CASE OF NOORZAE v. DENMARK
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 8 - Right to respect for private and family life (Article 8 - Expulsion;Article 8-1 - Respect for private life)
CASE OF NOORZAE v. DENMARK (CtEDO, 2023)
CAUZA DE CAUZĂ A CUZIEI DE NOORZAE c. DINAMARCA (depunerea nr. 44810/20) Art 8 • Expulsie • Viață privată • Expulzarea disproporționată a migrantului stabilit combinată cu interzicerea de reîntrare de 12 ani în urma condamnărilor pentru infracțiuni grave • Impoziția de pedeapsă relativ lenivă • Lipsa condamnărilor și avertismentelor anterioare relevante de expulzare • Reclamantul a încercat să se reintegreze în societatea daneză după ce a îndeplinit sentința • Legături foarte puternice cu Danemarca și legături practic inexistente cu țara de origine STRASBOURG 5 septembrie 2023 FINAL 05/12/2023 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Noorzae c. Danemarca, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer , Președintele Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Anja Seibert-Fohr, Ana Maria Guerra Martins, Anne Louise Bormann , judecători și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (n. 44810/20) împotriva Regatului Danemarcei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național afgan, dl Omid Noorzae („reclamantul”), la 30 septembrie 2020; hotărârea de a anunța guvernul danez („Guvernul”) de cerere; observațiile părților; după ce a deliberat în privat la 27 iunie 2023, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cererea se referă la o ordonanță de expulzare a unui migrant stabilit, eliberată în cadrul procedurilor penale. Reclamantul invocă art. 8 din convenție. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1995 și trăiește la Copenhaga. El a fost reprezentat de dl Anders Schønnemann Olesen, avocat practicant la Copenhaga. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dna Vibeke Pasternak Jørgensen, de la Ministerul Afacerilor Externe, și co-agentul lor, dna Nina Holst Christensen, de la Ministerul Justiției. Faptele cazului pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în Afghanistan în 1995. În 2000, când avea cinci ani, a intrat în Danemarca și a primit un permis de reședință pe baza reuniunii familiale. Reclamantul are un trecut penal. Când a fost minor (între 15 și 18 ani), el a fost condamnat pentru următoarele infracțiuni: (a) prin hotărârea din 28 aprilie 2011, el a fost condamnat pentru violență și condamnat la treizeci de zile de închisoare, suspendat; și (b) prin hotărârea din 6 februarie 2013, el a fost condamnat pentru infracțiuni, inclusiv violență și condamnat la șase zile de închisoare, suspendat. Ca adult, reclamantul a fost amendat de mai multe ori pentru furt și vandalism (2015 și 2016) și încălcări ale Legii privind substanțele controlate și ale Legii privind traficul. Prin hotărârea din 21 mai 2019, Curtea de District Lyngby (Retten i Lyngby ) a condamnat reclamantul în temeiul articolului 191 din Codul Penal (cu o condamnare de până la zece ani de închisoare) pentru posesia de aproximativ 15,7 kg de canabis destinat distribuției. El a fost, de asemenea, condamnat pentru violență împotriva a două persoane pe care le-a lovit de mai multe ori în fața și în altă parte, posesia unui cuțit, a condus un vehicul fără permis de conducere și, sub un alt număr, fiind în posesie de 54,3 grame de canabis destinate distribuției. Reclamantul a fost condamnat la un an și două luni de închisoare și a avertizat cu privire la riscul de expulzie. Reclamantul a apelat la Curtea Înaltă a Danemarcei de Est Østre Landsret ), înainte de care a declarat, printre altele, că după eliberarea sa, care este la ceva timp după judecata Curții de District, el a fost terapie și și-a luat studiile din nou pentru a deveni profesor de grădiniță. Hotărârea din 28 ianuarie 2020, Curtea Înaltă a constatat că reclamantul este vinovat de un număr suplimentar de tentative de amenințări și, prin urmare, a crescut condamnarea la un an și trei luni de închisoare. [Reclamantul] este un cetățean afgan, și în acest caz el a fost condamnat la închisoare pentru o perioadă de un an și trei luni pentru, printre altele, posesia unei cantități mari de cannabis destinate distribuției, precum și pentru violența împotriva a două persoane pe care credea că le furase canabisul și pentru încercarea de amenințări folosind un cuțit. Acesta rezultă din secțiunea 22 alineatul (1) litera (iv) și (vi), citiți cu secțiunea 22 alineatul (1) litera (ii), citiți cu secțiunea 26 alin. (2) din Legea extraterestră că acuzatul trebuie expulzat, cu excepția cazului în care expulzarea ar fi, în mod cert, contrar obligațiilor internaționale ale Danemarcei. Întrebarea este, atunci, dacă această expulzie ar fi contrară art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDH) cu privire la dreptul de a respecta viața privată și de familie. [Reclamantul] are 24 de ani. El nu este căsătorit sau cohabitat și nu are copii. Rezident legal în Danemarca de aproximativ 18 ani, iar expulzia ar constitui, prin urmare, o interferență în viața sa privată; a se vedea art. 8 alineatul (1) din CEDO. Astfel de interferențe se justifică numai dacă sunt îndeplinite condițiile articolului 8 § 2. În temeiul articolului 8 § 2, este esențial dacă expulziarea trebuie considerată necesară pentru prevenirea criminalității. O decizie de expulzare va depinde astfel de o evaluare a proporționalității, iar jurisprudența extinsă este disponibilă de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această chestiune. Criteriile care trebuie luate în considerare în evaluarea sunt stabilite în, printre altele, Maslov v. Austria (Jurisprudența Curții din 23 iunie 2008 în cererea nr. 1638/03), § 68. Greutatea care trebuie atașată la criteriile respective va depinde de circumstanțele specifice ale cazului în cauză (§ 70). Momentele foarte convingătoare sunt necesare pentru a justifica expulziarea în cazul unui extraterestru rezident care s-a născut în această țară sau a sosit aici ca copil și a cheltuit cea mai mare parte din copilărie și tinerețea (§ 75). Într-un caz ca cel actual, în care extraterestru este un tânăr adult care încă nu a fondat o familie a sa, criteriile relevante sunt natura și gravitatea infracțiunii comise, durata șederii extratereștului în țara gazdă, timpul care a trecut de la comisia infracțiunii și comportamentul extratereștului în cursul acestei perioade, precum și soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale cu țara gazdă și cu țara de destinație (§ 71). [Reclamantul] a fost considerat vinovat, printre altele , de posesie a unei cantități mari de cannabis pentru distribuție, precum și de violență comisă în acest sens. Crimele au fost comise la vârsta de 23 de ani, iar infracțiunile de droguri au fost comise împreună cu alți infractori. Pentru aceste infracțiuni, [reclamantul] primește o condamnare nesolicitată de închisoare timp de un an și trei luni. În 2011, înainte de a fi comis infracțiunile în cauză în cadrul acestor proceduri, el a primit o condamnare suspendată de închisoare pentru o perioadă de treizeci de zile pentru violență în temeiul articolului 244 din Codul Penal, iar în 2013 a primit o condamnare suspendată concomitentă de închisoare pentru o perioadă de șase zile pentru tentativă de violență în temeiul articolelor 119 și 244 din Codul Penal. În 2015 și 2016 a fost condamnat pentru vandalism și alte infracțiuni, inclusiv furt. Din aceste motive, Curtea Înaltă constată că există un risc considerabil că, dacă nu este expulsat, va comite alte infracțiuni îndreptate împotriva integrității fizice a altor și a altor infracțiuni de droguri în