Schmitt împotriva Franței

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39180/02 prezentate de Francois-Nicolas SCHMITT împotriva Franței La Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 15 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mes Mularoni Fura-Sandström, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 22 octombrie 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT pe reclamant, domnul Francois-Nicolas Schmitt, este un resortisant francez, născut în 1944 și rezident la Grezieu La Varenne. El este reprezentat în fața Curții de către Maestrul Deygas, avocat la Lyon.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul îndeplinește funcția de secretar general al Primăriei din Saint Just Rambert. Prin Hotărârea din 2 noiembrie 1993, primarul comunei, care a aflat că Camera Regională de Conturi a decis să informeze procurorul Republicii cu privire la acțiunile care constituie infracțiunea de interferență comisă de reclamant, și întrucât acest demers era de natură să perturbe serenitatea serviciului, l-a suspendat pe reclamant din funcție pentru o perioadă de patru luni. La 15 noiembrie 1993, biroul public de cazare cu chirie moderată din orașul Tonon, băile, a depus o plângere împotriva reclamantului, în calitate de fost director, pentru corupție, abuz de încredere și încălcări ale codului construcției și locuinței.

Printr-o nouă hotărâre din 3 martie 1994, primarul comunei a menținut suspendarea până la intervenția unei hotărâri judecătorești. La 27 decembrie 1996, reclamantul a fost pus sub acuzare. printr-o hotărâre din 14 martie 2001, tribunalul corecțional din Thon Les Bains l-a condamnat la o pedeapsă de 10 000 de franci pentru preluare ilegală de dobânzi. În același timp, la 13 decembrie 1995, reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Administrativ din Lyon pentru a contesta decretul primarului din 3 martie 1994 acum suspendarea funcțiilor sale. 1996, instanța administrativă a anulat decizia de suspendare și decizia de refuz al reintegrării reclamantului în funcția sa și l-a condamnat pe angajator să plătească reclamantului o sumă cu titlu de despăgubiri.

La apelul angajatorului, Curtea Administrativă de Apel din Lyon a confirmat hotărârea pronunțată la 20 noiembrie 2000 și l-a trimis la comuna de reintegrare retroactivă [reclamantul], de refacere a drepturilor de pensie și a carierei sale pentru perioada cuprinsă între 3 martie 1994 și 1 septembrie 1995; Recurentul, întrucât hotărârea din 20 noiembrie 2000 nu fusese executată de primar, sesizează la 17 septembrie 2001 Curtea de Apel cu privire la o cerere în executare. La 25 februarie 2002, președintele Curții Administrative de Apel din Lyon a emis o ordonanță pronunțând anchetarea și hotărârea cererii de executare a hotărârii.

Prin hotărârea din 11 februarie 2003, Curtea Administrativă de Apel din Lyon a respins cererea reclamantului pe motiv că, pe de o parte, primarul, care nu a comis nicio eroare vădită de apreciere, a luat măsurile necesare pentru a asigura executarea hotărârii Curții menționate anterior, care nu a recunoscut în niciun fel [reclamantului] un drept la avansare la vechime minimă și, pe de altă parte, dacă [reclamantul] solicită municipalității să-i plătească o despăgubire de 6826,81 EUR mai mare decât consecințele directe ale refacerii celor două cariere ale sale, acesta ridică, în orice caz, un litigiu distinct de cel care a fost încheiat prin hotărârea Curții de Cean Hotărârea a devenit definitivă.

(1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii penale. 2. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii administrative. (3) Reclamantul se plânge apoi în esență de executarea incompletă a hotărârii Curții Administrative de Apel din Lyon din 20 noiembrie 2000. (1) Recurenta se plânge de durata procedurii penale și invocă art. 6 alineatul (1) ale cărui dispoziții relevante se pot citi astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide, fie cu privire la drepturile și obligațiile sale civile, fie cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei.

(...) Curtea constată că procedura penală s-a încheiat prin hotărârea Tribunalului Corecțional din Tonon Les Bains din 14 martie 2001. Or, reclamantul și-a prezentat cererea în fața Curții la 22 octombrie 2002, adică la mai mult de șase luni de la ultima decizie internă definitivă. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca întârziere în aplicarea articolului 35 alineatul (1) și a articolului 4 din convenție. (2) Recurenta se plânge de durata procedurii administrative și invocă art. 6 alineatul (1) menționat anterior. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură.

(3) Din punctul de vedere al aceluiași articol, reclamantul se plânge de executarea incompletă a hotărârii Curții Administrative Lyon din 20 noiembrie 2000. Curtea constată că reclamantul a sesizat instanțele în vederea executării hotărârii Curții de Apel din 20 noiembrie 2000. Or, Curtea de Apel de la Lyon a exclus în hotărârea sa din 11 februarie 2003, devenit definitivă, că o problemă de executare apare încă și precizează pe de o parte că hotărârea în cauză nu a recunoscut [reclamantului] un drept la avansare la vechime minimă Pe de altă parte, raportorul constată că reclamantul ridică un litigiu distinct de cel care a fost încheiat prin hotărârea Tribunalului . Prin urmare, raportorul observă că reclamantul dorește să obțină executarea unei hotărâri dincolo de ceea ce a pronunțat instanța de apel.

