AFFAIRE SFLOMOS c. GRECE

AFFAIRE SFLOMOS c. GRECE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA I CAUZA SFLOMOS c. GRECIA Cerere nr 3257/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 aprilie 2005 DEFINITIVF 21/07/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Sflomos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Botoutarova Steiner domnii hagiyev, Spielmann, judecători și ai domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 martie 2005, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La începutul cauzei se află o cerere (n 3257/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Konstantinos Sflomos ( reclamantul a sesizat Curtea la 22 ianuarie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat de domnul P. Verbist, avocat la Atena. La 11 martie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. De fapt, reclamantul s-a născut în 1949 și se află în Atena. La 4 mai 1998, reclamantul sesizează instanța de primă instanță din Atena cu privire la o cerere de despăgubire împotriva unui dealer auto. În special, vehiculul său a prezentat deficiențe grave și a dorit să o restituie împotriva plății unei indemnizații. Ședința, stabilită inițial la 18 martie 1999, a fost amânată ulterior la cererea adversarului reclamantului. La 6 aprilie 2000, ședința a fost amânată din nou din cauza organizării alegerilor parlamentare. La 21 septembrie 2000, reclamantul a solicitat stabilirea unei noi date a ședinței. La 30 iulie 2002, instanța a acceptat cererea reclamantului (Decizia nr. 3992/2002). Această decizie a fost pusă la dispoziție și certificată conform legii la 10 ianuarie 2003. La 13 februarie 2003, adversarul reclamantului a intervenit. Ședința, stabilită inițial la 13 noiembrie 2003, a fost amânată ulterior la 27 mai 2004. La 17 iunie 2004, Curtea de Apel din Atena a infirmat decizia atacată (hotărârea nr. 4261/2004). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGUTĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul "timpul rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Guvernul se opune acestei teze. El afirmă că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au luat o hotărâre într-un interval de timp rezonabil. În plus, guvernul consideră că comportamentul părților a contribuit la prelungirea duratei acestei proceduri. În ceea ce privește, în special, procedura în fața Tribunalului de Primă Instanță, guvernul subliniază că ședința din 18 martie 1999 a fost amânată la cererea părților De asemenea, ia act de faptul că, în urma amânării ședinței din 6 aprilie 2000, reclamantul a avut nevoie de mai mult de cinci luni pentru a solicita stabilirea unei noi date a ședinței. 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 mai 1998, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instanță din Atena și s-a încheiat la 17 iunie 2004, cu hotărârea nr. 4261/2004 al Curții de Apel din Atena; prin urmare, a durat șase ani, o lună și treisprezece zile, pentru două instanțe. Cu privire la admisibilitate 12. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender menționată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIA 16. Reclamantul se plânge, de asemenea, că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 17. Guvernul susține că reclamantul ar fi putut încerca să accelereze procedura, solicitând instanțelor interne să-și soluționeze cazul cu prioritate, în ceea ce privește admisibilitatea 18. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI 20). Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003). Curtea nu distinge în speță niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu susține că ordinea juridică elenă a fost prevăzută între timp cu o astfel de cale de atac. 21. Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul de față, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție pe motiv de absență în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, acesta consideră că suma alocată reclamantului nu poate depăși 500 EUR. 25. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 26. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, factura pentru sprijin. 27. Guvernul afirmă că suma solicitată este excesivă și că suma alocată în acest sens nu poate depăși 200 EUR. 28. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 29. EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 21 aprilie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE SFLOMOS c. GRÈCE

(

Requête n

o

3257/03)

ARRÊT

STRASBOURG

21 avril 2005

DÉFINITIF

21/07/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Sflomos c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

M

mes

F.

Tulkens

,

S.

Botoucharova

,

E.

Steiner

,

MM.

K.

Hajiyev,

D.

Spielmann,

juges

,

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 mars 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

3257/03) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Konstantinos Sflomos («

le requérant

»), a saisi la Cour le 22 janvier 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

P. Verbist, avocat à Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, MM. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l'Etat.

