AFFAIRE VIGROUX c. FRANCE

AFFAIRE VIGROUX c. FRANCE (CtEDO, 2005)

SECȚIUNEA I CAUZA VIGROUX c. FRANȚA (solicitarea nr. 6204/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 mai 2005 DEFINITIVF 19/08/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Vigroux c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis Președintele Loucaide J.-P. Costa mes Tulkens Vajić domnii Spielmann, S.E. Jebens, judecători și domnul S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 aprilie 2005, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 6304/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Bernard Vigroux a sesizat Curtea la 27 septembrie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În conformitate cu art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (c) din convenție, reclamantul se plângea de lipsa de echitate a unei proceduri penale, fiind judecat și condamnat în absența sa fără ca avocatul său, prezent la ședințe, să poată fi ascultat. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 alineatul (1)). (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 decembrie 2003, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. (3) Comisia a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații cu privire la fondul cauzei [art. 59 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Reclamantul, expert în asigurări, a fost acuzat că s-a redus în mod fraudulos din 1992 până în 1994, la taxa pe valoarea adăugată și la plata impozitului pe venit. Reclamantul a fost citat în fața tribunalului corecțional din Ales, iar la ședința din 6 februarie 1998, nu s-a prezentat în persoană, ci apărătorul său a prezentat instanței un certificat medical care să ateste că starea lui de sănătate nu-i permitea să participe la audiere. Cu toate acestea, printr-o hotărâre pronunțată la 6 februarie 1998, tribunalul a decis să se pronunțe în contradictoriu cu privire la el și să nu-l audieze pe avocatul său. Tribunalul l-a declarat vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a condamnat la pedepsele de un an de închisoare, de 100 de ani. 2000 de franci francezi (FRF) de amendă și de publicare a deciziei în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze și în două zilnice regionale. Cu toate acestea, instanța a decis că Reclamantul a solicitat în fața Curții de Apel din Nîmes. Citat la ședința din 12 februarie 1999, la care s-a prezentat din nou sfatul său, reclamantul a trimis Curții un nou certificat medical. 12. Prin hotărârea pronunțată la 12 februarie 1999, Curtea de Apel a decis, de asemenea, să se pronunțe printr-o hotărâre considerată contradictorie față de reclamant și a refuzat să-și audă avocatul pe motiv că: pârâtul necomparativ a trimis, înainte de începerea ședinței, un certificat medical care să indice că starea sa de sănătate nu îi permitea să facă față unor probleme profesionale sau afective; că acest certificat este emis de același medic și a fost redactat în aceleași condiții ca și cel prezentat în ședința din 6 februarie 1998 în fața instanței; (...) întrucât, având în vedere absența detaliilor acestui certificat și resetarea procedurii utilizate în primă instanță, este necesar să se rețină cazul; Consiliul inculpatului nu poate fi audiat având în vedere penalizările efectuate, prin referire la art. 411 din Codul de procedură penală; întrucât se va hotărî prin hotărâre contradictorie să se prevadă în aplicarea articolelor 410 și 498 din Codul de procedură penală, citarea fiind regulată și pârâtul având cunoștință de (...) 13. Instanța de apel a confirmat hotărârea în toate dispozițiile sale, în special cu privire la pedepsele impuse reclamantului, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În memoriul depus în sprijinul acestui recurs, acesta a invocat articolele 6 alineatul (1) și 3 din convenție și a susținut, în special, în cadrul primului său motiv, că principiul, astfel cum este stabilit prin jurisprudență, al articolului 410 din Codul de procedură penală potrivit căruia pârâtul citat în mod regulat unei persoane care nu compară nu poate beneficia de asistența unui avocat este contrar regulii prevăzute la art. 6 alineatul (3) din convenție potrivit căreia orice persoană acuzată are dreptul la asistență din partea unui apărător ales de acesta. 