CtEDO 03.05.2005 Auto

BERK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
03.05.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BERK c. TURQUIE (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 77366/01 prezentate de Ferhat BERK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 3 mai 2005 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 27 septembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Ferhat Berk, este un resortisant turc, născut la 17 iulie 1983 și rezident în Diyarbakýr. El este reprezentat în fața Curții de către M. Tanrekulu, avocat în Diyarbakýr. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 2 iulie 2001, în jurul orei 14:35, în cadrul unei operațiuni împotriva PKK, reclamantul a fost arestat și pus în custodie de către polițiștii din cadrul Direcției de Securitate a Diyarbakýr. Procesul-verbal de arestare, semnat de solicitant, a arătat că acesta era căutat pentru asistență și asistență pentru organizația incriminată. La 6 iulie 2001, în jurul orei 4:30, procesul-verbal de percheziție și de sechestrare, semnat de părinții reclamantului prezenți la domiciliul său, a precizat că calculatorul reclamantului și cele șapte dischete informatice ale acestuia fuseseră confiscate, fiind suspectat că acesta a pus în pagină și a reprodus un tract de propagandă al PKK pe calculatorul său personal. În aceeași zi, judecătorul care se află în apropierea Curții de Securitate a statului Diyarbakýr, care hotărăște cu privire la dosarul supus examinării sale și având în vedere cererea formulată de procurorul Republicii, a ordonat prelungirea custozii reclamantului timp de șase zile de la data de 6 iulie 2001. În timpul reținerii sale, în special la 10 iulie 2001, reclamantul a fost interogat cu privire la acuzațiile împotriva lui, în special la acuzațiile care îl suspectau de a-l ajuta pe PKK. La 11 iulie 2001, reclamantul a fost examinat de medicul de la centrul medical din Diyarbakr. Medicul a ajuns la concluzia că nu există urme de lovituri și violență. În aceeași zi, reclamantul a fost ascultat de procurorul Republicii, iar în timpul depoziției sale, el a negat faptele care i-au fost reproșate și a contestat conținutul declarației sale de arest pe care pretinde că a semnat-o fără să fi citit-o, sub constrângere și presiunile poliției. În continuare, la 11 iulie 2001, reclamantul a fost trimis în fața judecătorului-șef la curtea de securitate a statului. În timpul interogatoriului său, reclamantul își va repeta declarația obținută de procuror în fața judecătorului-sef care a ordonat arestarea sa provizorie. Printr-un act de acuzare prezentat la 13 iulie 2001, procurorul republică l-a acuzat pe reclamant pentru acordarea de asistență și sprijin PKK, încălcarea prevăzută la art. 169 din Codul Penal, coroborat cu art. 5 din Legea nr. 3713. În aceeași zi, reclamantul a prezentat o cerere de eliberare provizorie și, în acest scop, a contestat în special acuzațiile aduse împotriva sa, întemeiate, în opinia sa, pe dovezi obținute ilegal sub presiune și tortură. La 17 iulie 2001, Curtea de Securitate a statului a organizat o primă audiere în cadrul căreia a respins opoziția formulată de reclamant împotriva ordonanței din 11 iulie 2001 și a ordonat menținerea sa în detenție. În ședința din 6 septembrie 2001, reclamantul a negat faptele reproșate și nu a acceptat nici declarația sa de custodie, nici raportul medical din 11 septembrie 2001 Iulie 2001. Consiliul reclamantului a contestat fundamentul acuzațiilor și a susținut că singura dovadă în discuție era declarațiile acestui minor adunate în absența unui apărător în timpul custodiei sale și, prin urmare, a solicitat eliberarea provizorie a clientului său. Se pare că cazul este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor judiciare. În ceea ce privește art. 3 din convenție, reclamantul se plânge că a fost reținut timp de opt zile fără contact cu exteriorul în timpul arestării sale și pretinde că a fost victima violenței polițienești. Pe de altă parte, CESE susține că autoritățile naționale nu au reacționat efectiv la acuzațiile sale de maltratare și, în acest sens, invocă art. 13 din convenție. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (c) și art. 2 din convenție, reclamantul se plânge că a fost arestat fără niciun motiv plauzibil să suspecteze că a comis o încălcare și că nu a fost informat cu privire la motivele arestării sale. Invocând art. 5 alineatul (3), art. 4 și art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile de păstrare, durată, absența căii de atac pentru contestare, precum și de imposibilitatea de a obține despăgubiri pentru prejudiciul rezultat. ÎN DREPT, reclamantul invocă o încălcare a articolului 5 alineatul (3), 4 și 5 din Convenție. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul invocă o încălcare a articolului 5 alineatul (1) litera (c) și a articolului 2 din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la libertate și la securitate. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa, cu excepția cazurilor următoare și în conformitate cu căile legale (...) dacă a fost arestat și deținut pentru a fi condus în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive plauzibile de a suspecta că a comis o infracțiune sau că există motive întemeiate de a crede că este necesar să o împiedice să comită o infracțiune sau să fugă după executarea acesteia; acuzație adusă împotriva acesteia. (...) Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt timp și într - o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale și la orice acuzație adusă împotriva ei.... Curtea constată că, la 2 iulie 2001, reclamantul a fost arestat de poliție în cadrul unei operațiuni împotriva PKK. Procesul-verbal al arestării a indicat motivele arestării sale. Apoi, reclamantul a fost reținut pentru depunerea declarației sale și la 13 iulie 2001, a fost acuzat pentru ajutor și asistență organizației incriminate. Având în vedere cele de mai sus, se concluzionează că suspiciunile au atins nivelul impus, deoarece s-au bazat pe fapte concrete, iar în dosar nu există nicio dovadă că reclamantul, în momentul arestării sale, nu a fost informat cu privire la motivele pentru care au fost întreprinse acțiunile poliției. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul invocă o încălcare a articolelor 3 și 13 din convenție, care se citesc astfel art. 3 Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În ceea ce privește condițiile de detenție a reclamantului, Curtea constată că nu se exclude faptul că o custodie excesivă în regim de izolare totală și care are loc în condiții deosebit de dificile pentru deținuți poate constitui un tratament contrar articolului 3 (Sadak c. Turcia, nr 25142/94 și 27099/95, § 45, 8 aprilie 2004). În cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu se afla într-o izolare senzorială combinată cu izolarea socială. Este adevărat că, în timpul custodiei sale, nu a putut avea contact cu exteriorul, dar a avut contact cu personalul care lucra la spațiile de detenție și în mare parte cu alte persoane păstrate la vedere. Această perioadă de așteptare nu a fost excesiv de lungă încât să afecteze personalitatea reclamantului, fără a aduce atingere vârstei sale tinere. Prin urmare, Curtea consideră că detenția reclamantului în custodie singură nu a atins pragul minim de gravitate necesar pentru a constitui un tratament inuman sau degradant în sensul articolului 3. În ceea ce privește presupusele tratamente abuzive pe care le-a suferit reclamantul în timpul custodiei sale, Curtea constată în primul rând că certificatul întocmit la 11 iulie 2001 indică lipsa unor dovezi de lovituri și de violență. Curtea arată, de asemenea, că reclamantul a fost ascultat în aceeași zi de către procurorul republicii și de către judecătorul-șef, în fața căruia acesta a negat, în esență, conținutul declarațiilor sale și a susținut, în general, că a fost victima constrângerii și a presiunilor polițienești. Curtea recunoaște că poate fi dificil pentru un individ, în acest caz un minor, să obțină dovezi cu privire la relele tratamente aplicate în timpul unei detenții. Cu toate acestea, Curtea constată că, de la sfârșitul custodiei sale, acest minor a fost reprezentat de un apărător care ar putea contesta în mod mai convingător raportul medical al celui de-al 11-lea iulie 2001 și să solicite o nouă examinare pentru a susține acuzațiile de maltratare. În aceste împrejurări, Curtea nu găsește niciun element în dosarul care ar putea constitui un început de probă al acestui motiv. Prin urmare, Curtea constată că nu dispune de nici un element care ar putea genera o suspiciune rezonabilă de tratament incompatibil cu art. 3 din Convenția impusă de poliție (a se vedea, printre altele, Barbaros Hayrettin Yelmaz c. Turcia (dec.), 50743/99, 30 mai 2000). Curtea constată că, în lumina concluziei la care a ajuns mai sus în ceea ce privește art. 3, afirmațiile reclamantului nu pot fi considerate ca fiind Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie respinsă pentru lipsa evidentă a temeiului în sensul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe durata custodiei sale la vedere și pe lipsa unei căi de atac pentru contestarea acesteia, precum și a imposibilității de a obține despăgubiri pentru prejudiciul rezultat; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă