A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 39180/02 prezentate de Francois-Nicolas SCHMITT împotriva Franței La Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 5 septembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Cabral Barreto mes Mularoni Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 22 octombrie 2002, având în vedere decizia parțială din 15 martie 2005, având în vedere decizia din 29 noiembrie 2005 de amânare a cauzei și de a adresa o întrebare suplimentară părților, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, Având în vedere răspunsurile guvernului pârât și ale recurentului la întrebarea suplimentară adresată de Curte, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, domnul Francois-Nicolas Schmitt, resortisant francez, născut în 1944, locuia la Grezieu La Varenne. El era reprezentat în fața Curții de către domnul Deygas, avocat la Lyon. Reclamantul a decedat la 20 aprilie 2005. Văduva, M Annie Schmitt născută Dupre a făcut cunoscut, printr-o scrisoare din 4 august 2005, că intenționa să continue cererea în fața Curții. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a preluat funcția de secretar general al Primăriei din Saint Just Rambert. Prin Hotărârea din 2 noiembrie 1993, primarul comunei, care a aflat că Camera Regională de Conturi a decis să îl informeze pe procurorul republicii cu privire la modul în care persoana respectivă a fost implicată, și întrucât acest demers era de natură să perturbe serenitatea serviciului, l-a suspendat pe reclamant pentru o perioadă de patru luni. La 15 noiembrie 1993, biroul public de inchiriat moderat al orasului Thonon l-a reclamat pe solicitant, in calitate de fost director, pentru coruptie, abuz de incredere si incalcarea codului cladirii si al proprietatii. La 10 decembrie 1993 s-a deschis o informatie judiciara. Printr-o nouă hotărâre din 3 martie 1994, primarul comunei a menținut suspendarea până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești. La 27 decembrie 1996, reclamantul a fost pus sub acuzare. Prin hotărârea din 14 martie 2001, tribunalul corecțional din Thon The Bains l-a condamnat la o pedeapsă de 10 000 de dolari pentru luarea ilegală de dobânzi. În același timp, la 13 decembrie 1995, reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Administrativ din Lyon pentru a contesta hotărârea primarului din 3 martie 1994, acum suspendarea funcțiilor sale. La 8 februarie 1996, Tribunalul Administrativ a anulat decizia de suspendare și decizia de refuz al reintegrării reclamantului în postul său și l-a condamnat pe angajator să plătească reclamantului o sumă cu titlu de despăgubiri. Prin cererea din 15 aprilie 1996, municipalitatea Sf. Just Saint Rambert a făcut apel. La 11 iulie 1996, reclamantul a depus un memoriu în apărare la 24 martie 1997, 27 octombrie 1997, 23 noiembrie 1999, 23 decembrie 1999 și 31 ianuarie 2000, a depus memorii ca răspuns. La 23 august 1996, 15 ianuarie 1997, 28 ianuarie 1997, 25 august 1997, 8 În decembrie 1999 și 26 ianuarie 2000, municipalitatea a prezentat memorii în replici. Prin hotărârea din 20 noiembrie 2000, curtea administrativă din Lyon a confirmat hotărârea pronunțată și a invitat municipalitatea să reintegreze retroactiv [reclamantul], să își reconstituie drepturile la pensie și cariera pentru perioada cuprinsă între 3 martie 1994 și 1 septembrie 1995. Recurentul, considerând că hotărârea din 20 noiembrie 2000 nu a fost executată de primar, sesizează la 17 septembrie 2001 Curtea Administrativă de Primărie cu privire la o cerere în executare. La 25 februarie 2002, președintele Tribunalului Administrativ de Primărie cu privire la o ordonanță pronunțată la lit. (a) și la hotărârea cererii de executare a hotărârii. Prin hotărârea din 11 februarie 2003, Curtea Administrativă din Lyon a respins cererea reclamantului pe motiv că, pe de o parte, primarul, care nu a comis nici o eroare vădită de apreciere, a luat măsurile necesare pentru a asigura executarea executării hotărârii Tribunalului din care nu a recunoscut pe deplin [reclamantului] un drept la jumătățire la jumătate minimă (...) și, pe de altă parte, că, în cazul în care [reclamantul] solicită municipalității să-i plătească o despăgubire de 6826,81 EUR În conformitate cu jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu, Xc. Franța din 31 martie 1992, seria A nr 234) C, § 26), Curtea recunoaște calitatea sa pentru a se substitui acum reclamantului. (2) Reclamantul se plângea de durata