CASE OF SCHÄDLER AND OTHERS v. LIECHTENSTEIN

RESPONDENT

LIE

HOTĂRÂRE

21.10.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Reasonable time)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF SCHÄDLER AND OTHERS v. LIECHTENSTEIN (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

Primul reclamant, dl Hans Walter Schädler, s-a născut în 1945, dl Tobias Johann Schädler s-a născut în 1983, dl Helmut Julius Beck în 1964, dl Edmund Eugen Gassner în 1947, dl Herbert Victor Beck în 1953, dl Karl Roman Beck în 1951, dl Werner Benjamin Hilbe în 1953, dl Franz Josef Schädler în 1946, dl Oswald Schädler în 1946 și dl Norbert Schädler în 1960. La 25 și 27 februarie 2000, un plan de dezvoltare a terenurilor (zonenplan) a fost adoptat prin referendum în comuna Triesenberg. Potrivit acestui plan, partea principală a unei parcele de teren deținute în comun de solicitanți a căzut într-o zonă în care construcția clădirilor nu a fost autorizată. Prin observații din 3 aprilie 2000, primul reclamant a depus o obiecție la municipalitatea de Triesenberg, care a primit aceste observații la 5 aprilie 2000. El a contestat licența planului de dezvoltare a terenurilor și a procedurii prin care a fost aprobată și a solicitat ca parcela de terenuri în cauză să fie desemnată ca teren de construcție. La 22 noiembrie 2000, municipiul Triesenberg a respins obiecția primului reclamant, care a constatat, în special, că parcela de teren a reclamanților nu a fost clasificată ca teren de construcție înainte de adoptarea planului de dezvoltare a terenurilor. Decizia a fost eliberată și trimisă primului reclamant la 22 ianuarie 2001. La 22 octombrie 2002, guvernul Liechtenstein a respins plângerea formulată de primul reclamant la 6 februarie 2001 cu privire la decizia municipiului, decizia care a fost eliberată la 23 octombrie 2002. 10. Prin scrisoarea din 11 iunie 2003, primul reclamant a informat Curtea Administrativă că intenționează să își persecute plângerea depusă la 11 noiembrie 2002 cu privire la decizia Guvernului în persoană, avocatul său l-a informat că plângerea sa nu a avut suficiente perspective de succes. 11. La 4 august 2003, Curtea Administrativă a Liechtensteinului (Verwaltungsbeschwerdeinstanz), care a avut o audiere la 25 iunie 2003, în care a auzit un martor și a inspectat locus in quo, a respins plângerea reclamanților. Acesta a remarcat faptul că primul reclamant, în urma îndoielilor exprimate de acesta în ceea ce privește statutul său în cadrul procedurii, a prezentat acum plângerea atât în numele său, cât și în numele a zece proprietari mixți (număr dintre care sunt reclamanți în fața acestei instanțe). Acesta a autorizat, de asemenea, procedura anterioară inițiată numai de primul reclamant (o autorizație scrisă din 25 iunie 2003 a fost depusă în audiere). Curtea Administrativă a constatat că hotărârea municipalității de a nu încorpora terenurile reclamanților într-o zonă desemnată ca teren de construcție nu a fost arbitrară, în special în comparație cu clasificarea altor parcele de teren în planul de dezvoltare a terenurilor. Planul de teren al reclamanților nu a fost anterior într-o zonă clasificată ca teren de construcție și nu a fost potrivit pentru construcții pentru lipsa instalațiilor de apă. 12. Prin observații din data de 15 august 2003, primite la Curtea Constituțională din Liechtenstein (Staatsgerichtshof) la 19 august 2003, reclamanții au depus o plângere constituțională la Curtea Constituțională din Liechtenstein în ceea ce privește decizia luată de Curtea Administrativă. Având în vedere principiile legalității și proporționalității, interdicția de arbitrare și dreptul la proprietate, acestea au susținut, în special, că parcela lor de teren, desemnată drept teren neconstrucțional, a fost tratată mai puțin favorabil decât alte parcele de teren într-o situație comparabilă. 13. Deliberările finale în particular stabilite pentru 2 martie 2004 au trebuit anulate deoarece, după retragerea mai multor judecători, nu erau suficiente pentru a auzi cazul. 14. În aprilie și mai 2004, atât primul reclamant, cât și Comunitatea de Triesenberg au informat Curtea Constituțională din Liechtenstein că au intrat în negocieri în urma cărora plângerea constituțională ar putea fi retrasă ulterior. Deliberările Curții Constituționale în mod privat stabilite pentru 3 mai 2004 au fost anulate în consecință. La 21 iunie 2004, municipalitatea a informat Curtea că includea o parte din plățile de teren ale reclamanților în zona desemnată ca teren de construcție. Totuși, reclamanții nu retrag plângerea lor constituțională. 15. Prin depuneri din 4 martie 2005 și 9 mai 2005, noul avocat al reclamanților a solicitat Curții Constituționale să se alăture plângerii reclamanților la cea de la K.S. și să desfășoare o audiere. Acestea au susținut, de asemenea, că dreptul lor la un tribunal independent și imparțial instituit prin lege în temeiul articolului 6 din Convenție a fost încălcat în sensul că dispozițiile relevante ale Legii municipale (Gemeindegesetz) nu a determinat în mod clar organismul competent să decidă planurile de dezvoltare a terenurilor și ca cetățenii au adoptat planul. Planul de dezvoltare a terenurilor a municipiului de Triesenberg a fost anulat deoarece a fost înființat în încălcarea dispozițiilor privind protecția proprietăților. În plus, dreptul lor la proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 a fost încălcat deoarece dispozițiile relevante ale Codului de Construcție (Baugesetz) nu sunt o bază juridică suficient de clară pentru adoptarea de planuri de dezvoltare a terenurilor care interferează cu dreptul la proprietate. Adoptarea planului de dezvoltare a terenului în cauză a exclus plotul de teren al reclamanților din zona desemnată ca teren de construcție și a constituit o restricție ilegală și arbitrară a utilizării proprietăților lor fără plată de compensare. 16. La 10 mai 2005, după ce Curtea Constituțională din Liechtenstein a deliberat în particular, a hotărât să își suspende decizia având în vedere observațiile voluminoase și solicită să primească probe prezentate de avocatul reclamanților în ziua anterioară. 17. La 4 aprilie 2006, Curtea Constituțională din Liechtenstein, după ce a deliberat în particular, a refuzat să se alăture plângerii reclamanților la cea din K.S. și, având în vedere cererea reclamanților făcută în aceeași zi, și-a suspendat decizia și a hotărât să organizeze o ședință publică. 18. La 15 mai 2006, Curtea Constituțională din Liechtenstein a organizat o ședință publică. În dezbaterile sale (în particular), acesta a hotărât apoi să respingă în mod inadmisibil cererea reclamanților de a declara anularea votului din 25 și 27 februarie 2000 în municipalitatea Triesenberg, deoarece reclamanții nu au depus o plângere separată cu privire la acest vot în fața Guvernului, respingând în continuare restul plângerilor reclamanților ca fiind nefondate (cazul nr. StGH 2003/71). 19. Curtea Constituțională din Liechtenstein a constatat că nu a existat nicio încălcare a dreptului constituțional al reclamanților la egalitate sau a interzicerii arbitrariei, deoarece nu a fost irezonabil să nu includă întregul pachet de teren al reclamanților într-o zonă desemnată ca teren de construcție. Nici nu a fost încălcat dreptul reclamantului la proprietate. Refuzul de a acorda reclamanților un privilegiu prin neincluderea parcelei lor de teren într-o zonă desemnată ca teren de construcție nu a interferat cu drepturile lor de proprietate. 20. La 20 decembrie 2007, hotărârea Curții Constituționale din Liechtenstein a fost judecată a avocatului reclamantului. 21. Într-o hotărâre adoptată la 4 noiembrie 2008 cu privire la o plângere formulată de K.S., Curtea Constituțională din Liechtenstein a declarat că art. 6 § 1 din convenție a fost încălcat în cadrul procedurii de față (dosarul nr. StGH 2004/58). Curtea Constituțională a constatat că lungimea procedurii în cauză, care se referă la egalitatea planului de dezvoltare a terenurilor din Comuna Triesenberg și care era în așteptare timp de patru ani și trei luni înaintea acestuia, era excesivă. a cerut în repetate rânduri să suspende procedura cu puțin timp înainte de data stabilită pentru dezbaterile finale nu justifică durata procedurii, în special deoarece Curtea Constituțională a rămas inactivă pentru o perioadă mai lungă de timp după a desfășura o audiere orală.

The first applicant, Mr Hans Walter Schädler, was born in 1945, Mr Tobias Johann Schädler was born in 1983, Mr Helmut Julius Beck in 1964, Mr Edmund Eugen Gassner in 1947, Mr Herbert Victor Beck in 1953, Mr Karl Roman Beck in 1951, Mr Werner Benjamin Hilbe in 1953, Mr Franz Josef Schädler in 1946, Mr Oswald Schädler in 1946 and Mr Norbert Schädler in 1960. They live in Triesenberg (Liechtenstein). 6. On 25 and 27 February 2000 a land development plan (Zonenplan) was adopted by referendum in the Municipality of Triesenberg. According to that plan, the main part of a plot of land owned jointly by the applicants fell within a zone in which the construction of buildings was not authorised. 7. By submissions dated 3 April 2000 the first applicant lodged an objection with the Municipality of Triesenberg which received these submissions on 5 April 2000. He contested the lawfulness of the land development plan and of the procedure by which it had been approved and requested that the plot of land in question be designated as building land. 8. On 22 November 2000 the Municipality of Triesenberg dismissed the first applicant’s objection. It found, in particular, that the applicants’ plot of land had not been classified as building land prior to the adoption of the land development plan either. The decision was issued and sent to the first applicant on 22 January 2001. 9. On 22 October 2002 the Liechtenstein Government dismissed the complaint made by the first applicant on 6 February 2001 about the municipality’s decision. That decision was issued on 23 October 2002. 10. By letter of 11 June 2003 the first applicant informed the Administrative Court that he intended to pursue his complaint lodged on 11 November 2002 regarding the Government’s decision in person, his counsel having informed him that his complaint had no sufficient prospects of success. 11. On 4 August 2003 the Liechtenstein Administrative Court (Verwaltungsbeschwerdeinstanz), having held a hearing on 25 June 2003 in which it heard a witness and inspected the locus in quo, dismissed the applicants’ complaint. It noted that the first applicant, following doubts expressed by it regarding his standing in the proceedings, now brought the complaint both on his own behalf and on behalf of ten further joint owners (nine of whom are applicants before this Court). The latter had also authorised the previous proceedings instituted by the first applicant alone (a written authorisation dated 25 June 2003 was submitted in the hearing). The Administrative Court found that the municipality’s decision not to incorporate the applicants’ plot of land into an area designated as building land had not been arbitrary, particularly when compared to the classification of other plots of land in the land development plan. The applicants’ plot of land had not previously been in an area classified as building land and was not suitable for construction for lack of water installations. 12. By submissions dated 15 August 2003, which were received at the Liechtenstein Constitutional Court (Staatsgerichtshof) on 19 August 2003, the applicants lodged a constitutional complaint with the Liechtenstein Constitutional Court in respect of the decision taken by the Administrative Court. Relying on the principles of legality and proportionality, the prohibition of arbitrariness and the right to property, they argued, in particular, that their plot of land, designated as non-building land, had been treated less favourably than other plots of land in a comparable situation. 13. The final deliberations in private fixed for 2 March 2004 had to be cancelled as, following the withdrawal of several judges, there was an insufficient number of judges available to hear the case. 14. In April and May 2004 both the first applicant and the Municipality of Triesenberg informed the Liechtenstein Constitutional Court that they had entered into negotiations following which the constitutional complaint might later be withdrawn. The Constitutional Court’s deliberations in private fixed for 3 May 2004 were accordingly cancelled. On 21 June 2004 the Municipality informed that court that it had included a part of the applicants’ plot of land in the area designated as building land. The applicants did not, however, withdraw their constitutional complaint thereupon. 15. By submissions dated 4 March 2005 and 9 May 2005 the applicants’ new counsel requested the Constitutional Court to join the applicants’ complaint to that of K.S. and to hold a hearing. They further submitted that their right to an independent and impartial tribunal established by law under Article 6 of the Convention had been breached in that the relevant provisions of the Municipality Act (Gemeindegesetz) did not clearly determine the body competent to decide on land development plans and as the citizens had adopted the plan. The land development plan of the Municipality of Triesenberg was void as it had been set up in violation of the provisions for the protection of property. Furthermore, their right to property under Article 1 of Protocol no. 1 had been breached as the relevant provisions of the Construction Code (Baugesetz) were not a sufficiently clear legal basis for the adoption of land development plans which interfered with the right to property. The adoption of the land development plan at issue had excluded the applicants’ plot of land from the area designated as building land and amounted to an illegal and arbitrary restriction of the use of their property without payment of compensation. 16. On 10 May 2005 the Liechtenstein Constitutional Court, having deliberated in private, decided to adjourn its decision in view of the voluminous observations and requests to take evidence submitted by the applicants’ counsel the day before. 17. On 4 April 2006 the Liechtenstein Constitutional Court, having deliberated in private, refused to join the applicants’ complaint to that of K.S. and, taking into consideration the applicants’ request made the same day, adjourned its decision and decided to hold a public hearing. 18. On 15 May 2006 the Liechtenstein Constitutional Court held a public hearing. In its deliberations (in private), it then decided to dismiss as inadmissible the applicants’ request to declare void the vote of 25 and 27 February 2000 in the Municipality of Triesenberg as the applicants had failed to lodge a separate complaint in respect of that vote with the Government. It further rejected the remainder of the applicants’ complaints as ill-founded (case no. StGH 2003/71). 19. The Liechtenstein Constitutional Court found that there had been no violation of the applicants’ constitutional right to equality or of the prohibition of arbitrariness as it had not been unreasonable not to include the applicants’ entire plot of land in an area designated as building land. Nor had the applicants’ right to property been violated. The refusal to grant the applicants a privilege by not including their plot of land in an area designated as building land did not interfere with their property rights. 20. On 20 December 2007 the Liechtenstein Constitutional Court’s judgment was served on the applicants’ counsel. 21. In a judgment adopted on 4 November 2008 concerning a complaint brought by K.S., the Liechtenstein Constitutional Court held that Article 6 § 1 of the Convention had been breached in the proceedings before it (file no. StGH 2004/58). The Constitutional Court found that the length of the proceedings at issue, which equally concerned the land development plan of the Municipality of Triesenberg and had been pending for four years and three months before it, had been excessive. The fact that K.S. had repeatedly asked to adjourn the proceedings shortly before the date fixed for the final deliberations did not justify the duration of the proceedings, in particular because the Constitutional Court had remained inactive for a longer period of time after having held an oral hearing.

§ Cauze similare