3.

Le 11 mars 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

EN FAIT

4.

Le requérant est né en 1949 et réside à Athènes.

5.

Le 4 mai 1998, le requérant saisit le tribunal de première instance d'Athènes d'une demande en dommages-intérêts contre un concessionnaire automobile. En particulier, son véhicule ayant présenté de graves anomalies, il souhaitait le restituer contre le paiement d'une indemnité. L'audience, initialement fixée au 18 mars 1999, fut par la suite reportée à la demande de l'adversaire du requérant. Le 6 avril 2000, l'audience fut à nouveau ajournée en raison de la tenue des élections législatives. Le 21 septembre 2000, le requérant demanda la fixation d'une nouvelle date d'audience.

6.

Le 30 juillet 2002, le tribunal fit droit à la demande du requérant (décision n

o

3992/2002). Cette décision fut mise au net et certifiée conforme le 10 janvier 2003.

7.

Le 13 février 2003, l'adversaire du requérant interjeta appel. L'audience, initialement fixée au 13 novembre 2003, fut par la suite reportée au 27 mai 2004.

8.

Le 17 juin 2004, la cour d'appel d'Athènes infirma la décision attaquée (arrêt n

o

4261/2004).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

9.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

10.

Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure n'a pas été excessive et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables. Par ailleurs, le Gouvernement estime que le comportement des parties a contribué à prolonger la durée de cette procédure. S'agissant en particulier de la procédure devant le tribunal de première instance, le Gouvernement relève que l'audience du 18 mars 1999 fut reportée à la demande des parties

; il note également que, suite à l'ajournement de l'audience du 6 avril 2000, le requérant mit plus de cinq mois pour demander la fixation d'une nouvelle date d'audience.

11.

La période à considérer a débuté le 4 mai 1998, avec la saisine du tribunal de première instance d'Athènes et s'est terminée le 17 juin 2004, avec l'arrêt n

o

4261/2004 de la cour d'appel d'Athènes. Elle a donc duré six ans, un mois et treize jours, pour deux instances.

A.

Sur la recevabilité

12.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

13.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

14.

La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir l'affaire

Frydlender

précitée).

15.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

16.

Le requérant se plaint également du fait qu'en Grèce il n'existe aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Il invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles.

»

17.

Le Gouvernement affirme que le requérant aurait pu chercher à accélérer la procédure en demandant aux juridictions internes de traiter son affaire par priorité.

A.

Sur la recevabilité

18.

La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

19.

La Cour rappelle que l'article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d'une méconnaissance de l'obligation, imposée par l'article 6 § 1, d'entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH

2000

‑

XI).

20.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l'occasion de constater que l'ordre juridique hellénique n'offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l'article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d'une procédure (

Konti-Arvaniti c. Grèce

, n

o

53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003). La Cour ne distingue en l'espèce aucune raison de s'écarter de cette jurisprudence, d'autant plus que le Gouvernement n'affirme pas que l'ordre juridique hellénique a été entre-temps doté d'une telle voie de recours.

21.

Dès lors, la Cour estime qu'en l'espèce il y a eu violation de l'article

13 de la Convention à raison de l'absence en droit interne d'un recours qui eût permis au requérant d'obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention.

III. SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22.

Aux termes de l

'

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

23.

Le requérant réclame 5

000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.

24.

Le Gouvernement affirme qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée au requérant ne saurait dépasser 500 EUR.

25.

La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle lui accorde 1

000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

B.

Frais et dépens

26.

Le requérant demande également 3

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour, facture à l'appui.

27.

Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 200 EUR.

28.

Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (

Iatridis c.

Grèce

(satisfaction équitable) [GC], n

o

31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).

29.

En l'occurrence, la Cour juge raisonnable d'allouer au requérant 500

EUR pour les frais et dépens relatifs à la présente procédure, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.

C.

Intérêts moratoires

30.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l

'

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 1

000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt

;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 avril 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Søren

Nielsen

Loukis

Loucaides

Greffier

Président