Noorzae împotriva Danemarcei

CAUZA DE CAUZĂ A CUZIEI DE NOORZAE c. DINAMARCA (depunerea nr. 44810/20) Art 8 • Expulsie • Viață privată • Expulzarea disproporționată a migrantului stabilit combinată cu interzicerea de reîntrare de 12 ani în urma condamnărilor pentru infracțiuni grave • Impoziția de pedeapsă relativ lenivă • Lipsa condamnărilor și avertismentelor anterioare relevante de expulzare • Reclamantul a încercat să se reintegreze în societatea daneză după ce a îndeplinit sentința • Legături foarte puternice cu Danemarca și legături practic inexistente cu țara de origine STRASBOURG 5 septembrie 2023 FINAL 05/12/2023 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Noorzae c. Danemarca, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer , Președintele Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Anja Seibert-Fohr, Ana Maria Guerra Martins, Anne Louise Bormann , judecători și Ilse Freiwirth, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (n. 44810/20) împotriva Regatului Danemarcei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național afgan, dl Omid Noorzae („reclamantul”), la 30 septembrie 2020; hotărârea de a anunța guvernul danez („Guvernul”) de cerere; observațiile părților; după ce a deliberat în privat la 27 iunie 2023, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cererea se referă la o ordonanță de expulzare a unui migrant stabilit, eliberată în cadrul procedurilor penale.

Reclamantul invocă art. 8 din convenție. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1995 și trăiește la Copenhaga. El a fost reprezentat de dl Anders Schønnemann Olesen, avocat practicant la Copenhaga. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dna Vibeke Pasternak Jørgensen, de la Ministerul Afacerilor Externe, și co-agentul lor, dna Nina Holst Christensen, de la Ministerul Justiției. Faptele cazului pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul s-a născut în Afghanistan în 1995. În 2000, când avea cinci ani, a intrat în Danemarca și a primit un permis de reședință pe baza reuniunii familiale. Reclamantul are un trecut penal.

Când a fost minor (între 15 și 18 ani), el a fost condamnat pentru următoarele infracțiuni: (a) prin hotărârea din 28 aprilie 2011, el a fost condamnat pentru violență și condamnat la treizeci de zile de închisoare, suspendat; și (b) prin hotărârea din 6 februarie 2013, el a fost condamnat pentru infracțiuni, inclusiv violență și condamnat la șase zile de închisoare, suspendat. Ca adult, reclamantul a fost amendat de mai multe ori pentru furt și vandalism (2015 și 2016) și încălcări ale Legii privind substanțele controlate și ale Legii privind traficul. Prin hotărârea din 21 mai 2019, Curtea de District Lyngby (Retten i Lyngby ) a condamnat reclamantul în temeiul articolului 191 din Codul Penal (cu o condamnare de până la zece ani de închisoare) pentru posesia de aproximativ 15,7 kg de canabis destinat distribuției.

El a fost, de asemenea, condamnat pentru violență împotriva a două persoane pe care le-a lovit de mai multe ori în fața și în altă parte, posesia unui cuțit, a condus un vehicul fără permis de conducere și, sub un alt număr, fiind în posesie de 54,3 grame de canabis destinate distribuției. Reclamantul a fost condamnat la un an și două luni de închisoare și a avertizat cu privire la riscul de expulzie. Reclamantul a apelat la Curtea Înaltă a Danemarcei de Est Østre Landsret ), înainte de care a declarat, printre altele, că după eliberarea sa, care este la ceva timp după judecata Curții de District, el a fost terapie și și-a luat studiile din nou pentru a deveni profesor de grădiniță. Hotărârea din 28 ianuarie 2020, Curtea Înaltă a constatat că reclamantul este vinovat de un număr suplimentar de tentative de amenințări și, prin urmare, a crescut condamnarea la un an și trei luni de închisoare.

[Reclamantul] este un cetățean afgan, și în acest caz el a fost condamnat la închisoare pentru o perioadă de un an și trei luni pentru, printre altele, posesia unei cantități mari de cannabis destinate distribuției, precum și pentru violența împotriva a două persoane pe care credea că le furase canabisul și pentru încercarea de amenințări folosind un cuțit. Acesta rezultă din secțiunea 22 alineatul (1) litera (iv) și (vi), citiți cu secțiunea 22 alineatul (1) litera (ii), citiți cu secțiunea 26 alin. (2) din Legea extraterestră că acuzatul trebuie expulzat, cu excepția cazului în care expulzarea ar fi, în mod cert, contrar obligațiilor internaționale ale Danemarcei. Întrebarea este, atunci, dacă această expulzie ar fi contrară art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDH) cu privire la dreptul de a respecta viața privată și de familie.

[Reclamantul] are 24 de ani. El nu este căsătorit sau cohabitat și nu are copii. Rezident legal în Danemarca de aproximativ 18 ani, iar expulzia ar constitui, prin urmare, o interferență în viața sa privată; a se vedea art. 8 alineatul (1) din CEDO. Astfel de interferențe se justifică numai dacă sunt îndeplinite condițiile articolului 8 § 2. În temeiul articolului 8 § 2, este esențial dacă expulziarea trebuie considerată necesară pentru prevenirea criminalității. O decizie de expulzare va depinde astfel de o evaluare a proporționalității, iar jurisprudența extinsă este disponibilă de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această chestiune.

