L.L. c. FRANCE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 7508/02 prezentate de L.L. împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 19 mai 2005 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mes Mularoni, Fura-Sandström, judecători și domnii N aismith, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 februarie 2002, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondul cauzei, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, domnul L.L., este un resortisant francez, născut în 1957 și rezident la Bannalec. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. La 5 februarie 1996, soția reclamantului a prezentat Tribunalului de Mare Instanță din Quimper o cerere de autorizare a cererii de divorț. Printr-o ordonanță din 26 martie 1996, judecătorul pentru probleme familiale, în absența concilierii, a autorizat reclamantul să dea divorțul partenerului său și a statuat asupra măsurilor provizorii. El a atribuit exercitarea autorității părintești asupra copiilor, născuți în 1985 și 1988, împreună cu părinții, a stabilit reședința obișnuită a mamei și a stabilit normele privind dreptul de vizită al reclamantului De asemenea, a ordonat o anchetă socială, precum și o examinare medico-psihologică asupra tuturor membrilor familiei. Raportul investigației sociale, depus la 9 iulie 1996, a arătat că reclamantul era un tată prezent și activ care a dezvoltat relații emoționale de calitate cu copiii săi și a recomandat un drept larg de vizită și cazare. La 25 septembrie 1996, soția reclamantului l-a numit pe acesta din urmă în fața tribunalului de mari instanțe din Quimper în vederea divorțului, acuzându-l pe soțul ei de violență repetată la locul său și de etilismul său cronic. Prin hotărârea din 4 septembrie 1998, Tribunalul de Mare Instanță din Quimper a pronunțat divorțul cu privire la greșelile exclusive ale reclamantului, a confirmat măsurile provizorii adoptate în ordonanța de neconciliere, a constatat impecuitatea tatălui și l-a exonerat pe acesta de contribuția sa la întreținerea copiilor. Întrucât soția s-a angajat să justifice prin intermediul unor certificate medicale detaliate în mod corespunzător, a realității violenței cu care a fost victima, a cărei singură cauză plauzibilă este comportamentul soțului față de soțul ei, al cărui soț, în plus, justifică faptul că suferă de o boală alcoolică, care poate constitui în mod rezonabil cauza principală a comportamentului său. Prevăzând că aceste fapte imputabile soțului constituie încălcări grave sau reînnoite ale obligațiilor și obligațiilor căsătoriei și fac intolerabilă menținerea vieții comune; întrucât este necesar să se acorde dreptul la cerere și să se pronunțe divorțul la greșelile exclusive ale soțului (...) reclamantul a intervenit în apelul la această judecată. În cadrul concluziilor sale, el solicita Curții de Apel de la Rennes pronunțarea divorțului la greșelile partajate ale soților, reproșând soției sale acte de violență fizică și morală și o atitudine jignitoare și jignitoare. De asemenea, a cerut să se elimine din discuțiile o piesă, de altfel foarte veche, provenind din dosarul său medical că soția sa se considera adecvată în fraudă și pe care se baza pentru a-și demonstra etilismul; în cele din urmă, a solicitat Curții să confirme măsurile provizorii, dar să-i acorde un drept de vizită și de cazare extins. În acest sens, el a considerat că restricțiile aduse de primul judecător dreptului său de primire, susținând că raportul de anchetă socială și documentele suplimentare pe care le producea demonstrau atașamentul său față de copiii săi și garanțiile pe care el le prezenta pentru a-i primi, fosta soție a reclamantului, pe de altă parte, reia obiecțiile articulate în primă instanță. Ea a contestat, de asemenea, obținerea prin fraudă a unei monede medicale, susținând că soțul ei i-a lăsat opțiunea de gestionare a actelor de identitate, a respins orice acuzație de violență și a considerat că cererile reclamantului, în ceea ce privește dreptul său de primire, erau premature, acesta din urmă trăind în casa părinților săi și nedepășind încă problemele sale de alcoolism. Prin hotărârea din 21 februarie 2000, Curtea de Apel din Rennes a confirmat dispozițiile hotărârii luate cu privire la pronunțarea divorțului, la exercitarea autorității părintești și la reședința obișnuită a copiilor, motivând astfel decizia sa cu privire la pronunțarea divorțului (...) Considerând că, dacă nu sunt utile pentru dezbaterile mărturiilor pe care le face, foarte vechi, asupra situațiilor de beție vădite ale soțului ei, care l-au condus la motive violente la întrunirile familiale, totuși, ea prezintă Curții declarații ale două dintre surorile sale, referitoare la obiceiurile alcoolice ale domnului L.L. și la agresivitatea sa semnificativă. Având în vedere că etilismul domnului L.L. este confirmat de piese medicale, în special printr-o scrisoare adresată medicului său [contractant] de către Dr. Chartron, datat 20 aprilie 1994 mai este indicat faptul că consecințele pancreatitei pot fi controlate numai dacă subiectul renunță la alcool Având în vedere, de asemenea, faptul că dna L.L. produce certificate medicale la data de 26 iulie 1994, 2 septembrie 1994, 15 septembrie 1994, 2 februarie 1996, în care au fost identificate diferite leziuni, cum ar fi perforarea timpanului, și de care trebuie să se deducă în mod necesar din violența soțului, în absența altor explicații sugerate de dl L.L. Întrucât aceste comportamente (...) constituie o încălcare gravă și reînnoită a obligațiilor căsătoriei, făcând ca menținerea vieții conjugale să fie intolerabilă și impun confirmarea judecății prin faptul că a acceptat cererea de divorț a femeii; (...) În ceea ce privește cererea reclamantului de a-și extinde dreptul de vizită și de cazare, Curtea, înainte de a spune drept, consideră necesară organizarea unei expertize medico-psihologice a grupului familial. În urma depunerii, la o dată nespecificată, a raportului de expertiză, Curtea de Apel din Rennes, la 7 iunie 2001, a primit cererea reclamantului și i-a acordat acestuia un drept de primire pe care l-a considerat satisfăcător. La 14 iunie 2000, reclamantul a scris președintelui Curții de Casație o scrisoare în care își exprima intenția de a se apăra împotriva hotărârii din 21 februarie 2000, conform căreia legile [nu fuseseră] aplicate în mod corespunzător În ceea ce privește piesele medicale care au fost depuse la dezbateri, el a criticat instanțele de judecată pentru utilizarea acestor documente în ciuda protestelor sale și a precizat că o astfel de practică era contrară codului penal, deoarece judecătorii nu [puteau] să prescrie plata unui dosar spitalicesc la dezbateri fără a se expune la dezvăluirea faptelor acoperite de secretul profesional Cererea sa a fost respinsă de către acesta la 10 mai 2001, apoi de către prima Președinție a Curții de Casație la 11 iulie 2001, pe motiv că aceasta [nu a apărut] nu din examinarea documentelor procedurii că un mijloc de casare [a fost] care poate fi invocată în mod util Între timp, în urma unei semnalări privind tratamentul necorespunzător, a emis de către reclamant (după cum a afirmat) la Hotărârea pentru Prevenirea și Acțiunea Socială de la Quimper, judecătorul copiilor instanței de mare instanță a inițiat, la 25 octombrie 2000, o procedură de asistență educațională deschisă pentru copiii cuplului, care a fost reînnoită la 4 decembrie 2001 pentru o perioadă de un an. Dreptul și practica internă relevante La momentul faptelor speței, dispozițiile relevante din Codul civil se citeau după cum urmează art. 259 Faptele invocate ca cauze de divorț sau ca apărare la o cerere pot fi stabilite prin orice mijloace de probă, inclusiv mărturisirea.art. 259-1 art. 259-2 Constatările formulate la cererea unui soț sunt respinse de dezbateri dacă a existat o încălcare a domiciliului sau o încălcare ilegală a intimității vieții private.art. 259-3 Soții trebuie să se comunice și să comunice judecătorului și experților și altor persoane desemnate de acesta în conformitate cu art. 255 din 9o și 10o, toate informațiile și documentele relevante pentru stabilirea prestațiilor și a pensiilor și pentru lichidarea regimului matrimonial. Judecătorul poate efectua orice cercetare utilă la debitori sau la cei care dețin valori în numele soților, fără ca secretul profesional să poată fi opus. (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că procedura de divorț a fost încălcată, din cauza faptului că examinarea medico-psihologică ordonată la 26 martie 1996 nu a avut loc niciodată și că investigația socială, ale cărei concluzii au fost favorabile, precum și alte documente care confirmă pretențiile sale nu au fost luate în considerare de instanțele de judecată. 2. Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul denunță producția și utilizarea în justiție a pieselor medicale care îl privesc, fără consimțământul său și fără ca un medic expert să fi fost comis în acest scop. El consideră că aceaceasta este o încălcare a secretului profesional și o ingerință gravă și nejustificată în dreptul său la respectarea vieții sale private. Reclamantul se plânge că procedura de divorț a fost încălcată, deoarece examinarea medico-psihologică ordonată la 26 martie 1996 nu a avut loc niciodată și că ancheta socială, ale cărei concluzii au fost favorabile, precum și alte documente care confirmă pretențiile sale nu au fost luate în considerare de instanțele de judecată. El invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). Curtea amintește că, deși, la art. 6 din convenție, garantează dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează nici eligibilitatea probelor, nici aprecierea acestora, materie care intră în prim-planul dreptului intern și al instanțelor naționale (a se vedea, printre altele, Hotărârea Garcia Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). De asemenea, Comisia reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante și nu este competentă să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă (a se vedea Hotărârea García Ruiz menționată anterior, § 28). Sarcina sa este de a verifica dacă procedura în litigiu, considerată ca un întreg, a avut un caracter echitabil (Hotărârile Edwards c. Regatul Unit din 16 decembrie 1992, seria A n 247-B, p. 34-35, § 34, Bernard c. Franța din 23 aprilie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-II alineatul 37) și, prin urmare, se limitează la a verifica dacă deciziile în litigiu au fost dobândite în conformitate cu garanțiile prevăzute la art. 6 din convenție. În acest caz, Curtea arată că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie, în cursul căreia a putut să își prezinte argumentele și să le discute pe cele dezvoltate de partea pârâtă. Comisia observă, de asemenea, că judecătorii din fond și-au motivat în mod corespunzător deciziile pe baza mai multor elemente ale dosarului Prin urmare, neincluzând nicio aparență de încălcare a acestei dispoziții, rezultă că această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (2) Reclamantul denunță producerea și utilizarea în justiție a pieselor medicale care îl privesc, fără consimțământul său și fără ca un medic expert să fi fost comis în acest scop. Acesta constată o încălcare a secretului profesional și o ingerință gravă și nejustificată în dreptul său la respectarea vieții sale private. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private (...). Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) protecției sănătății sau a moralității, sau protejării drepturilor și libertăților altora. Curtea, în starea actuală a dosarului, nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea argumentelor întemeiate pe încălcarea articolului 8 din Convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. S. N aismith A. BAKA Modulul adjunct președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

