Zielonka împotriva Poloniei

DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 49913/99 de către Sławomir ZIELONKA împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 26 aprilie 2005 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa Cabral Barreto Butkevych dna Mularoni Garlicki dna Fura-Sandström Jočienė, judecători și judecători adjuncți aismith având în vedere cererea depusă mai sus la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 2 martie 1998, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, Sławomir Zielonka, este un național polonez născut în 1954 și trăiește în Çód . Guvernul contestat a fost reprezentat de agenții lor, dl K. Drzewicki și ulterior dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe.

Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 noiembrie 1997, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de primire și vânzarea de mărfuri furate. La 22 noiembrie 1997, Curtea de District a ordonat ca reclamantul să fie reținut la reținere până la 21 februarie 1998. Curtea a făcut referire la probabilitatea puternică a vinovăției reclamantului și la riscul ridicat de a împiedica conduita corectă a procedurii. Curtea a subliniat, de asemenea, că este probabil ca reclamantul, dacă ar fi eliberat, să se ascundă.

Prin hotărârea din 24 februarie 1998, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului la reținere până la 21 septembrie 1998. Curtea a considerat că motivele pentru care a fost ordonată detenția au continuat să existe.Decizia a fost preținută la 25 februarie 1998. Februarie 1998 și 24 februarie 1998 au fost ilegale deoarece nu au existat decizii judiciare valabile care să își autorizeze detenția. La 25 martie 1998, Curtea Regională a respins recursul reclamantului ca fiind nesubstanțiat. Cu toate acestea, instanța a modificat decizia de 24 Februarie 1998 și a prelungit detenția reclamantului la înaintare până la 30 iunie 1998, constatând că cazul nu a fost complex și că dovezile împotriva reclamantului și-au arătat vinovăția.

Într-o scrisoare din 28 aprilie 1998, Curtea de District a recunoscut greșeala și a confirmat că nu s-a constatat nicio decizie judiciară valabil care să autorizeze detenția reclamantului în detenție între 21 februarie 1998 și 24 februarie 1998. Acesta a adăugat că această perioadă va fi dedusă din orice condamnare la închisoare impusă în cele din urmă reclamantului. La 5 iunie 1998, Curtea de District a condamnat reclamantul ca fiind acuzat și condamnat la 3 ani de închisoare. Legea internă relevantă art. 250 din Codul de Procedință Penală („CCP”) din 6 iunie 1997 prevede următoarele: „1. Detenția împotriva rezidenției nu poate fi impusă decât prin o procedură judecătorească. (2) În etapa de anchetă a procedurii, se impune detenția în reținere, pe cererea procurorului, de către o instanță de district din jurisdicția în care se desfășoară investigații.

După depunerea unui proiect de pronunțare a acuzării la o instanță, o decizie de a impune detenția în reținere va fi dată de o instanță competentă să se ocupe de meritul cazului. 3. Procurorul, în cazul în care depune la instanță o cerere menționată la § 2, ordonează în același timp ca suspectul să fie adus în fața unei instanțe.” COMPLAINT Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție că detenția sa retrasă în procedura penală împotriva acestuia nu are nicio bază juridică, deoarece nu a existat nicio decizie judiciară în vigoare care să autorizeze detenția sa între 21 și 24 februarie 1998. Reclamantul susține că detenția sa retrasă de la 21 la 24 februarie 1998 nu a fost „legitim” în sensul articolului 5 § 1 din Convenție, al căror parte relevantă prevede: „1.

Toată lumea are dreptul la libertate și la securitatea persoanei. Nimeni nu trebuie să fie privat de libertate, cu excepția următoarelor cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ...” A. Prezenta decizie a părților Guvernul recunoaște că Curtea de District ar fi trebuit să reînnoiască perioada de detenție a reclamantului la închidere până la 21 februarie 1998 cel târziu, dar nu a reușit să facă acest lucru.

Decizia relevantă a fost luată trei zile mai târziu, la 24 februarie 1998. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că detenția sa a fost ilegală în aceste trei zile, deoarece au existat motive care justifică continuarea sa detenție. Astfel , ex post facto , hotărârea Curții de District din 24 februarie 1998 a validat legalitatea detenției reclamantului între 21 și 24 februarie 1998 , în plus , guvernul subliniază faptul că întreaga perioadă de detenție a reclamantului , inclusiv cele trei zile între 21 și 24 februarie 1998, a fost dedusă din condamnarea impusă în cele din urmă. Reclamantul își menține afirmația, astfel cum a fost recunoscută de Curtea de District în sine. B. Evaluarea Curții consideră, în lumina argumentelor părților, că cererea ridică chestiuni serioase de drept și de fapt în temeiul Convenției, ale căror hotărâre ar trebui să depinde de o examinare a meritelor sale.