Criteriile care trebuie luate în considerare în evaluarea sunt stabilite în, printre altele, Maslov v. Austria (Jurisprudența Curții din 23 iunie 2008 în cererea nr. 1638/03), § 68. Greutatea care trebuie atașată la criteriile respective va depinde de circumstanțele specifice ale cazului în cauză (§ 70). Momentele foarte convingătoare sunt necesare pentru a justifica expulziarea în cazul unui extraterestru rezident care s-a născut în această țară sau a sosit aici ca copil și a cheltuit cea mai mare parte din copilărie și tinerețea (§ 75). Într-un caz ca cel actual, în care extraterestru este un tânăr adult care încă nu a fondat o familie a sa, criteriile relevante sunt natura și gravitatea infracțiunii comise, durata șederii extratereștului în țara gazdă, timpul care a trecut de la comisia infracțiunii și comportamentul extratereștului în cursul acestei perioade, precum și soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale cu țara gazdă și cu țara de destinație (§ 71). [Reclamantul] a fost considerat vinovat, printre altele , de posesie a unei cantități mari de cannabis pentru distribuție, precum și de violență comisă în acest sens.

Crimele au fost comise la vârsta de 23 de ani, iar infracțiunile de droguri au fost comise împreună cu alți infractori. Pentru aceste infracțiuni, [reclamantul] primește o condamnare nesolicitată de închisoare timp de un an și trei luni. În 2011, înainte de a fi comis infracțiunile în cauză în cadrul acestor proceduri, el a primit o condamnare suspendată de închisoare pentru o perioadă de treizeci de zile pentru violență în temeiul articolului 244 din Codul Penal, iar în 2013 a primit o condamnare suspendată concomitentă de închisoare pentru o perioadă de șase zile pentru tentativă de violență în temeiul articolelor 119 și 244 din Codul Penal. În 2015 și 2016 a fost condamnat pentru vandalism și alte infracțiuni, inclusiv furt.

Din aceste motive, Curtea Înaltă constată că există un risc considerabil că, dacă nu este expulsat, va comite alte infracțiuni îndreptate împotriva integrității fizice a altor și a altor infracțiuni de droguri în Danemarca. Această țară timp de aproximativ 18 ani. El a sosit la 5 ani în Danemarca din Afganistan. El are mama, tatăl și frații săi în Danemarca. El nu este conștient de nici o familie a lui în Afganistan. Are o prietenă turc-kurdish cu care el nu locuiește, și trăiește împreună cu frații săi. El a fost expulsat din școala elementară și o școală de internat. A trebuit să părăsească școala la nivel secundar superior și, de asemenea, a trebuit să părăsească programul de curs de examinare superior din cauza comportamentului rău, dar mai târziu a absolvit la nivel secundar superior prin intermediul programului de educație adult (VUC).

El studiază pentru a deveni profesor și lucrează la magazinul tatălui său în timpul liber. Nu există nici o îndoială că legăturile sale cu Danemarca sunt atât de puternice încât o ordine de expulsie combinată cu o interdicție de reîntrare de 12 ani ar constitui o povară considerabilă pentru el. Acuzatul s-a născut în Afganistan, dar și-a petrecut majoritatea vieții în Danemarca și nu s-a întors în Afganistan. Având în vedere copilăria sa, văzut în conjuncție cu discuții înregistrate între el și [un alt inculpat] în care vorbește un amestec de danezi și afgani, trebuie acceptat ca un fapt că el este fluent în Afganistan, dar nu citește sau scrie limba. În plus, trebuie presupus că are unele cunoștințe despre obiceiurile și cultura afgane prin familia sa aici.

Curtea Înaltă acceptă ca fapt că legăturile personale și culturale ale inculpatului cu Danemarca sunt mult mai puternice decât legăturile sale cu Afganistan, dar el nu va lipsi în întregime cerințele de bază pentru stabilirea unei vieți în cazul impunerii unei ordine de expulzie. După cum s-a menționat, [reclamantul] are condamnare anterioară pentru infracțiuni legate de integritatea fizică a altor persoane și pentru posesia de substanțe controlate, care au fost comise infracțiuni înainte de a 18 ani. Din cauza unei evaluări generale, și având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor sale actuale, în special, Curtea Înaltă constată că considerațiile în favoarea expulzării [reclamantului] sunt atât de convingătoare încât să depășească considerațiile împotriva expulzării.

Faptul că interdicția de reintrare este impusă pentru o perioadă limitată de 12 ani a fost luată în considerare în evaluarea proporționalității. În plus, se observă că familia sa va putea menține contactul cu el, inclusiv prin comunicarea cu el prin telefon și prin Internet. Din aceste motive, Curtea Înaltă constată că expulzarea combinată cu o interdicție de reîntrare de 12 ani nu este o ingerință disproporționată contrar articolului 8 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În consecință, Curtea Înaltă permite cererea de expulzare combinată cu o interdicție de reîntrare de 12 ani, a se vedea art. 32 alineatul (2) litera (iii), citită cu art. 22 alineatul (1) litera (iv) și (vi) din Legea privind extraterestrii.