Danemarca. Această țară timp de aproximativ 18 ani. El a sosit la 5 ani în Danemarca din Afganistan. El are mama, tatăl și frații săi în Danemarca. El nu este conștient de nici o familie a lui în Afganistan. Are o prietenă turc-kurdish cu care el nu locuiește, și trăiește împreună cu frații săi. El a fost expulsat din școala elementară și o școală de internat. A trebuit să părăsească școala la nivel secundar superior și, de asemenea, a trebuit să părăsească programul de curs de examinare superior din cauza comportamentului rău, dar mai târziu a absolvit la nivel secundar superior prin intermediul programului de educație adult (VUC). El studiază pentru a deveni profesor și lucrează la magazinul tatălui său în timpul liber. Nu există nici o îndoială că legăturile sale cu Danemarca sunt atât de puternice încât o ordine de expulsie combinată cu o interdicție de reîntrare de 12 ani ar constitui o povară considerabilă pentru el. Acuzatul s-a născut în Afganistan, dar și-a petrecut majoritatea vieții în Danemarca și nu s-a întors în Afganistan. Având în vedere copilăria sa, văzut în conjuncție cu discuții înregistrate între el și [un alt inculpat] în care vorbește un amestec de danezi și afgani, trebuie acceptat ca un fapt că el este fluent în Afganistan, dar nu citește sau scrie limba. În plus, trebuie presupus că are unele cunoștințe despre obiceiurile și cultura afgane prin familia sa aici. Curtea Înaltă acceptă ca fapt că legăturile personale și culturale ale inculpatului cu Danemarca sunt mult mai puternice decât legăturile sale cu Afganistan, dar el nu va lipsi în întregime cerințele de bază pentru stabilirea unei vieți în cazul impunerii unei ordine de expulzie. După cum s-a menționat, [reclamantul] are condamnare anterioară pentru infracțiuni legate de integritatea fizică a altor persoane și pentru posesia de substanțe controlate, care au fost comise infracțiuni înainte de a 18 ani. Din cauza unei evaluări generale, și având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor sale actuale, în special, Curtea Înaltă constată că considerațiile în favoarea expulzării [reclamantului] sunt atât de convingătoare încât să depășească considerațiile împotriva expulzării. Faptul că interdicția de reintrare este impusă pentru o perioadă limitată de 12 ani a fost luată în considerare în evaluarea proporționalității. În plus, se observă că familia sa va putea menține contactul cu el, inclusiv prin comunicarea cu el prin telefon și prin Internet. Din aceste motive, Curtea Înaltă constată că expulzarea combinată cu o interdicție de reîntrare de 12 ani nu este o ingerință disproporționată contrar articolului 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În consecință, Curtea Înaltă permite cererea de expulzare combinată cu o interdicție de reîntrare de 12 ani, a se vedea art. 32 alineatul (2) litera (iii), citită cu art. 22 alineatul (1) litera (iv) și (vi) din Legea privind extraterestrii. În conformitate cu art. 32 alineatul (1), interdicția de reintrare va avea efect la data returnării sau deportării sale.” O cerere a reclamantului de concediu de recurs la Curtea Supremă ( Højesteret ) a fost refuzată la 1 aprilie 2020 de către Comitetul de Permisiune a apelurilor (Procesbevillingsnævnet Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Daneză de Return ( Hjemrejsestyrelsen ) la 2 noiembrie 2022 și 22 februarie 2023, reclamantul a dispărut. Prin urmare, la data acestor informații, deportarea sa nu a fost încă planificată. MARCAMENTUL JURIDICAL RELEVANT 12. Dispozițiile relevante ale Actului privind extratereștrii (Udlændingeloven privind expulzarea au fost stabilite în detaliu, de exemplu, Munir Johana c. Danemarca (n. 56803/18 , §§ 23-26, 12 ianuarie 2021) și Salem c. Danemarca (n. 77036/11 §§ 49-52, 1 decembrie 2016). 