CAUZA TERZĂ A SECȚIUNII DE TANIYAN c. TURKEY (Documentul nr. 29910/96) JUDGMENTUL (Resoluție în limba francă) STRASBOURG 17 martie 2005 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tanıyan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: B.M. Zupančič Președintele Caflisch Bîrsan Zagrebsky dna Gyulumyan Jaeger judecător Gölcüklü, judecătorul ad hoc și dl Berger, grefierul secțiunii deliberat în privat la 24 februarie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (n. 2991/96) împotriva Republicii Turciei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale (n. „Convenția”) de către un național turc, Necati Tanıyan (n. „reclamantul”), la 10 octombrie 1995. Reclamantul, care a fost acordat asistență juridică, a fost reprezentat de dl Metin Iriz, dna Șehnaz Turan, dna Ruhșen Doğan și dl Yașar Aydın, avocați care practică la Istanbul. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamantul s-a plâns de confiscarea aproape toate edițiile ziarului său începând de la prima zi de publicare până la închiderea acesteia aproximativ patru luni mai târziu. El se bazează pe articolele 6, 10, 13, 14 și 18 din Convenție. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenția. Dl Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28 din Regulamentul de procedură). Guvernul a desemnat în consecință dl Feyyaz Gölcüklü ca judecător ad hoc în locul său (art. 27 § 2 din Convenția și art. 29 § 1 din Regulamentul de procedură). La 5 decembrie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în măsura în care aceaceasta a fost comunicată guvernului. La 12 octombrie 2004, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 4 ianuarie 2005 și, la 10 februarie 2005, respectiv, guvernul și reclamantul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). Acest caz a fost atribuit nouului capitol al treilea compus (art. 52 § 1). FACTE Reclamantul s-a născut în 1947 și trăiește în Artvin. Reclamantul este proprietarul Yeni Politika un ziar zilnic publicat în Istanbul. De la prima zi de publicare, adică 13 aprilie 1995, până la 16 august 1995, au fost emise ordine de confiscare pentru 117 din 126 de ediții din ziar, fie în temeiul prevederilor Legii privind prevenirea terorismului, fie în temeiul art. 312 din Codul Penal. 10. Reclamantul a apelat împotriva ordonanțelor de confiscare a ziarului de douăzeci și o dată între 19 aprilie și 22 mai 1995. Apelurile sale au fost respinse de Curtea de Securitate din Istanbul. 11. La 16 august 1995, după opoziția reclamantului la o nouă ordonanță de confiscare, Curtea de Securitate de Stat din Istanbul a respins apelul său și a decis, printre altele, că Yeni Politika Özgür Gündem și Özgür Ülke au încercat să urmeze linia Özgür Gündem și Özgür Ülke , două ziare acuzate anterior de a face propaganda separatistă și de a lăuda activitățile unei organizații teroriste și care nu mai erau în circulație. După această decizie Yeni Politika a încheiat. Legea 12. La 4 ianuarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „1. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească ex-gratie reclamantului suma de 7,710 EUR (sapte mii șapte sute și zece euro) în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii sale înregistrate în conformitate cu nr. 29910/96. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar denumit de solicitant. Această sumă se plătește, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii rendue de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termen de trei luni, Guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe sumă la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică măsuri și acuzații în temeiul dispozițiilor Legii de prevenire a terorismului și în temeiul articolului 312 din Codul Penal au arătat în mod clar că legislația și practica turcă trebuie să fie în conformitate cu cerințele conform articolului 10 din Convenția. În acest scop, art. 8 din Legea nr. 4928 a fost abolit prin Legea nr. 4928 și amendamentele au fost formulate de Guvern la art. 312 prin Legea nr. 4744. Guvernul se angajează să se asigure că art. 312 modificat va fi aplicat în conformitate cu cerințele articolului 10 din Convenție, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 13. La 10 februarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „1. Am remarcat că Guvernul Turciei sunt pregătite să-mi plătească ex grație suma de 7,710 EUR (sapte mii șapte sute și zece euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii mele înregistrate în temeiul nr. 29910/96. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material sau morale, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Suma este plătibilă, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și cu mine am ajuns. Mă angajam în continuare să nu solicit ca cazul să fie trimis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 14. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 15. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 17 martie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF TANIYAN v. TURKEY
(Application no. 29910/96)
(Friendly settlement)
STRASBOURG
17 March 2005
This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Tanıyan v. Turkey,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
B.M.
Zupančič
,
President
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mr
C.
Bîrsan
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Mrs
A.
Gyulumyan
,
Ms
R.
Jaeger
,
judges
,
Mr
F.
Gölcüklü,
ad hoc
judge
,
and Mr
V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 24 February 2005,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 29910/96) against the Republic of Turkey lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Turkish national, Necati Tanıyan (“the applicant”), on 10
October 1995.
2.
The applicant, who had been granted legal aid, was represented by Mr
Metin Iriz, Mrs Șehnaz Turan, Mrs Ruhșen Doğan and Mr Yașar Aydın, lawyers practising in Istanbul. The Turkish Government (“the
Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court.
3.
The applicant complained about the confiscation of almost all issues of his newspaper starting from its first day of publication until it was closed down approximately four months later. He relied on Articles 6, 10, 13, 14 and 18 of the Convention.
4.
Following communication of the application to the Government by the Commission, the case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention. Mr
Rıza
Türmen, the judge elected in respect of Turkey, withdrew from sitting in the case. (Rule 28 of the Rules of Court). The Government accordingly appointed Mr Feyyaz Gölcüklü to sit as an ad hoc judge in his place (Article 27 § 2 of the Convention and Rule 29 § 1 of the Rules of Court).
5.
On 5 December 2002, having obtained the parties' observations, the Court declared the application admissible in so far as it had been communicated to the Government.
6.
On 12 October 2004, after an exchange of correspondence, the Registrar suggested to the parties that they should attempt to reach a friendly settlement within the meaning of Article 38 § 1 (b) of the Convention. On 4 January 2005 and on 10 February 2005 the Government and the applicant respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case.
7.
On 1 November 2004 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Third Section (Rule 52 § 1).
8.
The applicant was born in 1947 and lives in Artvin.
9.
The applicant is the owner of
Yeni Politika
a daily newspaper published in Istanbul. From the first day of publication, i.e. 13 April 1995, until 16 August 1995, confiscation orders were issued for 117 out of 126 issues of the newspaper either under the provisions of Prevention of Terrorism Act or under Article 312 of the Criminal Code.
10.
The applicant appealed against the confiscation orders of the newspaper twenty-one times between 19 April and 22 May 1995. His appeals were dismissed by the Istanbul Security Court.
11.
On 16 August 1995, following the applicant's objection to a new confiscation order, the Istanbul State Security Court dismissed his appeal and ruled,
inter alia
, that
Yeni Politika
had attempted to follow the line of
Özgür Gündem
and
Özgür Ülke
, two newspapers formerly charged with making separatist propaganda and praising the activities of a terrorist organisation and which were no longer in circulation. After this decision
Yeni Politika
closed down.
12.
On 4 January 2005 the Court received the following declaration from the Government:
“1.
I declare that the Government of the Republic of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant the amount of EUR 7,710 (seven thousand seven hundred and ten euros) with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no.
29910/96. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by the applicant. This sum shall be payable, free of any taxes that may be applicable, within three months from the date of the judgment delivered by the Court pursuant to the Article
39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
2.
The Court's rulings against Turkey in cases involving measures and prosecutions under the provisions of the Prevention of Terrorism Act and under former Article 312 of the Penal Code clearly showed that Turkish law and practice needed to be brought into line with the Convention's requirements under Article 10 of the Convention. This is also reflected in the interference underlying the facts of the present case. To that end, section 8 of the Prevention of Terrorism Act was abolished by Law no. 4928 and amendments were made by the Government to Article 312 by Law no. 4744. The Government undertake to ensure that the amended Article 312 will be applied in accordance with the requirements of Article 10 of the Convention as interpreted in the Court's case-law.
3.
Finally, the Government undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber pursuant to Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
13.
On 10 February 2005 the Court received the following declaration signed by the applicant:
“1.
I note that the Government of Turkey are prepared to pay me
ex gratia
the sum of EUR 7,710 (seven thousand seven hundred and ten euros) with a view to securing a friendly settlement of my application registered under no. 29910/96. This sum, which is to cover any pecuniary or non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be paid in euros, to be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, to a bank account named by me. The sum shall be payable, free of any taxes which may be applicable, within three months from the date of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights.
2.
I accept the proposal and waive any further claims against Turkey in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case.
3.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and I have reached.
4.
I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article
43 § 1 of the Convention after delivery of the Court's judgment.”
14.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
15.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 17
March 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Registrar
President