AFFAIRE GIKA ET CINQ AUTRES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

30.06.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Exception préliminaire rejetée (tardiveté);Irrecevable sous l'angle de l'art. 6-1 en ce qui concerne l'équité de la procédure;Irrecevable sous l'angle de P1-1;Violation de l'art. 6-1 en ce qui concerne la durée de la procédure;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GIKA ET CINQ AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

În cauza Gika și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domni. Loucaide președinte C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann, S.E. Jebens, judecători și ai dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 iunie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 394/03) îndreptată împotriva Republicii Elene de șase resortisanți ai acestui stat (însărcinații). La 23 decembrie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv a Convenției privind drepturile omului și a Libertăților fundamentale). Recurentele sunt reprezentate de firma de avocatură Stefanakis și asociații acesteia, având sediul la Atena. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Recurentele sunt foști membri ai personalului administrativ al tribunalelor grecești. La 9 decembrie 1994, recurentele au sesizat Tribunalul Administrativ din Atena cu o cerere de condamnare a statului elen de a le plăti diverse sume pentru daune-interese, din cauza faptului că nu le-au admis la un nivel salarial superior. La 28 februarie 1997, Tribunalul Administrativ din Atena a respins acțiunea acestora (Decizia nr. 2588/1997). La 27 mai 1997, recurentele au solicitat această decizie. La 27 martie 1998, Curtea Administrativă de Apel din Atena a respins apelul lor (Decizia nr. 1325/1998). La 27 august 1998, recurentele au luat măsuri împotriva deciziei Curții Administrative de Apel 10. Ședința a avut loc la 1 aprilie 2002. La 25 iunie 2002, Consiliul de Stat a declarat anularea procedurii în temeiul Legii nr. 2994/2001, care excludea recursul în casare în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu o valoare mai mică de 2 000 000 drahme (aproximativ 6 000 EUR) (actul nr. 1525/2002). PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGULA DURĂRII PROCEDURII 11. Recurentele susțin că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil [în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum s-a formulat Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 decembrie 1994, data la care recurentele au sesizat instanța administrativă din Atena și s-a încheiat la 25 iunie 2002, cu actul n. 1525/2002 al Consiliului de Stat. Prin urmare, a durat șapte ani și șapte luni pentru trei instanțe. Despre admisibilitate 13. Guvernul susține că cererea este tardivă, deoarece a fost introdusă la mai mult de șase luni după 1 aprilie 2002, data audierii în fața Consiliului de Stat. 14. Curtea amintește că termenul de șase luni nu poate începe să curgă decât din momentul în care persoana în cauză are o cunoaștere efectivă și suficientă a deciziei interne definitive ( Baghli c. Franța, n 34344/97, § 31, CEDO 1999-VIII). Curtea nu vede cum recurentele ar fi putut avea cunoștință de actul în cauză în ziua în care a avut loc ședința în fața Consiliului de Stat, după cum afirmă guvernul, acest act nefiind dat în ziua respectivă. Întradevăr, decizia nr. 1525/2002, care constituie în speță decizia internă definitivă, a fost pronunțată la 25 iunie 2002, și anume cu mai puțin de șase luni înainte de 23 decembrie 2002, data introducerii prezentei cereri. Prin urmare, excepția ridicată de guvern trebuie respinsă. 15. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul afirmă că durata procedurii nu a fost excesivă, în special că atât instanța administrativă, cât și Curtea Administrativă de Apel au tratat cazul cu atenție, iar procedura în fața Consiliului de Stat, guvernul susține că recurentele nu au încercat să accelereze procedura. 17. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 18. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior 19. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 20. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf cu privire la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție în cadrul procedurii 21. Recurentele se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu au beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema prezentată instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de către legiuitor și nu de către autoritățile judiciare, în special că Legea nr. 2994/2001 a influențat în mod direct soluționarea litigiului. ; or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul lor era deja în timpul Consiliului de Stat. Cu privire la admisibilitate 22. Curtea se referă la cauza Brualla Gómez de la Torre , care se referea la inadmisibilitatea unui recurs în Casație în materie civilă, ca urmare a aplicabilității imediate a unei noi legi de procedură. În hotărârea sa din 19 decembrie 1997, Curtea a considerat că: soluția adoptată în speță de instanțele spaniole se inspiră dintr-un principiu general recunoscut conform căruia, dacă nu există dispoziții exprese în sens contrar, legile de procedură se aplică imediat procedurilor în curs. : actualizarea ratei jurisdicției aplicabile recursurilor la casare în acest domeniu, cu scopul de a evita aglomerarea excesivă a rolului Tribunalului Suprem prin cauze de mai mică importanță. a urmat, în cazul de față, examinarea cauzei recurentei de către instanța de primă instanță (...) și apoi de către [o] instanță de apel, ambele având caracterul integral al instanței judecătorești și a concluzionat că, având în vedere specificitatea rolului pe care îl joacă Tribunalul Suprem ca instanță de Casație, se poate admite că un formalism mai mare asortează procedura urmată în fața sa ( Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Rec., p. 2956, § 35-39. Curtea nu face distincție în speță cu privire la niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență (a se vedea, de asemenea, în ultimă instanță, Lagovardou-Papatheodorou c. Grecia (dec.), n 72211/01, 4 septembrie 2003 Kozyris și alții c. Grecia (dec.), n 73669/01, 2 octombrie 2003 Chanceras și alții c. Grecia (dec.), nr. 38302/02, 6 noiembrie 2003 Theodoropoulos și alții, Grecia, nr. 16696/02, § 29, 15 iulie 2004). 23. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 24. Recurentele se plâng, de asemenea, că respingerea cererii lor de către instanțele sesizate a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr privind admisibilitatea 25. Curtea consideră că pretinsa creanță a recurentelor nu poate fi considerată drept un "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, deoarece nu a fost niciodată constatată și nu a fost lichidată printr-o hotărâre cu forță de lucru judecat. Cu toate acestea, aceaceasta este condiția ca o creanță să fie sigură și exigibilă și, prin urmare, protejată prin art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea, printre altele, Rafinările grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, n 301-B 26). În special, Curtea consideră că, atâta timp cât cauza lor era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea lor nu constituia, în fața recurentelor, niciun drept de creanță, ci numai posibilitatea de a obține o astfel de creanță. Prin urmare, hotărârile care au revocat recurentele de la cererea lor nu au putut să le priveze de un bun pe care îl dețineau. 27. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 30. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. 31. Curtea consideră că recurentele au suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 32. Recurentele solicită, de asemenea, 2 917,47 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată a onorariilor. Ele susțin că, în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care le reprezintă în fața Curții, ele vor trebui să plătească 2 580 EUR fiecare la sfârșitul procedurii. 33. Guvernul susține că pretențiile recurentelor în acest sens sunt vagi și nejustificate. 34. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 35. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a statuat deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea Capano c. Italia din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că recurentele nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile lor trebuie respinsă. În ceea ce privește cheltuielile suportate în scopul reprezentării recurentelor în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile acestora nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se excludă și cererea acestora în această privință. Interesele moratoriu 36. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească în comun recurentelor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 30 iunie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Lista recurentelor 1. Irini GIKA 2. Vassiliki GRIGORATOU 3. Eleftheria KARAVARI 4. Despina VAGENA-VOUZOUKA 5. Vassiliki TRIANTAFILLOU 6. Pagona Silira-PAHATZAKI