15. printr-o hotărâre pronunțată la 15 martie 2000 Camera Penală a Curții de Casație a respins recursul. Întrucât reclamantul, care nu a fost comparat în fața instanței de apel, cu toate că a avut cunoștință de citație și nu a furnizat o scuză recunoscută valabilă, nu poate să își facă o obiecție cu privire la faptul că avocatul său nu a fost audiat, cu condiția ca art. 410 din Codul de procedură penală, care prevede că, într-un astfel de caz, pârâtul este judecat în contradictoriu, nu este incompatibil cu dispozițiile art. 6 din Convenție (...) care nu conferă persoanei acuzate dreptul de a se abține de la a fi judecat; Ca urmare a faptului că motivul (...) trebuie eliminat; (...) II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE DE PROCESUL DE JUSTIȚIE 16. Dispozițiile relevante din Codul de procedură penală, în redactarea lor aplicabilă la momentul procedurilor în litigiu, se citesc după cum urmează: art. 410 Acuzatul menționat cu regularitate trebuie să apară, cu excepția cazului în care acesta oferă o scuză recunoscută de instanța în fața căreia este chemat. Acuzatul are aceeași obligație atunci când se stabilește că, deși nu a fost menționat nimănui, el a avut cunoștință de citația regulată referitoare la acesta în cazurile prevăzute la articolele 557, 558 și 560. În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, pârâtul care nu este comparat și nescuzat este considerat contradictoriu. art. 411 Acuzatul citat pentru o infracțiune pasibilă de o amendă sau de o pedeapsă cu închisoarea mai mică de doi ani poate, printr-o scrisoare adresată președintelui și care va fi atașată dosarului procedurii, să solicite să fie judecat în absența sa. Același lucru este valabil și în cazul unui citat direct emis de partea civilă, indiferent de durata pedepsei. În ambele cazuri, avocatul pârâtului este audiat. (...) Acesta este, de asemenea, judecat în contradictoriu în cazul prevăzut la primul paragraf al prezentului articol. Evoluția jurisprudenței Curții de Casație 17. Articolele 410 și 411 din Codul de procedură penală menționate anterior permit judecarea în fond și fără intervenția avocatului său, de la un pârât citat la persoană (sau care a avut cunoștință de citatul care îl privește), absent în ziua procesului său și nescuzat (sau care a furnizat o scuză neconfirmată valabilă). Până de curând, Camera Penală a Curții de Casație, în cadrul unei jurisprudențe constante, declarase art. 6 din Convenția inaplicabilă în această privință și refuzase să rupă hotărâri pronunțate fără ca avocatul să fi fost audiat (Cass. Crim., 21 iunie 1995, Bull. Bull. Crim., nr 230; 6 mai 1997, Bull. Crim., nr. 176). Printr-o hotărâre pronunțată la 2 martie 2001 în plen (hotărârea Dentico, Bull. Crim. 2001, n 56, p. 193), Curtea de Casație a operat o modificare a jurisprudenței. Această nouă jurisprudență se înscrie direct în cadrul celei a Curții (a se vedea în special Van Geyseghem c. Belgia [GC], n 26103/95, CEDO 1999 I) și se referă în mod expres la dispozițiile relevante ale Convenției. Curtea de Casație s-a pronunțat după cum urmează: având în vedere art. 6.1 și 6.3c din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, împreună cu articolele 410, 411 și 417 din Codul de procedură penală; Întrucât dreptul la un proces echitabil și dreptul oricărui acuzat la asistența unui apărător se opun ca instanța să judece un inculpat care nu este comparat și care nu este scuzat fără a-l asculta pe avocatul prezent la audiere pentru a-și asigura apărarea; Prevăzut, potrivit hotărârii atacate, că, dat în judecată pentru punerea la dispoziția publicului a fonogramelor fără permisiunea producătorului, pedepsite