procedurii administrative. El invoca art. 6 alineatul (1) din Convenție, conform căruia Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În primul rând, guvernul a considerat că un secretar general al primăriei este însărcinat, sub autoritatea primarului, cu conducerea tuturor serviciilor comune, cu o activitate specifică a administrației publice, care îl determină să participe la exercitarea chiar a autorității publice și la funcțiile care vizează protejarea intereselor generale ale colectivității publice. În ceea ce privește hotărârea în cauza Pellegrin c. Franța ([GC], nr. 28541/95, § 66, CEDH 1999 VIII), guvernul a ajuns la concluzia că art. 6 din Convenția privind litigiile dintre această categorie de agenți și administrația sa. Guvernul, care se referă la Hotărârile Lombardo c. Italia (hotărârea din 26 noiembrie 1992, seria A n 249 B) și Neigel c. Franța (hotărârea din 17 martie 1997, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1997 II), a recunoscut apoi existența unei excepții de la aplicabilitatea articolului 6 din Convenție pentru agenții publici care exercită aceste prerogative în cazul în care litigiul privește dreptul la pensie al agentului public admis la pensie. Cu toate acestea, dl Schmitt considera că procedura în fața instanțelor administrative a afectat evoluția carierei dlui Schmitt și nu a afectat direct drepturile de pensie ale dlui Schmitt. Curtea Administrativă de apel, prin aderarea comunei la reintegrarea retroactivă și la reconstituirea drepturilor sale de pensie, ar fi fost mulțumită să tragă consecințele anulării deciziilor care au suspendat reclamantul. Guvernul a ajuns încă la concluzia că aceasta nu se aplică articolului 6 alineatul (1) din Convenția la litigiu. Văduva reclamantului considera că funcțiile de secretar general de primărie ale soțului ei corespund unui loc de muncă de conducere administrativă a colectivității publice. Cu toate acestea, aceste funcții nu caracterizau participarea la o activitate de autoritate publică având ca obiect protejarea intereselor generale ale colectivității publice în sensul Comunicării Comisiei Europene din 18 martie 1988, publicată în Jurnalul Oficial al acesteia. Aceasta a precizat că secretarul general al primăriei nu elaborează un act juridic și nu controlează punerea în aplicare sau aplicarea acestora și nu dispune de nicio delegare de funcții; cel mult o delegare de semnătură îi poate fi acordată. Schmitt a afirmat, de asemenea, că ordinul Tribunalului Administrativ din Lyon de a reconstitui drepturile de pensie ale reclamantului a avut ca efect introducerea litigiului în domeniul de aplicare al contestației asupra drepturilor și obligațiilor cu caracter civil. Aceasta reamintea că o cauză în materie de carieră și de pensie nu putea, în sensul hotărârii Pellegrin (precision), să nu intre în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Curtea consideră că, având în vedere funcțiile de secretar general al comunității exercitate de solicitant, este mai întâi responsabilitatea sa să verifice dacă dreptul pe care acesta îl susținea în fața instanțelor interne în procedura de care se plângea era un drept de caracter civil. În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. În acest sens, Curtea amintește că, având în vedere că a adoptat un criteriu funcțional bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agent, aceasta a decis să nu se limiteze la domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din convenție decât litigiile prezentate de agenți publici ai căror locuri de muncă sunt caracteristice activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului sau ale altor autorități publice. Prin urmare, Curtea trebuie să se străduiască să stabilească în fiecare caz dacă postul reclamantului cuprinde În conformitate cu obiectul și cu scopul convenției, Curtea adoptă o interpretare restrictivă a excepțiilor de la garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) (a se vedea în special Hotărârea Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 32 și următoarele., CEDH 2000 VII și, Pellegrin citată anterior, §§ 64 și următoarele). În speță, Curtea constată că ocuparea forței de muncă ca secretar general de primărie ocupat de reclamant cuprindea o serie de responsabilități administrative și de altă natură situate chiar sub cele ale primarului. Curtea constată că văduva sa susținea ea însăși că funcțiile soțului său corespund unui loc de muncă de conducere administrativă