În conformitate cu art. 32 alineatul (1), interdicția de reintrare va avea efect la data returnării sau deportării sale.” O cerere a reclamantului de concediu de recurs la Curtea Supremă ( Højesteret ) a fost refuzată la 1 aprilie 2020 de către Comitetul de Permisiune a apelurilor (Procesbevillingsnævnet Potrivit informațiilor furnizate de Agenția Daneză de Return ( Hjemrejsestyrelsen ) la 2 noiembrie 2022 și 22 februarie 2023, reclamantul a dispărut. Prin urmare, la data acestor informații, deportarea sa nu a fost încă planificată.

MARCAMENTUL JURIDICAL RELEVANT 12. Dispozițiile relevante ale Actului privind extratereștrii (Udlændingeloven privind expulzarea au fost stabilite în detaliu, de exemplu, Munir Johana c. Danemarca (n. 56803/18 , §§ 23-26, 12 ianuarie 2021) și Salem c. Danemarca (n. 77036/11 §§ 49-52, 1 decembrie 2016). 13. Secțiunea 24b din Legea privind ordinele de expulzare suspendate cu o perioadă de probă de doi ani a fost modificată prin Legea nr. 469 din 14 mai 2018, care a intrat în vigoare la 16 mai 2018. Noua dispoziție a introdus un sistem de precauție, care nu prevedea obligația de a specifica o perioadă de probă specifică.

Secțiunea 32 din Legea extraterestră a fost modificată prin Legea nr. 469 din 14 mai 2018 și prin Legea nr. 821 din 9 iunie 2020. Spre scurt, ca urmare a amendamentelor, interdicția de reintrare a fost impusă timp de șase ani în cazul în care extraterestru a fost condamnat la închisoare pentru trei luni și un an (secțiunea) 32(4)(iv)); 12 ani în cazul în care extraterestrul a fost condamnat la închisoare pentru între un an și un an și șase luni (secțiunea 32(4) vi)); și permanent, în cazul în care extraterestru a fost condamnat la închisoare pentru mai mult de un an și șase luni (secțiunea 32(4) vii)). Cu toate acestea, instanțele au primit discreție pentru a reduce durata re interdicțiile de intrare, indiferent dacă sunt permanente sau limitate în timp (art. 32 alineatul (5) litera (i)), în cazul în care lungimea ar fi luată în considerare în alt mod în încălcarea obligațiilor internaționale ale Danemarcei, inclusiv art. 8 din convenție.

15. Secțiunea 50 din Legea privind extratereștriile a fost modificată prin Legea nr. 919 din 21 iunie 2022. Ca urmare a amendamentului, atunci când se efectuează o revizuire ulterioară a revocării unei ordine de expulsie, instanțele daneze sunt în măsură să impună o interdicție de reîntrare pentru o perioadă mai scurtă decât cea specificată anterior, indiferent de momentul în care infracțiunile penale au fost comise, dacă constată, la momentul reexaminării, că este necesară o scurtare a perioadei pentru a se asigura că ordinul de expulsie intră în domeniul de aplicare al obligațiilor internaționale ale Danemarcei. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 8 AL CONVENȚIEI 16. Reclamantul s-a plâns că hotărârea Înaltului Tribunal din 28 ianuarie 2020 de a-l expulza din Danemarca, care a devenit finală la 1 aprilie 2020 (a se vedea punctele 9 și 10 de mai sus), a fost încălcarea articolului 8 din Convenție, care, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „1.

Toată lumea are dreptul la respect pentru viața sa privată și de familie ... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” 17. Guvernul a susținut că plângerea ar trebui să fie declarată vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. 18. Reclamantul nu este de acord. 19. În opinia Curții, plângerea nu este vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție.

Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Concluziile părților Reclamantul a susținut că instanța daneză nu a luat în considerare circumstanțele relevante în cadrul testului de echilibrare, în special faptul că dosarul său penal legat de infracțiunile comise ca minor, că nu a fost eliberat niciodată cu un ordin de expulzie condițională, că a avut legături puternice cu Danemarca, inclusiv cu o prietenă, și că nu a avut legături cu Afganistan. În opinia sa, nu s-a stabilit că există „foarte motive convingătoare” pentru a-l expulza. În plus, deși interdicția de reîntrare a fost eliberată timp de 12 ani, șansele sale de a reîntra în Danemarca au rămas practic excluse.

21. Guvernul a susținut că instanța daneză a efectuat în deplină măsură testul de proporționalitate, a echilibrat interesele opozite și a ținut seama de toate circumstanțele personale ale reclamantului, subliniind faptul că reclamantul a comis o infracțiune gravă, a căror natură ar fi putut avea consecințe grave asupra vieții altora și că a avut un trecut penal. Instanțele interne au avut în vedere în testul proporționalității că interdicția de reintrare a fost de durată limitată, și anume de douăsprezece ani. 8 din Convenția și jurisprudența relevantă a Curții. Având în vedere principiul subsidiarității, Curtea ar trebui, prin urmare, să nu ia în considerare rezultatul evaluării efectuate de instanțele naționale.