cu o pedeapsă de doi ani de închisoare prin articolul L. 335-4 din Codul proprietății intelectuale și citat în mod regulat persoanei sale. Dl Vincenzo Dentico nu s-a prezentat; el a invocat o scuză și a dat mandat unui avocat să-l reprezinte; că instanța de apel, hotărând că pârâtul nu are niciun motiv serios să nu apară, l-a judecat contradictoriu prin aplicarea art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, fără a-l asculta pe apărător și fără a-i respinge concluziile; Până când Curtea de Apel a hotărât astfel încât să violeze textele menționate anterior; prin aceste motive și fără a fi necesară luarea unei hotărâri cu privire la celelalte mijloace; CASSE ȘI ANUAL, (...) 19. Această hotărâre a fost confirmată de alții, dintre care una a fost făcută în aceeași zi. Reclamantul se plânge că, în ciuda certificatelor medicale prezentate în fața instanțelor naționale, cauza sa a fost soluționată în absența sa și fără ca avocatul său, prezent la audieri, să poată fi ascultat. El susține că, deoarece a făcut uz de dreptul oricărui pârât de a oferi o scuză pentru a nu se prezenta, el nu a putut să se apere, deoarece validitatea scuzei a fost apreciată de instanțe în aceeași zi a ședinței. În cadrul ședinței de fond, fără ca nici reclamantul, absent, nici măcar avocatul său, care îi era prezent, să nu poată fi ascultate. Reclamantul adaugă că se putea aștepta cu atât mai puțin ca scuzele obținute din starea sa de sănătate să nu fie recunoscute ca fiind valabile că instanța de apel a considerat că aceeași stare de sănătate a fost stabilită în cursul anchetei, de altfel, pe parcursul anchetei. Aceasta a luat în considerare în mod expres în circumstanțele atenuante pentru a modera pedepsele. El a susținut o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel: (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) (3) Orice acuzat are dreptul în special la: (...) (c) să se apere pe sine sau să aibă sprijinul unui apărător ales de el și, dacă nu are mijloacele de a plăti un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer; (...) Cu privire la admisibilitatea 21. Curtea arată că cererea nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate în sensul articolelor 34 și 35 din convenție și că ridică probleme de fapt și de drept în ceea ce privește Convenția care necesită o examinare de fond și, prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Guvernul reamintește că Curtea de Casație, trăgând de consecințele condamnărilor repetate ale Franței în această privință, a recunoscut inculpatului afectat de citație, dar nu a comparat și nescuzat, dreptul de a fi reprezentat de un avocat indiferent de pedeapsa suportată (Dentico, menționat anterior, a se vedea partea de drept și practici interne relevante De asemenea, guvernul menționează Hotărârea Zutter pronunțată la 16 mai 2001 de Curtea de Casație și precizează că instanța judecătorească nu poate refuza să îl audă pe avocatul pârâtului care a fost însărcinat să îl reprezinte și a cărui prezență, în această calitate, are ca efect acordarea unui caracter contradictoriu deciziei Astfel, dreptul de a fi asistat și reprezentat de un avocat în fața instanțelor de aplicare a legii este acum un drept absolut care a fost precizat printr-o circulară a gărzii sigiliului la 8 iunie 2001. În sfârșit, guvernul observă că se prevede ca jurisprudența Curții și evoluția Curții de Casație să fie luate în considerare în cadrul unui proiect de lege în curs de elaborare. 23. În cazul de față, guvernul constată că Curtea de Casație nu și-a modificat încă jurisprudența în momentul în care reclamantul a fost judecat și, în aceste condiții, se bazează pe înțelepciunea Curții cu privire la presupusa încălcare. 