7508/02

présentée par L.L.

contre la France

La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 19 mai 2005 en une chambre composée de

:

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

E.

Fura-Sandström,

juges

,

et de M S. N

aismith,

greffier adjoint de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 février 2002,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l'article 29 § 3 de la Convention et d'examiner conjointement la recevabilité et le fond de l'affaire,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. L.L., est un ressortissant français, né en 1957 et résidant à Bannalec.

A.

Les circonstances de l'espèce

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 5 février 1996, l'épouse du requérant présenta au tribunal de grande instance de Quimper une requête pour autorisation de demande en divorce. Par une ordonnance du 26 mars 1996, le juge aux affaires familiales, à défaut de conciliation, autorisa la demanderesse à faire assigner son conjoint en divorce et statua sur les mesures provisoires. Il attribua l'exercice de l'autorité parentale sur les enfants, nés en 1985 et 1988, conjointement aux père et mère, fixa la résidence habituelle chez la mère et détermina les modalités du droit de visite du requérant

; il ordonna également une enquête sociale ainsi qu'un examen médico-psychologique sur tous les membres de la famille. Le rapport de l'enquête sociale, déposé le 9 juillet 1996, révélait que le requérant était un père de famille présent et actif ayant développé des relations affectives de qualité avec ses enfants, et préconisait un large droit de visite et d'hébergement.

Le 25 septembre 1996, l'épouse du requérant assigna ce dernier devant le tribunal de grande instance de Quimper aux fins de divorce. Elle reprochait à son mari des violences répétées à son endroit ainsi que son éthylisme chronique.

