AFFAIRE MAKRIS c. GRECE

În cauza Makris c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Steiner domnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecătorii și domnul S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 martie 2005, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 43841/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl. Konstantinos Makris ( Delegații agentului său, dl Apessos, sunt consultanți în cadrul Consiliului Juridic al statului și dl Bakopoulos, membru al Consiliului Juridic al statului. La 9 februarie 2004, Curtea a decis să comunice plângerii întemeiate pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 27 februarie 1989, reclamantul sesizează Consiliul de Stat cu privire la o acțiune în anulare a unei decizii ministeriale care revoca promovarea sa la postul de inspector al învățământului public. Prin Hotărârea nr 2132/1991, cauza a fost trimisă în fața Curții Administrative de Apel din Atena. La 1 aprilie 1993, Curtea a respins recursul (hotărârea nr. 381/1993). În decembrie 1993, reclamantul a făcut apel și, la diferite date, a prezentat mai multe observații suplimentare. La 30 aprilie 2002, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea atacată, iar Curtea Supremă a considerat, printre altele, că revocarea promovării reclamantului a avut loc în timp ce acesta din urmă era deja pensionat, că nu constituia în niciun caz o vină și că nu a condus la o reducere a pensiei sale (hotărârea nr. 1338/2002). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE CU PRIVIRE LA JUSTIȚIA PE CARE LE-A ÎNTÂMPLAT CU durata procedurii, reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 februarie 1989 și s-a încheiat la 30 aprilie 2002, adică o perioadă de treisprezece ani, două luni și trei zile la două grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 10. Guvernul susține că cererea a fost introdusă la mai mult de șase luni de la 30 aprilie 2002, data la care Consiliul de Stat și-a dat sentința și, prin urmare, ar fi întârziată. 11. Curtea reamintește jurisprudența sa constantă, potrivit căreia, atunci când reclamantul are dreptul să primească din oficiu o copie a deciziei interne definitive, este mai conform cu obiectul și cu scopul articolului 35 alineatul (1) din Convenție de a considera că termenul de șase luni începe să curgă de la data notificării copiei deciziei (Worm c. Austria , Hotărârea din 29 august 1997, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1997-V, p. 1547, § 33. Or, în cazul în care semnificația nu este prevăzută în dreptul intern, ca în speță, Curtea a considerat deja că trebuie să se ia în considerare data punerii la dispoziție pe piață a deciziei, data de la care părțile pot lua efectiv cunoștință de conținutul acesteia (a se vedea în special Papachelas c. Grecia , nr. 31423/96, § 30, CEDO 1999 II). În speță, Curtea nu identifică niciun motiv pentru a se abate de la această jurisprudență. Aceasta constată că, în cazul de față, decizia internă definitivă a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate la 3 decembrie 2002 și că cererea a fost formulată trei zile mai târziu, și anume la 6 decembrie 2002. Curtea constată, de asemenea, că aplicabilitatea articolului 6 din Convenție nu a fost pusă în discuție de către părți și că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Guvernul susține că cauza avea o anumită complexitate și că reclamantul a prezentat în mai multe rânduri observații suplimentare, ceea ce a întârziat și mai mult examinarea cazului și a afirmat că instanțele sesizate au luat o hotărâre în termenul rezonabil. 14. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 15. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 16. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii. Cu privire la motivul întemeiat pe echitatea procedurii 17. Reclamantul se plânge, de asemenea, că procedura nu a fost echitabilă, afirmă în special că instanțele sesizate au comis erori de fapt și de drept și că Consiliul de Stat ar fi trebuit să-i dea dreptate deoarece revocarea numirii sale a fost ilegală, arbitrară, umilitoare și nedreaptă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 19 din convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască eventualele erori de fapt sau de drept comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție. Pe de altă parte, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează eligibilitatea probelor sau aprecierea acestora, domeniu care, prin urmare, intră în domeniul de aplicare al dreptului intern și al instanțelor naționale (Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). 19. Or, Curtea nu identifică niciun indiciu de arbitraritate în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căruia reclamantul a putut prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție. 20. Prin urmare, acest motiv trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că a suferit un accident vascular cerebral și că a trebuit să fie spitalizat și că a produs două facturi întocmite în numele avocatului său pentru procedura internă, în valoare totală de 9 000 drahme (27 EUR - EUR), precum și o amendă fiscală în valoare de 480,65 EUR pentru cheltuielile legate de procedura în fața Consiliului de Stat; el se bazează pe înțelepciunea Curții pentru repararea prejudiciului material și moral pe care l-ar fi suferit, precum și pentru rambursarea cheltuielilor de judecată suportate. 23. Guvernul nu a luat poziție în această privință. 24. Curtea constată că reclamantul nu și-a susținut cererea în legătură cu prejudiciul material. Prin urmare, această pagubă nu a fost stabilită, iar cererea, în măsura în care se referă la aceasta, trebuie respinsă. Curtea consideră, în schimb, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat reclamantului un prejudiciu moral cert, care justifică acordarea unei despăgubiri. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a suportat cheltuieli în scopul reprezentării sale în fața instanțelor interne, costuri justificate parțial.În schimb, Curtea constată că reclamantul, care nu era reprezentat de un avocat, nu justifică faptul că a suportat cheltuieli speciale pentru recursul la Strasbourg și consideră că nu trebuie să i se acorde nimic de la acest șef. 25. Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea, hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din convenție, decide să aloce reclamantului o sumă totală de 4 000 EUR pentru prejudiciu moral și cheltuieli, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Interese moratoriu 26. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 4 000 EUR (patru mii EUR) pentru daune morale și proaspete și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Quesada Loukis Loucaide Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE MAKRIS c. GRÈCE

(

Requête n

o

43841/02)

ARRÊT

STRASBOURG

7 avril 2005

DÉFINITIF

07/07/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Makris c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

mes

F.

Tulkens

,

E.

Steiner

,

MM.

K.

Hajiyev

,

D.

Spielmann,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Quesada,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 mars 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

43841/02) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Konstantinos Makris («

le requérant

»), a saisi la Cour le 6 décembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, MM. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et I. Bakopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat.

3.

Le 9 février 2004, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Le requérant est né en 1932 et réside à Athènes.

5.

Le 27 février 1989, le requérant saisit le Conseil d'Etat d'un recours en annulation d'une décision ministérielle qui révoquait sa promotion au poste d'inspecteur de l'enseignement public.

6.

Par arrêt n

o

2132/1991, l'affaire fut renvoyée devant la cour administrative d'appel d'Athènes. Le 1

er

avril 1993, la cour rejeta le recours (arrêt n

o

381/1993). Le 1

er

décembre 1993, le requérant interjeta appel. A différentes dates, il déposa plusieurs observations complémentaires.

7.

Le 30 avril 2002, le Conseil d'Etat confirma l'arrêt attaqué. La haute juridiction considéra notamment que la révocation de la promotion du requérant a eu lieu alors que ce dernier était déjà mis à la retraite, qu'elle ne constituait aucunement un blâme et qu'elle n'a pas entraîné une diminution de sa pension (arrêt n

o

1338/2002). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 3 décembre 2002.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

A.

Sur le grief tiré de la durée de la procédure

8.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

9.

La période à considérer débuta le 27 février 1989 et prit fin le 30

avril 2002, soit une durée de treize ans, deux mois et trois jours pour deux degrés de juridiction.

1.

Sur la recevabilité

10.

Le Gouvernement affirme que la requête a été introduite plus de six mois après le 30 avril 2002, date à laquelle le Conseil d'Etat rendit son arrêt. Elle serait donc tardive.

11.

La Cour rappelle sa jurisprudence constante, selon laquelle, lorsque le requérant est en droit de se voir signifier d'office une copie de la décision interne définitive, il est plus conforme à l'objet et au but de l'article 35 § 1 de la Convention de considérer que le délai de six mois commence à courir à compter de la date de la signification de la copie de la décision (

Worm c.

Autriche

, arrêt du 29 août 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-V, p.

