În cauza Korre c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte C.L. Rozakis mis Tulkens Steiner domnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și ai domnului S. Nielsen grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 5 aprilie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 37249/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și a cărei resortisantă a acestui stat, dl Despina Korre ( La 2 octombrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale ( Delegații agentului său, dnii Apessos, sunt consultanți în cadrul Consiliului Juridic al statului și D. Kalogiros, auditor la Consiliul Juridic al statului. La 18 martie 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 5 iunie 1996, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Atena cu privire la o acțiune în despăgubire împotriva centrului spitalicesc În ianuarie 1991, 18 mai 1993. Ședința, stabilită inițial la 5 februarie 1997, a fost amânată la cererea centrului spitalicesc și a avut loc la 1 decembrie 1997. La 19 februarie 1998, tribunalul i-a acceptat cererea (Decizia nr. 140/1998). La 16 iunie 1998, centrul spitalicesc a făcut apel la această decizie. La 28 iunie 1999, Curtea de Apel din Atena a infirmat decizia atacată pe motiv că pretențiile recurentei erau prevăzute (hotărârea nr. 5948/99). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată conform în ianuarie 2001 și arhivată la 1 februarie 2001 la 15 mai 2001, recurenta s-a ocupat de casare. 10. La 11 iunie 2002, Curtea de Casație a clasat parțial hotărârea atacată și a trimis cauza în fața Curții de Apel (hotărârea nr. 1065/2002). Nu reiese din dosar că, până în prezent, recurenta a întreprins demersuri în fața Curții de Apel. în termen rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție, astfel de formulare Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Guvernul se opune acestei teze. Acesta susține că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au luat o hotărâre în termen rezonabil. El subliniază că cauza avea o anumită complexitate, deoarece instanțele au trebuit să se pronunțe cu privire la dacă pretențiile recurentei au fost prescrise și că părțile au contribuit la prelungirea duratei acestei proceduri. Guvernul adaugă că litigiul nu a reprezentat un interes major pentru reclamantă. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 5 iunie 1996, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instanță din Atena și s-a încheiat la 11 iunie 2002, cu Hotărârea nr. 1065/2002 a Curții de Casație și, prin urmare, a durat șase ani și șase zile pentru trei instanțe. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, acesta consideră că suma alocată recurentei nu poate depăși 1 000 EUR. 21. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert. 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Costuri și cheltuieli de judecată 22. Recurenta solicită, de asemenea, 4 250 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Aceasta nu produce o factură, ci doar o notă de cheltuieli detaliată, dactilografiată și semnată de avocatul acesteia, pe care figurează aceeași sumă. 23. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și nejustificată și consideră că suma alocată în acest sens nu poate depăși 500 EUR. 24. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia) (satisfacere echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 25. În cazul de față, având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă alocarea către reclamant a 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit. Interese moratoriu 26. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, Declară, în unanimitate, restul cererii admisibile A declarat, cu șase voturi împotrivă, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, cu șase voturi împotrivă, pe care statul pârât trebuie să o plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinsă, cu șase voturi împotrivă, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 aprilie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președinte Prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la expunerea opiniei dizidente a dlui Loucaide. L.L. S.N. OPRINDERE DISIDENTE DE dl JUDECIU LOUCAIDES (Traducere) Regret faptul că nu pot fi de acord cu opinia majorității potrivit căreia, în cazul de față, încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție a avut loc și consider că elementele care ne-au fost prezentate și care sunt menționate în hotărâre nu justifică o constatare a încălcării. În acest caz, procedura a durat șase ani pentru trei instanțe: guvernul a susținut că cauza a prezentat o anumită complexitate și că părțile au contribuit la prelungirea duratei procedurii. Din câte știu, reclamanta nu a dezmințit această afirmație, care ar putea explica amânarea examinării cauzei, stabilită inițial la 5 februarie 1997, la 1 Decembrie 1997, reportat, care a putut ridica o anumită îngrijorare cu privire la durata procedurii în fața instanței de primă instanță. În orice caz, cazul a început la 5 iunie 1996, a fost examinat la 1 decembrie 1997 și a dat naștere unei hotărâri pronunțate la aproximativ două luni și jumătate de la ședință. Cazul a continuat ulterior printr-o cerere interjudiciată la 16 iunie 1998 și a fost încheiat la 28 iunie 1999. În cele din urmă, procedura s-a încheiat printr-o hotărâre a Curții de Casație din 11 iunie 1999. Iunie 2002, după un recurs formulat în fața acestei instanțe la 15 mai 2001. În aceste condiții, nu cred că examinarea cauzei a depășit termenul rezonabil mai mare decât cel prevăzut în art. 6 alin. (1) din Convenție. Din aceste motive, consider, potrivit faptelor cauzei, că nu a existat în cazul de față încălcarea art.
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE KORRE c. GRÈCE
(
Requête n
o
37249/02)
ARRÊT
28 avril 2005
28/07/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Korre c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
mes
F.
Tulkens
,
E.
Steiner
,
MM.
K.
Hajiyev
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Nielsen
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 5 avril 2005,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
37249/02) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Despina Korre («
la requérante
»), a saisi la Cour le 2 octobre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, MM. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l'Etat et D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l'Etat.
3.
Le 18 mars 2004, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
La requérante est née en 1937 et réside à Athènes.
5.
Le 5 juin 1996, la requérante saisit le tribunal de première instance d'Athènes d'une action en dommages-intérêts contre le centre hospitalier «
Andreas Syggros
» traitant des maladies vénériennes et de la peau, qui l'employait en tant que blanchisseuse. Elle réclamait diverses sommes au titre de salaires pour la période du 1
er
janvier 1991 au 18 mai 1993. L'audience, initialement fixée au 5 février 1997, fut reportée à la demande du centre hospitalier. Elle eut lieu le 1
er
décembre 1997.
6.
Le 19 février 1998, le tribunal fit droit à sa demande (décision n
o
140/1998).
7.
Le 16 juin 1998, le centre hospitalier interjeta appel de cette décision.
8.
Le 28 juin 1999, la cour d'appel d'Athènes infirma la décision attaquée au motif que les prétentions de la requérante étaient prescrites (arrêt n
o
5948/1999). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme en janvier 2001 et archivé le 1
er
février 2001.
9.
Le 15 mai 2001, la requérante se pourvut en cassation.
10.
Le 11 juin 2002, la Cour de cassation cassa partiellement l'arrêt attaqué et renvoya l'affaire devant la cour d'appel (arrêt n
o
1065/2002). Il ne ressort pas du dossier qu'à ce jour, la requérante ait entrepris des démarches devant la cour d'appel.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
12.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure n'a pas été excessive et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables. Il souligne que l'affaire présentait une certaine complexité, du fait que les tribunaux ont dû se prononcer sur la question de savoir si les prétentions de la requérante avaient été prescrites, et que les parties ont contribué à prolonger la durée de cette procédure. Le Gouvernement ajoute que le litige ne représentait pas un intérêt majeur pour la requérante.
13.
La période à considérer a débuté le 5 juin 1996, avec la saisine du tribunal de première instance d'Athènes et s'est terminée le 11 juin 2002, avec l'arrêt n
o
1065/2002 de la Cour de cassation. Elle a donc duré six ans et six jours, pour trois instances.
A.
Sur la recevabilité
14.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
15.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
16.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir l'affaire
Frydlender
précitée).
17.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
19.
La requérante réclame 10
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi.
20.
Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée à la requérante ne saurait dépasser 1
21.
La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 1
000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
22.
La requérante demande également 4
250 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Elle ne produit pas de facture, mais seulement une note de frais détaillée, dactylographiée et signée par son avocat, sur laquelle figure ce même montant.
23.
Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et non justifiée. Il estime que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 500 EUR.
24.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c.
Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
25.
En l'espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d'allouer à la requérante 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
C.
Intérêts moratoires
26.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
, à l'unanimité, le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
, par six voix contre une, qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
, par six voix contre une,
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 §
2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
, par six voix contre une, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 avril 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Loukis
Loucaides
Greffier
Président
Au présent arrêt se trouve joint, conformément aux articles 45 § 2 de la Convention et 74 § 2 du règlement, l'exposé de l'opinion dissidente de M.
Loucaides.
L.L.
S.N.
(Traduction)
Je regrette de ne pouvoir me rallier à l'avis de la majorité selon lequel il y a eu en l'espèce violation de l'article 6 § 1 de la Convention. J'estime que les éléments qui nous ont été soumis et qui sont mentionnés dans l'arrêt ne justifient pas un constat de violation.
Dans cette affaire, la procédure a duré six ans pour trois instances. Le Gouvernement a allégué que l'affaire avait présenté une certaine complexité et que les parties avaient contribué à allonger la durée de la procédure. A ma connaissance, la requérante n'a pas démenti cette allégation, qui pourrait expliquer le report de l'examen de l'affaire –
initialement fixé au 5 février 1997
– au 1
er
décembre 1997, report qui a pu susciter une certaine préoccupation quant à la durée de la procédure devant le tribunal de première instance.
Quoi qu'il en soit, l'affaire a démarré le 5 juin 1996, a été examinée le 1
er
décembre 1997 et a donné lieu à un jugement rendu quelque deux mois et demi après l'audience. L'affaire s'est ensuite poursuivie par un appel interjeté le 16 juin 1998 et tranché le 28 juin 1999. Enfin, la procédure s'est achevée par un arrêt de la Cour de cassation du 11
juin 2002, après un pourvoi formé devant cette juridiction le 15 mai 2001. Dans ces conditions, je ne pense pas que l'examen de l'affaire ait dépassé le «
délai raisonnable
» requis par l'article 6 § 1 de la Convention.
Pour ces raisons, je considère, d'après les faits de la cause, qu'il n'y a pas eu en l'espèce violation de l'article 6 § 1 de la Convention.