instanța internă a încălcat drepturile omului persoanei în cauză. Hotărârea a fost luată în apropiere și a indicat că a fost adoptată de Prima Camera a Curții Constituționale, și a fost semnată de președintele acesteia. art. 127 din Constituție, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2002, se citește după cum urmează: „1. Curtea Constituțională decide cu privire la plângerile depuse de persoane fizice sau juridice care susțin încălcarea drepturilor sau libertăților lor fundamentale sau a drepturilor omului și libertăților fundamentale consemnate în tratatele internaționale ratificate de Republica Slovacă ... cu excepția cazului în care protecția acestor drepturi și libertăți intră sub jurisdicția unei instanțe diferite. În cazul în care Curții Constituționale constată că o plângere este justificată, aceasta pronunță o decizie care declară că drepturile sau libertățile unei persoane prevăzute la alineatul (1) au fost încălcate ca urmare a unei decizii finale, printr-o măsură anume sau prin alte interferențe. În cazul în care încălcarea constatată este rezultatul nerespectării acțiunii, Curtea Constituțională poate ordona [autoritatea] care a încălcat aceste drepturi sau libertăți să ia măsurile necesare. În același timp, Curtea Constituțională poate returna cazul autorității în cauză pentru proceduri suplimentare, pentru ca o astfel de autoritate să se abțină de la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ... sau, dacă este cazul, ordona ca cei care încălcați drepturile sau libertățile prevăzute la alineatul (1) să restabilească situația existentă înainte de încălcare. În decizia sa privind o plângere, Curtea Constituțională poate acorda satisfacție financiară adecvată persoanei ale căror drepturi în temeiul alineatului (1) au fost încălcate.” ... În conformitate cu art. 228 alineatul (1), o parte în procedurile civile poate contesta o decizie finală prin intermediul unei cereri de deschidere a procedurii în cazul în care (i) există fapte, decizii sau dovezi care, din motive care nu au fost controlate, partea nu a putut utiliza în procedura inițială, cu condiția ca acestea să poată adopta o decizie mai favorabilă pentru o astfel de parte, (ii) pot fi luate dovezi care nu pot fi luate în procedura inițială, cu condiția ca acest lucru să poată duce la o decizie mai favorabilă pentru parte în cauză și (iii) decizia împotriva unei părți a fost dată în contextul unei infracțiuni penale comise de un judecător. art. 230 alineatul (1) prevede că o cerere de deschidere a procedurii trebuie depusă în termen de trei luni de la momentul în care partea în cauză a învățat sau s-a putut folosi singur din motivul cererii. În temeiul articolului 230 alineatele (2) și (3), o cerere de deschidere a procedurii nu poate fi depusă mai mult de trei ani de la efectul final al deciziei în cauză, cu excepția cazurilor în care o instanță civilă a acordat un drept unei persoane pe baza hotărârii unei instanțe penale și în cazul în care o astfel de hotărâre a fost ulterior anulată în conformitate cu dreptul penal.
The applicant, Mr Ioan Kornelij Komanický, is a Slovakian national who was born in 1943 and lives in Bardejov. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 4 June 2002 the European Court of Human Rights delivered its judgment in application No. 32106/96 filed by the applicant. The case related to the alleged unfairness of domestic proceedings concerning the lawfulness of the applicant's dismissal from a job in which the final decision had been given on 6 March 1996. In its judgment the Court found that (i) there had been a violation of Article 6 § 1 of the Convention in respect of the procedure followed by the national courts when examining the applicant's action, (ii) that it was not necessary to examine separately the applicant's complaint under Article 6 § 1 of the Convention that the dismissal of his action had been arbitrary and (iii) that it was not necessary to rule on the complaint under Article 13 of the Convention. The Court obliged the respondent State to pay the applicant EUR 1,000 in respect of non-pecuniary damage and EUR 100 in respect of costs and expenses. The Court's judgment became final on 4 September 2002. Subsequently the respondent Government paid the sum due to the applicant. The Committee of Ministers of the Council of Europe has not yet concluded its examination of issues relating to the execution of that judgment. On 28 October 2002 the applicant filed a complaint under Article 127 of the Constitution. He claimed that the Constitutional Court should quash the ordinary courts' decisions relating to his dismissal from a job as the Court had found the relevant proceedings to be contrary to Article 6 § 1 of the Convention. Subsequently the applicant also requested that his dismissal should be declared void and that a job corresponding to his previous position should be offered to him. He also claimed 200,000 Slovakian korunas as just satisfaction. On 12 March 2003 the Constitutional Court rejected the complaint for lack of jurisdiction. It held that the Constitutional Court Act contained no provision permitting to examine the legal consequences of a judgment delivered by the European Court of Human Rights concluding that a person's rights under the Convention had been violated by Slovakian authorities or to re-open the relevant domestic proceedings on the basis of such a finding. In the absence of any legal basis, a complaint under Article 127 of the Constitution could not serve as a means of ensuring re-examination of a case in which a final decision had been given notwithstanding the European Court's finding that the domestic courts had in such proceedings violated the human rights of the person concerned. The decision was taken in camera and it indicated that it was adopted by the First Chamber of the Constitutional Court. It was signed by the president of that chamber. Article 127 of the Constitution, as in force since 1 January 2002, reads as follows: “1. The Constitutional Court shall decide on complaints lodged by natural or legal persons alleging a violation of their fundamental rights or freedoms or of human rights and fundamental freedoms enshrined in international treaties ratified by the Slovak Republic ... unless the protection of such rights and freedoms falls within the jurisdiction of a different court. 2. When the Constitutional Court finds that a complaint is justified, it shall deliver a decision stating that a person's rights or freedoms set out in paragraph 1 were violated as a result of a final decision, by a particular measure or by means of other interference. It shall quash such a decision, measure or other interference. When the violation found is the result of the failure to act, the Constitutional Court may order that [the authority] which violated such rights or freedoms should take the necessary action. At the same time the Constitutional Court may return the case to the authority concerned for further proceedings, order that such an authority abstain from violating fundamental rights and freedoms ... or, where appropriate, order that those who violated the rights or freedoms set out in paragraph 1 restore the situation existing prior to the violation. 3. In its decision on a complaint the Constitutional Court may grant adequate financial satisfaction to the person whose rights under paragraph 1 were violated.” ... Under Article 228(1), a party to civil proceedings can challenge a final decision by means of a request for re-opening of the proceedings where (i) facts, decisions or proofs exist which, for reasons beyond his or her control, the party was unable to use in the original proceedings provided that they can bring about a more favourable decision for such a party, (ii) evidence can be taken which could not be taken in the original proceedings provided that this can result in a more favourable decision for the party concerned and (iii) the decision against a party was given in the context of a criminal offence committed by a judge. Article 230(1) provides that a request for re-opening of proceedings is to be filed within 3 months from the moment when the party concerned learned or could have availed himself/herself of the reason for the request. Under paragraphs 2 and 3 of Article 230, a request for re-opening of proceedings cannot be filed more than 3 years from the final effect of the decision in question with the exception of cases where a civil court granted a right to a person on the basis of a criminal court's judgment and where such a judgment was subsequently quashed in accordance with the criminal law.