Par un jugement du 4 septembre 1998, le tribunal de grande instance de Quimper prononça le divorce aux torts exclusifs du requérant, confirma les mesures provisoires édictées dans l'ordonnance de non-conciliation, constata l'impécuniosité du père et dispensa celui-ci de contribuer à l'entretien des enfants. Il statua en ces termes

:

«

Attendu que la femme justifie au moyen de certificats médicaux dûment circonstanciés, de la réalité de violences dont elle a été victime, violences dont la seule origine plausible est le comportement du mari à son égard, mari dont celle-ci, en outre, justifie qu'il souffre de pathologie alcoolique, laquelle peut raisonnablement constituer la cause première de son comportement

;

Attendu que ces faits imputables au mari constituent des violations graves ou renouvelées des devoirs et obligations du mariage et rendent intolérable le maintien de la vie commune

; qu'il convient de faire droit à la demande et de prononcer le divorce aux torts exclusifs du mari

;

(...)

».

Le requérant interjeta appel de ce jugement. Dans le cadre de ses conclusions, il sollicitait de la cour d'appel de Rennes la prononciation du divorce aux torts partagés des époux, reprochant à sa femme des violences physiques et morales et une attitude injurieuse et vexatoire. Il demandait également que soit écartée des débats une pièce, au demeurant très ancienne, provenant de son dossier médical que son épouse s'était selon lui appropriée en fraude et sur laquelle elle s'appuyait pour démontrer son éthylisme. Enfin, il demandait à la cour de confirmer les mesures provisoires mais de lui accorder un droit de visite et d'hébergement élargi. Sur ce point, il estimait mal fondées les restrictions apportées par le premier juge à son droit d'accueil, en faisant valoir que le rapport d'enquête sociale et les pièces complémentaires qu'il produisait démontraient son attachement à ses enfants et les garanties qu'il présentait pour les accueillir. L'ex-épouse du requérant, quant à elle, reprenait les griefs articulés en première instance. Elle contestait également avoir obtenu par fraude une pièce médicale, alléguant que son mari lui laissait «

la gestion des papiers

», réfutait toute accusation de violences, et estimait que les demandes du requérant, s'agissant de son droit d'accueil, étaient prématurées, ce dernier vivant chez ses parents et n'ayant pas encore surmonté ses problèmes d'alcoolisme.

Par un arrêt du 21 février 2000, la cour d'appel de Rennes confirma les dispositions du jugement entrepris relatives au prononcé du divorce, à l'exercice de l'autorité parentale et à la résidence habituelle des enfants, en motivant ainsi sa décision

:

«

-

Sur le prononcé du divorce

:

(...)

;

Considérant que si ne sont pas utiles aux débats des témoignages qu'elle produit, très anciens, sur des états d'ivresse manifestes de son mari, ayant conduit celui-ci à des réactions violentes lors de réunions familiales, il reste qu'elle soumet à la Cour des témoignages de deux de ses sœurs, relatifs aux habitudes alcooliques de Monsieur L.L. et à son agressivité conséquente

;

Considérant que l'éthylisme de Monsieur L.L. est confirmé par des pièces médicales, notamment par un courrier adressé à son médecin [traitant] par le Docteur Chartron, daté du 20 avril 1994 – dont rien ne démontre qu'il ait été obtenu par fraude par l'épouse – dans lequel il était fait état «

d'une poussée de pancréatite aiguë sur un terrain éthylique

» et il était indiqué que les conséquences de la pancréatite ne pourraient être maîtrisées que si le sujet abandonnait l'alcool

;

Considérant aussi que Madame L.L. produit aussi des certificats médicaux en date des 26 juillet 1994, 2 septembre 1994, 15 septembre 1994, 2 février 1996, dans lesquels étaient constatées différentes lésions – notamment une perforation du tympan – et desquels doivent être nécessairement déduites des violences du mari, en l'absence d'autres explications suggérées par Monsieur L.L.

;

Considérant que ces comportements (...) constituent une violation grave et renouvelée des obligations du mariage, rendant le maintien de la vie conjugale intolérable, et imposent de confirmer le jugement en ce qu'il a fait droit à la requête en divorce de la femme

; (...)

;

»

En ce qui concerne la demande du requérant d'étendre son droit de visite et d'hébergement, la cour, avant dire droit, estima nécessaire d'ordonner une expertise médico-psychologique du groupe familial. Suite au dépôt, à une date non précisée, du rapport d'expertise, la cour d'appel de Rennes, le 7 juin 2001, fit droit à la demande du requérant et lui accorda un droit d'accueil qu'il jugea satisfaisant.

Le 14 juin 2000, le requérant écrivit au Président de la cour de cassation une lettre, dans laquelle il faisait part de son intention de se pourvoir contre l'arrêt du 21 février 2000, estimant que «

les lois [n'avaient] pas été correctement appliquées

». S'agissant des pièces médicales versées aux débats, il reprochait aux juridictions de jugement d'avoir utilisé ces documents malgré ses protestations

et précisait qu'une telle pratique était contraire au code pénal, en ce que «

les juges ne [pouvaient] prescrire le versement d'un dossier hospitalier aux débats sans s'exposer à la révélation des faits couverts par le secret professionnel

».

Aux fins de se pourvoir en cassation, le requérant déposa une demande d'aide juridictionnelle auprès du bureau d'aide judiciaire de la Cour de cassation. Sa demande fut rejetée par celui-ci le 10 mai 2001, puis par la Première Présidence de la Cour de cassation le 11 juillet 2001, au motif «

qu'il

[n'apparaissait]

pas de l'examen des pièces de la procédure qu'un moyen de cassation

[était]

susceptible d'être utilement soulevé

».

Entre-temps, suite à un signalement de mauvais traitement, émit par le requérant (selon ses dires) à la Direction de la Prévention et de l'Action Sociale de Quimper, le juge des enfants du tribunal de grande instance ouvrit le 25 octobre 2000 une procédure en assistance éducative en milieu ouvert à l'égard des enfants du couple, laquelle mesure fut renouvelée le 4 décembre 2001 pour une durée d'un an.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

A l'époque des faits de l'espèce, les dispositions pertinentes du code civil se lisaient comme suit

:

Article 259

«

Les faits invoqués en tant que causes de divorce ou comme défenses à une demande peuvent être établis par tout mode de preuve, y compris l'aveu.

»

Article 259-1

«

Un époux ne peut verser aux débats un élément de preuve qu'il aurait obtenu par violence ou fraude.

»

Article 259-2

«

Les constats dressés à la demande d'un époux sont écartés des débats s'il y a eu violation de domicile ou atteinte illicite à l'intimité de la vie privée.

»

Article 259-3

«

Les époux doivent se communiquer et communiquer au juge ainsi qu'aux experts et aux autres personnes désignées par lui en application des 9º et 10º de l'article 255, tous renseignements et documents utiles pour fixer les prestations et pensions et liquider le régime matrimonial.

Le juge peut faire procéder à toutes recherches utiles auprès des débiteurs ou de ceux qui détiennent des valeurs pour le compte des époux sans que le secret professionnel puisse être opposé.

»

GRIEFS

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...).

»

La Cour rappelle que, si la Convention garantit en son article 6 le droit à un procès équitable, elle ne réglemente ni l'admissibilité des preuves ni leur appréciation, matière qui relève au premier chef du droit interne et des juridictions nationales (voir, parmi tant d'autres, l'arrêt

Garcia Ruiz c. Espagne

[GC], n

o

30544/96, §

28, CEDH 1999-I). Elle rappelle également que, aux termes de l'article 19 de la Convention, elle a pour tâche d'assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes et n'est pas compétente pour connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne (voir l'arrêt

García Ruiz

précité, §

28). Sa tâche consiste alors à rechercher si la procédure litigieuse, envisagée comme un tout, a revêtu un caractère équitable (arrêts

Edwards c. Royaume-Uni

du 16

décembre 1992, série A n

o

247-B, pp. 34-35, § 34,

Bernard c. France

du 23 avril 1998,

Recueil des arrêts et décisions

1998-II, § 37) et se limite donc à vérifier que les décisions litigieuses ont été acquises dans le respect des garanties énoncées à l'article 6 de la Convention.

En l'espèce, la Cour relève que le requérant a bénéficié d'une procédure contradictoire, au cours de laquelle il a pu faire valoir ses arguments et débattre de ceux développés par la partie adverse. Elle observe par ailleurs que les juges du fond ont dûment motivé leurs décisions en se fondant sur divers éléments du dossier – notamment des témoignages – et en conclut que la cause du requérant a été entendu équitablement, au sens de l'article 6

Partant, ne relevant aucune apparence de violation de cette disposition, il s'ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

:

«

1.

Toute personne a droit au respect de sa vie privée (...).

2.

Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire (...) à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.

»

La Cour, en l'état actuel du dossier, ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article

54

§

2

b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen du grief tiré de la violation de l'article 8 de la Convention ;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S. N

aismith

A.B

BAKA

Greffier adjoint

Président