SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 67881/01 depuse de Marcel GRUAIS și François BUUSQUET împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 31 martie 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto Jungwiert Butkevych mes Mularoni, Jočienė, judecători și grefier adjunct al secțiunii Naismith, grefierul adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 septembrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, după ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAPT Reclamanții, domnii Marcel Gruais și François Bousquet, resortisanți francezi, născuți în 1940 și, respectiv, 1948, rezidenți în Ulis și Paris. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către S.C.P. Lyon-Caen, Fabiani și Thiriez, avocați în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În cadrul unei proceduri străine către solicitanți, un judecător de instrucțiune a eliberat o comisie de recurs la 21 decembrie 1994. Având în vedere procesele-verbale care au rezultat din aceasta, a fost luată o rechiziție introductivă la data de 9 noiembrie 1995, iar reclamanții au fost acuzați de luarea ilegală a unor dobânzi, de falsificare și de utilizare a unor falsuri, de încălcare și de complicitate a acestor infracțiuni, de fraudă și de abuz de bunuri sociale. La 28 septembrie 1998, domnul Bousquet a înaintat o cerere de pronunțare a nulității comisiei de recurs din 21 decembrie 1994, a actelor întreprinse pentru executarea sa, precum și a întregii proceduri ulterioare, în special a examinării sale. Prin Hotărârea din 16 septembrie 1999, camera de acuzare a Curții de Apel din Paris a declarat această cerere admisibilă, dar a respins-o. Această hotărâre a fost notificată celor doi reclamanți printr-o scrisoare recomandată fără confirmare de primire. În hotărârea sa, grefierul Curții de Apel a menționat că notificarea fusese făcută vineri, 17 septembrie 1999. Cu toate acestea, timbrul la data poștală din plicul de notificare adresat dlui Gruais indică faptul că aceaceasta a fost trimisă luni, 20 septembrie 1999. Bousquet nu a păstrat scrisoarea de primire, însă consideră că notificarea i-a fost adresată în același timp cu dl Gruais, adică luni, 20 septembrie 1999. Scrisoarea de notificare a ajuns marți, 21 septembrie 1999, domnului Bousquet și joi, 23 septembrie 1999, domnului Gruais. La 24 septembrie 1999, reclamanții au formulat un recurs în casație. În ceea ce privește recursul îndreptat împotriva unei decizii care nu punea capăt procedurii, reclamanții, în conformitate cu cerințele Codului de procedură penală, au solicitat președintelui Camerei Penale a Curții de Casație să prescrie examinarea imediată a recursului. Prin Ordonanța din 15 noiembrie 1999, președintele Camerei Penale a autorizat examinarea imediată a recursului. Prin Hotărârea din 6 ianuarie 2000, Curtea de Casație a declarat recursurile inadmisibile, pe motiv următor Întrucât recursurile, formulate la 24 septembrie 1999, la mai mult de cinci zile libere de la notificarea hotărârii către solicitanți prin scrisori recomandate trimise la 17 septembrie 1999, sunt inadmisibile ca întârzieri în aplicarea art. 568 din Codul de procedură penală (...) Reclamanții au depus o cerere în arest. Deși au arătat că nu fuseseră informați cu privire la intenția Curții de Casație de a ridica acest sfârșit de nerecuperare, au contestat această decizie, precizând în special următoarele [...] Domnul Gruais a păstrat într-adevăr plicul prin care îi fusese reținută hotărârea camerei de acuzare (a fost) a fost notificată prin scrisoare recomandată (producție). Din timbrul de dată poștală din acest plic, că a fost trimisă luni, 20 septembrie, astfel încât recursul formulat în numele său vineri, 24 septembrie nu a fost cu siguranță întârziat. Dl Bousquet nu a păstrat plicul de notificare a hotărârii camerei de recurs; este de așteptat ca acesta să fi fost notificat în aceeași zi. (...) Prin Hotărârea din 29 martie 2000, Curtea de Casație a respins cererea pe următoarele motive prevăzuse că [S.C.P.] Lyon-Caen, Fabiani și Thiriez] produs, în sprijinul cererii sale de retragere, fotocopie a borderoului de scrisori recomandat depus la biroul din Paris-Lover la 20 septembrie 1999 și a plicului recomandat pentru Marcel Gruais care poartă aceeași dată, stabilind că scrisorile recomandate de notificare au fost postate luni, 20 septembrie 1999 Cu toate acestea, aceasta nu justifică faptul că aceste scrisori au fost distribuite după expirarea termenului de cinci zile libere prevăzut la art. 586 din Codul de procedură penală curent de la data menționată în hotărâre, care expiră în speță joi, 23 septembrie 1999, la miezul nopții, și nici faptul că reclamanții au fost în imposibilitatea absolută de a formula recursul la timp Într-adevăr, termenul pentru a se aplica în casarea împotriva hotărârilor pronunțate de comisia de judecată înainte de încheierea informației de către instanța de instrucțiuni începe de la data trimiterii scrisorii recomandate de notificare a deciziei; (...) Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală se citesc astfel Art. 183 Ordonanțele de decontare se aduc la cunoștința persoanei examinate și a martorului asistat și a ordonanțelor de trimitere sau de punere în arest la cunoștința părții civile; notificarea se efectuează în cel mai scurt timp fie verbal, cu emblemă la dosarul procedurii, fie prin scrisoare recomandată. Sub rezerva aplicării art. 137-3 al doilea paragraf, deciziile care pot face obiectul unor căi de atac din partea unei părți la procedură sau a unei terțe părți în conformitate cu art. 99, 186 și 186-1 sunt notificate acestora în cel mai scurt timp, fie verbal, cu emblemă la dosarul procedurii, fie prin scrisoare recomandată. (...) În toate cazurile, se face trimitere la dosar de către grefierul naturii și datei diligenței în aplicarea prezentului articol, precum și a formelor utilizate. (...) Hotărârile împotriva cărora părțile pot formula un recurs în casație li se notifică la cererea procurorului general în termen de trei zile. Cu toate acestea, aceste hotărâri sunt notificate prin scrisoare recomandată părților sau reclamantului menționat la art. 99 al cincilea paragraf până când instanța de cercetare nu și-a închis informațiile. (...)art. 568 Procuratura publică și toate părțile au cinci zile libere de la data la care decizia atacată a fost pronunțată pentru a se pronunța în casare. Totuși, termenul de recurs nu începe decât de la data la care hotărârea a fost pronunțată, indiferent de modul în care a fost pronunțată: Pentru partea care, după o dezbatere contradictorie, nu a fost prezentă sau reprezentată la ședința în care a fost pronunțată hotărârea, dacă nu a fost informată, astfel cum se prevede la art. 462 alineatul (2); pentru pârâtul care a solicitat să fie judecat în absența sa în condițiile prevăzute la art. 411 alineatul (1) Pentru acuzatul care nu s-a prezentat în cazurile prevăzute în art. 410 și 411 alin. (4); pentru acuzatul care a fost judecat prin eroare iterativă. Termenul de recurs împotriva hotărârilor sau hotărârilor în lipsă nu se aplică, în ceea ce îl privește pe pârât, decât în ziua în care nu mai sunt susceptibile de opoziție. În ceea ce privește ministerul public, termenul începe de la expirarea termenului de 10 zile de la data notificării. Invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) și 13 din Convenție, reclamanții se plâng de faptul că termenele pentru recursul la recursul în casare, de incompatibilitatea art. 183 și 217 din Codul de procedură penală cu aceste dispoziții convenționale și, prin urmare, de respingerea recursului lor. (1) și (3) lit. (b) și 13 din Convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc după cum urmează: art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei are dreptul, printre altele, la 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În special, guvernul consideră că data care trebuie reținută pentru executarea termenului de recurs este data trimiterii scrisorii recomandate, dată amânată de grefier pe exemplarul hotărârii păstrate de Curtea de Apel. Acesta indică faptul că metoda de calcul permite, în realitate, să se dispună, în ceea ce privește un termen liber, de un termen de șase zile complete pentru a forma recursul în casație. Referindu-se la cazul Tricard (Tricard c. Franța, nr 40472/98, 10 iulie 2001), Comitetul consideră că această regulă are un scop legitim și permite respectarea dreptului de acces la o instanță, a timpului și a facilităților necesare pregătirii apărării, precum și a dreptului la o cale de atac eficientă. Cu toate că reclamanții și-au primit scrisoarea de notificare înainte de expirarea termenului de cinci zile libere, guvernul nu contestă existența unei divergențe între data stabilită de grefier și data efectivă de plecare a culei recomandate. Comitetul consideră că această discrepanță este cu totul excepțională, dar că, de fapt, reclamanții au putut, în mod legitim, să creadă că ar mai putea depune un recurs în casație la 24 septembrie 1999. În aceste condiții pe care le numește rare, guvernul nu contestă faptul că dreptul de acces al reclamanților la Curtea de Casație a fost ignorat. Acesta se bazează pe înțelepciunea Curții cu privire la acest aspect. În ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 13, guvernul îl consideră nefondat, având în vedere procedura de rabat de arestare utilizată efectiv de solicitanți la 20 ianuarie 2000 și, prin urmare, aceștia au putut susține dificultatea de procedură care nu le-a fost atribuită. Reclamanții iau act de recunoașterea de către guvern a încălcării dreptului lor de acces la o instanță, dar consideră că guvernul nu admite decât o încălcare parțială, deoarece susține că stabilirea punctului de plecare al termenului de recurs în ziua trimiterii scrisorii recomandate este conformă cu art. 6 din convenție. În schimb, reclamanții consideră că atât dispozițiile Codului de procedură penală, cât și interpretarea lor sunt incompatibile cu dispozițiile articolului 6, deoarece garantarea dreptului la o cale de atac efectivă impune ca termenul să curgă de la data la care persoana interesată a primit decizia sau ar fi putut avea cunoștință de aceasta. În plus, aceștia insistă, în special, asupra scurtitudinii termenului de recurs în cassare, fără a fi echivalent în cadrul procedurii judiciare, și susțin, spre deosebire de guvern, că partea la procedură dispune într-adevăr de cinci zile pentru a formula un recurs în această privință. În cele din urmă, reclamanții contestă caracterul presupus legitim și proporțional al unei practici care face obiectul termenului recursului de la data la care a fost pronunțată hotărârea de către grefier. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest motiv ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond; prin urmare, acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Naismith A.B. Baka Grefier Adjunct Președinte
de la requête n
o
67881/01
présentée par Marcel GRUAIS et François BOUSQUET
contre la France
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 31 mars 2005 en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
I.
Cabral Barreto
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
mes
A.
Mularoni,
D.
Jočienė,
juges
,
et de M.
S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 28 septembre 2000,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, MM. Marcel Gruais et François Bousquet, ressortissants français, nés respectivement en 1940 et 1948, résident aux Ulis et à Paris. Ils sont représentés devant la Cour par la S.C.P. Lyon-Caen, Fabiani et Thiriez, avocats au Conseil d'Etat et à la Cour de cassation.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Dans le cadre d'une procédure étrangère aux requérants, un juge d'instruction délivra une commission rogatoire le 21 décembre 1994. Au vu des procès-verbaux qui en résultèrent, un réquisitoire introductif fut pris le 9
novembre 1995 et les requérants furent mis en examen des chefs de prise illégale d'intérêts, faux et usage de faux, recel et complicité de ces délits, escroquerie et abus de biens sociaux.
Le 28 septembre 1998, M. Bousquet déposa une requête tendant à faire prononcer la nullité de la commission rogatoire du 21 décembre 1994, des actes accomplis pour son exécution, ainsi que de toute la procédure subséquente, notamment sa mise en examen.
Par arrêt du 16 septembre 1999, la chambre d'accusation de la cour d'appel de Paris déclara cette requête recevable mais la rejeta.
Cet arrêt fut notifié aux deux requérants par lettre recommandée sans accusé de réception. Sur l'arrêt, le greffier de la cour d'appel mentionna que la notification avait été faite le vendredi 17 septembre 1999. Cependant, le timbre à date postal figurant sur l'enveloppe de notification à M. Gruais indique qu'elle fut postée le lundi 20 septembre 1999. M. Bousquet n'a quant à lui pas conservé la lettre de réception, mais estime que la notification lui a été adressée en même temps qu'à M. Gruais, soit le lundi 20 septembre 1999.
La lettre de notification parvint le mardi 21 septembre 1999 à M.
Bousquet et le jeudi 23 septembre 1999 à M. Gruais.
Le 24 septembre 1999, les requérants formèrent un pourvoi en cassation. S'agissant d'un pourvoi dirigé contre une décision ne mettant pas fin à la procédure, les requérants, se conformant aux prescriptions du code de procédure pénale, sollicitèrent du président de la chambre criminelle de la Cour de cassation qu'il prescrive l'examen immédiat du pourvoi.
