AFFAIRE GRUAIS ET BOUSQUET c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

10.01.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Non-lieu à examiner l'art. 6-3;Non-lieu à examiner l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GRUAIS ET BOUSQUET c. FRANCE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA GRUAIS ȘI BOUSQUET c. FRANȚA (solicitarea nr. 67881/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 ianuarie 2006 DEFINIF 10/04/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Cabral Barreto Jungwiert Butkevych Multiaroni Popović, judecători și S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 decembrie 2005, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 67881/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii Marcel Gruais și François Bousquet ( Reclamanții sunt reprezentați de S.C.P. Lyon-Caen, Fabiani și Thiriez, avocați în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Guvernul francez ( Reclamanții s-au plâns în special de faptul că măsurarea termenelor de depunere a recursului a încălcat dispozițiile articolului 6 alineatul (1) din convenție. Cererea a fost atribuită celei de a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) ] (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alin. (1) ]. Printr-o decizie din 31 martie 2005, Curtea a declarat cererea admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L Acestea, născute în 1940 și 1948, locuiesc în Ulis și, respectiv, la Paris. În cadrul unei proceduri străine pentru reclamanți, un judecător judecător va elibera o comisie de recurs la 21 decembrie 1994. Având în vedere procesele-verbale care au dus la aceasta, a fost luată o rechiziție introductivă la data de 9 noiembrie 1995 și reclamanții au fost anchetați de către șefii de captură ilegală de interese, falsificare și utilizare de falsuri, Receliere și complicitate a acestor infracțiuni, înșelăciune și abuz de bunuri sociale. La 28 septembrie 1998, domnul Bousquet a înaintat o cerere de pronunțare a nulității comisiei de recurs din 21 decembrie 1994, a actelor întreprinse pentru executarea sa, precum și a întregii proceduri ulterioare, în special punerea sa în discuție. 10. Prin Hotărârea din 16 septembrie 1999, camera de acuzare a Tribunalului de apel din Paris a declarat această cerere admisibilă, dar a respins-o. 11. Această hotărâre a fost notificată celor doi reclamanți printr-o scrisoare recomandată fără confirmare de primire. Pe termen lung, grefierul instanței de recurs a menționat că notificarea fusese făcută vineri, 17 septembrie 1999. Cu toate acestea, timbrul la data poștală care figurează pe plicul de notificare al dlui Gruais indică faptul că a fost trimisă luni, 20 septembrie 1999. Bousquet nu a păstrat scrisoarea de primire, dar consideră că notificarea i-a fost adresată în același timp dlui Gruais, adică luni, 20 septembrie 1999. 12. Scrisoarea de notificare a ajuns marți, 21 septembrie 1999, dlui Bousquet și joi, 23 septembrie 1999, dlui Gruais. 13. La 24 septembrie 1999, reclamanții au formulat un recurs în casare. În ceea ce privește un recurs îndreptat împotriva unei decizii care nu punea capăt procedurii, reclamanții, în conformitate cu cerințele Codului de procedură penală, au solicitat președintelui Camerei Penale a Curții de Casație să solicite examinarea imediată a recursului 14. Prin Ordonanța din 15 noiembrie 1999, președintele Camerei Penale a autorizat examinarea imediată a recursului. 15. Prin Hotărârea din 6 ianuarie 2000, Curtea de Casație a declarat recursurile inadmisibile, pe motiv următor: Așteptând ca recursurile, formulate la 24 septembrie 1999, la mai mult de cinci zile libere de la notificarea hotărârii în fața reclamanților prin scrisori recomandate trimise la 17 septembrie 1999, să fie inadmisibile ca întârzieri în aplicarea articolului 568 din Codul de procedură penală (...). În timp ce nu au fost informați cu privire la intenția Curții de Casație de a ridica acest sfârșit de nerecuperare, ei au contestat-o pe aceasta din urmă, specificând în special următoarele (...) Domnul Gruais a păstrat într-adevăr înfășuratul prin care îi pusese la dispoziție arestarea camerei de acuzare (fosta a fost notificat prin scrisoare recomandată (producție). Din timbrul de data poștală care figurează pe acest plic, că a fost postat luni, 20 septembrie, astfel încât recursul formulat în numele său vineri 24 septembrie nu a fost cu siguranță târziu. Domnul Bousquet nu a păstrat plicul de notificare a arestării camerei de judecată. Este absolut necesar să se considere că a fost notificat în aceeași zi. (...) 