13. Secțiunea 24b din Legea privind ordinele de expulzare suspendate cu o perioadă de probă de doi ani a fost modificată prin Legea nr. 469 din 14 mai 2018, care a intrat în vigoare la 16 mai 2018. Noua dispoziție a introdus un sistem de precauție, care nu prevedea obligația de a specifica o perioadă de probă specifică. Secțiunea 32 din Legea extraterestră a fost modificată prin Legea nr. 469 din 14 mai 2018 și prin Legea nr. 821 din 9 iunie 2020. Spre scurt, ca urmare a amendamentelor, interdicția de reintrare a fost impusă timp de șase ani în cazul în care extraterestru a fost condamnat la închisoare pentru trei luni și un an (secțiunea) 32(4)(iv)); 12 ani în cazul în care extraterestrul a fost condamnat la închisoare pentru între un an și un an și șase luni (secțiunea 32(4) vi)); și permanent, în cazul în care extraterestru a fost condamnat la închisoare pentru mai mult de un an și șase luni (secțiunea 32(4) vii)). Cu toate acestea, instanțele au primit discreție pentru a reduce durata re interdicțiile de intrare, indiferent dacă sunt permanente sau limitate în timp (art. 32 alineatul (5) litera (i)), în cazul în care lungimea ar fi luată în considerare în alt mod în încălcarea obligațiilor internaționale ale Danemarcei, inclusiv art. 8 din convenție. 15. Secțiunea 50 din Legea privind extratereștriile a fost modificată prin Legea nr. 919 din 21 iunie 2022. Ca urmare a amendamentului, atunci când se efectuează o revizuire ulterioară a revocării unei ordine de expulsie, instanțele daneze sunt în măsură să impună o interdicție de reîntrare pentru o perioadă mai scurtă decât cea specificată anterior, indiferent de momentul în care infracțiunile penale au fost comise, dacă constată, la momentul reexaminării, că este necesară o scurtare a perioadei pentru a se asigura că ordinul de expulsie intră în domeniul de aplicare al obligațiilor internaționale ale Danemarcei. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns că hotărârea Înaltului Tribunal din 28 ianuarie 2020 de a-l expulza din Danemarca, care a devenit finală la 1 aprilie 2020 (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus), a fost încălcarea articolului 8 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „1. Toată lumea are dreptul la respect pentru viața sa privată și de familie ... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 17. Guvernul a susținut că plângerea ar trebui să fie declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. 18. Reclamantul nu este de acord. 19. În opinia Curții, plângerea nu este vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Concluziile părților Reclamantul a susținut că instanța daneză nu a luat în considerare circumstanțele relevante în cadrul testului de echilibrare, în special faptul că dosarul său penal legat de infracțiunile comise ca minor, că nu a fost eliberat niciodată cu un ordin de expulzie condițională, că a avut legături puternice cu Danemarca, inclusiv cu o prietenă, și că nu a avut legături cu Afganistan. În opinia sa, nu s-a stabilit că există „foarte motive convingătoare” pentru a-l expulza. În plus, deși interdicția de reîntrare a fost eliberată timp de 12 ani, șansele sale de a reîntra în Danemarca au rămas practic excluse. 21. Guvernul a susținut că instanța daneză a efectuat în deplină măsură testul de proporționalitate, a echilibrat interesele opozite și a ținut seama de toate circumstanțele personale ale reclamantului, subliniind faptul că reclamantul a comis o infracțiune gravă, a căror natură ar fi putut avea consecințe grave asupra vieții altora și că a avut un trecut penal. Instanțele interne au avut în vedere în testul proporționalității că interdicția de reintrare a fost de durată limitată, și anume de douăsprezece ani. 8 din Convenția și jurisprudența relevantă a Curții. Având în vedere principiul subsidiarității, Curtea ar trebui, prin