- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 21 aprilie 2005
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Cheltuieli de judecată
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Tsamou împotriva Greciei
Traducere în română Auto
Prima SECȚIUNE TSAMOU c. GRECIA Cerere nr. 9673/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 aprilie 2005 DEFINITIVF 21/07/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tsamou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaj prezidențial C.L.
Rozakis Tulkens Lorenzen mis Vajić Botoutarova, Kovler, judecători și al domnului S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 24 martie 2005, Renunță hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 9673/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și din care o resortisantă a acestui stat, dl Elisavet Tsamou ( La 7 martie 2003, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 martie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. Prevalând de art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond.
De fapt, recurenta s-a născut în 1926 și își are reședința în Atena. S-a retras din Organizația de Securitate Socială ( La 23 iunie 1995, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ din Atena cu privire la o cerere împotriva IKA de a-l condamna pe acesta din urmă la plata daunelor-interese pentru calcularea greșită a pensiei sale, solicitând în special o sumă de 177 600 drahme (521 EUR). La 30 aprilie 1996, Tribunalul a respins recursul (Decizia nr. 5631/1996). La 7 noiembrie 1996, recurenta a solicitat această decizie. La 17 decembrie 1998, Curtea Administrativă de Apel de la Atena a infirmat decizia atacată și a acceptat cererea recurentei (hotărârea nr. 5322/1998). La 24 mai 1999, IKA a ocupat casation.
10. La 23 decembrie 2002, Consiliul de Stat a pronunțat anularea procedurii în temeiul dispozițiilor legii nr. 2721/1999, care excludea recursul în casare în fața Consiliului de Stat pentru litigiile cu un obiect financiar mai mic de 500 000 drahme (hotărârea nr 3766/2002).
ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 11. Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 12. Guvernul se opune acestei teze, susținând că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au luat o hotărâre într-un interval de timp rezonabil și adaugă că suma revendicată de reclamantă nu a fost foarte importantă și, prin urmare, litigiul nu a reprezentat un interes major pentru aceasta 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 iunie 1995, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Atena și s-a încheiat la 23 decembrie 2002, cu Hotărârea nr 3766/2002 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat șapte ani și șase luni pentru trei instanțe.
Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 16. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior).
În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) punctul II. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 18. Recurenta se plânge, de asemenea, că în Grecia nu există nicio instanță la care să se poată face apel pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale.
19. Guvernul afirmă că reclamanta ar fi putut încerca să accelereze procedura solicitând instanțelor interne să se ocupe de cazul său cu prioritate, în ceea ce privește admisibilitatea 20. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care permite să se plângă de o necunoaștere a obligației impuse prin art. 6 alineatul (1) de a auzi cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 156, CEDO 2000 XI).
22. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică elenă nu oferă persoanelor interesate o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din Convenție care le permite să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, 5341/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de a se abate de la această jurisprudență, cu atât mai mult cu cât guvernul nu susține că ordinea juridică elenă a avut între timp o astfel de cale de atac. 23. Prin urmare, Curtea consideră că, în cazul de față, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție pe motiv de absență în dreptul intern a unei căi de atac care ar fi permis recurentei să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție.
III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 24. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă; în mod alternativ, consideră că suma alocată recurentei nu poate depăși 1 000 EUR 27. Curtea consideră că reclamanta a suferit o anumită eroare morală. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 1 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit.
000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții; aceasta furnizează o factură pe care figurează aceeași sumă, dar care a fost întocmită numai în baza onorariilor avocatului său pentru procedura în fața Curții. 29. Guvernul susține că suma solicitată este excesivă și nejustificată și consideră că suma alocată în acest sens nu poate depăși 500 EUR. 30. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia) (satisfacere echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI).
31. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a hotărât deja că durata unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de aceasta (a se vedea, printre altele, Capanuano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, alineatul 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanta nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate. Prin urmare, nu este necesar să se dispună rambursarea acesteia. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce recurentei 500 EUR în acest scop, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit.
Interese moratorii 32. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
Pe aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu fiscal de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 21 aprilie 2005 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE TSAMOU c. GRÈCE ( Requête n o 9673/03) ARRÊT STRASBOURG 21 avril 2005 DÉFINITIF 21/07/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Tsamou c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M mes N. Vajić , S. Botoucharova, M. A. Kovler, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 mars 2005, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 9673/03) dirigée contre la République hellénique et dont une ressortissante de cet Etat, M me Elisavet Tsamou (« la requérante »), a saisi la Cour le 7 mars 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par M es I. Ktistakis et D. Yannopoulos, avocats aux barreaux de Thiva et d'Athènes respectivement. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, MM. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l'Etat.