Evaluarea (a) Principiile generale a Curții 22. Criteriile relevante care trebuie aplicate au fost stabilite în, printre alte autorități, Üner v. Țările de Jos ([GC], nr. 464110/99, §§§§ 54-60, CEDO 2006-XII) și Maslov v. Austria ([GC], citate mai sus, §§ 68-76, CEDO 2008). (b) aplicarea acestor principii la cazul în cauză 23. Curtea consideră că a existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private în sensul articolului 8, că ordinul de expulzare și interzicerea de reintrare au fost „în conformitate cu legea” și că au urmărit obiectivul legitim de prevenire a tulburărilor și a crimei (a se vedea, de asemenea, Salem c. Danemarca nr. 77036/11, § 1, 1 decembrie 2016). 24. Înainte de Curte, reclamantul a susținut că a avut o prietenă în Danemarca (a se vedea punctul 20 mai sus).

Curtea remarcă că, în timpul procedurii penale care au condus la ordonanța de expulzare în cauză, reclamantul nu se baza pe stabilirea unei vieți de familie sau pe creșterea, fie sub formă sau substanță, a unei plângeri că expulzarea sa va fi încălcată de art. 8 deoarece el ar fi separat de prietena sa din Danemarca. Prin urmare, Curtea va examina cazul numai în cadrul aspectului vieții private al articolului 8. 25. În ceea ce privește problema dacă interferența a fost „necesară într-o societate democratică”, Curtea constată că Tribunalele daneze au luat drept punct de plecare legală secțiunea relevantă a Legii extraterestre, codul penal și criteriile care trebuie aplicate în evaluarea proporționalității, în temeiul articolului 8 din Convenție și al jurisprudenței Curții.

Curtea recunoaște că instanța internă a examinat cu atenție fiecare criteriu și că sunt necesare motive foarte serioase pentru a justifica expulzia reclamantului, un migrant stabilit care a intrat în Danemarca la vârsta de cinci ani și a petrecut în mod legal majoritatea copilăriei și tinerilor în țara gazdă (a se vedea Maslov , citat mai sus § 75). Prin urmare, Curtea este invitată să examineze dacă „foarte motive grave” ale acestui tip au fost adecvate și examinate de către autoritățile naționale la evaluarea cazului reclamantului. 26. Înaltul Tribunal a dat o importanță deosebită la gravitatea infracțiunii comise și la sentința impusă. Reclamantul a fost condamnat în temeiul articolului 191 din Codul Penal (cu o condamnare de până la zece ani de închisoare) pentru posesia de aproximativ 15,7 kg de canabis destinat distribuției.

El a fost, de asemenea, condamnat pentru violență împotriva a doi indivizi, posesia unui cuțit, a condus un vehicul fără permis de conducere și, sub un alt număr, a fost în posesia de 54,3 grame de canabis destinate distribuției. Crimele au fost de o asemenea natură că ar fi putut avea consecințe grave pentru viața altor persoane (a se vedea, de exemplu, Avci c. Danemarca nr. 40240/19, § 30, 30 noiembrie 2021, și Abdi c. Danemarca , nr. 41643/19, § 33, 14 septembrie 2021, și cazurile citate în acest articol . El a fost condamnat la un an și trei luni de închisoare (a se vedea punctele 8 și 9 de mai sus). 27. Curtea Înaltă a luat în considerare, de asemenea, faptul că reclamantul a fost condamnat de două ori ca minor de violență în 2011 și 2013, iar ca adult, în 2015 și 2016, a fost condamnat pentru vandalism și furt (a se vedea punctul 9 mai sus).

28. În ceea ce privește criteriul „lungătatea șederii reclamantului în țara din care va fi expulzat”, Curtea Înaltă a luat în considerare în mod corespunzător faptul că reclamantul avea cinci ani când a sosit în Danemarca și a rezistat în mod legal acolo de aproximativ 18 ani. În ceea ce privește criteriul „periodul care a trecut de la comisia infracțiunii și comportamentul reclamantului în cursul acestei perioade”, reclamantul a declarat Curții Înalte că, după eliberarea sa, el a fost terapie și a luat din nou studiile sale pentru a deveni profesor de grădiniță (a se vedea punctul 9 mai sus). Cu toate acestea, Curtea Înaltă nu a abordat aceste puncte specifice în hotărârea sa din 28 ianuarie 2020 În ceea ce privește criteriul „soliditatea legăturilor sociale, culturale și familiale cu țara gazdă și cu țara de destinație”, Curtea Înaltă a luat în considerare în mod corespunzător acest lucru.