Prin urmare, raportorul constată că motivul pentru care reclamantul se plânge este lipsit de orice temei și trebuie respins pentru lipsa evidentă de temei în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei reclamantului întemeiat pe durata procedurii administrative, Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 39180/02 présentée par Francois-Nicolas SCHMITT contre la France La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 15 mars 2005 en une chambre composée de : MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa , R. Türmen , K. Jungwiert , M. Ugrekhelidze , M mes A. Mularoni , E. Fura-Sandström, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 22 octobre 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Francois-Nicolas Schmitt, est un ressortissant français, né en 1944 et résidant à Grezieu La Varenne. Il est représenté devant la Cour par Maître Deygas, avocat à Lyon. Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant exerçait les fonctions de secrétaire général de la mairie de Saint Just Saint Rambert. Par un arrêté du 2 novembre 1993, le maire de la commune, ayant appris que la chambre régionale des comptes avait décidé d'informer le procureur de la République d'agissements constitutifs du délit d'ingérence commis par le requérant, et considérant que cette démarche était de nature à perturber la sérénité du service, suspendit le requérant de ses fonctions pour une durée de quatre mois. Le 15 novembre 1993, l'office public d'habitation à loyer modéré de la ville de Thonon les Bains porta plainte contre le requérant, en sa qualité d'ancien directeur, pour corruption, abus de confiance et infractions au code de la construction et de l'habitation.

Une information judiciaire fut ouverte le 10 décembre 1993. Par un nouvel arrêté du 3 mars 1994, le maire de la commune maintint la suspension jusqu'à l'intervention d'une décision judiciaire. Le 27 décembre 1996, le requérant fut mis en examen. Par un jugement du 14 mars 2001, le tribunal correctionnel de Thonon Les Bains le condamna à une peine de 10 000 francs d'amende pour prise illégale d'intérêts. Parallèlement, le 13 décembre 1995, le requérant engagea une procédure devant le tribunal administratif de Lyon afin de contester l'arrêté du maire du 3 mars 1994 maintenant la suspension de ses fonctions. Le 8 février 1996, le tribunal administratif annula la décision de suspension et celle de refus de réintégration du requérant dans son poste, et, condamna l'employeur à verser au requérant une somme à titre de dommages et intérêts.

Sur appel de l'employeur, la cour administrative d'appel de Lyon confirma le jugement entrepris le 20 novembre 2000 et enjoignit à « la commune de réintégrer rétroactivement [le requérant], de reconstituer ses droits à pension et sa carrière pour la période comprise entre le 3 mars 1994 et le 1 er septembre 1995 ». Le requérant, considérant que l'arrêt du 20 novembre 2000 n'avait pas été exécuté par le maire, saisit le 17 septembre 2001 la cour d'appel d'une demande en exécution. Le 25 février 2002, le président de la cour administrative d'appel de Lyon rendit une ordonnance prononçant l'instruction et le jugement de la demande tendant à l'exécution de l'arrêt.

Par un arrêt du 11 février 2003, la cour administrative d'appel de Lyon rejeta la requête du requérant au motif, d'une part, que « le maire, qui n'a commis aucune erreur manifeste d'appréciation, a pris les mesures nécessaires pour assurer l'exécution de l'arrêt de la cour susmentionnée lequel n'avait nullement reconnu [au requérant] un droit à l'avancement à l'ancienneté minimale » et, d'autre part, que « si [le requérant] demande que la commune lui verse une indemnité de 6826,81 euros « représentative des conséquences directes de la reconstitution de ses deux carrières », il soulève, en tout état de cause, un litige distinct de celui qui a été tranché par l'arrêt de la cour de céans ». L'arrêt est devenu définitif.

GRIEFS 1. Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure pénale. 2. Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure administrative. 3. Le requérant se plaint ensuite en substance de l'exécution incomplète de l'arrêt de la cour administrative d'appel de Lyon du 20 novembre 2000. EN DROIT 1. La requérante se plaint de la durée de la procédure pénale et invoque l'article 6 § 1 dont les dispositions pertinentes peuvent se lire ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera, soit des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil, soit du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

(...) » La Cour constate que la procédure pénale s'est terminée par le jugement du tribunal correctionnel de Thonon Les Bains du 14 mars 2001. Or, le requérant a introduit sa requête devant la Cour le 22 octobre 2002, soit plus de six mois après la dernière décision interne définitive. Ce grief doit par conséquent être rejeté comme tardif en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. 2. La requérante se plaint de la durée de la procédure administrative et invoque l'article 6 § 1 précité. En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54 § 2 b) de son règlement.

3. Sous l'angle du même article, le requérant se plaint de l'exécution incomplète de l'arrêt de la cour administrative de Lyon du 20 novembre 2000. La Cour constate que le requérant a saisi les juridictions en vue de l'exécution de l'arrêt de la cour d'appel du 20 novembre 2000. Or, la cour d'appel de Lyon a exclu dans son arrêt du 11 février 2003, devenu définitif, qu'un problème d'exécution se pose encore et précise d'une part que l'arrêt en question « n'avait nullement reconnu [au requérant] un droit à l'avancement à l'ancienneté minimale » et d'autre part que le requérant soulève « un litige distinct de celui qui a été tranché par l'arrêt de la cour ». Le rapporteur observe par conséquent que le requérant souhaite obtenir l'exécution d'un arrêt au delà de ce sur quoi la cour d'appel avait statué.

Le rapporteur constate par conséquent que le grief dont se plaint le requérant est dénué de tout fondement et doit être rejeté pour défaut manifeste de fondement en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité, Ajourne l'examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure administrative, Déclare la requête irrecevable pour le surplus. S. Dollé A.B. Baka Greffière Président