Le 11 mars 2004, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l'article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu'elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
La requérante est née en 1926 et réside à Athènes. Elle est retraitée de l'Organisme de Sécurité Sociale (Ίδρυμα Κοινωνικών Ασφαλίσεων - ci-après “IKA”).
Le 23 juin 1995, la requérante saisit le tribunal administratif d'Athènes d'une demande contre l'IKA tendant à la condamnation de ce dernier au versement de dommages-intérêts pour avoir mal calculé le montant de sa pension. Elle sollicitait en particulier une somme de 177 600 drachmes (521 euros).
Le 30 avril 1996, le tribunal rejeta le recours (décision n o 5631/1996).
Le 7 novembre 1996, la requérante interjeta appel de cette décision.
Le 17 décembre 1998, la cour administrative d'appel d'Athènes infirma la décision attaquée et fit droit à la demande de la requérante (arrêt n o 5322/1998).
Le 24 mai 1999, l'IKA se pourvut en cassation.
Le 23 décembre 2002, le Conseil d'Etat prononça l'annulation de la procédure en application des dispositions de la loi n o 2721/1999 qui excluait le pourvoi en cassation devant le Conseil d'Etat pour les litiges ayant un objet financier inférieur à 500 000 drachmes (arrêt n o 3766/2002). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure n'a pas été excessive et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables. Il ajoute que la somme revendiquée par la requérante n'était pas très importante et que, dès lors, le litige ne représentait pas un intérêt majeur pour celle-ci.
La période à considérer a débuté le 23 juin 1995, avec la saisine du tribunal administratif d'Athènes et s'est terminée le 23 décembre 2002, avec l'arrêt n o 3766/2002 du Conseil d'Etat. Elle a donc duré sept ans et six mois, pour trois instances. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d'affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d'espèce et a constaté la violation de l'article 6 § 1 de la Convention (voir l'affaire Frydlender précitée).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n'a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1. II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 13 DE LA CONVENTION
18. La requérante se plaint également du fait qu'en Grèce il n'existe aucune juridiction à laquelle l'on puisse s'adresser pour se plaindre de la durée excessive de la procédure. Elle invoque l'article 13 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l'octroi d'un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l'exercice de leurs fonctions officielles. »
Le Gouvernement affirme que la requérante aurait pu chercher à accélérer la procédure en demandant aux juridictions internes de traiter son affaire par priorité. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que l'article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d'une méconnaissance de l'obligation, imposée par l'article 6 § 1, d'entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).
Par ailleurs, la Cour a déjà eu l'occasion de constater que l'ordre juridique hellénique n'offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l'article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d'une procédure ( Konti-Arvaniti c. Grèce , n o 53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003). La Cour ne distingue en l'espèce aucune raison de s'écarter de cette jurisprudence, d'autant plus que le Gouvernement n'affirme pas que l'ordre juridique hellénique a été entre-temps doté d'une telle voie de recours.
Dès lors, la Cour estime qu'en l'espèce il y a eu violation de l'article 13 de la Convention à raison de l'absence en droit interne d'un recours qui eût permis à la requérante d'obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. III.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
24. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 20 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'elle aurait subi.
Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et qu'un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, il estime que la somme allouée à la requérante ne saurait dépasser 1 000 EUR.
La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, elle lui accorde 1 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt. B. Frais et dépens
La requérante demande également 6 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Elle fournit une facture sur laquelle figure ce même montant, mais qui a été établie uniquement au titre des honoraires de son avocat pour la procédure devant la Cour.
Le Gouvernement affirme que la somme demandée est excessive et non justifiée. Il estime que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 500 EUR.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l'allocation de frais et dépens au titre de l'article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
S'agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d'une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu'il convient donc d'en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie , arrêt du 25 juin 1987, série A n o 119-A, p. 15, § 37). Toutefois, dans le cas d'espèce, la Cour note que la requérante ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il n'y a donc pas lieu d'en ordonner le remboursement. Quant aux frais et dépens relatifs à la présente procédure, la Cour juge raisonnable d'allouer à la requérante 500 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu'il y a eu violation de l'article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l ' Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 avril 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président