A acceptat că legăturile sale cu Danemarca au fost mai puternice decât legăturile sale cu Afganistan, dar a constatat că el nu va lipsi cerințele de bază pentru stabilirea unei vieți în țara sa de origine. 31. În sfârșit, va fi avută în vedere durata ordinului de expulzare, în special dacă interdicția de reîntrare a fost de durată limitată sau nelimitată. Curtea a considerat anterior o astfel de interdicție disproporționată din cauza duratei sale nelimitate, în timp ce în alte cazuri a considerat durata limitată a ordinului de excludere a fi un factor care cântărește în favoarea proporționalității sale (a se vedea, de exemplu, Savran v. Danemarca [GC], nr. 57467/15, §§§ 182 și 199, 7 decembrie 2021, și cazurile menționate în el.

Unul dintre elementele care se bazează în acest sens a fost dacă infracțiunea care a dus la ordinul de expulsie a fost de o asemenea natură că persoana în cauză a constituit o amenințare gravă pentru ordinea publică (a se vedea, printre altele, Ezzouhdi v. Franța , nr. 47160/99 , § 34, 13 februarie 2001; Keles v. Germania , nr. 32231/02 , § 59, 27 octombrie 2005 și Bousarra c. Franța nr. 25672/07 , § 53, 23 septembrie 2010, în care Curtea a constatat că persoanele în cauză nu constituie o amenințare gravă pentru ordinea publică; a se vedea, de asemenea, Mutlag c. Germania , nr. 40601/05 , §§ 61-62, 25 martie 2010, și Balogun c. Regatul Unit , nr. 60286/09 § 49, 10 aprilie 2012, în care Curtea a constatat că persoana în cauză constituie o amenințare gravă pentru ordinea publică.

32. În cazul în cauză, Curtea nu pune la îndoială concluzia că infracțiunea reclamantului care a condus la ordonanța de expulsie a fost de o asemenea natură că a reprezentat în acest moment o amenințare gravă pentru ordinea publică (a se vedea, de asemenea, printre alte autorități și mutatis mutandis Abdi , citat mai sus, § 39; Mutlag, citat mai sus, § 61-62; și Balogun, citat mai sus, § 53. 6 mai sus), infracțiunile comise de solicitant ca adult în ceea ce privește vandalismul, furtul, infracțiunile de trafic și încălcarea legislației privind substanțele controlate (a se vedea punctul 7 mai sus), toate acestea au dus la amenzi și niciuna dintre acestea nu a indicat că, în general, el a constituit o amenințare pentru ordinea publică.

În acest sens, acest caz se asemănă cu situația în care, de exemplu, Ezzouhdi (citat mai sus, § 34) și Abdi (citat mai sus, § 40). 34. Curtea observă, de asemenea, că reclamantul nu a fost avertizat anterior cu privire la riscul de expulzie sau a dat o decizie de expulzare condiționată (a se vedea, de exemplu, Abdi , citat mai sus, § 41). 35. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a fost tratat și a reluat studiile sale după ce a fost eliberat după ce a respectat sentința (a se vedea punctele 9 și 29). Cu toate acestea, în ciuda faptului că condamnările anterioare ale reclamantului nu au indicat că în general a constituit o amenințare pentru ordinea publică, că nu a primit niciun avertisment anterior cu privire la riscul de expulzie, că a încercat să se reintegreze în societate daneză după ce a îndeplinit condamnarea, și deși s-a impus o condamnare relativ lentă în acest caz (compare Abdi, citat mai sus, § 42), Curtea Înaltă a hotărât, în conformitate cu legislația aplicabilă, să combine expulzarea reclamantului cu o interdicție de reintroducere timp de 12 ani, deși a avut discreția de a reduce durata interdicției (a se vedea punctul 14 de mai sus și contrastul Savran , citat mai sus, § 200). 37. Această observație ar trebui să fie observată, de asemenea,

având în vedere faptul că reclamantul a sosit în Danemarca la o vârstă foarte tânără și a rezistat în mod legal acolo de aproximativ opt ani. Prin urmare, el a avut legături foarte puternice cu Danemarca (a se vedea punctul 30 mai sus), în timp ce legăturile sale cu Afganistan erau practic inexistente.

38. Prin urmare, Tribunalul consideră, având în vedere toate circumstanțele cazului, că expulzia reclamantului combinată cu o interdicție de reintroducere timp de 12 ani a fost disproporționată (a se vedea, în special și mutatis mutandis Ezzouhdi , citat mai sus §§§ 34-35; Keles , citat mai sus § 66; Bousarra , citat mai sus §§ 53-54; și Abdi , citat mai sus § 44, deși toate cazurile citate se referă la interdicțiile permanente de reintrare ) . Rezulta că s-a constatat o încălcare a articolului 8 din convenție . APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 40 . art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Prejudicii materiale legate de presupusa încălcare a articolului 8 din Convenție.

42. Guvernul a susținut că afirmația este excesivă și că constatarea unei încălcări în sine ar constitui o satisfacție adecvată. 43. Curtea remarcă că reclamantul a dispărut după ce a fost eliberat. În consecință, ordinul de expulzare nu a fost pus în aplicare (a se vedea paragraful) 11 mai sus). În aceste circumstanțe, Curtea consideră că constatarea unei încălcări în prezenta hotărâre (a se vedea punctul 39 mai sus) constituie, în sine, o satisfacție suficientă pentru orice prejudicii morale suportate de reclamant (a se vedea, de asemenea, I.M. c. Elveția, nr. 23887/16, § 85, 9 aprilie 2019). Costuri și cheltuieli 44. Reclamantul a solicitat costuri și cheltuielile suportate în cadrul procedurii din Convenția în valoare de 40.420 coroane daneze (echivalent cu aproximativ 5.400 EUR), care corespunde taxelor juridice pentru un total de 21,5 ore de muncă efectuate de reprezentantul său.

45. Guvernul a remarcat că reclamantul a solicitat asistență juridică în temeiul Legii privind ajutorul juridic danez (Lov 1999-12-20 nr. 940). om retshjælp til indgivelse og førelse af klagesager pentru internaționale klageorganier i henhold til menneskerettledskonventioner ) și a constatat că reclamantul nu ar trebui acordat costuri în măsura în care acestea au fost acoperite de această lege. 46. Curtea constată că nu este sigur dacă reclamantul va primi asistență juridică în temeiul legii daneze privind asistența juridică. Prin urmare, consideră necesar să se evalueze și să se decidă cererea reclamantului pentru costuri și cheltuieli. 47. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În acest caz, având în vedere documentele în posesia sa, criteriile de mai sus, premiile acordate în cazuri comparabile împotriva Danemarcei (a se vedea, printre altele, Aggerholm c. Danemarca , nr. 45439/18, § 127, 15 septembrie 2020, precum și cazurile citate în acest articol), Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 5.400 EUR, care acoperă costurile pentru procedurile în fața Curții, în măsura în care acestea nu au fost deja acordate în temeiul Legii daneze privind ajutorul juridic.

că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; susține că constatarea unei încălcări constituie, în sine, suficientă satisfacție pentru orice prejudicii morale suportate de solicitant; Deține (a) că, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5,400 EUR (cincă mii patru sute de euro), care urmează să fie convertită în moneda statului interesat la data decontare, plus orice impozit care poate fi percepubil reclamantului; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 septembrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

CASE OF NOORZAE v. DENMARK (Application no. 44810/20) JUDGMENT Art 8 • Expulsion • Private life • Disproportionate expulsion of settled migrant combined with twelve-year re-entry ban following convictions for serious offences • Imposition of relatively lenient sentence • Lack of relevant prior convictions and warnings of expulsion • Applicant attempted to reintegrate into Danish society after serving sentence • Very strong ties with Denmark and virtually non-existent ties with country of origin STRASBOURG 5 September 2023 FINAL 05/12/2023 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Noorzae v. Denmark, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Gabriele Kucsko-Stadlmayer , President , Faris Vehabović, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, Anja Seibert-Fohr, Ana Maria Guerra Martins, Anne Louise Bormann , judges , and Ilse Freiwirth, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 44810/20) against the Kingdom of Denmark lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Afghan national, Mr Omid Noorzae (“the applicant”), on 30 September 2020; the decision to give notice to the Danish Government (“the Government”) of the application; the parties’ observations; Having deliberated in private on 27 June 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: INTRODUCTION

RELEVANT LEGAL FRAMEWORK

12. The relevant provisions of the Aliens Act ( Udlændingeloven ) relating to expulsion have been set out in detail in, for example, Munir Johana v. Denmark (no. 56803/18 , §§ 23-26, 12 January 2021) and Salem v. Denmark (no. 77036/11 , §§ 49-52, 1 December 2016). 13. Section 24b of the Aliens Act on suspended expulsion orders with a probation period of two years was amended by Act no. 469 of 14 May 2018, which came into force on 16 May 2018. The new provision introduced a scheme of cautioning, which did not provide for a requirement to specify a particular probation period.

14 . Section 32 of the Aliens Act was amended by Act no. 469 of 14 May 2018 and Act no. 821 of 9 June 2020. Briefly explained, as a result of the amendments, the re-entry ban was to be imposed for six years if the alien was sentenced to imprisonment for between three months and one year (section 32(4)(iv)); twelve years if the alien was sentenced to imprisonment for between one year and one year and six months (section 32(4)(vi)); and permanently, if the alien was sentenced to imprisonment for more than one year and six months (section 32(4)(vii)). However, the courts were given discretion to reduce the length of re ‑ entry bans, whether permanent or limited in time (section 32(5)(i)), if the length would otherwise for certain be considered in breach of Denmark’s international obligations, including Article 8 of the Convention.

15. Section 50 of the Aliens Act was amended by Act no. 919 of 21 June 2022. As a result of the amendment, when carrying out a subsequent review of whether an expulsion order should be revoked, the Danish courts are now able to impose a re-entry ban for a shorter period than that previously specified, irrespective of when the criminal offence was committed, if they find, at the time of the review, that a shortening of the period is required to ensure that the expulsion order falls within the scope of Denmark’s international obligations. THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION

16. The applicant complained that the High Court’s decision of 28 January 2020 to expel him from Denmark, which had become final on 1 April 2020 (see paragraphs 9 and 10 above), was in breach of Article 8 of the Convention, which, in so far as relevant, reads as follows: “1. Everyone has the right to respect for his private and family life ... 2. There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.” Admissibility 17. The Government submitted that the complaint should be declared manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention.

