- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 aprilie 2005
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Sferrazzo și Papini împotriva Italiei
Traducere în română Auto
A treia secțiune CAUZĂ DE SFERRAZZO ȘI PAPINI v. ITALY (Derogare nr. 69308/01) JUGUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 7 aprilie 2005 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sferrazzo și Papini v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: B.M.
Zupančič Președintele Hedigan Bîrsan dna Tsatsa-Nikolovska Zagrebelsky dna Gyulumyan Jaeger, judecători și grefierul Secțiunii Berger, deliberat în privat la 17 martie 2005, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la acea dată: PROCEDIU Cazul a fost originat într-o cerere (n. 69308/01) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („a se spune că Convenția”) de doi resortisanți italieni, dl Renato Sferrazzo și dna Paola Papini („reclamanții”), la 10 martie 2001. Reclamanții au fost reprezentați de dl Antonino Arena, un avocat care practică în Florența. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agenții lor, dl U. Leanza și dl I.M.
Braguglia, precum și de agenții lor succesivi, respectiv V. Esposito și dl Cristafulli. Reclamanții au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că nu au putut recupera posesia apartamentului lor într-un timp rezonabil. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, ei s-au plâns în continuare cu privire la durata procedurii de evacuare. La 18 martie 2004, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 5 ianuarie 2005 și la 21 ianuarie 2005, reclamanții și, respectiv, Guvernul au prezentat declarații formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul s-a născut în 1948 și locuiește în Florența. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Florența, pe care i-au lăsat R. A. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 4 martie 1987, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia închiriere și l-au convocat să apară în fața Magistratului Florenței.
Prin decizia din 3 iunie 1987, care a fost pus în aplicare la 12 iunie 1987, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până în februarie 1990. 10. La 10 martie 1990, reclamanții au notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. 11. La 5 aprilie 1990, reclamanții au făcut o declarație legală că au cerut urgent ca locație pentru ei înșiși. 12. La 11 aprilie 1990, ei au informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 31 mai 1990. 13. Între 31 mai 1990 și 4 mai 1999, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordate asistența poliției în aplicarea ordinii de posesie.
14. La 26 iulie 1999, în conformitate cu Legea 431/98, chiriașul a cerut suspendarea procedurii de expulzare. 15. La 30 septembrie 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. DREPTUL 16. La 21 ianuarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 10000 de euro ( zece mii de euro) dlui Renato Sferrazzo și dnei Paola Papini în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 69308/01. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească, până la decontarea, dobânzi simple pe valoarea la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în perioada de decontare plus trei puncte procentuale. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 5 ianuarie 2005, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 10.000 de euro ( zece mii de euro) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pentru dl Renato Sferrazzo, precum și pentru dna Paola Papini, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 69308/01 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). În această privință, Curtea consideră că a precizat deja natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea guvernului contestat în cazurile de expulzare a chiriașilor (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, ECHR 1999-V] și problema îndeplinirii acestor obligații sunt în prezent în așteptare în fața Comitetului de Miniștri. Prin urmare, nu este necesară continuarea examinării prezentei cereri. În aceste circumstanțe, Curtea acceptă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzile Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții.
19. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Vincent Berger Boštjan M. Zupančič
THIRD SECTION
CASE OF SFERRAZZO AND PAPINI v. ITALY (Application no. 69308/01) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 7 April 2005 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Sferrazzo and Papini v. Italy, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr B.M. Zupančič , President , Mr J. Hedigan , Mr C. Bîrsan , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr V. Zagrebelsky , Mrs A. Gyulumyan , Ms R. Jaeger, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 17 March 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 69308/01) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Italian nationals, Mr Renato Sferrazzo and Mrs Paola Papini (“the applicants”), on 10 March 2001.
The applicants were represented by Mr Antonino Arena, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agents, Mr U. Leanza and Mr I.M. Braguglia, and by their successive co-Agents, respectively Mr V. Esposito and Mr F. Crisafulli.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 that they had been unable to recover possession of their flat within a reasonable time. Invoking Article 6 § 1 of the Convention, they further complained about the length of the eviction proceedings.
On 18 March 2004, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible.
On 5 January 2005 and on 21 January 2005, the applicants and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant was born in 1948 and lives in Florence.
The applicants are the owners of a flat in Florence, which they had let to R. A.
In a writ served on the tenant on 4 March 1987, the applicants informed the tenant of their intention to terminate the lease and summoned him to appear before the Florence Magistrate.
By a decision of 3 June 1987, which was made enforceable on 12 June 1987, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by February 1990.
On 10 March 1990, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
On 5 April 1990, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for themselves.
On 11 April 1990, they informed the tenant that the order for possession would be enforced by a bailiff on 31 May 1990.
Between 31 May 1990 and 4 May 1999, the bailiff made nineteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 26 July 1999, pursuant to Law 431/98, the tenant asked for the suspension of the eviction proceedings.
On 30 September 2000, the applicants recovered possession of the flat. THE LAW
On 21 January 2005, the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 10,000 euros (ten thousand euros) to Mr Renato Sferrazzo and Mrs Paola Papini with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 69308/01. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay, until settlement, simple interest on the amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 5 January 2005, the Court received the following declaration signed by the applicants: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 10,000 euros (ten thousand euros) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mr Renato Sferrazzo and Mrs Paola Papini with a view to securing a friendly settlement of application no. 69308/01 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and applicants have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). In this connection the Court considers that it has already specified the nature and extent of the obligations which arise for the respondent Government in cases concerning eviction of tenants (see Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, ECHR 1999-V), and the question of the performance of those obligations is currently pending before the Committee of Ministers. Therefore, a continuation of the examination of the present application is not required. In these circumstances the Court accepts that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 7 April 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Registrar President