În cazul Calio și alții, Italia (solicitarea nr. 52332/99) hotărăște (Radiation) Strasbourg 19 mai 2005 defineșteF 12/10/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Kovler Zagrebelsky Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E.
Jebens, judecători și dlui S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 aprilie 2005, pronunță hotărârea adoptată la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 52332/99) îndreptată împotriva Republicii Italiene și ale cărei resortisanți ai acestui stat, M. Clara Calio, domnul Goffredo Angelo și domnul Goffredo Claudio, ( Primul reclamant a decedat la 29 ianuarie 2000 printr-o scrisoare din 5 februarie 2000, al doilea și al treilea reclamant au informat grefa că au moștenit-o pe reclamantă și că doresc să continue procedura în fața Curții. Reclamanții sunt reprezentați de dl Valla, avocat în Bari. Guvernul italian ( A fost reprezentat de agenții săi succesive, dl U. Leanza și dl I.M.
Braguglia și de co-agenții săi succesive, dl V. Esposito și, respectiv, dl Crisafolli. Reclamanții au susținut că au fost privați în mod arbitrar de terenul lor și au susținut că aplicarea exproprierii indirecte nu este în conformitate cu principiul preeminenței dreptului. În plus, reclamanții s-au plâns de aplicarea în cazul lor a Legii nr. 662 din 1996, prin urmare, acestea nu au fost despăgubite la valoarea de piață a terenului. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
Prin decizia din 1 aprilie 2004, camera a declarat cererea admisibilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLȚIEI Reclamanții s-au născut în 1912, 1939 și, respectiv, 1946 și au reședința în Bari. Prin hotărârea din 10 decembrie 1974, președintele Consiliului Regional Giunta Regionale (Giunta Regionale) a autorizat municipalitatea Bari să ocupe de urgență un teren aparținând reclamanților.
Acest teren (1153,40 metri pătrați) a fost ulterior expropriat în mod regulat, în conformitate cu decretul de expropriere adoptat la 27 iunie 1978. 10. În cadrul acestei exproprieri, reclamanții au declarat în fața administrației că nu s-ar opune ocupației unui lot ulterior de teren, cu condiția să se efectueze, de asemenea, exproprierea formală a acestuia. 11. Ulterior, probabil la 24 iulie 1982, administrația a ocupat - fără autorizație - un alt lot de teren și a început lucrările de construcție a unui drum. Terenul în cauză Printr-un act de atribuire notificat la 5 aprilie 1984, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire împotriva municipalității Bari în fața Tribunalului Civil din Bari și au susținut că ocuparea terenului respectiv era ilegală și că, în prezent, se construise un drum acolo, fără exproprierea formală și plata unei indemnizații.
13. Prin hotărârea din 8 iulie 1992 de aplicare a principiului exproprierii indirecte (ocupazione acquisitiva), Tribunalul civil din Bari a declarat că, în urma construirii drumului, reclamanții și-au pierdut proprietatea asupra terenului în litigiu în beneficiul municipiului Bari până la 21 noiembrie 1985 (data transformării ireversibile a locului). Cu toate acestea, având în vedere că transferul de proprietate a avut loc în cadrul unei ocupații fără titlu de teren, reclamanții aveau dreptul la despăgubiri. Tribunalul a acordat o sumă pentru despăgubire. 14. La 28 iulie 1993, municipalitatea Bari a răspuns la apelul acestei hotărâri. La rândul lor, reclamanții au solicitat o despăgubire mai mare.
15. printr-o hotărâre din 3 iulie 1993, Mai 1996, Curtea de Apel din Bari a respins acțiunea introdusă de municipiul Bari și a primit cererea reclamanților. noiembrie 1985, data încheierii lucrării publice și, în consecință, data pierderii proprietății. Această sumă trebuia indexată în ziua hotărârii și însoțită de dobândă până în momentul plății. 16. La 20 martie 1997, municipalitatea Bari a ocupat casation. Aceasta susținea în special că, în urma intrării în vigoare a legii bugetare, 662 din 1996, despăgubirea care trebuia plătită reclamanților trebuia recalculată.
17. Prin hotărârea din 2 aprilie 1999, Curtea de Casație a primit acțiunea introdusă de municipalitatea Bari și a trimis părțile în fața Curții de Apel din Bari pentru a recalcula despăgubirea care trebuia plătită reclamanților în conformitate cu Legea nr. 662 din 1996 18. În fața Curții de Apel din Bari, reclamanții au solicitat 265 100 000 de lire italiene (ITL) pentru privarea de teren, sumă calculată pornind de la suma acordată anterior și apoi redusă în conformitate cu legea menționată. Hotărârea dintre solicitanți și administrație 19. În 2001, administrația lui Bari a făcut o ofertă de indemnizație pentru aceeași sumă, indexată și însoțită de dobândă, pentru o sumă totală de 1 162 503 592 ITL.
În 2001, reclamanții au acceptat această propunere. Această sumă este supusă unui impozit la sursă de 20%. Din dosar reiese că reclamanții au încheiat procedura în fața Curții de Apel ca urmare a plății din partea administrației a sumei la care se puteau aștepta în sensul Legii nr. 662 din 1996. Această plată a fost precedată de un acord între părți. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, aceasta poate decide în orice moment a procedurii să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se conducă la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din această dispoziție. 22. În evaluarea cazului în speță, Curtea nu trebuie să piardă din vedere faptul că reclamanții au încheiat un acord cu orașul Bari.
23. Hotărârea s-a perfecționat în decembrie 2001 atunci când procedura era încă în curs de desfășurare în fața Curții de Apel din Bari și hotărârea Curții de Apel putea, în principiu, să facă obiectul unei acțiuni în fața Curții de Casație. 24. Hotărârea a condus, din partea reclamanților, la renunțarea la procedurile pendinte și viitoare și la orice pretenție referitoare la exproprierea terenului.
25. În opinia Curții, acordul suscitat a avut ca efect practic satisfacerea în mare măsură a revendicărilor formulate de solicitanți din punctul de vedere al articolului 1 din Protocolul nr. (1) În plus, reclamanții nu au acționat sub presiune atunci când au renunțat la posibilitatea de a obține, dacă este cazul, o despăgubire mai mare și o hotărâre pe fond (a se vedea Hotărârea Carbonara și Ventura c. Italia din 30 mai 2000, EHR 2000, § 43, 44;cererea nr. 9320/81, Decizia din 15 martie 1984, DR 36, p. 24; cererea nr. 8865/80, decizia din 10 iulie În consecință, reclamanții au soluționat litigiul amiabil și nu mai pot pretinde că sunt victime ale încălcării invocate (a se vedea Giacometti și alții c. Italia (dec.), nr 34939/97, 8 noiembrie 2001, CEDO 2001-XII Guerrera și Fusco c. Italia 40601/98, 3 aprilie 2003 Folcheri c. Italia, Decizia nr. 61839/00 din 3 iunie 2004). 26. În lumina circumstanțelor speței, Curtea concluzionează, prin urmare, că nu se mai justifică continuarea examinării cererii în sensul art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție.
Pe de altă parte, nici un motiv special privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii în temeiul art. 37 alin. Prin urmare, cauza rolului trebuie eliminată. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, decide să elimine cazul rolului. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 mai 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Christos Rozakis Grefier Adjunct Președintele
AFFAIRE CALÌ ET AUTRES c. ITALIE (Requête n o 52332/99) ARRÊT (Radiation) STRASBOURG 19 mai 2005 DÉFINITIF 12/10/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Calì et autres c. Italie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , A. Kovler , V. Zagrebelsky , M me E. Steiner , MM. K. Hajiyev , D. Spielmann, S.E. Jebens, juges , et de M. S. Quesada, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 avril 2005, rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 52332/99) dirigée contre la République italienne et dont des ressortissants de cet Etat, M me Clara Calì, M. Goffredo Angelo et M. Goffredo Claudio, (« les requérants »), ont saisi la Cour le 2 octobre 1999 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La première requérante est décédée le 29 janvier 2000. Par une lettre du 5 février 2000, les deuxième et troisième requérants ont informé le greffe qu'ils avaient hérité de la requérante et qu'ils souhaitaient poursuivre la procédure devant la Cour.
2.Les requérants sont représentés par M e Valla, avocat à Bari. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») était représenté par ses agents successifs, respectivement MM. U. Leanza et I.M. Braguglia et ses coagents successifs, respectivement MM. V. Esposito et F. Crisafulli.,
3.Les requérants alléguaient avoir été privés de leur terrain de manière arbitraire. Ils faisaient valoir que l'application de l'expropriation indirecte n'est pas conforme au principe de la prééminence du droit. Les requérants se plaignaient, en outre, de l'application à leur cas de la loi n o 662 de 1996, par effet de laquelle ils n'avaient pas été dédommagés à hauteur de la valeur vénale du terrain.
4.La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
5.Par une décision du 1 er avril 2004, la chambre a déclaré la requête recevable.
6.Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement). Les parties ont chacune soumis des commentaires écrits sur les observations de l'autre.
7.Le 1 er novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1). EN FAIT I.
8. Les requérants sont nés respectivement en 1912, 1939 et 1946 et résidant à Bari. A. L'occupation du terrain
9.Les requérants étaient propriétaires de plusieurs terrains sis à Bari. Par un arrêté du 10 décembre 1974, le Président du Conseil régional ( Giunta regionale ) autorisa la municipalité de Bari à procéder à l'occupation d'urgence d'un terrain appartenant aux requérants. Ce terrain (1153,40 mètres carrés) fut ensuite régulièrement exproprié, conformément au décret d'expropriation adopté le 27 juin 1978.
10.Dans le cadre de cette expropriation, les requérants déclarèrent devant l'administration qu'ils ne s'opposeraient pas à l'occupation d'un lot ultérieur de terrain, pourvu qu'il soit également procédé à l'expropriation formelle de celui-ci.
11.Par la suite, vraisemblablement le 24 juillet 1982, l'administration occupa - sans autorisation - un autre lot de terrain et entama les travaux de construction d'une route. Le terrain en cause – qui fait l'objet de la présente requête – avait une surface de 3110 mètres carrés et était classé au cadastre, feuille 39, parcelles 117 et 281. B. La procédure engagée afin d'obtenir l'indemnisation
12.Par un acte d'assignation notifié le 5 avril 1984, les requérants introduisirent une action en dommages-intérêts à l'encontre de la municipalité de Bari devant le tribunal civil de Bari. Ils alléguaient que l'occupation dudit terrain était illégale et qu'une route y avait désormais été construite, sans qu'il fût procédé à l'expropriation formelle et au paiement d'une indemnité.
13.Par un jugement du 8 juillet 1992, faisant application du principe de l'expropriation indirecte ( occupazione acquisitiva ), le tribunal civil de Bari déclara que, à la suite de la construction de la route, les requérants avaient perdu la propriété du terrain litigieux au bénéfice de la municipalité de Bari et ce au plus tard le 21 novembre 1985 (date de la transformation irréversible des lieux). Cependant, étant donné que le transfert de propriété avait eu lieu dans le cadre d'une occupation sans titre du terrain, les requérants avaient droit aux dommages-intérêts. Le tribunal accorda une somme au titre de dédommagement.
14.Le 28 juillet 1993, la municipalité de Bari interjeta appel de ce jugement. De leur côté les requérants demandèrent un dédommagement plus élevé.
15.Par un arrêt du 3 mai 1996, la cour d'appel de Bari rejeta le recours introduit par la municipalité de Bari et accueillit la demande des requérants. Elle ordonna à l'administration de verser aux requérants une somme de 482 000 000 ITL, correspondant à la valeur vénale du terrain au 21 novembre 1985, date de l'achèvement de l'ouvrage public et, par conséquent, date de la perte de propriété. Cette somme devait être indexée au jour de l'arrêt et assortie d'intérêts jusqu'au moment du paiement.
16.Le 20 mars 1997, la municipalité de Bari se pourvut en cassation. Elle soutenait notamment qu'à la suite de l'entrée en vigueur de la loi budgétaire n o 662 de 1996, le dédommagement à verser aux requérants devait être recalculé.
17.Par un arrêt du 2 avril 1999, la Cour de cassation accueillit le recours introduit par la municipalité de Bari et renvoya les parties devant la cour d'appel de Bari afin que celle-ci recalcule le dédommagement à verser aux requérants en fonction de la loi n o 662 de 1996.
18.Devant la cour d'appel de Bari, les requérants demandèrent 265 100 000 lires italiennes (ITL) pour la privation du terrain, somme calculée à partir du montant précédemment accordé et puis réduite en fonction de ladite loi. C. L'accord entre les requérants et l'administration
19.Le 17 mai 2001, l'administration de Bari fit une offre d'indemnité aux requérants pour cette même somme, indexée et assortie d'intérêts, pour un montant global de 1 162 503 592 ITL. En 2001, les requérants acceptèrent cette proposition. Cette somme est soumise à un impôt à la source de 20%.
20.Il ressort du dossier que les requérants ont mis fin à la procédure devant la cour d'appel à la suite du paiement de la part de l'administration de la somme à laquelle ils pouvaient s'attendre au sens de la loi n o 662 de 1996. Ce paiement a été précédé par un accord entre les parties. EN DROIT
21.La Cour rappelle qu'aux termes de l'article 37 de la Convention elle peut à tout moment de la procédure décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de conduire à l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cette disposition.
22.Dans l'appréciation du cas d'espèce, la Cour ne doit perdre de vue le fait que les requérants ont conclu un accord avec la ville de Bari.
23.L'accord s'est perfectionné en décembre 2001 lorsque la procédure était encore pendante devant la cour d'appel de Bari et l'arrêt de la cour d'appel pouvait en principe faire l'objet d'un recours devant la Cour de cassation.
24.L'accord entraînait, de la part des requérants, la renonciation aux procédures pendantes et futures et à toute prétention en rapport avec l'expropriation du terrain.
25.Aux yeux de la Cour, l'accord susdit a eu pour effet pratique de satisfaire dans une grande mesure les revendications formulées par les requérants sous l'angle de l'article 1 du Protocole n o 1. En outre, les requérants n'ont pas agi sous la contrainte lorsqu'ils ont renoncé à la possibilité d'obtenir, le cas échéant, une indemnisation plus élevée et un jugement au fond (voir, a contrario, l'arrêt Carbonara et Ventura c. Italie du 30 mai 2000, ECHR 2000, §§ 43, 44 ;requête n 9320/81, décision du 15 mars 1984, DR 36, p. 24; requête n 8865/80, décision du 10 juillet 1981, DR 25, p. 252). De ce fait, les requérants ont résolu le litige à l'amiable et ne peuvent plus se prétendre victimes de la violation invoquée (voir Giacometti et autres c. Italie (déc.), n o 34939/97, 8 novembre 2001, CEDH 2001-XII ; Guerrera et Fusco c. Italie n o 40601/98, 3 avril 2003 ; Folcheri c. Italie décision n o 61839/00 du 3 juin 2004).
26.A la lumière des circonstances de l'espèce, la Cour conclut donc, qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête au sens de l'article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif particulier touchant au respect des droits de l'homme garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête en vertu de l'article 37 § 1 in fine de la Convention. Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ, Décide de rayer l'affaire du rôle. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 mai 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Santiago Quesada Christos Rozakis Greffier adjoint Président