17. Prin Hotărârea din 29 martie 2000, Curtea de Casație a respins cererea de a formula următoarele motive prevăzuse că [S.C.P.] Lyon-Caen, Fabiani și Thiriez] produs, în sprijinul cererii sale de retragere, fotocopie a borderoului de scrisori recomandat depus la biroul din Paris-Lover la 20 septembrie 1999 și din lacul recomandat pentru Marcel Gruais care poartă, de asemenea, aceeași dată, stabilind că scrisorile recomandate de notificare au fost postate luni, 20 septembrie 1999 Cu toate acestea, aceasta nu justifică faptul că aceste scrisori au fost distribuite după expirarea termenului de cinci zile libere prevăzut la art. 586 din Codul de procedură penală curent de la data menționată asupra hotărârii, în speță joi, 23 septembrie 1999, la miezul nopții, nici că reclamanții au fost în imposibilitatea absolută de a-și formula recursul în timp util. Într-adevăr, termenul pentru a se aplica în recurs împotriva hotărârilor pronunțate de camera de judecată înainte de încheierea informației de către instanța de judecată pendinte, începând cu data de la care se trimite scrisoarea recomandată de notificare a deciziei; (...) II. LEGĂTURA INTERNE PERTINENT 18. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală se citesc astfel Art. 183 Ordonanțele de decontare se aduc la cunoștința persoanei examinate și a martorului asistat și a ordonanțelor de trimitere sau de punere în arest la cunoștința părții civile; notificarea se efectuează în cel mai scurt timp fie verbal, cu emblemă la dosarul procedurii, fie prin scrisoare recomandată. Sub rezerva aplicării art. 137-3 al doilea paragraf, deciziile care pot face obiectul unor căi de atac din partea unei părți la procedură sau a unei terțe părți în conformitate cu art. 99, 186 și 186-1 sunt notificate acestora în cel mai scurt termen, fie verbal, cu ecuație la dosarul procedurii, fie prin scrisoare recomandată. (...) În toate cazurile, se face trimitere la dosar de către grefierul naturii și datei diligenței în aplicarea prezentului articol, precum și a formelor utilizate. (...) Hotărârile împotriva cărora părțile pot formula un recurs în casare li se notifică la cererea procurorului general în termen de trei zile. Cu toate acestea, aceste hotărâri sunt notificate prin scrisoare recomandată părților sau reclamantului menționat la art. 99 al cincilea paragraf, atât timp cât instanța judecătorească nu și-a închis informațiile. (...)art. 568 Procuratura publică și toate părțile au cinci zile libere de la data la care decizia atacată a fost pronunțată pentru a se putea contesta. Cu toate acestea, termenul de recurs nu începe decât de la data notificării hotărârii, indiferent de modul în care a fost pronunțată hotărârea. Pentru partea care, după o dezbatere contradictorie, nu a fost prezentă sau reprezentată la tribunalul în care a fost pronunțată hotărârea, dacă nu a fost informată, după cum se menționează la art. 462 alineatul (2) Pentru pârâtul care a solicitat să fie judecat în absența sa în condițiile prevăzute la art. 411 alineatul (1) Pentru pârâtul care nu a fost prezentat în cazurile prevăzute la articolele 410 și 411 alineatul (4) pentru pârâtul care a fost judecat prin eroare iterativă. Termenul de recurs împotriva hotărârilor sau hotărârilor în lipsă nu se scurtează, în privința pârâtului, decât în ziua în care nu mai sunt susceptibile de a formula opoziția. În ceea ce privește ministerul public, termenul începe de la expirarea termenului de zece zile de la data notificării. ÎN CONFORMITATE CU VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) și (3) litera (b) și 13 DIN CONVENȚIA 19. (1) și (3) lit. (b) și 13 din Convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc după cum urmează: art. 6 alin. (1) și (3) lit. (b) Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. (...) Orice persoană acuzată are dreptul, printre altele, la : (...) dispune de timpul și facilitățile necesare pregătirii apărării (...) art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Argumentele părților Guvernul 20. Guvernul consideră, printre altele, că data care trebuie reținută pentru executarea termenului de recurs este data de trimitere a scrisorii