- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 noiembrie 2005
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Drakidou împotriva Greciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA I CAUZA DRAKIDOU c. GRECIA Cerere nr. 8838/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 noiembrie 2005 DEFINITIVF 10/02/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Dradou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaide președintele C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić dnii Spielmann, S.E.
Jebens, judecători și ai dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 20 octombrie 2005, se pronunță în această hotărâre, adoptat la această dată de procedură la originea cauzei se află o cerere (n 8888/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Zoi Drakiou ( reclamanta a sesizat Curtea la 28 februarie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de la Õ â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â Delegații agentului său, dnii V. Kyriazopoulos, sunt reprezentați în cadrul Consiliului Juridic de la Juridic de la Õ ï și D. Kalogiros, auditor la Consiliul Juridic de la Õ . Pe 1 Iulie 2004, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cauza întemeiat pe durata procedurii guvernului.
În temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 28 martie 1994, recurenta sesiza Tribunalul în primă instanță în legătură cu o acțiune în despăgubire împotriva Spitalului Psihiatric (Psihiatric Da) care îl angaja ca menajeră. La 29 noiembrie 1994, instanța de primă instanță a acordat dreptul la cererea sa (Decizia nr. 2553/1994). La 11 septembrie 1995, la spitalul interjeta apel. La 14 ianuarie 1997. La 6 februarie 1997, printr-o decizie înainte de a pronunța dreptul, instanța de apel din Atena a numit reclamanta să prezinte anumite documente (Decizia nr. 838/1997). La 25 septembrie 1997, instanța de apel din Atena a confirmat decizia atacată (n 8049/1997).
La 10 iulie 2000, spitalul s-a ocupat de casare. (10) La 4 septembrie 2002, Curtea de Casație a clasat decizia atacată și a retrimis cauza în fața instanței judecătorești de apel (hotărârea nr. 1444/2002).
Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată conform art. 6 alin. (1) din Convenție la data de 1 octombrie 2002 11. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 martie 1994, cu sesizarea Tribunalului de Primă Instană de Primă Instană și sa încheiat la 4 septembrie 2002, cu Hotărârea nr. 1444/2002 a Curii de Casaie, care a durat, prin urmare, opt ani și mai mult de cinci luni pentru trei grade de jurisdicie.
Cu privire la admisibilitatea 14. Curtea constată că nu există niciun alt motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 15. Guvernul afirmă că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au pronunțat în termene rezonabile. 16. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII.
17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 18. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 19. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Guvernanța afirmă că o constatare de încălcare ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 23. Curtea consideră că reclamanta a suferit un prejudiciu moral cert în ceea ce privește dreptul său de a-și vedea cauza judecată într-un termen rezonabil. Statuând în echitate, aceasta îi acordă o sumă de 1 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. De asemenea, reclamanta solicită 5 307 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Aceasta nu produce o factură, ci doar o notă de cheltuieli detaliată, dactilografiată și semnată de avocații săi, pe care figurează aceeași sumă. 25. Guvernul afirmă că suma solicitată este excesivă și nejustificată și că suma alocată în acest sens nu poate depăși 500 EUR.
26. Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce recurentei 500 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Interese moratorii 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 10 noiembrie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE DRAKIDOU c. GRÈCE ( Requête n o 8838/03) ARRÊT STRASBOURG 10 novembre 2005 DÉFINITIF 10/02/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Drakidou c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. D. Spielmann, S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 octobre 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 8838/03) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M me Zoï Drakidou (« la requérante »), a saisi la Cour le 28 février 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M es L. Panousis et A. Panousi, avocats au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, MM. V. Kyriazopoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l’Etat et D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
Le 1 er juillet 2004, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
La requérante, M me Zoï Drakidou, est une ressortissante grecque, née en 1929 et résidant à Orestiada.
Le 28 mars 1994, la requérante saisit le tribunal de première instance d’Athènes d’une action en dommages-intérêts contre l’Hôpital Psychiatrique d’Athènes qui l’employait en tant que femme de ménage. Elle réclamait une somme à titre de salaires.
Le 29 novembre 1994, le tribunal de première instance d’Athènes fit droit à sa demande (décision n o 2553/1994).
Le 11 septembre 1995, l’hôpital interjeta appel.
L’audience eut lieu le 14 janvier 1997. Le 6 février 1997, par une décision avant dire droit, la cour d’appel d’Athènes ordonna à la requérante la production de certains documents (décision n o 838/1997). Le 25 septembre 1997, la cour d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (n o 8049/1997).
Le 10 juillet 2000, l’hôpital se pourvut en cassation.
Le 4 septembre 2002, la Cour de cassation cassa la décision attaquée et renvoya l’affaire devant la cour d’appel d’Athènes (arrêt n o 1444/2002). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 1 er octobre 2002.
Il ne ressort pas du dossier qu’à ce jour la requérante ait entrepris des démarches devant la cour d’appel. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
La période à considérer a débuté le 28 mars 1994, avec la saisine du tribunal de première instance d’Athènes et s’est terminée le 4 septembre 2002, avec l’arrêt n o 1444/2002 de la Cour de cassation. Elle a donc duré huit ans et plus de cinq mois pour trois degrés de juridiction. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
Le Gouvernement affirme que la durée de la procédure n’a pas été excessive et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender précité).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 40 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante.
La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain en ce qui concerne son droit de voir sa cause jugée dans un délai raisonnable. Statuant en équité, elle lui accorde 1 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
La requérante demande également 5 307 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Elle ne produit pas de facture, mais seulement une note de frais détaillée, dactylographiée et signée par ses avocats, sur laquelle figure ce même montant.
Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et non justifiée et que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 500 EUR.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). Compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer à la requérante 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 novembre 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président