Gika și alții împotriva Greciei

În cazul Gika și al altor 9 c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. Loucaide președintele C.L. Rozakis Tulkens Kovler, Steiner dnii Hajiyev Spielmann judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 februarie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 33339/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și ale cărei zece resortisanți ai acestui stat, ale căror nume figurează mai jos în anexă ( Reclamanții sunt reprezentați de cabinetul de avocatură G. Stefanakis și asociați. Guvernul grec (inclusiv pelékou) este reprezentat de delegații agentului său, dl Apessos, consilier la Consiliul Juridic al statului și dl V. Pelekou, auditor la Consiliul Juridic al statului.

La 21 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice plângerii întemeiate pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp asupra admisibilității și asupra fondului. La 28 decembrie 1992, reclamanții au sesizat Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Atena cu o cerere de condamnare a statului elen la plata diverselor sume ca daune-interese, deoarece acesta nu le-a acordat un nivel salarial superior. La 25 aprilie 1994, Tribunalul Administrativ din Atena a acceptat parțial cererea acestora (Decizia nr. 4407/1994). La 28 iunie 1994 și 5 august 1994, atât reclamanții, cât și statul au solicitat această decizie.

La 25 mai 1995, Curtea de Apel Administrativă din Atena a respins apelurile lor (Decizia nr. 2734/1995). La 9 noiembrie 1995, statul s-a ocupat de casare (recurs în casation n 8721/1995). 10. Ședința a fost stabilită inițial la 12 ianuarie 1998, apoi a fost amânată de șase ori. martie 2002, Consiliul de Stat a declarat anularea procedurii în temeiul Legii nr. 2944/2001, care exclude recursul la casare pentru litigiile cu un obiect mai mic de 2 000 000 de drahme (aproximativ 6 000 de euro) (actul nr. 861/2002).

Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 28 decembrie 1992, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 1 martie 2002, cu Actul nr. 861/2002 al Consiliului de Stat, astfel încât a durat nouă ani, două luni și patru zile pentru trei instanțe. Guvernul contestă aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) în cazul de față, susținând că reclamanții sunt funcționari pensionați ai Ministerului Justiției și că cererile lor datează din perioada în care erau în activitate.

14. Reclamanții se opun acestei teze și susțin că nu au participat la exercitarea autorității publice și că au revendicat un drept privat și patrimonial al cărui caracter civil nu poate fi pus în discuție. 15. Curtea amintește că, într-o hotărâre recentă, a avut ocazia de a-și revizui jurisprudența cu privire la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din Convenția privind litigiile referitoare la funcționarii publici și de a adopta un nou criteriu funcțional, bazat pe natura funcțiilor și a responsabilităților exercitate de agent (Pellegrin c. Franța [GC], n 28541/95, CEDO 1999 VIII). În special, Curtea a decis că sunt excluse din domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) din convenție numai litigiile agenților care ocupă locuri de muncă care implică participarea la exercitarea autorității publice.

Evident, acest lucru nu este valabil în cazul de față. Întradevăr, reclamanții făceau parte din personalul administrativ al instanțelor elene. În opinia Curții, acest tip de post nu este o caracteristică a activităților specifice ale administrației publice, în măsura în care aceasta acționează ca deținătoare a autorității publice însărcinate cu protejarea intereselor generale ale statului membru respectiv (pellegrin c. Franța, menționat anterior, § 66; Devlin c. Regatul Unit, n 29545/95, § 26, 30 octombrie 2001). Prin urmare, art. 6 se aplică. 16. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În sfârșit, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.

Pe fond 17. Guvernul efectuează o analiză cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost realizată cu celeritate. De asemenea, se referă la greva avocaților baroului din Atena care s-a desfășurat în mod sporadic între 23 ianuarie 1989 și 30 iunie 1994, eveniment care nu a fost controlat de instanțe și adaugă că reclamanții nu au încercat să accelereze procedura și consideră că instanțele sesizate au luat o hotărâre în termenul rezonabil. 18. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.

19. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, în ultimă instanță, Manios c. Grecia, nr. 70626/01, 11 martie 2004). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.

Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție în cadrul procedurii 21. Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema prezentată instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritățile judiciare, în special că Legea nr. 2994/2001 a influențat în mod direct soluționarea litigiului. Or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul lor era deja în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat.

Cu privire la admisibilitate 22. Curtea amintește că a admis deja că legile de procedură se pot aplica imediat procedurilor în curs, fără a aduce atingere dreptului de acces al persoanelor interesate la o instanță (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, În orice caz, în ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că statul elen, prin formarea unei puteri în Casație, se află la originea procedurii în fața Consiliului de Stat care, ulterior, a fost anulată în temeiul Legii nr. 2994/2001. Prin urmare, în ipoteza unei probleme de acces la Consiliul de Stat, acesta ar fi avut loc în detrimentul statului însuși și nu al reclamanților Într-adevăr, aceștia din urmă au profitat de anularea procedurii și de confirmarea hotărârii în apel care a făcut obiectul cererii lor.

Prin urmare, reclamanții nu se pot preface victime ale unei încălcări a dreptului lor de acces la o instanță. 23. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. Cu privire la încălcarea articolului 1 din PROTOCOLUL nr. 24, reclamanții se plâng, de asemenea, că anularea procedurii de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. privind admisibilitatea 25. Curtea observă că anularea procedurii în fața Consiliului de Stat nu a afectat valabilitatea deciziei Curții Administrative de Apel care le-a acordat în parte reclamanților sumele solicitate.

Întradevăr, statul nu a putut infirma decizia în litigiu în fața Consiliului de Stat, reclamanții sunt în prezent titulari ai unui drept definitiv de creanță împotriva acestora. Prin urmare, aceștia nu se pot plânge de încălcarea dreptului lor la respectarea bunurilor lor. 26. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 27. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

29. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 30. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta le acordă împreună 10 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Reclamanții solicită, de asemenea, 2 752,48 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată a onorariilor. Ei susțin că, în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care îi reprezintă în fața Curții, vor trebui să plătească 2 550 EUR fiecare la sfârșitul procedurii.

32. Guvernul susține că pretențiile reclamanților în acest sens sunt vagi și nejustificate. 33. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).

34. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile lor ar trebui respinsă. În ceea ce privește cheltuielile suportate în scopul reprezentării reclamanților în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile acestora nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se excludă și cererea acestora în această privință.

Interesele moratoriu 35. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 17 martie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Lista reclamanților

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE GIKA ET AUTRES c. GRÈCE ( Requête n o 33339/02) ARRÊT STRASBOURG 17 mars 2005 DÉFINITIF 17/06/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Gika et 9 autres c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. A. Kovler, M me E. Steiner , MM. K. Hajiyev , D. Spielmann , juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 février 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o 1

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

27. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage