CtEDO 19.04.2005 Auto

CASE OF SHCHERBAKOV v. UKRAINE

RESPONDENT
UKR
HOTĂRÂRE
19.04.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 6-1;Violation of P1-1;Damage, costs and expenses - global award
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF SHCHERBAKOV v. UKRAINE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SHCHERBAKOV v. UKRAINE (Depunerea nr. 75786/01) HOTĂRÂREA STASBOURG Aprilie 2005 FINAL 19/07/2005 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Shcherbakov v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele Cabral Barreto Türmen Butkevych Ugrekhelidze Doamna Fura-Sandström Jočienė, judecători și grefierul secțiunii Dollé, care au deliberat în privat la 22 martie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 75786/01) împotriva Ucrainei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național ucrainean, dl Anatoliy Aleksandrovich Scherbakov („reclamantul”), la 7 martie 2001. Guvernul ucrainean (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentii lor, dna Valeria Lutkovska, succesat de dna Zoriana Bortnovska. La 9 mai 2003, reclamațiile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 au fost comunicate guvernului contestat. În aceeași dată, Curtea a hotărât că ar trebui să se aplice art. 29 § 3 din Convenție și că admisibilitatea și meritul cererii ar fi luate în considerare împreună. Reclamantul și Guvernul au depus observații cu privire la admisibilitatea și fondurile (art. 54A). FACTE Reclamantul este un cetățean ucrainean care s-a născut în 1956 și are în prezent în Lysychansk, Ucraina. CIRCUMSTANCESUL CAUZEI În 1997-1998 reclamantul a lucrat ca miner pentru compania Lysychansk deținută de stat pentru construcția de mină (Shakhtobudivel’ne Upravlinnia; LSU). Guvernul a susținut că, începând din 1997, LSU a avut dificultăți financiare și, prin urmare, salariile au fost plătite în mod neregulat angajaților săi. La 24 iulie 1997, LSYchansk State Fiscal Inspectionate a informat Serviciul de Bailiffs că proprietatea LSU a fost într-un linie fiscală. În octombrie 2000, reclamantul a inițiat o procedură în Curtea de Oraș Lysychansk împotriva LSU care urmărește să recupereze salariul datorat acestuia. La 2 noiembrie 2000, Curtea de Oraș Lysychansk a permis cererile sale și a ordonat LSU să plătească reclamantului UAH 4.857.53 [1] în compensare. 10. La 14 noiembrie 2000, Serviciul Lysychansk City Bailiffs a instituit o procedură de execuție în ceea ce privește hotărârea din 2 noiembrie 2000. 11. La 23 noiembrie 2000, judecătorul a adoptat o rezoluție care a colectat o taxă de executare de la debitorul și aderarea procedurii de executare în cazul reclamantului la procedura combinată de executare nr. 4/2 din 1 La 1 iulie 2001, Serviciul Lysychansk City Bailiffs a informat reclamantul că hotărârea sa nu a putut fi executată din cauza lipsei de fonduri a SLU. 13. La 28 noiembrie 2003, LSU a plătit reclamantul UAH 4.857.53, în conformitate cu hotărârea din 2 noiembrie 2000. 14. La 1 decembrie 2003, Serviciul Lysychansk City Bailiffs a încheiat procedura deoarece hotărârea a fost pusă în aplicare în întregime. 15. La 21 ianuarie 2004, reclamantul a informat Curtea că a fost plătit suma de UAH 6.665 [2] în compensare pentru achizițiile salariale, care includea datoria de judecată din 2 noiembrie 2000. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ ȘI PRATICĂ 16. Legea și practicile interne relevante sunt stabilite în hotărârile Romașov v. Ucraina (nr. 67534/01, §§ 16-18, 27 iulie 2004) și Dubenko v. Ucraina (nr. 74221/01, §§ 21-23, 11 ianuarie 2005). Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii Curții municipale Lysychansk din 2 noiembrie 2000 în favoarea sa. El a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. ...” art. 1 din Protocolul nr. „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” ADMISSIBILITATE Statutul victimei reclamantului 18. Guvernul a subliniat că, ca hotărâre de la 2 Noiembrie 2000 a fost executată în totalitate de autoritățile naționale, reclamantul nu mai putea fi considerat victimă de o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolului 6 § 1. Prin urmare, ei au propus ca cererea să fie declarată inadmisibilă sau eliminată din lista de cazuri a Curții. 19. Reclamantul nu este de acord. 20. Curtea constată că această chestiune a fost deja examinată în o serie de hotărâri (a se vedea Voytenko c. Ucraina, nr. 18966/02, hotărârea din 6 iunie 2004, § 35; Shmalko c. Ucraina , nr. 60750/00, hotărârea din 20 iulie 2004, § 34). În aceste cazuri, Curtea a concluzionat că reclamantul poate continua să revendice o presupusă încălcare a drepturilor garantate de art. 6 § 1 în ceea ce privește perioada în care decizia cu care se face plângere a rămas neexecută (a se vedea Skubenko c. Ucraina (dec.), nr. 41152/98, 6 aprilie 2004). Prin urmare, respinge obiecția guvernului cu privire la lipsa statutului de victimă a prezentului solicitant. Obiecție cu privire la epuizarea căilor interne de recurs 21. Guvernul a susținut că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece el nu a depus o cerere la instanța internă care a contestat inactivitatea Serviciului de Stat a Bailiffs sau care a încercat să accelereze procedurile de executare în cazul său. 22. Reclamantul a contestat această acuzație. 23. Curtea reamintește jurisprudența sa recentă cu privire la această chestiune (a se vedea Voytenko și Shmalko Hotărârile menționate mai sus, §§ 28-31 și, respectiv, 37-39, nu găsesc niciun motiv pentru a distinge prezenta cerere de aceste decizii anterioare. Prin urmare, aceasta concluzionează că reclamantul a fost absolvit de la urmărirea remediului invocat de Guvern și, prin urmare, a respectat cerințele art. 35 § 1 din Convenție. Concluzii privind admisibilitatea cererii 24. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că plângerea reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a meritelor. Prin urmare, Curtea concluzionează că plângerea nu poate fi respinsă ca fiind manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Pe aceeași bază, Curtea constată că plângerea reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi respinsă. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI 25. Guvernul a sugerat că nu a existat încălcarea articolului 26. Reclamantul nu este de acord. 27. Curtea observă că statul este responsabil pentru datoriile întreprinderii minere în cauză (a se vedea Romashov c. Ucraina , nr. 67534/01 , § 41 , hotărârea din 27 iulie ) În plus, aceasta constată că o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în anumite circumstanțe, dar nu poate afecta esența dreptului protejat în temeiul articolului 1 (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, § 74, CEDH 1999-V). În cazul instantanei, reclamantul nu ar fi trebuit să fi fost împiedicat să beneficieze de decizia dată în favoarea sa, care a avut o importanță majoră pentru el, din cauza presupuselor dificultăți financiare ale statului. 28. Curtea remarcă că decizia din 2 noiembrie 2000 a rămas neexecutată pentru o perioadă lungă de timp (de peste trei ani). În special, aceasta a rămas astfel până în decembrie 2003, când suma totală a datoriei a fost plătită în cele din urmă reclamantului. Prin urmare, Curtea consideră că, prin nerespectarea de mai mult de trei ani a măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii menționate anterior, autoritățile au privat dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția de a avea o mare parte din efectul lor util. Curtea constată, de asemenea, că a existat, în mod clar, o întârziere în executarea hotărârii începând cu noiembrie 2000 până la data comunicării cererii către guvernul contestat pentru observații. 60750/00, hotărârea din 20 iulie 2004, § 45). 30. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 31. Reclamantul a susținut că a existat o interferență nejustificată cu drepturile sale de proprietate, în încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1. Întârzierea substanțială a plății datoriei l-a privat de posesia reală a proprietății sale. 32. Guvernul a recunoscut că datoria judecății constituie o posesie în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Cu toate acestea, ei au susținut că nu a fost încălcat deoarece dreptul reclamantului la atribuirea nu a fost contestat și el nu a fost privat de proprietatea sa. De asemenea, au remarcat că întârzierea în plată este datorită fondurilor insuficiente ale societății inculpate. 33. Curtea reamintește jurisprudența sa că imposibilitatea unei reclamante de a obține executarea unei hotărâri în favoarea sa constituie o ingerință în dreptul la bucurarea pașnică a bunurilor, astfel cum se prevede în prima teză a articolului 1 primul paragraf din Protocolul nr. 1 (decizia de mai sus, § 53). 34. Întârzierea substanțială de peste trei ani pentru a plăti datoria de judecată față de reclamant este, de asemenea, o interferență de acest tip, pentru care guvernul nu a avansat nicio explicație satisfăcătoare. Curtea consideră că presupusa lipsă de fonduri a unei întreprinderi deținute de stat nu poate justifica o astfel de omisiune. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 36. Reclamantul, care nu a fost reprezentat legal în fața Curții, a solicitat inițial prejudiciu material referitoare la sumele acordate lui prin hotărârea și prejudiciile morale în valoare de 2000 UAH (300 EUR). 37. Guvernul a contestat afirmațiile reclamantului ca fiind nesubstanțiate. 38. Evaluarea sa pe bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea atribuie reclamantului suma globală de 1.500 EUR în ceea ce privește toate cererile și cheltuielile sale în urma cererii sale în fața Curții. Dobânzile implicite 39. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 1 din Convenția; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală 2 din Convenție, suma globală de 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că această sumă se transformă în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție. Aprilie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele Registrului Costa [1] 1.037,71 EUR [2] 1.022.12.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă