Steck-Risch și alții împotriva Liechtensteinului

Reclamanții s-au născut în 1926, 1927, 1930, 1937 și, respectiv, 1939. Primul și al doilea reclamant locuiesc în Vaduz, al treilea reclamant locuiește în Schaan și al patrulea și al cincilea reclamant locuiește în Triesen. Reclamanții, care sunt frați, au fost proprietari în comun (un al cincilea fiecare) dintre două parcele adiacente de teren în Schellenberg, înregistrate în dosarele nos. La 29 septembrie 1972, când proprietatea în cauză aparținea tatălui reclamanților, municipalitatea Schellenberg a emis un plan provizoriu de zona de zona (Zonenplanfestsetzungsbeschluss) care desemnează cele două parcele de teren ca teren nefamiliar. La 14 mai 1980, Consiliul Municipal Schellenberg (Gemeinderat) a respins un apel de către tatăl reclamantului.

12. La 24 noiembrie 1981, planul de zonare (Zonenplan) a fost aprobat de guvernul Liechtenstein. 13. La 15 iulie 1997, reclamanții au solicitat o compensare de 4,9 milioane de franci elvețieni (CHF) pentru daune presupuse în urma desemnării terenurilor lor ca teren neconstrucționat. La 2 iunie 1998, guvernul Liechtenstein, stând în camera, și-a respins cererea și a constatat că denumirea nesuportată a proprietăților reclamanților, nu supusă anterior unui plan de zonare, deoarece terenurile neconstrucționale nu constituie o expropriație de facto care conferă dreptul la compensare. În special, terenurile reclamanților nu au fost deschise pentru construcții și nici nu au existat planuri ale municipiului de a-l pregăti în vederea dezvoltării.

16. La 18 iunie 1998, reclamanții au depus un recurs împotriva deciziei de mai sus a guvernului la Curtea Administrativă din Liechtenstein (Verwaltungsbeschwerdeinstanz). Acestea au susținut, printre altele, că elementele pe care guvernul le-a bazat hotărârea nu au fost stabilite în cadrul procedurii adversare. În special, reclamanții au susținut că nu au primit ocazia de a-și prezenta opinia cu privire la problema dacă terenurile lor au fost deschise sau nu în scopuri de dezvoltare, care, de fapt, era cazul. Astfel, ei au solicitat ca părțile să fie auzite în această privință și ca o inspecție a proprietății să fie efectuată. În plus, au solicitat Curtea de Administrație să obțină procesul-verbal al ședinței Consiliului Municipal Schellenberg din 5 iulie 1995, care a arătat că municipalitatea a luat în considerare posibilitatea includerii proprietăților lor într-o zonă de construcții.

17. La 21 octombrie 1998, municipalitatea Schellenberg, în calitate de contestată, a depus argumente (Gegenschrift) care solicită Curtea Administrativă să respingă recursul. Ei au făcut referire la motivele subjacente desemnării proprietăților reclamanților ca teren neconstrucționat și au susținut că predecesorul reclamanților nu a făcut apel împotriva planului de zonare. În plus, municipiul a contestat afirmația reclamanților că respectiva proprietate a fost deschisă. În contrar afirmațiilor reclamanților, parcelele adiacente au fost desemnate în mod egal ca teren neconstrucționat. Comunitatea a prezentat, de asemenea, procesul-verbal menționat de solicitanți. La 25 iunie 1999, Curtea Administrativă a respins recursul reclamanților, prezis de judecătorul G.W.

19. În hotărârea sa, Curtea Administrativă a descris desfășurarea procedurii până în prezent, inclusiv un rezumat detaliat al observațiilor prezentate de municipalitatea Schellenberg, menționând că condițiile de compensare nu au fost îndeplinite, printre altele deoarece proprietatea reclamanților nu a fost deschisă și parcelele vecine nu au fost dezvoltate. Atunci când planul de zonare a fost eliberat, reclamanții nu puteau legitim aștepta o denumire a proprietății lor ca teren de construcție. Subliniind că reclamanții au depus observații scrise foarte detaliate, Curtea Administrativă a constatat că au primit ocazia suficientă de a-și prezenta argumentele și dovezile.

20. La 7 iulie 1999, reclamanții au depus o plângere la Curtea Constituțională (Staatsgerichtshof) în temeiul articolului 23 din Legea Curții Constituționale (Staatsgerichtshofsgesetz), susținând că principiul egalității de arme a fost încălcat prin faptul că Curtea Administrativă și-a bazat hotărârea pe noi observații formulate de municipalitatea Schellenberg (cu privire la problema dacă predecesorii reclamanților au apelat împotriva planului de zonare și cu privire la întrebarea dacă proprietatea reclamanților a fost deschisă), la care nu au avut ocazia de a răspunde. De asemenea, s-au plâns în legătură cu defectele procedurale, în special faptul că Curtea Administrativă nu le-a ascultat și a efectuat o inspecție a proprietății în cauză.

În suma, au afirmat că decizia Curții Administrative a încălcat dreptul la proprietate. 21. La 10 februarie 2000, Curtea Constituțională a informat reclamanții cu privire la componența grupului de cinci judecători care ar examina cazul lor în particular la 29 februarie 2000. 22. Ulterior, la 21 februarie 2000, reclamanții au depus o provocare pentru prejudecăți împotriva H.H., unul dintre judecătorii de comitet, susținând că el trebuia să fie disqualificat din cauza parteneriatului său într-o firmă de avocatură (Kanzleigemeinschaft) cu G.W., adică cu judecătorul președinte al procedurii dinainte de Curtea Administrativă. 23. La 29 februarie 2000, Curtea Constituțională, în apropiere, a respins plângerea reclamanților, confirmand că desemnarea proprietății lor ca teren neconstruitor nu a constituit o expropriare de facto care necesită compensații.

24. Având în vedere faptul că principiul egalității de arme este un element de bază al echitatei procedurilor, aceasta a convenit, în principiu, cu argumentul reclamanților că ar fi trebuit să le fie oferit ocazia de a fi informate și de a-și face o observație asupra observațiilor municipalității Schellenberg în răspunsul la apelul lor. În această privință, Curtea a observat că argumentele în cauză conțin informații noi, în special, presupusul fapt că predecesorul reclamantului nu a depus nicio obiecție împotriva planului de zonare. Dacă ar fi fost stabilit, acest fapt ar avea un efect negativ asupra poziției juridice a reclamanților. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a remarcat că această afirmație nu a jucat nici un rol în hotărârea Curții administrative.

Astfel, nici o prejudecată nu a avut ca rezultat acest deficit procedural. Având în vedere aceste circumstanțe speciale, precum și faptul că procedura în ansamblu a fost inversă, Curtea Constituțională a concluzionat că drepturile procedurale ale reclamanților nu au fost afectate. 25. În ceea ce privește acuzațiile de prejudecăți ale reclamanților, Curtea Constituțională, referindu-se la un comentariu academic privind dreptul administrativ Liechtenstein, a reamintit că o țară de mărimea Liechtensteinului are resurse umane limitate în sectorul public. Acesta a subliniat faptul că, în astfel de circumstanțe, chestiunile de înlocuire ar trebui tratate cu prudență dacă nu dorește să pună în pericol funcționarea adecvată a autorităților Liechtenstein.

Curtea a subliniat că, în temeiul articolului 6 din Legea Curții Constituționale, un judecător al Curții Constituționale, fiind în același timp un judecător la o altă instanță din Liechtenstein a trebuit să fie discalificat de la proceduri în cazul în care o plângere se referă la o decizie eliberată de instanța respectivă. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a constatat că același lucru nu se aplică în cazurile în care un judecător se cunoaștea doar cu un judecător care a luat parte la hotărârea impugnată. În plus, a remarcat că, într-un stat bazat pe statul de drept, anularea unei decizii de către Curtea Constituțională nu a fost nimic neobișnuit și nu a pus îndoieli cu privire la competențele profesionale ale judecătorilor implicați în această decizie.

În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că temerile reclamanților de prejudecare nu ar putea fi considerate justificate în mod obiectiv. 26. Hotărârea Curții Constituționale a fost întemeiată asupra reclamanților la 14 aprilie 2000. 27. Secțiunea 2 din Legea Curții Constituționale (Staatsgerichtshofgesetz) se referă la compunerea Curții Constituționale. Curtea Constituțională consta din președinte, supleantul său, patru supleanți și supleanții lor, toate care servesc la timp parțial. Președintele, vicepreședintele, doi supleanți și supleanții lor trebuie să fie cetățeni nativi ai Liechtensteinului; cel puțin doi membri și supleanții lor trebuie să fie versate în lege.” 28. Secțiunea 4 din Legea Curții Constituționale reglementează alegerea judecătorilor Curții Constituționale.

În ceea ce privește materialul, se citește după cum urmează: „1. Membrii Curții Constituționale și supleanții acestora sunt aleși de Parlament pentru un termen de cinci ani.

Dacă, din orice motiv, Curtea de Stat nu poate fi constituită în mod corespunzător chiar și cu utilizarea supleanților, se desfășoară alegerile suplimentare necesare pentru cazul în cauză.” 29. Secțiunea 7 din Legea Națională privind Justiția Administrativă (Landesverwaltungspflegegegesetz) prevede că funcționarii, inclusiv membrii Curții Administrative, pot fi contestați, printre altele, în următoarele cazuri: „(b) dacă oficialul în cauză ... pot aștepta un avantaj sau un dezavantaj substanțial în funcție de rezultatul problemei administrative; ... (d) în cazul în care există alte motive suficiente pentru a se îndoi de imparțialitatea funcționarului în cauză, în special în cazul în care oficialul în cauză este prea aproape de un prieten sau dușman al unei părți la un litigiu juridic sau administrativ.” 30. În temeiul articolului 6 alineatul (3) din Legea Curții Constituționale, aceste norme se aplică și judecătorilor Curții Constituționale.

8. The applicants were born in 1926, 1927, 1930, 1937 and 1939 respectively. The first and second applicants live in Vaduz, the third applicant lives in Schaan and the fourth and fifth applicants live in Triesen. 9. The applicants, who are siblings, were joint owners (one-fifth each) of two adjacent plots of land in Schellenberg, registered under files nos. 55/IV and 67/IV of the Schellenberg land register, which they inherited in 1983. 10. On 29 September 1972, when the property at issue still belonged to the applicants' father, the Schellenberg municipality issued a provisional area zoning plan (Zonenplanfestsetzungsbeschluss) designating the two parcels of land as non-building land. Before that, the property was not covered by any area zoning plan.

11. On 14 May 1980 the Schellenberg Municipal Council (Gemeinderat) dismissed an appeal by the applicants' father. 12. On 24 November 1981 the area zoning plan (Zonenplan) was approved by the Liechtenstein Government. 13. The applicants' request for a change of the designation of their land into building land (Bauland), dated 24 August 1994, was to no avail. 14. On 15 July 1997 the applicants claimed compensation of 4.9 million Swiss Francs (CHF) for damage allegedly incurred due to the designation of their land as non-building land. They claimed that that designation amounted to de facto expropriation. 15. On 2 June 1998 the Liechtenstein Government, sitting in camera, dismissed their claim.

They found that the impugned designation of the applicants' property, not previously subject to any area zoning plan, as non-building land did not amount to a de facto expropriation conferring a right to compensation. In particular, the applicants' land had not been opened up for building, nor had there been any plans of the municipality to prepare it for development. 16. On 18 June 1998 the applicants filed an appeal against the above Government decision with the Liechtenstein Administrative Court (Verwaltungsbeschwerdeinstanz). They claimed, inter alia, that the elements on which the Government had based their decision had not been established in adversarial proceedings. In particular, the applicants alleged that they had not been given an opportunity to present their views on the question of whether or not their land had been opened up for development purposes, which, in fact, had been the case.

Thus, they requested that the parties be heard on the matter and that an inspection of the property be carried out. Further, they requested that the Administrative Court obtain the minutes of the Schellenberg Municipal Council's meeting of 5 July 1995, which showed that the municipality had considered the possibility of including their property in a building area. 17. On 21 October 1998 the Schellenberg municipality, as respondent, filed submissions (Gegenschrift) requesting the Administrative Court to dismiss the appeal. They referred to the reasons underlying the designation of the applicants' property as non-building land and claimed that the applicants' predecessor had not appealed against the area zoning plan.

Further, the municipality contested the applicants' assertion that the said property had been opened up. Contrary to the applicants' assertions, the adjacent parcels had equally been designated as non-building land. The municipality also submitted the minutes referred to by the applicants. The municipality's comments were not served on the applicants. 18. On 25 June 1999 the Administrative Court, sitting in camera, dismissed the applicants' appeal. The Court was presided over by judge G.W. 19. In its decision, the Administrative Court described the conduct of the proceedings so far, including a detailed summary of the comments submitted by the Schellenberg municipality, noting that the conditions for compensation were not met, inter alia because the applicants' property had not been opened up.

The neighbouring parcels were also undeveloped. When the zoning plan was issued, the applicants could not legitimately expect a designation of their property as building land. Pointing out that the applicants had filed very detailed written submissions, the Administrative Court found that they had been given sufficient opportunity to submit their arguments and evidence. 20. On 7 July 1999 the applicants filed a complaint with the Constitutional Court (Staatsgerichtshof) under Section 23 of the Constitutional Court Act (Staatsgerichtshofsgesetz), claiming that the principle of equality of arms had been infringed in that the Administrative Court had based its decision on new submissions made by the Schellenberg municipality (concerning the issue of whether the applicants' predecessors had appealed against the zoning plan and concerning the question of whether the applicants' property had been opened up), to which they had had no opportunity to reply.

They also complained about procedural defects, in particular that the Administrative Court had failed to hear them and to carry out an inspection of the property at issue. In sum they asserted that the Administrative Court's decision violated their right to property. 21. On 10 February 2000 the Constitutional Court informed the applicants of the composition of the panel of five judges that would examine their case in private on 29 February 2000. 22. Subsequently, on 21 February 2000, the applicants filed a challenge for bias against H.H., one of the panel judges, claiming that he was to be disqualified on account of his partnership in a law firm (Kanzleigemeinschaft) with G.W., i.e. with the presiding judge of the proceedings before the Administrative Court.

23. On 29 February 2000 the Constitutional Court, sitting in camera, dismissed the applicants' complaint, confirming that the designation of their property as non-building land did not amount to a de facto expropriation requiring compensation. 24. Bearing in mind that the principle of equality of arms was a basic element of the fairness of proceedings, it agreed in principle with the applicants' argument that they should have been afforded an opportunity to be informed of and to comment upon the Schellenberg municipality's observations in reply to their appeal. In that regard, the Court observed that the submissions in issue had contained new information, in particular, the alleged fact that the applicants' predecessor had never filed an objection against the area zoning plan.

If established, that fact would have had a negative effect on the applicants' legal position. However, the Constitutional Court noted that this submission had not played any role in the Administrative Court's decision. Thus, no prejudice had resulted from this procedural deficiency. Considering these special circumstances as well as the fact that the proceedings as a whole had been adversarial, the Constitutional Court concluded that the applicants' procedural rights had not been impaired. 25. As far as the applicants' allegations of bias were concerned, the Constitutional Court, referring to an academic commentary on Liechtenstein administrative law, recalled that a country of the size of Liechtenstein had limited human resources in the public sector.

It stressed that, in such circumstances, questions of replacement should be dealt with cautiously if one did not wish to jeopardise the proper functioning of the Liechtenstein authorities. The court pointed out that, by virtue of section 6 of the Constitutional Court Act, a judge of the Constitutional Court, being at the same time a judge at another Liechtenstein court had to be disqualified from proceedings where a complaint concerned a decision issued by that court. However, the Constitutional Court found that the same did not apply in cases where a judge was merely acquainted with a judge who had taken part in the impugned decision. Moreover, it noted that, in a State based on the rule of law, the quashing of a decision by the Constitutional Court was nothing unusual and did not cast doubt on the professional skills of the judges involved in that decision.

In those circumstances, the Court found that the applicants' fears of bias could not be considered to be objectively justified. 26. The Constitutional Court's decision was served on the applicants on 14 April 2000. 27. Section 2 of the Constitutional Court Act (Staatsgerichtshofgesetz) concerns the composition of the Constitutional Court. It provides as follows: “1. The Constitutional Court shall consist of the President, his alternate, four additional members and their alternates, all of whom serve part-time. 2. The President, the Vice-President, two additional members and their alternates must be native citizens of Liechtenstein; at least two members and their alternates must be versed in the law.” 28. Section 4 of the Constitutional Court Act regulates the election of the Constitutional Court's judges.

So far as material, it reads as follows: “1. The members of the Constitutional Court and their alternates shall be elected by Parliament for a term of five years.

2. If, for whatever reasons, the State Court cannot be properly constituted even with the use of alternates, the necessary supplementary elections shall be held for the case in question.” 29. Section 7 of the National Administrative Justice Act (Landesverwaltungspflegegesetz) provides that officials, including the members of the Administrative Court, may be challenged, inter alia, in the following cases: “(b) if the official in question ... can expect a substantial advantage or disadvantage depending on the outcome of the administrative matter; ... (d) if there is any other sufficient reason to doubt the impartiality of the official in question, in particular if the official in question is too close a friend or foe of one of the parties to a legal or administrative dispute.” 30. By virtue of section 6 (3) of the Constitutional Court Act, these rules also apply to the judges of the Constitutional Court.