a colectivității publice. Prin urmare, Curtea consideră că s-a dovedit că postul ocupat de reclamant conținea, cel puțin într-o anumită măsură, o participare directă la exercitarea competențelor și obligațiilor conferite sau impuse municipalității de către autoritățile publice, în scopul de a proteja interesul general al municipalității (a se vedea în acest sens E.T. c. Finlanda (dec.), nr 33375/96, CEDO 2000 IX). În aceste condiții și chiar ținând cont de interpretarea restrictivă a excepțiilor de la garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) menționat anterior, Curtea nu consideră că procedura urmată în cazul reclamantului intră în domeniul de aplicare al acestei dispoziții. Curtea constată, de asemenea, că, dacă a admis deja că litigiile în materie de pensii se încadrează în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1), deoarece, odată admis la pensie, agentul a rupt legătura specială care a avut loc la nivelul administrației (a se vedea Pellegrin, § 67), această soluție nu poate fi aplicată în cazul de față. Într-adevăr, Comisia constată că principala cauză a procedurii se referea la contestarea de către reclamant a măsurii care îl suspenda din funcție. Reconstituirea carierei sale și a drepturilor la pensie n a fost avută în vedere de Curtea Administrativă din Lyon în hotărârea sa din 20 noiembrie 2000 decât ca o consecință a anulării măsurii de suspendare. Prin urmare, litigiul care îl opoza pe reclamant la municipalitate nu făcea parte din domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În consecință, cererea este incompatibilă cu dispozițiile Convenției; prin urmare, aceasta trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declare Restul cererii inadmisibile. S. N aismith A.B. B aka Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
39180/02
présentée par Francois-Nicolas SCHMITT
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 5 septembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
M
mes
A.
Mularoni
,
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M.
S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 octobre 2002,
Vu la décision partielle du 15 mars 2005,
Vu la décision du 29 novembre 2005 tendant à ajourner l’affaire et à poser une question complémentaire aux parties,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Vu les réponses du gouvernement défendeur et du requérant à la question complémentaire posée par la Cour,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Francois-Nicolas Schmitt, ressortissant français, né en 1944, résidait à Grezieu La Varenne. Il était représenté devant la Cour par M
e
Deygas, avocat à Lyon. Le requérant est décédé le 20 avril 2005. La veuve, M
me
Annie Schmitt née Dupré a fait savoir, par un courrier du 4
août 2005, qu’elle entendait poursuivre la requête devant la Cour.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant exerçait les fonctions de secrétaire général de la mairie de Saint Just Saint Rambert. Par un arrêté du 2 novembre 1993, le maire de la commune, ayant appris que la chambre régionale des comptes avait décidé d’informer le procureur de la République d’agissements constitutifs du délit d’ingérence commis par le requérant, et considérant que cette démarche était de nature à perturber la sérénité du service, suspendit le requérant de ses fonctions pour une durée de quatre mois.
Le 15 novembre 1993, l’office public d’habitation à loyer modéré de la ville de Thonon les Bains porta plainte contre le requérant, en sa qualité d’ancien directeur, pour corruption, abus de confiance et infractions au code de la construction et de l’habitation. Une information judiciaire fut ouverte le 10 décembre 1993.
Par un nouvel arrêté du 3 mars 1994, le maire de la commune maintint la suspension jusqu’à l’intervention d’une décision judiciaire.
Le 27 décembre 1996, le requérant fut mis en examen. Par un jugement du 14 mars 2001, le tribunal correctionnel de Thonon Les Bains le condamna à une peine de 10
000 francs d’amende pour prise illégale d’intérêts.
Parallèlement, le 13 décembre 1995, le requérant engagea une procédure devant le tribunal administratif de Lyon afin de contester l’arrêté du maire du 3 mars 1994 maintenant la suspension de ses fonctions. Le 8 février 1996, le tribunal administratif annula la décision de suspension et celle de refus de réintégration du requérant dans son poste, et condamna l’employeur à verser au requérant une somme à titre de dommages et intérêts.
Par une requête du 15 avril 1996, la commune de Saint Just Saint Rambert interjeta appel. Le 11 juillet 1996, le requérant déposa un mémoire en défense puis les 24 mars 1997, 27 octobre 1997, 23 novembre 1999, 23
décembre 1999 et 31 janvier 2000, il déposa des mémoires en réponse. Les 23 août 1996, 15 janvier 1997, 28 janvier 1997, 25 août 1997, 8
décembre 1999 et 26 janvier 2000, la commune présenta des mémoires en répliques.
Par un arrêt du 20 novembre 2000, la cour administrative d’appel de Lyon confirma le jugement entrepris et enjoignit à «
la commune de réintégrer rétroactivement [le requérant], de reconstituer ses droits à pension et sa carrière pour la période comprise entre le 3 mars 1994 et le 1
er
septembre 1995
».
Le requérant, estimant que l’arrêt du 20 novembre 2000 n’avait pas été exécuté par le maire, saisit le 17 septembre 2001 la cour administrative d’appel de Lyon d’une demande en exécution. Le 25 février 2002, le président de la cour administrative d’appel rendit une ordonnance prononçant l’instruction et le jugement de la demande tendant à l’exécution de l’arrêt.
Par un arrêt du 11 février 2003, la cour administrative d’appel de Lyon rejeta la requête du requérant au motif, d’une part, que
«
le maire, qui n’a commis aucune erreur manifeste d’appréciation, a pris les mesures nécessaires pour assurer l’exécution de l’arrêt de la cour susmentionnée lequel n’avait nullement reconnu [au requérant] un droit à l’avancement à l’ancienneté minimale
(...) »
et, d’autre part, que
«
si [le requérant] demande que la commune lui verse une indemnité de 6826,81 euros «
représentative des conséquences directes de la reconstitution de ses deux carrières
», il soulève, en tout état de cause, un litige distinct de celui qui a été tranché par l’arrêt de la cour de céans
».
L’arrêt est devenu définitif.
GRIEF
Le requérant se plaignait de la durée de la procédure administrative. Il invoquait l’article 6 § 1 de la Convention.
1.La Cour prend acte du décès du requérant, survenu le 20 avril 2005, et du souhait de sa veuve, M
me
Annie Schmitt née Dupré, de poursuivre la requête en sa qualité d’héritière.
Conformément à sa jurisprudence (voir, par exemple,
X c. France
du 31 mars 1992, série A n
o
234
‑
C, § 26), la Cour lui reconnaît qualité pour se substituer désormais au requérant.
2.Le requérant se plaignait de la durée de la procédure administrative. Il invoquait l’article 6 § 1 de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Le Gouvernement considérait tout d’abord qu’un secrétaire général de mairie étant chargé, sous l’autorité du maire, de la direction de l’ensemble des services de la commune, il exerce une activité spécifique de l’administration publique qui l’amène à participer à l’exercice même de la puissance publique et aux fonctions visant à la sauvegarde des intérêts généraux de la collectivité publique. Se référant à l’arrêt
Pellegrin
c. France
([GC], n
o
‑
VIII), le Gouvernement a conclut à l’inapplicabilité de l’article 6 de la Convention aux litiges opposant cette catégorie d’agent à son administration.
Le Gouvernement, se référant aux arrêts
Lombardo c. Italie
(arrêt du 26 novembre 1992, série A n
o
249
‑
B) et
Neigel c. France
(arrêt du 17 mars 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
II), reconnaissait ensuite l’existence d’une exception à l’inapplicabilité de l’article 6 de la Convention aux agents publics exerçant ces prérogatives lorsque le litige concerne le droit à pension de l’agent public admis à la retraite.
Toutefois, il considérait que la procédure devant les juridictions administratives touchait à l’évolution de la carrière de Monsieur Schmitt et n’affectait qu’indirectement les droits à pension de ce dernier. La cour administrative d’appel, en enjoignant la commune de le réintégrer rétroactivement et de reconstituer ses droits à pension, se serait contentée de tirer les conséquences de l’annulation des décisions ayant suspendu le requérant. Le Gouvernement a conclut là encore à l’inapplicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention au litige.