urmare, să nu ia în considerare rezultatul evaluării efectuate de instanțele naționale. Evaluarea (a) Principiile generale a Curții 22. Criteriile relevante care trebuie aplicate au fost stabilite în, printre alte autorități, Üner v. Țările de Jos ([GC], nr. 464110/99, §§§§ 54-60, CEDO 2006-XII) și Maslov v. Austria ([GC], citate mai sus, §§ 68-76, CEDO 2008). (b) aplicarea acestor principii la cazul în cauză 23. Curtea consideră că a existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în sensul articolului 8, că ordinul de expulzare și interzicerea de reintrare au fost „în conformitate cu legea” și că au urmărit obiectivul legitim de prevenire a tulburărilor și a crimei (a se vedea, de asemenea, Salem c. Danemarca nr. 77036/11, § 1, 1 decembrie 2016). 24. Înainte de Curte, reclamantul a susținut că a avut o prietenă în Danemarca (a se vedea punctul 20 mai sus). Curtea remarcă că, în timpul procedurii penale care au condus la ordonanța de expulzare în cauză, reclamantul nu se baza pe stabilirea unei vieți de familie sau pe creșterea, fie sub formă sau substanță, a unei plângeri că expulzarea sa va fi încălcată de art. 8 deoarece el ar fi separat de prietena sa din Danemarca. Prin urmare, Curtea va examina cazul numai în cadrul aspectului vieții private al articolului 8. 25. În ceea ce privește problema dacă interferența a fost „necesară într-o societate democratică”, Curtea constată că Tribunalele daneze au luat drept punct de plecare legală secțiunea relevantă a Legii extraterestre, codul penal și criteriile care trebuie aplicate în evaluarea proporționalității, în temeiul articolului 8 din Convenție și al jurisprudenței Curții. Curtea recunoaște că instanța internă a examinat cu atenție fiecare criteriu și că sunt necesare motive foarte serioase pentru a justifica expulzia reclamantului, un migrant stabilit care a intrat în Danemarca la vârsta de cinci ani și a petrecut în mod legal majoritatea copilăriei și tinerilor în țara gazdă (a se vedea Maslov , citat mai sus § 75). Prin urmare, Curtea este invitată să examineze dacă „foarte motive grave” ale acestui tip au fost adecvate și examinate de către autoritățile naționale la evaluarea cazului reclamantului. 26. Înaltul Tribunal a dat o importanță deosebită la gravitatea infracțiunii comise și la sentința impusă. Reclamantul a fost condamnat în temeiul articolului 191 din Codul Penal (cu o condamnare de până la zece ani de închisoare) pentru posesia de aproximativ 15,7 kg de canabis destinat distribuției. El a fost, de asemenea, condamnat pentru violență împotriva a doi indivizi, posesia unui cuțit, a condus un vehicul fără permis de conducere și, sub un alt număr, a fost în posesia de 54,3 grame de canabis destinate distribuției. Crimele au fost de o asemenea natură că ar fi putut avea consecințe grave pentru viața altor persoane (a se vedea, de exemplu, Avci c. Danemarca nr. 40240/19, § 30, 30 noiembrie 2021, și Abdi c. Danemarca , nr. 41643/19, § 33, 14 septembrie 2021, și cazurile citate în acest articol . El a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare (a se vedea punctele 8 și 9 de mai sus). 27. Curtea Înaltă a luat în considerare, de asemenea, faptul că reclamantul a fost condamnat de două ori ca minor de violență în 2011 și 2013, iar ca adult, în 2015 și 2016, a fost condamnat pentru vandalism și furt (a se vedea punctul 9 mai sus). 