SECȚIUNEA I CERINȚA AMASSOGLOU c. GRECIA Cerere nr. 40775/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 iulie 2005 DEFINITIVF 21/10/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Amassoglou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președintele C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 30 iunie 2005, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 40775/02) îndreptată împotriva Republicii Elene, printre care și un resortisant al acestui stat, M. Demetrios Amassoglou, a sesizat Curtea la 15 noiembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Delegații agentului său, dl V. Kyriazopoulos, sunt reprezentați în fața Consiliului Juridic al statului și dl Trekli, auditor la Consiliul Juridic al statului. La 27 mai 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 6 iulie 1944, S.K., președintele Consiliului de administrație al societății VETEX S.A. a depus o plângere împotriva reclamantului, a insultării, a amenințării și a tentativei de violență. În aceeași zi, procurorul a fost în apropierea tribunalului corecțional din Tesalonicki, care a inițiat un proces penal împotriva reclamantului și a ordonat anchetarea cazului. La 14 noiembrie 1994, cazul a fost transmis procurorului la curtea de apel din Tesalonici. La 18 noiembrie 1994, procurorul l-a trimis pe acuzat în fața Curții de Assesie din Tesalonici (Actul nr. 125/1994). La 1 decembrie 1995, reclamantul a introdus în fața camerei de judecată a Curții de Apel din Tesalonicki o acțiune împotriva Actului nr. 125/1994. La 20 decembrie 1995, Camera de Acuzare a Curții de Apel din Tesalonici a dispus instrucțiunea suplimentară a cauzei pentru a permite prezentarea unor dovezi suplimentare cu privire la veridicitatea sau nu a acuzațiilor formulate de reclamant (Decizia nr. 1504/1995). La 20 martie 1996, camera menționată a trimis reclamantul în fața Curții de Assese din Tesalonici (Decizia nr. 370/1996). La 17 septembrie 1998, și după trei amânări ale ședinței, Curtea de Assesie din Tesalonici l-a condamnat pe reclamant la trei luni de închisoare pentru calomnie și la o lună de închisoare pentru insultă, amenințare și tentativă de violență (Decizia nr. 2568/1998). La 9 octombrie 2001, Curtea de Apel de la Tesalonici a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 672-673/2001). 10. La 26 noiembrie 2001, reclamantul s-a ocupat de Casație. 11. La 15 mai 2002, Curtea de Casație a respins recursul său (hotărârea nr. 1212/2002). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 12. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Cu privire la admisibilitatea 13. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fondul perioadei care urmează să fie luată în considerare 14. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 iulie 1994, data la care procurorul a inițiat proceduri penale împotriva reclamantului și s-a încheiat la 15 mai 2002, cu Hotărârea nr. 1212/2002 a Curții de Casație și, prin urmare, a durat șapte ani și peste zece luni pentru trei grade de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 15. Guvernul susține că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au luat o hotărâre într-un interval de timp rezonabil. 16. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II). 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 18. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Întradevăr, Curtea constată că cauza nu era complexă și că întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul instanțelor sesizate. 19. Având în vedere jurisprudența sa în această privință și având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 20. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul afirmă că această sumă nu are nicio legătură de cauzalitate cu procedura penală în cauză și consideră că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă, iar guvernul, alternativ, afirmă că o sumă de 2 000 EUR ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă. 23. Curtea consideră că reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral pe care nu l-a compensat suficient pentru constatarea încălcării convenției. Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea, hotărând în echitate în conformitate cu art. 41 din convenție, decide să aloce reclamantului 3 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Reclamantul solicită, de asemenea, 7 100 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. El ia act de faptul că a trebuit să apeleze la doi avocați pentru procedura în fața Curții. Nu produce nicio factură sau notă de plată. 25. Guvernul afirmă că pretențiile reclamantului nu sunt justificate. În mod alternativ, guvernul observă că suma alocată în acest scop nu poate depăși 1 000 EUR. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor ( Latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. În speță, Curtea constată că reclamantul nu produce nicio factură sau notă de plată în ceea ce privește cheltuielile solicitate. Prin urmare, nu este necesar să se dispună rambursarea acesteia. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară restul cererii admisibile A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 iulie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Q uesada Loukis Loucaide Modululr Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE AMASSOGLOU c. GRÈCE
(
Requête n
o
40775/02)
ARRÊT
21 juillet 2005
21/10/2005
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Amassoglou c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
M
mes
F.
Tulkens
,
E.
Steiner
,
MM.
K.
Hajiyev
,
D.