24. Reclamantul ia act de faptul că guvernul se bazează pe înțelepciunea Curții 25. Curtea amintește că a avut deja ocazia de a se pronunța în repetate rânduri cu privire la problema reprezentării unui pârât care nu este comparat cu avocatul său (a se vedea Hotărârea Poitrimol c. Franța din 23 noiembrie 1993, Seria A n 277-A, Lala și Pelladoah c. Țările de Jos din 22 septembrie 1994, Seria A n 297-A și B, Van Geyseghem c. Belgia din 21 ianuarie 1999 [GC], n 26103/95, Van Pelt c. Franța din 23 mai 2000, n 31070/96. Curtea a considerat că prezentarea unui inculpat are o importanță capitală atât din cauza dreptului acestuia de a fi audiat, cât și a necesității de a controla exactitatea afirmațiilor sale și de a le confrunta cu afirmațiile victimei, ale cărei interese trebuie protejate, precum și ale martorilor. Prin urmare, legiuitorul trebuie să poată descuraja abținerile nejustificate (Poitrimol, citată anterior, punctul 35). Cu toate acestea, Comisia a precizat că interesul de a fi apărat în mod corespunzător este necesar și că dreptul oricărui acuzat de a fi apărat efectiv de un avocat este unul dintre elementele fundamentale ale procesului echitabil. Chiar dacă legiuitorul trebuie să poată descuraja abținerile nejustificate, el nu le poate sancționa prin derogare de la dreptul la asistență al unui apărător. Cerințele legitime ale prezenței inculpaților la dezbateri pot fi asigurate prin alte mijloace decât pierderea dreptului la apărare 27. În opinia Curții, este de competența instanțelor să asigure caracterul echitabil al unui proces și, prin urmare, să se asigure că un avocat care, în mod evident, asistă la acest proces pentru a-și apăra clientul în absența acestuia, are posibilitatea de a face acest lucru (Lala și Pelladoah, citate anterior, § 33, 34 și 40, 41, Van Geysegem, citată anterior, § 33 și 34 și Van Pel, citată anterior, § 66 și 67). 28. Curtea nu poate decât să constate că, în prezenta cauză, audierile în litigiu s-au desfășurat în absența reclamantului, în pofida certificatelor medicale produse și fără ca avocatul său, prezent, să poată fi ascultat. 29. Ea nu vede în faptele prezentei specii niciun motiv de a se abate de la jurisprudența menționată anterior. 30. În concluzie, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) și a articolului 3 litera (c) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 15 250 EUR (EUR) corespunzător valorii amenzii care i-a fost aplicată. 32. Guvernul consideră că cererea reclamantului trebuie respinsă deoarece nu se poate specula asupra hotărârii instanțelor interne în cazul în care avocatul reclamantului ar fi fost audiat. 33. Curtea consideră că nu poate specula cu privire la concluzia la care instanțele interne ar fi ajuns dacă l-ar fi autorizat pe solicitant să fie reprezentat (a se vedea în acest sens Van Pelt, citată anterior, punctul 79). 34. Prin urmare, Curtea nu consideră că trebuie să aloce despăgubiri în acest sens reclamantului. Costuri și cheltuieli de judecată 35. Reclamantul solicită 3 505 EUR pentru rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate. Acesta furnizează o notă de plată în cadrul acțiunii formulate în fața Curții, raportând un total de 3 500 EUR. 36. Guvernul propune să se rețină suma de 3 000 EUR. 37. Curtea a apreciat cererea reclamantului în lumina principiilor care se desprinde din jurisprudența sa (a se vedea, printre altele, Hotărârea Nikolova c. Bulgaria [GC], n 31195/96, § 79. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din Convenție, aceasta rambursează cheltuielile de care s-a stabilit că au fost efectiv și în mod necesar expuse și sunt de o valoare rezonabilă. Curtea constată că onorariile pe care reclamantul le-a plătit efectiv avocatului său pentru procedura în fața Curții se ridică, potrivit justificativului produs, la suma de 3 500 EUR. Prin urmare, aceasta alocă suma de 3 500 EUR. Interese moratorii 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) și (3) lit. (c) din Convenția combinată; precizează că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 3 500 EUR (trei mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 19 mai 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE VIGROUX c. FRANCE