La veuve du requérant considérait que les fonctions de secrétaire général de mairie de son mari correspondaient à un emploi de direction administrative de la collectivité publique. Pour autant, ces fonctions ne caractérisaient pas la participation à une activité de puissance publique ayant pour objet la sauvegarde des intérêts généraux de la collectivité publique au sens de la communication de la Commission Européenne publiée dans son Journal Officiel du 18 mars 1988. Elle précisait que le secrétaire général de mairie n’élabore pas d’acte juridique, et n’assure pas le contrôle de leur mise à exécution ou de leur application et ne dispose d’aucune délégation de fonction
; tout au plus une délégation de signature peut lui être accordée.
M
me
Schmitt affirmait également que l’injonction faite par la cour administrative d’appel de Lyon de reconstituer les droits à pension du requérant a eu pour effet de faire entrer le litige dans le champ d’application de la contestation sur des droits et obligations de caractère civil. Elle rappelait qu’une contestation en matière de carrière et de pension ne pouvait, au sens de l’arrêt
Pellegrin
(précité), échapper au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention.
La Cour estime que, compte tenu des fonctions de secrétaire général de commune exercées par le requérant, il lui appartient en premier lieu de rechercher si le droit que celui-ci faisait valoir devant les juridictions internes dans la procédure dont il se plaignait était un droit de «
caractère civil
» au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
A ce titre, la Cour rappelle qu’ayant adopté un critère fonctionnel fondé sur la nature des fonctions et des responsabilités exercées par l’agent, elle a décidé de ne soustraire au champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention que les litiges soumis par des agents publics dont l’emploi est caractéristique des activités spécifiques de l’administration publique, dans la mesure où celle-ci agit comme détentrice de la puissance publique chargée de la sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. La Cour doit donc s’efforcer de déterminer dans chaque cas si le poste du requérant comporte – eu égard à la nature des devoirs et responsabilités qui y sont attachés – une participation directe ou indirecte à l’exercice de la puissance publique ou des tâches de sauvegarde des intérêts généraux de l’Etat ou des autres collectivités publiques. Conformément à l’objet et au but de la Convention, la Cour adopte une interprétation restrictive des exceptions aux garanties offertes par l’article 6 § 1 (voir notamment les arrêts
Frydlender
c. France
[GC], n
o
30979/96, §
32 et suiv., CEDH 2000
‑
VII, et,
Pellegrin
précité, §§ 64 et suiv.).
En l’espèce, la Cour constate que l’emploi de secrétaire général de mairie occupé par le requérant comportait un certain nombre de responsabilités administratives et autres situées juste en dessous de celles du maire. Elle observe que sa veuve affirmait elle même que les fonctions de son mari correspondaient à un emploi de direction administrative de la collectivité publique. Partant, la Cour considère comme avéré que le poste occupé par le requérant comportait, au moins dans une certaine mesure, une participation directe à l’exercice des pouvoirs et devoirs conférés ou imposés à la municipalité par la puissance publique, afin de sauvegarder l’intérêt général de la municipalité (voir en ce sens
E.T. c. Finlande
(déc.), n
o
‑
IX).
Dans ces conditions, et même en tenant compte de l’interprétation restrictive des exceptions aux garanties offertes par l’article 6 § 1 évoquée plus haut, la Cour ne juge pas établi que la procédure suivie dans le cas du requérant relevait du champ d’application de cette disposition.
La Cour observe par ailleurs que si elle a déjà admis que «
les litiges en matière de pensions relèvent tous du domaine de l’article 6 § 1, parce que, une fois admis à la retraite, l’agent a rompu le lien particulier qui l’unit à l’administration
» (voir
Pellegrin
précité, § 67), cette solution ne peut être appliquée au cas d’espèce. En effet, elle constate que l’enjeu principal de la procédure concernait la contestation par le requérant de la mesure le suspendant de ses fonctions. La reconstitution de sa carrière et de ses droits à pension n’a été envisagée par la cour administrative d’appel de Lyon dans son arrêt du 20 novembre 2000 que comme une conséquence de l’annulation de la mesure de suspension. Le litige qui opposait le requérant à la commune ne relevait par conséquent pas du champ d’application de l’article 6 § 1 de la Convention.
Il s’ensuit que la requête est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention
; partant, il convient de la rejeter conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
aismith
aka
Greffier adjoint
Président