1547, § 33). Or, lorsque la signification n'est pas prévue en droit interne, comme en l'espèce, la Cour a déjà jugé qu'il convient de prendre en considération la date de la mise au net de la décision, date à partir de laquelle les parties peuvent réellement prendre connaissance de son contenu (voir, notamment,

Papachelas c. Grèce

, n

o

31423/96, § 30, CEDH

1999

‑

II).

La Cour ne décèle en l'espèce aucune raison pour s'écarter de cette jurisprudence. Elle note que, dans le cas d'espèce, la décision interne définitive fut mise au net et certifiée conforme le 3 décembre 2002 et que la requête a été introduite trois jours plus tard, à savoir le 6 décembre 2002. Il convient donc de rejeter l'exception dont il s'agit.

12.

La Cour constate par ailleurs que l'applicabilité de l'article 6 de la Convention n'a pas été mise en cause par les parties et que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.

2.

Sur le fond

13.

Le Gouvernement affirme que l'affaire présentait une certaine complexité et que le requérant a déposé à plusieurs reprises des observations complémentaires, ce qui retarda davantage l'examen de l'affaire. Il affirme que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.

14.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

15.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article

6 §

1 de la Convention (voir

Frydlender

précité).

16.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 au regard de la durée de la procédure.

B.

Sur le grief tiré de l'équité de la procédure

17.

Le requérant se plaint également que la procédure n'a pas été équitable. Il affirme en particulier que les juridictions saisies ont commis des erreurs de fait et de droit et que le Conseil d'Etat aurait dû lui donner raison car la révocation de sa nomination était illégale, arbitraire, humiliante et injuste.

Sur la recevabilité

18.

La Cour rappelle qu'aux termes de l'article 19 de la Convention, elle a pour tâche d'assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention. Par ailleurs, si la Convention garantit en son article 6 le droit à un procès équitable, elle ne réglemente pas pour autant l'admissibilité des preuves ou leur appréciation, matière qui relève dès lors au premier chef du droit interne et des juridictions nationales (

Garcia Ruiz c.

Espagne

[GC], no.

30544/96, §

28, CEDH 1999-I).

19.

Or, la Cour ne décèle aucun indice d'arbitraire dans le déroulement de la procédure, qui a respecté le principe du contradictoire et au cours de laquelle le requérant a pu présenter tous les arguments pour la défense de sa cause. En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

20.

Il s'ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l'article

35

§§

3 et

4 de la Convention.

II.

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage et frais et dépens

22.

Le requérant affirme qu'il a subi une attaque cérébrale et qu'il a dû être hospitalisé. Il produit par ailleurs deux factures établies au nom de son avocat pour la procédure interne, d'un montant global de 9

000 drachmes (27 euros - EUR), ainsi qu'une amende fiscale d'un montant de 480,65 EUR au titre des frais relatifs à la procédure devant le Conseil d'Etat. Il s'en remet à la sagesse de la Cour pour la réparation du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi, ainsi que pour le remboursement des frais de justice encourus.

23.

Le Gouvernement n'a pas pris position à cet égard.

24.

La Cour constate que le requérant n'a pas étayé sa demande au titre du dommage matériel. En conséquence, ce dommage n'a nullement été établi et la demande, pour autant qu'elle s'y rapporte, doit être écartée. La Cour estime en revanche que le prolongement de la procédure litigieuse au-delà du «

délai raisonnable

» a causé au requérant un tort moral certain, justifiant l'octroi d'une indemnité. La Cour constate en outre que le requérant a encouru des frais aux fins de sa représentation devant les juridictions internes, frais justifiés en partie. En revanche, la Cour note que le requérant, qui n'était pas représenté par un avocat, ne justifie pas avoir encouru des frais particuliers pour son recours à Strasbourg et estime ne rien devoir lui accorder de ce chef.

25.

Au vu des considérations qui précédent, la Cour, statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, décide d'allouer au requérant une somme totale de 4

000 EUR pour préjudice moral et frais, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

B.

Intérêts moratoires

26.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 §

2 de la Convention, 4

000 EUR (quatre mille euros) pour dommage moral et frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 avril 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago

Quesada

Loukis

Loucaides

Greffier adjoint

Président