SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SZILÁGYI c. HUNGARY (Depunerea nr. 73376/01) HOTĂRÂREA STASBOURG 5 aprilie 2005 FINAL 12/10/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Szilágyi c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Doamna Mularoni Fura-Sandström, judecători și grefierul secțiunii Dollé având în vedere decizia parțială din 11 martie 2003, după ce a deliberat în particular la 15 martie 2005, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 73376/01) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Imre Szilágyi („reclamantul”), la 12 august 2000. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 11 martie 2003, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și trăiește în Budapesta. La 29 septembrie 1995, reclamantul a introdus o acțiune împotriva fostului său angajator, E. Rt, care a solicitat anularea încetării ocupării forței de muncă și a solicitat plata alocațiilor de tură nocturnă neobișnuită. La 5 martie 1996, reclamantul a modificat acțiunile sale și a solicitat, de asemenea, ca salariile neobișnuite să fie plătite. La 21 mai, 9 august și 6 septembrie 1996, Curtea de Muncire din Budapesta a organizat audieri și, la 15 noiembrie 1996, a respins afirmațiile reclamantei. La 2 ianuarie 1997, reclamantul a apelat. La 16 august 1997, el și-a finalizat recursul. La 5 noiembrie 1997, Curtea Regională de Budapesta a susținut, după cum a confirmat banca de reexaminare a Curții Supreme la 9 decembrie 1998, hotărârea de primă instanță, în ceea ce privește încetarea ocupării forței de muncă a reclamantului. În ceea ce privește chestiunea alocațiilor de nopți, Curtea Regională a anulat hotărârea Curții de Muncă și a înmânat cazul. La 7 aprilie 1999, reclamantul a solicitat ca partea finală a procedurii să fie redeschisă și a prezentat o altă cerere de reexaminare împotriva hotărârii finale, care a fost respinsă ex officio de către Curtea Supremă la 31 mai 1999. În cadrul procedurii privind cererea de reluare a reclamantului, Tribunalul muncii a organizat audieri la 1 octombrie, 5 noiembrie și 17 noiembrie. Prin urmare, în 9 mai 2000, Curtea Supremă a numit Curtea de Muncire a Pest County pentru a auzi cazul. 10. În reluarea procedurii pentru salarii neregulați, în 4 octombrie 2000, Curtea de Muncire a Pest County a auzit părțile și în 10 Octombrie 2000 a ordonat un expert în audit judiciar, însă, numirea expertului a fost anulată la 4 decembrie 2000. La 18 mai, 22 iunie și 14 septembrie 2001, Tribunalul muncii a desfășurat audieri. 11. În ceea ce privește propunerea reclamantului, la 19 noiembrie 2001, judecătorii Curții de Muncire din County Pest și-au declarat prejudecăți. La 9 ianuarie 2002, Curtea Supremă a desemnat Tribunalul de Muncire din Székesfehérvár să dea procedură la cererea reclamantului de reluare. La 8 mai 2002, Curtea de Muncire a respins, astfel cum a confirmat Curtea Regională din County Fejér la 15 iulie La 27 iunie 2002, Curtea Supremă a numit Tribunalul Muncii Székesfehérvár pentru a examina cererea reclamantului pentru salariile în curs de reluare. La 21 octombrie 2002 și 5 februarie 2003, Curtea Muncii a desfășurat audieri. 13. La 19 mai 2003, Curtea de Muncire a determinat o parte din cererile reclamantei. Procedura reclamantului împotriva acestei decizii parțiale a fost respinsă de Curtea Regională a Județeanului Fejér la 6 aprilie 2004. Reclamantul a solicitat Curtea Supremă pentru o reexaminare. Aceste proceduri sunt încă în așteptare. 14. La 29 octombrie 2004, Curtea de Muncire Székesfehérvár a suspendat procesul privind restul cererilor reclamantei. La 5 ianuarie 2005, Curtea Regională a Județean Fejér a respins recursul reclamantului împotriva ordinului de suspendare a cazului. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 16. Guvernul a contestat acest argument. 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 septembrie 1995 și nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat deja mai mult de nouă ani și cinci luni înainte de trei niveluri de competență. Admisibilitate 18. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII]. Curtea reamintește că este necesară diligența specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (Ruotolo c. Italia , hotărârea din 27 februarie 1992, Seria A nr. 230-D, p. 39, § 17). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citată mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că, în cazul instant, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 24. Guvernul a considerat excesivă cererea reclamantului. 25. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această cerere. Cu toate acestea, este necesară o atribuire a prejudiciilor morale, deși trebuie luată în considerare întârzierea substanțială a procedurii cauzate de moțiunea inutilă a reclamantului pentru a-și relua cazul. În mod echitabil, Curtea atribuie reclamantului 3,000 euro (EUR) sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul nu a formulat nici o cerere separată sub acest cap. Dobânzile implicite 27. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declara în mod neobișnuit restul cererii admisibile; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a Ungariei la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de nerambursare plus trei puncte procentuale; respinge în unanimitate restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 aprilie, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa [1] Aproximativ 240,000 euro
SECOND SECTION
CASE OF SZILÁGYI v. HUNGARY
(Application no. 73376/01)
5 April 2005
FINAL
12/10/2005
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Szilágyi v. Hungary,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
J.-P.