Spielmann,
S.E.
Jebens,
juges
,
et de M. S.
Quesada,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 30 juin 2005,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
40775/02) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Demetrios Amassoglou («
le requérant
»), a saisi la Cour le 15 novembre 2002 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M
me
3.
Le 27 mai 2004, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le 6 juillet 1944, S.K., président du conseil d'administration de la société VETEX S.A. porta plainte contre le requérant du chef d'injure, diffamation, menace et tentative de violences.
5.
Le même jour, le procureur près le tribunal correctionnel de Thessaloniki engagea des poursuites pénales contre le requérant et ordonna l'instruction de l'affaire. L'instruction préalable de l'affaire dura jusqu'au 27
septembre 1994.
6.
Le 14 novembre 1994, le dossier de l'affaire fut transmis au procureur près la cour d'appel de Thessaloniki. Le 18 novembre 1994, le procureur renvoya l'accusé devant la cour d'assises de Thessaloniki (acte n
o
125/1994). Le 1
er
décembre 1995, le requérant introduisit devant la chambre d'accusation de la cour d'appel de Thessaloniki un recours contre l'acte n
o
125/1994.
7.
Le 20 décembre 1995, la chambre d'accusation de la cour d'appel de Thessaloniki ordonna l'instruction complémentaire de l'affaire afin de permettre la production de preuves complémentaires sur la véracité ou non des allégations formulées par le requérant (décision n
o
1504/1995). Le 20
mars 1996, ladite chambre renvoya le requérant devant la cour d'assises de Thessaloniki (décision n
o
370/1996).
8.
Le 17 septembre 1998, et après trois ajournements de l'audience, la cour d'assises de Thessaloniki condamna le requérant à trois mois d'emprisonnement pour diffamation et à un mois d'emprisonnement pour injure, menace et tentative de violences (décision n
o
2568/1998).
9.
Le requérant interjeta appel le même jour. L'audience devant la cour d'appel de Thessaloniki, initialement fixée au 28 novembre 2000, fut reportée à deux reprises. Le 9 octobre 2001, la cour d'appel de Thessaloniki confirma la décision attaquée (arrêt n
o
672-673/2001).
10.
Le 26 novembre 2001, le requérant se pourvut en cassation.
11.
Le 15 mai 2002, la Cour de cassation rejeta son pourvoi (arrêt n
o
1212/2002).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.
»
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention Elle relève en outre qu'il ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
1.
Période à considérer
14.
La période à considérer a débuté le 6 juillet 1994, date à laquelle le procureur près le tribunal correctionnel de Thessaloniki engagea des poursuites pénales contre le requérant et s'est terminée le 15 mai 2002, avec l'arrêt n
o
1212/2002 de la Cour de cassation. Elle a donc duré sept ans et plus de dix mois pour trois degrés de juridiction.
2.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
15.
Le Gouvernement argue que la durée de la procédure n'a pas été excessive et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
16.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
17.
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article
6 §
1 de la Convention (voir
Pélissier et Sassi
précité).
18.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. En effet, la Cour observe que l'affaire n'était pas complexe et que la lenteur de la procédure résulte principalement du comportement des juridictions saisies.
19.
A la lumière de sa jurisprudence en la matière et vu les considérations qui précèdent, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
21.
Le requérant réclame 100 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
22.
Le Gouvernement affirme que cette somme n'a aucun lien de causalité avec la procédure pénale en cause. Il estime qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. A titre alternatif, le Gouvernement affirme qu'une somme de 2
000 EUR constituerait une satisfaction équitable suffisante.
23.
La Cour considère que le requérant a subi un certain préjudice moral que ne compense pas suffisamment le constat de violation de la Convention. Au vu des considérations qui précèdent, la Cour, statuant en équité comme le veut l'article 41 de la Convention, décide d'allouer au requérant 3
000
EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt.
B.
Frais et dépens
24.
Le requérant demande également 7 100 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour. Il note qu'il a dû faire appel à deux avocats pour la procédure devant la Cour. Il ne produit aucune facture ou note d'honoraires.
25.
Le Gouvernement affirme que les prétentions du requérant ne sont pas justifiées. A titre alternatif, le Gouvernement note que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 1
26.
Selon la jurisprudence de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). En l'espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture ou note d'honoraires en ce qui concerne les frais réclamés. Il n'y a donc pas lieu d'en ordonner le remboursement.
C.
Intérêts moratoires
27.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
le restant de la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 3 000 EUR (trois mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 juillet 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Q
uesada
Loukis
Loucaides
Greffier adjoint
Président