În cazul Thomas Makris c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. L. Loucaide, președinte, C.L. Rozakis, N. Vajić, domnii K. hagiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, G. Malinverni, judecători, și domnul S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 mai 2007, Renunță hotărârea care a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 23009/05) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, Thomas Makris ( Delegații agentului său, dl S. Spiropoulos, sunt reprezentați în fața Consiliului juridic al statului și dl O. Patsopoulou, auditor la Consiliul juridic al statului. La 29 iunie 2006, Curtea a decis să comunice plângerii întemeiate pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1971 și își are reședința în Agrinio. De la 21 februarie 1991 la 27 mai 1992, reclamantul, subofițer (κελευστής ) Marinei Naționale, a participat la o misiune în Statele Unite pentru a primi o navă în numele Marinei Naționale. La 9 august 1993, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Atena cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva statului grec. El susținea că, în timpul misiunii sale, fusese remunerat insuficient și solicita 13 198 752 drahme (38 734 EUR) pentru salarii. La 29 septembrie 1995, tribunalul a acordat parțial dreptul la recurs și a condamnat statul să plătească 8 788 688 drahme (25 792 EUR) reclamantului (Decizia nr. 14663/1995). La 12 și respectiv 28 februarie 1996, statul și reclamantul au răspuns la apel. La 19 aprilie 2000, Curtea Administrativă de Apel din Atena a respins recursul reclamantului. ; făcând parte din dreptul la cel introdus de stat, ea l-a condamnat să plătească 3 014 126 drahme (8 845 EUR) reclamantului (hotărârea nr. 1910/2000). 10. La 29 ianuarie și respectiv 12 martie 2001, statul și reclamantul s-au ocupat de casare. 11. La 26 iunie 2003, Consiliul de Stat a declarat inadmisibil recursul formulat de recurent, pe motiv că acesta din urmă nu era reprezentat în mod legal; a admis recursul formulat de stat, înalța instanță a clasat hotărârea atacată și a trimis cauza în fața Curții Administrative de Apel din Atena (hotărârile nr. 1815/2003 și 1818/2003 12. La 16 decembrie 2004, Curtea Administrativă de Apel din Atena a infirmat Decizia nr. 14663/1995 și a respins acțiunea în despăgubire introdusă de reclamant (hotărârea nr. 4227/2004). Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 23 februarie 2005. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 13. în termen rezonabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate14, referindu-se la jurisprudența Curții, astfel cum a fost stabilită de hotărâre. Pellegrin Pellegrin c. Franța (GC), n 28541/95, § 64-67, CEDH 1999-VIII Amaxopoulos și altele c. Grecia (dec.), n 68141/01, 6 În februarie 2003, guvernul susține că art. 6 alineatul (1) din Convenție nu se aplică în cazul de față. El subliniază că reclamantul este un subofițer al Marinei Naționale și că misiunea la care a participat era strâns legată de suveranitatea națională. Recurentul se opune acestei teze și susține că procedura în litigiu avea un obiect patrimonial. 16. Curtea a avut recent ocazia de a revizui jurisprudența referitoare la aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) la litigiile dintre stat și agenții săi (a se vedea Hotărârea Vilho Eskelinen și alții c. Finlanda [GC], n 63235/00, CE 62. Pe scurt, pentru ca statul pârât să poată să invoce în fața Curții statutul de funcționar al unui reclamant pentru a-l scuti de protecția oferită de art. 6, trebuie îndeplinite două condiții. În primul rând, dreptul intern al statului în cauză trebuie să fi exclus în mod expres accesul la o instanță în ceea ce privește postul sau categoria de salariați în cauză. În al doilea rând, această derogare trebuie să se bazeze pe motive obiective legate de interesul statului. Simplul fapt că persoana în cauză se încadrează într-un sector sau serviciu care participă la exercitarea puterii publice nu este în sine determinant. Pentru ca excluderea să fie justificată, nu este suficient ca statul să demonstreze că funcționarul în cauză participă la exercitarea autorității publice sau că acesta există fie pentru a prelua termenii utilizați de Curte în Hotărârea Pellegrin Statul trebuie, de asemenea, să arate că obiectul litigiului este legat de exercitarea autorității statului sau pune sub semnul întrebării legătura specială menționată anterior. Astfel, în principiu, nimic nu justifică excluderea de la garanțiile prevăzute la art. 6 a conflictelor obișnuite de muncă, cum ar fi cele referitoare la un salariu, o indemnizație sau alte drepturi de acest tip, din cauza caracterului special al relației dintre funcționarul respectiv și statul în cauză. Într-adevăr, va exista o prezumție că art. 6 se aplică și că statul pârât va trebui să demonstreze, în primul rând, că, potrivit dreptului național, un reclamant funcționar nu are dreptul de a avea acces la o instanță și, în al doilea rând, că excluderea drepturilor garantate la art. 6 este întemeiată în ceea ce privește acest funcționar. 17. În cazul de față, nu este controversat că reclamantul avea acces la o instanță în temeiul dreptului național. Prin urmare, art. 6 alineatul (1) este aplicabil. Prin urmare, excepția de incompatibilitate raționalizată cu dispozițiile Convenției ridicate de guvern nu poate fi reținută 18. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 august 1993, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 16 decembrie 2004, cu hotărârea nr. 4227/2004 a Curții Administrative de Apel din Atena și, prin urmare, a durat mai mult de 11 ani și patru luni, pentru patru instanțe. Caracter rezonabil al duratei procedurii 20. Reclamantul susține că cauza sa a trecut printr-o perioadă excesivă de timp. 21. Guvernul se opune acestei teze și susține că procedura în litigiu s-a desfășurat în cel mai scurt timp posibil, având în vedere intervenția a patru grade de judecată. Guvernul adaugă că reclamantul nu a încercat să accelereze procedura. 22. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 23. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 24. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție referitoare la celelalte violări ale legii 25. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, coroborat cu articolele 4 și 14, reclamantul se plânge, de asemenea, că cauza sa nu a fost judecată în mod echitabil. Prin refuzul remunerației solicitate pentru misiunea sa în Statele Unite, instanțele naționale și-au asimilat munca sa cu munca forțată, discriminându-l astfel în raport cu ceilalți militari greci. Invocând art. 1 din Protocolul nr. (1) coroborat cu art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge în sfârșit de încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin convenție sau prin protocoalele sale 27. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 28. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 29. mai multe sume pentru satisfacția echitabilă, fără a produce nici o justificare. Mai târziu, deși în scrisorile adresate consiliului său cele 3 Iulie și 29 septembrie 2006, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură, reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul stabilit în acest scop. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens (a se vedea, printre altele, Palaska c. Grecia, n 8694/02, § 23, 19 mai 2004 Nastos c. Grecia, n 6711/02, § 22, 15 iulie 2004 Filippos Mavropoulos - Pan. Zisis O.E. c. Grecia, n 27906/04, § 20, 4 mai 2006 Beka-Koulocheri c. Grecia , n 38878/03, § 31, 6 iulie 2006). PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declara cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibil pentru surplus A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Respins cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 iunie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Modululer Președintele
PREMIÈRE SECTION
THOMAS MAKRIS c. GRÈCE
(
Requête n
o
23009/05)
ARRÊT
21 juin 2007
12/11/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Thomas Makris c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
C.L. Rozakis,
M
me
MM.
S.E. Jebens,
juges,
et de M. S.
Nielsen,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 mai 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
23009/05) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Thomas Makris («
le requérant
»), a saisi la Cour le 17 juin 2005 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil juridique de l'Etat et M
me
3.
Le 29 juin 2006, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1971 et réside à Agrinio.
5.
Du 21 février 1991 au 27 mai 1992, le requérant, sous-officier (
κελευστής
) de la Marine nationale, participa à une mission aux Etats-Unis afin de réceptionner un vaisseau pour le compte de la Marine nationale.
6.
Le 9 août 1993, le requérant saisit le tribunal administratif d'Athènes d'une action en dommages-intérêts contre l'Etat grec. Il prétendait que, lors de sa mission, il avait été insuffisamment rémunéré et réclamait 13
198
752
drachmes (38
734 euros) au titre de salaires.
7.
Le 29 septembre 1995, le tribunal fit partiellement droit au recours et condamna l'Etat à verser 8
788
688 drachmes (25
792 euros) au requérant (décision n
o
14663/1995).
8.
Les 12 et 28 février 1996 respectivement, l'Etat et le requérant interjetèrent appel.
9.
Le 19 avril 2000, la cour administrative d'appel d'Athènes rejeta le recours du requérant
; faisant partiellement droit à celui introduit par l'Etat, elle le condamna à verser 3
014
126 drachmes (8
845 euros) au requérant (arrêt n
o
1910/2000).
10.
Les 29 janvier et 12 mars 2001 respectivement, l'Etat et le requérant se pourvurent en cassation.
11.
Le 26 juin 2003, le Conseil d'Etat déclara irrecevable le pourvoi formé par le requérant, au motif que ce dernier n'était pas légalement représenté
; faisant droit au pourvoi formé par l'Etat, la haute juridiction cassa l'arrêt attaqué et renvoya l'affaire devant la cour administrative d'appel d'Athènes (arrêts n
os
1815/2003 et 1818/2003).
12.
Le 16 décembre 2004, la cour administrative d'appel d'Athènes infirma la décision n
o
14663/1995 et rejeta l'action en dommages-intérêts introduite par le requérant (arrêt n
o
4227/2004). Cet arrêt fut notifié au requérant le 23
février 2005.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
13.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
14.
En se référant à la jurisprudence de la Cour telle qu'elle fut établie par l'arrêt
Pellegrin
(
Pellegrin c.
France
(GC], n
o
;
Amaxopoulos et autres c. Grèce
(déc.), n
o
68141/01, 6
février 2003), le Gouvernement allègue que l'article 6 § 1 de la Convention ne s'applique pas en l'espèce. Il souligne que le requérant est un sous-officier de la Marine nationale et que la mission à laquelle il participa était étroitement liée à la souveraineté nationale. Il conclut que le présent litige entre le requérant et l'Etat échappe au champ d'application de cet article.
15.
Le requérant s'oppose à cette thèse et affirme que la procédure litigieuse avait un objet patrimonial.
16.
La Cour a eu récemment l'occasion de revoir sa jurisprudence relative à l'applicabilité de l'article 6 § 1 aux litiges entre l'Etat et ses agents (voir l'arrêt
Vilho Eskelinen et autres c. Finlande
[GC], n
o
2007– ...). Elle a ainsi décidé que
:
«
62.En résumé, pour que l'Etat défendeur puisse devant la Cour invoquer le statut de fonctionnaire d'un requérant afin de le soustraire à la protection offerte par l'article
6, deux conditions doivent être remplies. En premier lieu, le droit interne de l'Etat concerné doit avoir expressément exclu l'accès à un tribunal s'agissant du poste ou de la catégorie de salariés en question. En second lieu, cette dérogation doit reposer sur des motifs objectifs liés à l'intérêt de l'Etat. Le simple fait que l'intéressé relève d'un secteur ou d'un service qui participe à l'exercice de la puissance publique n'est pas en soi déterminant. Pour que l'exclusion soit justifiée, il ne suffit pas que l'Etat démontre que le fonctionnaire en question participe à l'exercice de la puissance publique ou qu'il existe – pour reprendre les termes employés par la Cour dans l'arrêt
Pellegrin
– un «
lien spécial de confiance et de loyauté
» entre l'intéressé et l'Etat employeur. Il faut aussi que l'Etat montre que l'objet du litige est lié à l'exercice de l'autorité étatique ou remet en cause le lien spécial susmentionné. Ainsi, rien en principe ne justifie de soustraire aux garanties de l'article 6 les conflits ordinaires du travail – tels ceux portant sur un salaire, une indemnité ou d'autres droits de ce type – à raison du caractère spécial de la relation entre le fonctionnaire concerné et l'Etat en question. En effet, il y aura présomption que l'article 6 trouve à s'appliquer, et il appartiendra à l'Etat défendeur de démontrer, premièrement, que d'après le droit national un requérant fonctionnaire n'a pas le droit d'accéder à un tribunal, et, deuxièmement, que l'exclusion des droits garantis à l'article 6 est fondée s'agissant de ce fonctionnaire.
»
17.
En l'espèce, il ne prête pas à controverse que le requérant avait accès à un tribunal en vertu du droit national. L'article 6 § 1 est donc applicable. Partant, l'exception d'incompatibilité
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention soulevée par le Gouvernement ne saurait être retenue.
18.
La Cour constate par ailleurs que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Période à considérer
19.
La période à considérer a débuté le 9 août 1993, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes et s'est terminée le 16
décembre 2004, avec l'arrêt n
o
4227/2004 de la cour administrative d'appel d'Athènes. Elle a donc duré plus de onze ans et quatre mois, pour quatre instances.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
20.
Le requérant affirme que son affaire connut une durée excessive.
21.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse et affirme que la procédure litigieuse s'est déroulée dans les meilleurs délais possibles, compte tenu de l'intervention de quatre degrés d'instance. Le Gouvernement ajoute que le requérant n'a pas cherché à accélérer la procédure.
22.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
23.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
24.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
25.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, combinée avec les articles
4 et 14, le requérant se plaint en outre que sa cause n'a pas été jugée équitablement. En lui refusant la rémunération sollicitée pour sa mission aux Etats-Unis, les juridictions nationales ont assimilé son travail à un travail forcé, en le discriminant ainsi par rapport aux autres militaires grecs. Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, combiné avec l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint enfin d'une atteinte à son droit au respect de ses biens.
Sur la recevabilité
26.
Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
27.
Il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
28.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
29.
Le requérant avait réclamé dans le formulaire de sa requête
plusieurs sommes au titre de la satisfaction équitable, sans produire aucun justificatif. Par la suite, bien que dans les lettres adressées à son conseil les 3
juillet et 29 septembre 2006, son attention fût attirée sur l'article 60 du règlement de la Cour, le requérant n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable dans le délai imparti à cet effet. Partant, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre (voir, parmi beaucoup d'autres,
Palaska c. Grèce
, n
o
8694/02, §
23, 19 mai 2004
;
Nastos c. Grèce
, n
o
6711/02, § 22, 15 juillet 2004
;
Filippos Mavropoulos - Pan. Zisis O.E. c. Grèce
, n
o
27906/04, § 20, 4 mai 2006
;
Beka-Koulocheri c. Grèce
, n
o
38878/03, § 31, 6 juillet 2006).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 juin 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président