18. The applicant disagreed. 19. In the Court’s view the complaint is neither manifestly ill-founded nor inadmissible on any other grounds listed in Article 35 of the Convention. It must therefore be declared admissible. Merits The parties’ submissions 20 . The applicant submitted that the Danish courts had failed to take the relevant circumstances into account in the balancing test, notably that his criminal record related to offences committed as a minor, that he had never been issued with a conditional expulsion order, that he had strong ties to Denmark, including a girlfriend, and that he had no ties to Afghanistan. In his view, it had not been established that there were “very compelling reasons” to expel him.

Moreover, although the re-entry ban had been issued for twelve years, his chances of re-entering Denmark remained practically excluded. 21. The Government submitted that the Danish courts had thoroughly carried out the proportionality test, balancing the opposing interests and taking all the applicant’s personal circumstances into account. They emphasised that the applicant had committed a serious crime, the nature of which could have had serious consequences for the lives of others, and that he had a criminal past. The domestic courts had taken into account in the proportionality test that the re-entry ban was of limited duration, namely twelve years. They had considered the case specifically in the light of Article 8 of the Convention and the Court’s pertinent case-law.

Having regard to the subsidiarity principle, the Court should therefore be reluctant to disregard the outcome of the assessment made by the national courts.

The Court’s assessment (a) General principles 22. The relevant criteria to be applied have been set out in, among other authorities, Üner v. the Netherlands ([GC], no. 46410/99, §§ 54-60, ECHR 2006-XII) and Maslov v. Austria ([GC], cited above, §§ 68-76, ECHR 2008). (b) Application of those principles to the present case 23. The Court considers it established that there was an interference with the applicant’s right to respect for his private life within the meaning of Article 8, that the expulsion order and the re-entry ban were “in accordance with the law” and that they pursued the legitimate aim of preventing disorder and crime (see also, for example, Salem v. Denmark , no. 77036/11, § 6 1, 1 December 2016). 24. Before the Court, the applicant submitted that he had a girlfriend in Denmark (see paragraph 20 above).

The Court notes that, during the criminal proceedings leading to the expulsion order at issue, the applicant did not rely on having established a family life or raise, either in form or substance, a complaint that his expulsion would be in breach of Article 8 because he would be separated from his girlfriend in Denmark. Therefore, the Court will examine the case only under the private life aspect of Article 8. 25. As to the question of whether the interference was “necessary in a democratic society”, the Court notes that the Danish courts took as their legal starting-point the relevant sections of the Aliens Act, the Penal Code and the criteria to be applied in the proportionality assessment, by virtue of Article 8 of the Convention and the Court’s case-law.

The Court recognises that the domestic courts thoroughly examined each criterion and that very serious reasons were required to justify the expulsion of the applicant, a settled migrant who had entered Denmark at the age of five and had lawfully spent most of his childhood and youth in the host country (see Maslov , cited above, § 75). The Court is therefore called upon to examine whether “very serious reasons” of that kind were adequately adduced and examined by the national authorities when assessing the applicant’s case. 26. The High Court gave particular weight to the seriousness of the crime committed and the sentence imposed. The applicant was convicted under Article 191 of the Penal Code (carrying a sentence of up to ten years’ imprisonment) for being in possession of around 15.7 kg of cannabis intended for distribution.

He was also convicted of violence against two individuals, possession of a knife, having driven a vehicle without a driving licence and, under another count, being in possession of 54.3 grams of cannabis intended for distribution. The crimes were of such a nature that they could have had serious consequences for the lives of others (see, for example, Avci v. Denmark , no. 40240/19, § 30, 30 November 2021, and Abdi v. Denmark , no. 41643/19, § 33, 14 September 2021, and the cases cited therein). He was sentenced to one year and three months’ imprisonment (see paragraphs 8 and 9 above). 27. The High Court also took into account that the applicant had been convicted twice as a minor of violence in 2011 and 2013, and that as an adult, in 2015 and 2016, he had been convicted of vandalism and theft (see paragraph 9 above).

28. With regard to the criterion “the length of the applicant’s stay in the country from which he or she is to be expelled”, the High Court duly took into account that the applicant had been five years old when he had arrived in Denmark and had lawfully resided there for approximately eighteen years. 29 . In respect of the criterion “the time that has elapsed since the offence was committed and the applicant’s conduct during that period”, the applicant stated to the High Court that after his release, he had undergone therapy and had also taken up his studies again to become a kindergarten teacher (see paragraph 9 above). However, the High Court did not address these specific points in its judgment of 28 January 2020 . 30 . As to the criterion “the solidity of social, cultural and family ties with the host country and with the country of destination”, the High Court properly took this into account.

It accepted that his ties with Denmark were stronger than his ties with Afghanistan, but found that he would not be lacking the basic requirements for establishing a life in his country of origin. 31. Lastly, regard will be had to the duration of the expulsion order, in particular whether the re-entry ban was of limited or unlimited duration. The Court has previously found such a ban to be disproportionate on account of its unlimited duration, whereas in other cases it has considered the limited duration of the exclusion order to be a factor weighing in favour of its proportionality (see, for example, Savran v. Denmark [GC], no. 57467/15, §§ 182 and 199, 7 December 2021, and the cases cited therein).