recomandate, data reportată de grefier pe la mailul hotărârii reținute de instanța de recurs. Acesta indică faptul că metoda de calcul permite, în realitate, să se dispună, dacă este vorba de un termen liber, de un termen de șase zile complete pentru a forma recursul în casation. Se referă la cauza Tricard (Tricard c. Franța, 40472/98, 10 iulie 2001), consideră că această regulă are un scop legitim și permite respectarea dreptului de acces la o instanță, a timpului și a facilităților necesare pregătirii apărării, precum și a dreptului la o cale de atac eficientă. Cu toate că reclamanții și-au primit scrisoarea de notificare înainte de expirarea termenului de cinci zile libere, guvernul nu contestă existența unei legături între data care se aplică la data la care grefierul a pronunțat hotărârea și data efectivă de plecare a cambulei de Baltica recomandată. Comitetul consideră că această discrepanță este cu totul excepțională, dar că, de fapt, reclamanții au putut să creadă în mod legitim că au încă posibilitatea de a depune un recurs în casație la 24 septembrie 1999. În aceste condiții, guvernul nu contestă faptul că dreptul de acces al reclamanților la Curtea de Casație a fost ignorat. În ceea ce privește acest punct. 22. În ceea ce privește ânțelepciunea Curții, în ceea ce privește ânțelepciunea de la art. 13, la art. 13, la art. 13 se consideră nefondat, având în vedere procedura de încuviințare utilizată efectiv de către reclamanți la 20 ianuarie 2000 și, prin urmare, aceștia din urmă au putut susține dificultatea de procedură care nu le era imputabilă. Reclamanții 23. Reclamanții iau notă de recunoașterea de către guvern a dreptului lor de a avea acces la o instanță judecătorească. Cu toate acestea, aceștia consideră că Ön 6 din Convenție. În schimb, reclamanții consideră că atât dispozițiile Codului de procedură penală, cât și interpretarea lor sunt incompatibile cu dispozițiile art. 6 din Convenție, deoarece garantarea dreptului la o cale de atac eficientă impune ca termenul să curgă de la data la care persoana interesată a primit decizia sau ar fi putut avea cunoștință de aceasta 24. În plus, aceștia insistă, în special, asupra scurtitudinii termenului de recurs în cassare, fără a fi echivalent în cadrul procedurii judiciare, și susțin, spre deosebire de guvern, că partea la procedură dispune într-adevăr de cinci zile pentru a formula un recurs în această privință. 25. În cele din urmă, reclamanții contestă caracterul pretins legitim și proporțional al unei practici care face obiectul termenului recursului începând cu data care a intrat în vigoare asupra hotărârii grefierului.Reasonarea Curții 26. Curtea amintește că dreptul de a dispune de o instanță judecătorească, al cărei drept de acces constituie un aspect (a se vedea în special Golder c. Regatul Unit, Hotărârea din 21 februarie 1975, seria A n 18, p. 18, § 36), nu este absolut și este gata pentru limitări implicite admise, în special în ceea ce privește condițiile de admisibilitate a unei căi de atac, deoarece, prin natura sa, solicită o reglementare de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42195/95, § 33, 31 iulie 2001 Berger c. Franța, n 48221/99, § 30, CEDO 2002-X. Cu toate acestea, restricțiile aplicate nu trebuie să restricționeze accesul deschis la În plus, acestea nu conciliază cu art. 6 alineatul (1) decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (Tolstoy Miloslavsky c. Regatul Unit, Hotărârea din 13 iulie 1995, seria A n 316-B, pp. 78-79, § 59 Bellet c. Franța, Hotărârea din 4 decembrie 1995, seria A n 333 B, p. 41, § 31 Guérin c. Franța, Hotărârea din 29 iulie 1998, Rec., 1998, § 37 Berger, citată anterior. 27. Curtea amintește, de asemenea, că nu are sarcina de a înlocui instanțele interne. C Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac. Curtea consideră, de asemenea, că reglementarea privind formalitățile și termenele care trebuie respectate pentru introducerea unei căi de atac urmărește să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a principiului securității juridice. Cei interesați trebuie să se poată aștepta ca aceste norme să fie aplicate. Cu toate acestea, normele în cauză sau aplicarea acestora nu ar trebui să împiedice justițiabilul să utilizeze o cale de atac disponibilă (Pierre de Rada Cavanilles c. Spania, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec., 1998 VIII, §§ Tricard, citată anterior, § 29). 