Secțiunea a treia a cererii nr. 40519/98 prezentate de Vasile și Elena UNGUREANU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 17 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Biersan mes Tsatsa-Nikolovska Gyulumyan Jaeger, Myjer, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior adresată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 28 iulie 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, Având în vedere declarațiile formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. După ce a deliberat, face următoarea decizie FĂCÂND-O pe reclamantă, dl Vasile Ungureanu și dna Elena Ungureanu, sunt cetățeni români, născuți în 1946 și, respectiv, 1951 și rezidenți în Sacramento (SUA). Ei sunt reprezentați în fața Curții de către Mischie, avocat în Constanța. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 22 iulie 1986 și 28 aprilie 1987, statul confisca, în temeiul Decretului 223/74, un bun imobil care aparține reclamanților compus dintr-o casă și din terenul aferent. În 1985, reclamanții au formulat o acțiune în anulare a ordinelor de confiscare, împotriva primăriei orașului Constanța și a societății C. care gestionează locuințele de stat. În fața Tribunalului de Primă Instanță din Constanța, reclamanții au invocat lipsa notificării deciziilor administrative respective. Prin hotărârea din 30 noiembrie 1995, tribunalul a acceptat acțiunea lor și a anulat deciziile menționate anterior. Primăria Constanța și societatea C au solicitat această hotărâre. La 25 octombrie 1996, tribunalul departamental din Constanța a acceptat apelurile părților pârâte și a anulat hotărârea favorabilă reclamanților, pe baza existenței unei alte căi de atac, și anume cea oferită de Legea nr. 112/95. Reclamanții au formulat o acțiune împotriva acestei decizii. iulie 1997, Curtea de Apel din Constanța a respins recursul reclamanților ca nefondat, din aceleași motive ca și cele prezentate de tribunalul departamental. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții au invocat lipsa accesului la instanță din cauza refuzului Curții de Apel din Constanța de a soluționa fondul litigiului și de a examina legalitatea hotărârilor de confiscare și, în plus, au invocat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a respingerii acțiunii lor. La 2 noiembrie 2004, reclamanții și-au exprimat dorința de a ajunge la o soluție amiabilă în prezenta cauză. Prin scrisoarea din 2 decembrie 2004, guvernul și-a făcut cunoscut acordul. La 9 decembrie 2004, grefa a trimis părților declarații în vederea unei soluționări amiabile a cazului. La 17 și 18 ianuarie 2005, reclamanții și guvernul au transmis declarațiile în cauză. ÎN DREPT la 20 ianuarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că guvernul oferă domnului și domnului Vasile și Elenei Ungureanu suma de 2 920 EUR (două mii nouă sute douăzeci de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea menționată anterior în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. La 4 februarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți Noi, Vasile și Elena Ungureanu, notăm că guvernul român este pregătit să ne plătească suma de 2 920 de euro (două mii nouă sute douăzeci de euro) în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea menționată anterior pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Acceptăm această propunere și renunțăm, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva României cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri și declarăm cazul definitiv soluționat și prezenta declarație face parte din regulamentul amiabil la care au ajuns guvernul și reclamanții. În plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile și consideră că acesta se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție și de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din convenție]. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din convenție și să se elimine cazul rolului. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Boštjan M. Zupan ČIČ Modululer Președinte
de la requête n
o
40519/98
présentée par Vasile et Elena UNGUREANU
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 17 mars 2005 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
C.
Bîrsan
,
M
mes
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
A.
Gyulumyan
,
R.
Jaeger,
M.
E.
Myjer,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
.
Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l'Homme le 28 juillet 1997,
Vu l'article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Vu les déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, M. Vasile Ungureanu et Mme Elena Ungureanu, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1946 et 1951 et résidant à Sacramento (Etats-Unis). Ils sont représentés devant la Cour par M
e
S.
Mischie, avocat à Constanța.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Les 22 juillet 1986 et 28 avril 1987, l'Etat confisqua, en application du décret 223/74, un bien immeuble appartenant aux requérants composé d'une maison et du terrain afférent.
En 1985, les requérants formèrent une action en annulation des décisions de confiscation, à l'encontre de la mairie de la ville de Constanța et de la société C. gérante des logements d'Etat. Devant le tribunal de première instance de Constanța, les requérants faisaient valoir le défaut de notification desdites décisions administratives.
Par un jugement du 30 novembre 1995, le tribunal fit droit à leur action et annula lesdites décisions.
La mairie de Constanța et la société C. interjetèrent appel de ce jugement.
Le 25 octobre 1996, le tribunal départemental de Constanța fit droit aux appels des parties défenderesses et annula le jugement favorable aux requérants, en se fondant sur l'existence d'une autre voie de recours, à savoir celle offerte par la loi n
o
112/95.
Les requérants formèrent un recours contre cette décision.
Par un arrêt du 1
er
juillet 1997, la cour d'appel de Constanța rejeta le recours des requérants comme mal fondé, pour les mêmes motifs que ceux exposés par le tribunal départemental.
1.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants alléguaient le défaut d'accès au tribunal, en raison du refus de la cour d'appel de Constanța de trancher le fond du litige et d'examiner la légalité des décisions de confiscation.
2.
En outre, ils alléguaient une violation de l'article 1 du Protocole n
o
1 en raison du rejet de leur action.
Le 2 novembre 2004, les requérants ont exprimé leur souhait de parvenir à un règlement amiable dans la présente affaire.
Par une lettre du 2
décembre 2004, le Gouvernement a fait connaître son accord.
Le 9 décembre 2004, le greffe a envoyé aux parties des déclarations en vue d'un règlement amiable de l'affaire.
Les 17 et 18 janvier 2005 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont fait parvenir les déclarations en cause.
Le 20 janvier 2005, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare que le gouvernement offre de verser à M. et M
me
Vasile et Elena Ungureanu la somme de 2
920 euros (deux mille neuf cent vingt euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l'Homme.
Cette somme couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens et sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement effectif de l'affaire.
»
Le 4 février 2005 la Cour a reçu la déclaration suivante signée par les requérants
:
«
Nous, Vasile et Elena Ungureanu, notons que le gouvernement roumain est prêt à nous verser la somme de 2
920 euros (deux mille neuf cent vingt euros) en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête susmentionnée pendante devant la Cour européenne des droits de l'Homme.
Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Roumaine à propos des faits à l'origine de ladite requête. Nous déclarons l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le gouvernement et les requérants sont parvenus.
En outre, nous nous engageons à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention et ses protocoles (article 37 § 1 in fine de la Convention). Partant, il convient de mettre fin à l'application de l'article 29 § 3 de la Convention et de rayer l'affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
Boštjan
ČIČ
Greffier
Président