One of the elements relied on in this connection has been whether the offence leading to the expulsion order was of such a nature that the person in question posed a serious threat to public order (see, among other authorities, Ezzouhdi v. France , no. 47160/99 , § 34, 13 February 2001; Keles v. Germany , no. 32231/02 , § 59, 27 October 2005; and Bousarra v. France , no. 25672/07 , § 53, 23 September 2010, in which the Court found that the persons in question did not pose a serious threat to public order; see also Mutlag v. Germany , no. 40601/05 , §§ 61-62, 25 March 2010, and Balogun v. the United Kingdom , no. 60286/09 , § 49, 10 April 2012, in which the Court found that the person in question did pose a serious threat to public order).

32. In the present case, the Court does not call into question the finding that the applicant’s offence leading to the expulsion order was of such a nature that he posed a serious threat to public order at the time (see also, among other authorities and mutatis mutandis , Abdi , cited above, § 39; Mutlag , cited above, §§ 61-62; and Balogun , cited above, § 53). 33. It notes, however, that, prior to the case at hand, apart from the two offences committed as a minor, which involved violence (see paragraph 6 above), the offences committed by the applicant as an adult concerned vandalism, theft, traffic offences and violations of the legislation on controlled substances (see paragraph 7 above), all of which resulted in fines, and none of which indicated that in general he posed a threat to public order.

In this respect the present case resembles the situation in, for example, Ezzouhdi (cited above, § 34) and Abdi (cited above, § 40). 34. The Court also observes that the applicant had not previously been cautioned about the risk of expulsion or given a conditional expulsion order (see, for example, Abdi , cited above, § 41). 35. The Court also notes that the applicant had undergone therapy and taken up his studies again upon being released after serving his sentence (see paragraphs 9 and 29). The High Court appears not to have taken this fact into consideration in its reasoning.

36. Nevertheless, despite the fact that the applicant’s previous convictions did not indicate that he in general posed a threat to public order, that he had not received any previous warnings as to the risk of expulsion, that he had attempted to reintegrate himself into Danish society after serving his sentence, and although a relatively lenient sentence was imposed in the present case (compare Abdi, cited above, § 42), the High Court decided, in accordance with the applicable legislation, to combine the expulsion of the applicant with a re ‑ entry ban for twelve years, although it had discretion to reduce the duration of the ban (see paragraph 14 above, and contrast Savran , cited above, § 200). 37. This observation should also be seen in the light of the fact that the applicant had arrived in Denmark at a very young age and had lawfully resided there for approximately eighteen years.

He thus had very strong ties with Denmark (see paragraph 30 above), whereas his ties with Afghanistan were virtually non-existent. 38. The Court is therefore of the view, given all the circumstances of the case, that the expulsion of the applicant combined with a re ‑ entry ban for twelve years was disproportionate (see, in particular and mutatis mutandis , Ezzouhdi , cited above, §§ 34-35; Keles , cited above, § 66; Bousarra , cited above, §§ 53-54; and Abdi , cited above § 44, although all the cases cited concerned permanent re-entry bans). 39 . It follows that there has been a violation of Article 8 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

40. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage 41. The applicant claimed 20,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage relating to the alleged violation of Article 8 of the Convention. 42. The Government submitted that the claim was excessive and that the finding of a violation in itself would constitute adequate just satisfaction. 43. The Court notes that the applicant disappeared after being released.

Accordingly, the expulsion order has not been enforced (see paragraph 11 above). In these circumstances, the Court considers that the finding of a violation in the present judgment (see paragraph 39 above) constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicant (see also, for example, I.M. v. Switzerland , no. 23887/16, § 85, 9 April 2019). Costs and expenses 44. The applicant claimed costs and expenses incurred in the Convention proceedings in the amount of 40,420 Danish kroner (equal to approximately EUR 5,400), corresponding to legal fees for a total of 21.5 hours of work carried out by his representative.

45. The Government noted that the applicant had applied for legal aid under the Danish Legal Aid Act (Lov 1999-12-20 nr. 940 om retshjælp til indgivelse og førelse af klagesager for internationale klageorganer i henhold til menneskerettighedskonventioner ) and found that the applicant should not be awarded costs in so far as they were covered by that Act. 46. The Court notes that it is uncertain whether the applicant will be granted legal aid under the Danish Legal Aid Act. Therefore, it finds it necessary to assess and decide the applicant’s claim for costs and expenses. 47. According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum.

In the present case, regard being had to the documents in its possession, the above criteria, awards made in comparable cases against Denmark (see, among other authorities, Aggerholm v. Denmark , no. 45439/18, § 127, 15 September 2020, and the cases cited therein), the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 5,400, covering costs for the proceedings before the Court, in so far as these have not already been granted under the Danish Legal Aid Act.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 8 of the Convention; Holds that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicant; Holds (a) that in respect of costs and expenses, the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 5,400 (five thousand four hundred euros), to be converted into the currency of the respondent State at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable to the applicant; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 5 September 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Deputy Registrar President