28. În cazul de față, Curtea constată că Curtea de Casație a reținut data notificării înscrise în hotărâre, și anume 17 septembrie 1999, și nu data efectivă de trimitere a acestei notificări, astfel cum a fost declarată de ștampila poștei, și anume 20 septembrie 1999. 29. Prin urmare, Curtea constată că data indicată în lacunună prin grefă nu corespundea datei de trimitere efectivă, ceea ce a avut ca efect reducerea termenului de care ar fi trebuit să dispună reclamanții pentru a formula recursul. În ceea ce privește o perioadă de timp foarte scurtă (cinci zile libere, maxim șase zile), reducerea sa, la jumătate în speță, a condus la o restricție deosebit de riguroasă a termenului real pentru a se putea aplica. Curtea remarcă, de altfel, că guvernul, care descrie circumstanțele din speță de ressimțire Nu contestă faptul că dreptul de acces al reclamanților la Curtea de Casație a fost ignorat și că se referă la înțelepciunea Curții cu privire la acest punct. 30. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamanților li s-a refuzat dreptul de acces la o instanță în circumstanțele din speță și că, prin urmare, art. 6 alineatul (1) din convenție a fost încălcat în această privință. În plus, Curtea consideră că această constatare este făcută în mod separat de către instanța de judecată din perspectiva articolului 6 alineatul (3) litera (b) și a articolului 13 din convenție. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, îi acordă o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită fiecare o sumă de două mii de euro (EUR) pentru pierderea de șanse de succes a recursului lor. Invocând decizia președintelui Camerei Infracționale de a examina imediat recursul lor, ei consideră că șansele lor de succes au fost extrem de grave. 33. Guvernanța consideră că singura constatare a încălcării ar constitui o satisfacție corectă. 34. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în cazul în care instanțele au putut beneficia de garanțiile prevăzute în art. Cu toate acestea, reclamanții au suferit un prejudiciu moral la care constatarea încălcării Convenției din prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia acest fapt. Reclamanții solicită cuantumul onorariilor plătite avocatului lor către Consilii, în pierdere totală ca urmare a recursului lor, sau 3 105,70 EUR.În acest sens, aceștia au invocat în fața Curții de Casație necunoașterea dreptului la apărare, în special prin solicitarea luării în custodie publică. Ei solicită, de asemenea, prin elaborarea a două note de plată exprimate pe nume, o sumă totală de 3 914,44 EUR pentru procedura în fața Curții. 36. Guvernul consideră că cheltuielile efectuate la nivel intern nu au fost necesare pentru a preveni sau a corecta încălcarea convenției și că, prin urmare, nu trebuie alocate nici o sumă în acest sens. În ceea ce privește cheltuielile de procedură în fața Curții, consideră că este necesar să se repartileze sumele pentru fiecare dintre cei doi reclamanți. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În plus, în cazul în care Curtea constată o încălcare a Convenției, aceasta acordă reclamantului plata cheltuielilor și cheltuielilor de judecată pe care le-a prezentat instanțelor naționale numai în măsura în care acestea au fost angajate pentru a preveni sau corecta încălcarea menționată. :Acesta a fost cazul în speță în ceea ce privește cererea în culpă de judecată formulată de reclamanți. Cu toate acestea, Curtea constată că inculpații nu dau nicio precizare cu privire la partea din onorariile aferente acestei cereri. Pe de altă parte, Curtea consideră că suma totală solicitată pentru procedura în fața sa nu este rezonabilă. În consecință, aceasta acordă suma de 1 957,22 EUR fiecărui solicitant. Interese moratoriu 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN aceste motive, CURTEA, ÎN L în ceea ce privește art. 6 alineatul (3) litera (b) și art. 13 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească fiecărui solicitant în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 2 000 EUR (două mii de euro) pentru daune morale, precum și 2 457,22 EUR (două o mie patru sute cincizeci și șapte de euro și douăzeci și doi de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 10 ianuarie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. S. N aismith A.B. Baka Modululr Adjunct Președinte