SECȚIUNEA 3 CERINȚA EMRULLAH HATTATO Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președinte Hedigan Caflisch Türmen Biersan Tsatsa-Nikolovska, Zagrebelsky, judecători și judecători ai dlui V. Berger, grefier de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 24 martie 2005, a adoptat hotărârea adoptată la această dată procedura La originea cauzei se afla o cerere (n 48719/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Emrullah Hattato Reclamantul este reprezentat de M.B. Hattato Electroluxlu, avocat la Istanbul. Guvernul turc ( La 6 iunie 1999, reclamantul a decedat. Patru dintre moștenitorii săi, și anume Neriman Kürșat, Asuman Ayd Cu toate că în prezent este necesar să se atribuie această calitate moștenitorilor săi (a se vedea Dalban c. România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999-VI, și CAAkar c. Turcia, n 42741/98, § 2, 23 octombrie 2003). La 7 mai 2004, Curtea (secțiunea a treia) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamantul a fost coproprietar cu șase terenuri, cu sediul la Ordu. În 1990, aceste terenuri au fost expropriate de departamentul Domeniilor (Arsa Ofisi Genel Müdürlüüüü , În dezacord cu suma plătită de administrație, reclamantul sesizează instanța de mari instanțe din Ordu cu șase acțiuni în creștere a indemnizației de expropriere. Tribunalul i-a acordat câștig de cauză și a condamnat administrația să îi plătească indemnizații suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratoriu la rata de 30 % pe an, începând cu data transferului proprietății. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. La 30 aprilie și 4 mai 1998, administrația a vărsat reclamantului suma totală de 2 470 464 534 de lire turce (aproximativ 9 287 de euro) în cadrul suplimentării indemnizației. În tabelul de mai jos sunt prezentate detalii, data la care s-a făcut recurs. DATA INTRĂRII ÎN CALCULUL INTERESELOR MORATIVE DATA INTRĂRII CURȚII DE CASSARE 27/12/1991 206 385 000 10/5/1991 10/9/1992 27/12/1991 13 700 500 10/5/1991 10/9/1992 16/12/1991 458 752 200 16/6/1991 10/1992 20/4/1992 16 815 000 15/6/1991 20/11/1992 20/4/1992 33 640 500 15/6/1991 20/11/1992 20/4/1992 6 232 600 18/6/1991 191/1993 II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea bunurilor sale din cauza întârzierii administrației în plata indemnizațiilor suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratoriu insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, se invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate; pe fond 13. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputabilă administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să domnească între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 15. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 16. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 17. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 365 000 EUR (EUR 18. Guvernul contestă aceste pretenții. 19. Având în vedere modul de calcul adoptat în cauza Akkuș (hotărârea citată anterior, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului drept daune materiale 100 552 EUR. Când, în caz de prejudiciu moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamantul solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției, reprezentând 15 % din suma care ar fi alocată de Curte. 21. Guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții. 22. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 În plus, Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile la data plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 100 552 EUR (o sută de mii cinci sute cincizeci și două de euro) pentru daune materiale ii. 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 14 aprilie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele
TROISIÈME SECTION
HATTATOĞLU c. TURQUIE
(Requête n
o
48719/99)
ARRÊT
14 avril 2005
12/10/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Emrullah Hattatoğlu c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
M
me
M.
Tsatsa-Nikolovska,
M.
V.
Zagrebelsky,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 mars 2005,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
48719/99) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Emrullah Hattatoğlu, avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 28 janvier 1998 en vertu de l'ancien article
25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
M.B. Hattatoğlu, avocat à Istanbul. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent dans la procédure devant la Commission et la Cour.
3.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d'entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
4.
Le 6 juin 1999, le requérant est décédé. Quatre de ses héritiers, à savoir Neriman Kürșat, Asuman Aydın, Murat Bülent Hattatoğlu et Zeynep Dilek Hattatoğlu Özbek, ont exprimé leur souhait de poursuivre la présente procédure en ses lieu et place. Pour des raisons d'ordre pratique, le présent arrêt continuera d'appeler M. Emrullah Hattatoğlu «
le requérant
», bien qu'il faille aujourd'hui attribuer cette qualité à ses héritiers (voir
Dalban c.
Roumanie
[GC], n
o
28114/95, § 1, CEDH 1999-VI, et
Çakar c.
Turquie
, n
o
42741/98, § 2, 23 octobre 2003).
5.
Le 7 mai 2004, la Cour (troisième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l'affaire.
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
6.
Le requérant était copropriétaire de six terrains, sis à Ordu. En 1990, ces terrains furent expropriés par le service des Domaines (
Arsa Ofisi Genel Müdürlüğü
, «
l'Administration
») pour la construction d'une zone industrielle. Par la suite, des indemnités d'expropriation fixées par l'Administration furent versées au requérant.
7.
En désaccord sur le montant payé par l'Administration, le requérant saisit le tribunal de grande instance d'Ordu de six recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation. Le tribunal lui donna gain de cause et condamna l'Administration à lui verser des indemnités complémentaires d'expropriation, assorties d'intérêts moratoires au taux de 30
% l'an, à compter de la date de transfert de propriété. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs.
8.
Les 30 avril et 4 mai 1998, l'Administration versa au requérant la somme globale de 2
470
464
534 livres turques (environ 9
287 euros) au titre des compléments d'indemnité.
9.
Des précisions figurent dans le tableau ci-dessous
:
MONTANT DE L'INDEMNITÉ (TRL)
DATE DE L'ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION
27/12/1991
206 385 000
10/5/1991
10/9/1992
27/12/1991
13 700 500
10/5/1991
10/9/1992
16/12/1991
458 752 200
16/6/1991
10/9/1992
20/4/1992
16 815 000
15/6/1991
20/11/1992
20/4/1992
33 640 500
15/6/1991
20/11/1992
20/4/1992
6 232 600
18/6/1991
19/1/1993
II.
10.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c.
Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
11.
Le requérant se plaint d'une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison du retard de l'Administration dans le paiement des indemnités complémentaires d'expropriation, assorties d'intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d'inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l'article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d'utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu'ils jugent nécessaires pour réglementer l'usage des biens conformément à l'intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d'autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
12.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l'objet d'un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
13.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
14.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l'indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l'administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s'ajoutant à l'expropriation de ses biens. C'est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l'intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
15.
Par conséquent, il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
16.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
17.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel et moral qu'il évalue à 365
000 euros (EUR).
18.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
19.
Considérant le mode de calcul adopté dans l'affaire
Akkuș
(arrêt précité, p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde au requérant à titre de dommage matériel 100
552
EUR.
Quand au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l'espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
20.
Le requérant demande également le remboursement des frais et dépens supportés devant les organes de la Convention, correspondant à 15
% de la somme qui serait allouée par la Cour.
21.
Le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.
22.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500
EUR tous frais confondus et l'accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
23.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i.
100
552 EUR (cent mille cinq cent cinquante-deux euros) pour dommage matériel
;
ii.
500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 avril 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président