28. În ceea ce privește criteriul „lungătatea șederii reclamantului în țara din care va fi expulzat”, Curtea Înaltă a luat în considerare în mod corespunzător faptul că reclamantul avea cinci ani când a sosit în Danemarca și a rezistat în mod legal acolo de aproximativ 18 ani. În ceea ce privește criteriul „periodul care a trecut de la comisia infracțiunii și comportamentul reclamantului în cursul acestei perioade”, reclamantul a declarat Curții Înalte că, după eliberarea sa, el a fost terapie și a luat din nou studiile sale pentru a deveni profesor de grădiniță (a se vedea punctul 9 mai sus). Cu toate acestea, Curtea Înaltă nu a abordat aceste puncte specifice în hotărârea sa din 28 ianuarie 2020 În ceea ce privește criteriul „soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale cu țara gazdă și cu țara de destinație”, Curtea Înaltă a luat în considerare în mod corespunzător acest lucru. A acceptat că legăturile sale cu Danemarca au fost mai puternice decât legăturile sale cu Afganistan, dar a constatat că el nu va lipsi cerințele de bază pentru stabilirea unei vieți în țara sa de origine. 31. În sfârșit, va fi avută în vedere durata ordinului de expulzare, în special dacă interdicția de reîntrare a fost de durată limitată sau nelimitată. Curtea a considerat anterior o astfel de interdicție disproporționată din cauza duratei sale nelimitate, în timp ce în alte cazuri a considerat durata limitată a ordinului de excludere a fi un factor care cântărește în favoarea proporționalității sale (a se vedea, de exemplu, Savran v. Danemarca [GC], nr. 57467/15, §§§ 182 și 199, 7 decembrie 2021, și cazurile menționate în el. Unul dintre elementele care se bazează în acest sens a fost dacă infracțiunea care a dus la ordinul de expulsie a fost de o asemenea natură că persoana în cauză a constituit o amenințare gravă pentru ordinea publică (a se vedea, printre altele, Ezzouhdi v. Franța , nr. 47160/99 , § 34, 13 februarie 2001; Keles v. Germania , nr. 32231/02 , § 59, 27 octombrie 2005 și Bousarra c. Franța nr. 25672/07 , § 53, 23 septembrie 2010, în care Curtea a constatat că persoanele în cauză nu constituie o amenințare gravă pentru ordinea publică; a se vedea, de asemenea, Mutlag c. Germania , nr. 40601/05 , §§ 61-62, 25 martie 2010, și Balogun c. Regatul Unit , nr. 60286/09 § 49, 10 aprilie 2012, în care Curtea a constatat că persoana în cauză constituie o amenințare gravă pentru ordinea publică. 32. În cazul în cauză, Curtea nu pune la îndoială concluzia că infracțiunea reclamantului care a condus la ordonanța de expulsie a fost de o asemenea natură că a reprezentat în acest moment o amenințare gravă pentru ordinea publică (a se vedea, de asemenea, printre alte autorități și mutatis mutandis Abdi , citat mai sus, § 39; Mutlag, citat mai sus, § 61-62; și Balogun, citat mai sus, § 53. 6 mai sus), infracțiunile comise de solicitant ca adult în ceea ce privește vandalismul, furtul, infracțiunile de trafic și încălcarea legislației privind substanțele controlate (a se vedea punctul 7 mai sus), toate acestea au dus la amenzi și niciuna dintre acestea nu a indicat că, în general, el a constituit o amenințare pentru ordinea publică. În acest sens, acest caz se asemănă cu situația în care, de exemplu, Ezzouhdi (citat mai sus, § 34) și Abdi (citat mai sus, § 40). 34. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul nu a fost avertizat anterior cu privire la riscul de expulzie sau a dat o decizie de expulzare condiționată (a se vedea, de exemplu, Abdi , citat mai sus, § 41). 35. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a fost tratat și a reluat studiile sale după ce a fost eliberat după ce a respectat sentința (a se vedea punctele 9 și 29). Cu toate acestea, în ciuda faptului că condamnările anterioare ale reclamantului nu au indicat că în general a constituit o amenințare pentru ordinea publică, că nu a primit niciun avertisment anterior cu privire la riscul de expulzie, că a încercat să se reintegreze în societate daneză după ce a îndeplinit condamnarea, și deși s-a impus o condamnare relativ lentă în acest caz (compare Abdi, citat mai sus, § 42), Curtea Înaltă a hotărât, în conformitate cu legislația aplicabilă, să combine expulzarea reclamantului cu o interdicție de reintroducere timp de 12 ani, deși a avut discreția de a reduce durata interdicției (a se vedea punctul 14 de mai sus și contrastul Savran , citat mai sus, § 200). 37. Această observație ar trebui să fie observată, de asemenea, având în vedere faptul că reclamantul a sosit în Danemarca la o vârstă foarte tânără și a rezistat în mod legal acolo de aproximativ opt ani. Prin urmare, el a avut legături foarte puternice cu Danemarca (a se vedea punctul 30 mai sus), în timp ce legăturile sale cu Afganistan erau practic inexistente. 38. Prin urmare, Tribunalul consideră, având în vedere toate circumstanțele cazului, că expulzia reclamantului combinată cu o interdicție de reintroducere timp de 12 ani a fost disproporționată (a se vedea, în special și mutatis mutandis Ezzouhdi , citat mai sus §§§ 34-35; Keles , citat mai sus § 66; Bousarra , citat mai sus §§ 53-54; și Abdi , citat mai sus § 44, deși toate cazurile citate se referă la interdicțiile permanente de reintrare ) . Rezulta că s-a constatat o încălcare a articolului 8 din convenție . APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 40 . art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale legate de presupusa încălcare a articolului 8 din Convenție. 42. Guvernul a susținut că afirmația este excesivă și că constatarea unei încălcări în sine ar constitui o satisfacție adecvată. 43. Curtea remarcă că reclamantul a dispărut după ce a fost eliberat. În consecință, ordinul de expulzare nu a fost pus în aplicare (a se vedea paragraful) 11 mai sus). În aceste circumstanțe, Curtea consideră că constatarea unei încălcări în prezenta hotărâre (a se vedea punctul 39 mai sus) constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale suportate de reclamant (a se vedea, de asemenea, I.M. c. Elveția, nr. 23887/16, § 85, 9 aprilie 2019). Costuri și cheltuieli 44. Reclamantul a solicitat costuri și cheltuielile suportate în cadrul procedurii din Convenția în valoare de 40.420 coroane daneze (echivalent cu aproximativ 5.400 EUR), care corespunde taxelor juridice pentru un total de 21,5 ore de muncă efectuate de reprezentantul său. 45. Guvernul a remarcat că reclamantul a solicitat asistență juridică în temeiul Legii privind ajutorul juridic danez (Lov 1999-12-20 nr. 940). om retshjælp til indgivelse og førelse af klagesager pentru internaționale klageorganier i henhold til menneskerettledskonventioner ) și a constatat că reclamantul nu ar trebui acordat costuri în măsura în care acestea au fost acoperite de această lege. 46. Curtea constată că nu este sigur dacă reclamantul va primi asistență juridică în temeiul legii daneze privind asistența juridică. Prin urmare, consideră necesar să se evalueze și să se decidă cererea reclamantului pentru costuri și cheltuieli. 47. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa, criteriile de mai sus, premiile acordate în cazuri comparabile împotriva Danemarcei (a se vedea, printre altele, Aggerholm c. Danemarca , nr. 45439/18, § 127, 15 septembrie 2020, precum și cazurile citate în acest articol), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 5.400 EUR, care acoperă costurile pentru procedurile în fața Curții, în măsura în care acestea nu au fost deja acordate în temeiul Legii daneze privind ajutorul juridic. că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; susține că constatarea unei încălcări constituie, în sine, suficientă satisfacție pentru orice prejudicii morale suportate de solicitant; Deține (a) că, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5,400 EUR (cincă mii patru sute de euro), care urmează să fie convertită în moneda statului interesat la data decontare, plus orice impozit care poate fi percepubil reclamantului; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 septembrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct al grefierului