Prin urmare, Curtea concluzionează că cererea nu este întemeiată în mod manifest în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-au stabilit alte motive de declarare inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declara în unanimitate cererea admisibilă, fără a aduce atingere fondurilor cauzei.

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 49913/99 by Sławomir ZIELONKA against Poland The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 26 April 2005 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr I. Cabral Barreto , Mr V. Butkevych , Mrs A. Mularoni , Mr L. Garlicki , Mrs E. Fura-Sandström , Ms D. Jočienė, judges , and Mr S. N aismith , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 2 March 1998, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Sławomir Zielonka, is a Polish national who was born in 1954 and lives in Łódź.

The respondent Government were represented by their agents, Mr K. Drzewicki and subsequently Mr J. Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 21 November 1997 the applicant was arrested on suspicion of receiving and selling stolen goods. On 22 November 1997 the Łódź District Court ordered that the applicant be detained on remand until 21 February 1998. The court referred to the strong probability of the applicant's guilt and to the high risk of his hindering the proper conduct of the proceedings. The court also emphasised that it was likely that the applicant, if released, would go into hiding.

By a decision of 24 February 1998, the Łódź District Court prolonged the applicant's detention on remand until 21 September 1998. The court considered that the reasons for which the detention had been ordered continued to exist. The decision was served on the applicant on 25 February 1998. The applicant appealed, claiming that keeping him in custody between 21 February 1998 and 24 February 1998 had been unlawful since there had been no valid judicial decision authorising his detention. On 25 March 1998 the Łódź Regional Court dismissed the applicant's appeal as unsubstantiated. However, the court altered the decision of 24 February 1998 and prolonged the applicant's detention on remand until 30 June 1998, finding that the case had not been complex and that the evidence against the applicant pointed to his guilt.

In a letter of 28 April 1998, the Łódź District Court admitted its mistake and confirmed that there had been no valid judicial decision authorising the applicant's detention on remand between 21 February 1998 and 24 February 1998. It added that this period would be deducted from any sentence of imprisonment eventually imposed on the applicant. On 5 June 1998 the Łódź District Court convicted the applicant as charged and sentenced him to 3 years' imprisonment. B. Relevant domestic law Article 250 of the Code of Criminal Procedure (“CCP”) of 6 June 1997 provides as follows: “1. Detention on remand may only be imposed by a court order. 2. At the investigative stage of proceedings, detention on remand shall be imposed, on a prosecutor's request, by a district court in the jurisdiction of which investigations are being conducted.

After a bill of indictment is lodged with a court, a decision to impose detention on remand shall be given by a court competent to deal with the merits of the case. 3. The prosecutor, when submitting to a court a request referred to in § 2, shall at the same time order that the suspect be brought before a court.” COMPLAINT The applicant complains under Article 5 § 1 of the Convention that his detention on remand in the criminal proceedings against him lacked any legal basis, as there was no valid judicial decision authorising his detention from 21 to 24 February 1998. THE LAW The applicant submits that his detention on remand from 21 to 24 February 1998 had not been “lawful” within the meaning of Article 5 § 1 of the Convention, the relevant part of which states: “1.

Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law: ... (c) the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so; ...” A. The parties' submissions The Government concede that the Łódź District Court should have renewed the period of the applicant's detention on remand by 21 February 1998 at the latest, but it failed to do so. The relevant decision was taken three days later, on 24 February 1998. However, this does not mean that his detention during those three days was unlawful, since there were reasons justifying his continued detention.

Thus, ex post facto , the decision of the Łódź District Court of 24 February 1998 validated the lawfulness of the applicant's detention between 21 and 24 February 1998. Furthermore, the Government underline that the whole period of the applicant's detention, including the three days between 21 and 24 February 1998, was deducted from the sentence of imprisonment which was ultimately imposed. The applicant maintains his claim, as recognised by the Łódź District Court itself. B. The Court's assessment The Court considers, in the light of the parties' submissions, that the application raises serious issues of law and fact under the Convention, the determination of which should depend on an examination of its merits.

The Court concludes therefore that the application is not manifestly-ill founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other grounds for declaring it inadmissible have been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case. S. N aismith J.-P. Costa Deputy Registrar President