Par ordonnance du 15 novembre 1999, le président de la chambre criminelle autorisa l'examen immédiat du pourvoi.
Par arrêt du 6 janvier 2000, la Cour de cassation déclara les pourvois irrecevables, au motif suivant
:
«
Attendu que les pourvois, formés le 24 septembre 1999, plus de cinq jours francs après la notification de l'arrêt aux demandeurs faite par lettres recommandées envoyées le 17 septembre 1999, sont irrecevables comme tardifs en application de l'article 568 du code de procédure pénale
;
(...)
»
Les requérants déposèrent une requête en rabat d'arrêt. Tout en relevant qu'ils n'avaient pas été informés de l'intention de la Cour de cassation de relever cette fin de non-recevoir, ils contestèrent cette dernière en précisant notamment ce qui suit
:
«
(...) Monsieur Gruais a en effet conservé l'enveloppe par laquelle l'arrêt de la chambre d'accusation lui avait (
été)
notifié par lettre recommandée (production).
Il résulte du timbre-date postal figurant sur cette enveloppe, qu'elle a été postée le lundi 20 septembre si bien que le pourvoi formé en son nom le vendredi 24 septembre n'était certainement pas tardif.
Monsieur Bousquet n'a pas conservé l'enveloppe de notification de l'arrêt de la chambre d'accusation. Il y a tout lieu de penser qu'il lui a été notifié le même jour.
(...)
»
Par arrêt du 29 mars 2000, la Cour de cassation rejeta la requête aux motifs suivants
:
«
Attendu que la [S.C.P. Lyon-Caen, Fabiani et Thiriez] produit, à l'appui de sa demande en rétractation, photocopie du bordereau de lettres recommandées déposées au bureau de Paris-Louvre le 20 septembre 1999 et de l'enveloppe du pli recommandé destiné à Marcel Gruais portant également cette même date, établissant que les lettres recommandées de notification ont été postées le lundi 20 septembre 1999
;
Qu'elle ne justifie pas, toutefois, que ces lettres ont été distribuées après expiration du délai de cinq jours francs prévu par l'article 586 du code de procédure pénale courant à compter de la date mentionnée sur l'arrêt, expirant en l'espèce le jeudi 23
septembre 1999 à minuit, ni que les demandeurs ont été dans l'impossibilité absolue de former leur pourvoi en temps utile
;
Qu'en effet, le délai pour se pourvoir en cassation contre les arrêts rendus par la chambre d'accusation avant clôture de l'information par le juge d'instruction court à compter de la date d'envoi de la lettre recommandée portant notification de la décision
; (...)
»
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale se lisent ainsi
:
Article 183
«
Les ordonnances de règlement sont portées à la connaissance de la personne mise en examen et du témoin assisté et les ordonnances de renvoi ou de mise en accusation à la connaissance de la partie civile ; la notification est effectuée dans les délais les plus brefs soit verbalement, avec émargement au dossier de la procédure, soit par lettre recommandée.
Sous réserve de l'application de l'article 137-3, deuxième alinéa, les décisions qui sont susceptibles de faire l'objet de voies de recours de la part d'une partie à la procédure ou d'un tiers conformément aux articles 99, 186 et 186-1 leur sont notifiées dans les délais les plus brefs soit verbalement, avec émargement au dossier de la procédure, soit par lettre recommandée. (...)
Dans tous les cas, mention est portée au dossier par le greffier de la nature et de la date de la diligence faite en application du présent article ainsi que des formes utilisées.
»
Article 217
«
(...) Les arrêts contre lesquels les parties peuvent former un pourvoi en cassation leur sont signifiés à la requête du procureur général dans les trois jours. Toutefois, ces arrêts sont notifiés par lettre recommandée aux parties ou au requérant mentionné au cinquième alinéa de l'article 99 tant que le juge d'instruction n'a pas clôturé son information. (...)
»
Article 568
«
Le ministère public et toutes les parties ont cinq jours francs après celui où la décision attaquée a été prononcée pour se pourvoir en cassation.
Toutefois, le délai de pourvoi ne court qu'à compter de la signification de l'arrêt, quel qu'en soit le mode :
1
o
Pour la partie qui, après débat contradictoire, n'était pas présente ou représentée à l'audience où l'arrêt a été prononcé, si elle n'avait pas été informée ainsi qu'il est dit à l'article 462, alinéa 2 ;
2
o
Pour le prévenu qui a demandé à être jugé en son absence dans les conditions prévues à l'article 411, alinéa 1
er
;
3
o
Pour le prévenu qui n'a pas comparu dans les cas prévus aux articles 410 et 411, alinéa 4 ;
4º
Pour le prévenu qui a été jugé par itératif défaut.
Le délai du pourvoi contre les arrêts ou les jugements par défaut ne court, à l'égard du prévenu, que du jour où ils ne sont plus susceptibles d'opposition. A l'égard du ministère public, le délai court à compter de l'expiration du délai de dix jours qui suit la signification.
»
Invoquant les articles 6 §§1 et 3 b), et 13 de la Convention, les requérants se plaignent de la computation des délais pour leur pourvoi en cassation, de l'incompatibilité des articles 183 et 217 du code de procédure pénale avec ces dispositions conventionnelles et, partant, du rejet de leur pourvoi.
Les requérants allèguent une violation des articles 6 §§ 1 et 3 b), et 13 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent comme suit :
Article 6 §§ 1 et 3 b)
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
(...)
3.
Tout accusé a droit notamment à
: (...)
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
(...)
»
Article 13
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.
»
Le Gouvernement considère notamment que la date à retenir pour faire courir le délai de pourvoi est la date d'envoi de la lettre recommandée, date reportée par le greffier sur l'exemplaire de l'arrêt conservé par la cour d'appel. Il indique que le mode de calcul permet en réalité de disposer, s'agissant d'un délai franc, d'un délai de six jours pleins pour former le pourvoi en cassation. Se référant à l'affaire Tricard (
Tricard c. France
, n
o
40472/98, 10 juillet 2001), il estime que cette règle poursuit un but légitime et permet de respecter le droit d'accès à un tribunal, le temps et les facilités nécessaires à la préparation de la défense, ainsi que le droit à un recours effectif.
Tout en relevant que les requérants ont bien reçu leur lettre de notification avant l'expiration du délai de cinq jours francs, le Gouvernement ne conteste pas l'existence d'une discordance entre la date apposée sur l'arrêt par le greffier et la date réelle de départ du pli recommandé. Il considère que cette discordance est tout à fait exceptionnelle, mais que, de fait, les requérants ont pu légitimement croire qu'ils pouvaient encore déposer un pourvoi en cassation le 24 septembre 1999. Dans ces conditions qu'il qualifie de rarissimes, le Gouvernement ne conteste pas que le droit d'accès des requérants à la Cour de cassation a été méconnu. Il s'en remet à la sagesse de la Cour sur ce point.
S'agissant du grief tiré de l'article 13, le Gouvernement l'estime mal fondé compte tenu de la procédure de rabat d'arrêt effectivement utilisée le 20 janvier 2000 par les requérants. Ces derniers ont dès lors pu faire valoir la difficulté de procédure qui ne leur était pas imputable.
Les requérants prennent acte de la reconnaissance, par le Gouvernement, de l'atteinte à leur droit d'accès à un tribunal. Ils considèrent cependant que le Gouvernement n'admet qu'une violation partielle, puisqu'il soutient que la fixation du point de départ du délai de pourvoi au jour de l'envoi de la lettre recommandée est conforme à l'article 6 de la Convention. Les requérants estiment au contraire que tant les dispositions du code de procédure pénale que leur interprétation sont incompatibles avec les dispositions de l'article 6, car la garantie d'un droit à recours effectif impose de faire courir le délai à compter de la date à laquelle la personne intéressée a réceptionné la décision ou aurait pu en avoir connaissance.
Ils insistent en outre, notamment, sur la brièveté du délai de pourvoi en cassation, sans équivalent dans la procédure judiciaire, et prétendent, contrairement au Gouvernement, que la partie à la procédure ne dispose vraiment que de cinq jours pour former un pourvoi en la matière.
Enfin, les requérants contestent le caractère prétendument légitime et proportionné d'une pratique faisant courir le délai du pourvoi à compter de la date portée sur l'arrêt par le greffier.
La Cour estime, à la lumière de l'ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l'examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s'ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d'irrecevabilité n'a été relevé.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
S.
Naismith
A.B.
Baka
Greffier adjoint
Président