Costa
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
K.
Jungwiert
,
Mr
M.
Ugrekhelidze
,
Mrs
A.
Mularoni
,
Mrs
E.
Fura-Sandström,
judges
,
and Mrs
S.
Dollé
,
Section Registrar
,
Having regard to the partial decision of 11 March 2003,
Having deliberated in private on 15 March 2005,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 73376/01) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Imre Szilágyi (“the applicant”), on 12 August 2000.
2.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Höltzl, Deputy State-Secretary, Ministry of Justice.
3.
On 11 March 2003 the Court declared the application partly inadmissible and decided to communicate the complaint concerning the length of the proceedings to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
4.
The applicant was born in 1948 and lives in Budapest.
5.
On 29 September 1995 the applicant brought an action against his former employer, the E. Rt, seeking the annulment of the termination of his employment and claiming payment of outstanding night-shift allowances. On 5 March 1996 the applicant modified his action and also requested that outstanding wages be paid to him.
6.
On 21 May, 9 August and 6 September 1996, the Budapest Labour Court held hearings and, on 15 November 1996, it dismissed the applicant’s claims. On 2 January 1997 the applicant appealed. On 16 August 1997 he finalised his appeal.
7.
On 5 November 1997 the Budapest Regional Court upheld, as confirmed by the Supreme Court’s review bench on 9 December 1998, the first-instance decision in so far as it concerned the termination of the applicant’s employment. As regards the issue of the outstanding night-shift allowances, the Regional Court quashed the Labour Court’s decision and remitted the case to it.
8.
On 7 April 1999 the applicant requested that the final part of the proceedings be re-opened. He also submitted another petition for review against the final decision, which was rejected
ex officio
by the Supreme Court on 31 May 1999.
9.
In the proceedings concerning the applicant’s request for a re-opening, the Labour Court held hearings on 1 October, 5 November and 17
December 1999. Subsequently, all of the judges of the Labour Court declared bias and requested permission to withdraw from the case. On 9
May 2000 the Supreme Court appointed the Pest County Labour Court to hear the case.
10.
In the resumed proceedings for outstanding wages, on 4
October
2000 the Pest County Labour Court heard the parties, and on 10
October 2000 it ordered a judicial auditing expertise. The expert’s appointment was, however, cancelled on 4 December 2000. On 18 May, 22
June and 14
September 2001 the Labour Court held hearings.
11.
On the applicant’s motion, on 19 November 2001 the judges of the Pest County Labour Court declared themselves biased. On 9 January 2002 the Supreme Court appointed the Székesfehérvár Labour Court to proceed with the applicant’s request for a re-opening. On 8 May 2002 the Labour Court rejected, as confirmed by the Fejér County Regional Court on 15
July
2002, the applicant’s request for the re-opening.
12.
On 27 June 2002 the Supreme Court appointed the Székesfehérvár Labour Court to examine the applicant’s claim for outstanding wages in the resumed proceedings. On 21 October 2002 and 5 February 2003, the Labour Court held hearings.
13.
On 19 May 2003 the Labour Court determined part of the applicant’s claims. The applicant’s appeal against this partial decision was dismissed by the Fejér County Regional Court on 6 April 2004. The applicant petitioned the Supreme Court for a review. These proceedings are still pending.
14.
On 29 October 2004 the Székesfehérvár Labour Court suspended the proceedings concerning the remainder of the applicant’s claims. On 5
January 2005 the Fejér County Regional Court dismissed the applicant’s appeal against the order suspending the case.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
15.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article
6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“ In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
16.
The Government contested that argument.
17.
The period to be taken into consideration began on 29
September
1995 and has not yet ended. It has thus already lasted more than nine years and five months before three levels of jurisdiction.
A.
Admissibility
18.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
19.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). The Court recalls that special diligence is necessary in employment disputes (
Ruotolo v. Italy
, judgment of 27 February 1992, Series A no. 230-D, p. 39, § 17).
20.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see
Frydlender
, cited above).
21.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
23.
The applicant claimed 60,000,000 Hungarian forints
[1]
in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
24.
The Government found the applicant’s claim excessive.
25.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, an award of non-pecuniary damage is called for, although account must be taken of the substantial delay in the proceedings caused by the applicant’s futile motion to have his case re-opened. Ruling on an equitable basis, the Court awards the applicant 3,000 euros (EUR) under this head.
B.
Costs and expenses
26.
The applicant did not make any separate claim under this head.
C.
Default interest
27.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the remainder of the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final according to Article
44
§
2 of the Convention, EUR 3,000 (three thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of Hungary at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
unanimously the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 5 Apr, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Registrar
President
[1]
Approximately 240,000 euros