(Requête n

o

62034/00)

ARRÊT

STRASBOURG

19 mai 2005

DÉFINITIF

19/08/2005

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l'affaire Vigroux c. France,

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

C.L.

Rozakis

,

président

,

L.

Loucaides

,

J.-P.

Costa

,

M

mes

F.

Tulkens

,

N.

Vajić

,

MM.

D.

Spielmann,

S.E.

Jebens,

juges

,

et de M. S.

Quesada,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 avril 2005,

Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n

o

62034/00) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Bernard Vigroux («

le requérant

»), a saisi la Cour le 27 septembre 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

J.

‑

A.

Blanc, avocat à Paris. Le gouvernement français («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

Edwige Belliard, Directrice des Affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

3.

Sous l'angle de l'article 6 §§ 1 et 3c) de la Convention, le requérant se plaignait du défaut d'équité d'une procédure pénale, ayant été jugé et condamné en son absence sans que son avocat, présent aux audiences, puisse être entendu.

4.

La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.

5.

Le 1

er

décembre 2003, la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 §

3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.

6.

Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations sur le fond de l'affaire (article 59 § 1 du règlement).

7.

Le 1

er

novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

8.

Le requérant, expert en assurances, fut poursuivi pour s'être, de 1992 à 1994, frauduleusement soustrait à la taxe sur la valeur ajoutée et au paiement de l'impôt sur le revenu. Il était alors atteint d'un cancer.

9.

Le requérant fut cité devant le tribunal correctionnel d'Ales. A l'audience du 6 février 1998, il ne comparut pas en personne mais son défenseur se présenta. Il fit parvenir au tribunal un certificat médical attestant que son état de santé ne lui permettait pas d'assister à l'audience.

10.

Par un jugement rendu le 6 février 1998, le tribunal décida néanmoins de statuer contradictoirement à son égard et de ne pas entendre son défenseur. Le tribunal déclara le requérant coupable des faits qui lui étaient reprochés et le condamna aux peines d'un an d'emprisonnement, de 100

000 francs français (FRF) d'amende et de publication de la décision dans le Journal officiel de la République française et dans deux quotidiens régionaux. Toutefois, le tribunal décida que «

compte tenu de l'absence d'antécédents judiciaires du prévenu (...) et en considération de son état de santé, il sera sursis à la peine d'emprisonnement (...)

».

11.

Le requérant interjeta appel devant la cour d'appel de Nîmes. Cité à l'audience du 12 février 1999, à laquelle son conseil se présenta à nouveau, le requérant fit parvenir à la cour un nouveau certificat médical.

12.

Par un arrêt rendu le 12 février 1999, la cour d'appel décida également de statuer par arrêt réputé contradictoire à l'égard du requérant et refusa d'entendre son défenseur aux motifs que :

«

le prévenu non comparant a fait parvenir, avant le début de l'audience, un certificat médical indiquant que son état de santé ne lui permettait pas de faire face à des problèmes professionnels ou affectifs ;

que ce certificat émane du même praticien et a été rédigé dans les mêmes termes que celui qui avait été produit lors de l'audience du 6 février 1998 devant le tribunal ;

(...) que, compte tenu de l'absence de précisions de ce certificat et de la réitération du procédé employé en première instance, il y a lieu de retenir l'affaire ;

que le conseil du prévenu ne peut être entendu compte tenu des pénalités encourues, par référence à l'article 411 du code de procédure pénale ;

qu'il sera statué par arrêt contradictoire à signifier en application des articles 410 et 498 du code de procédure pénale, la citation étant régulière et le prévenu en ayant connaissance (...)

».

13.

La cour d'appel confirma le jugement en toutes ses dispositions, et notamment sur les peines infligées au requérant, «

en considération de son état de santé établi par ailleurs au cours de l'enquête

».

14.

Le requérant se pourvut en cassation contre cet arrêt. Dans le mémoire déposé à l'appui de ce pourvoi, il invoqua les articles 6 §§ 1 et 3 de la Convention et soutint notamment, dans le cadre de son premier moyen, que le principe, dégagé par la jurisprudence, de l'article 410 du code de procédure pénale selon lequel le prévenu régulièrement cité à personne non comparant ne peut bénéficier de l'assistance d'un avocat est contraire à la règle contenue à l'article 6 § 3 de la Convention selon laquelle tout accusé a droit à l'assistance d'un défenseur de son choix.

15.

Par un arrêt rendu le 15 mars 2000 la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle releva notamment que

:

«

Attendu que le demandeur, non comparant devant la cour d'appel bien qu'ayant eu connaissance de la citation et n'ayant pas fourni d'excuse reconnue valable, ne saurait se faire un grief de ce que son avocat n'a pas été entendu, dès lors que l'article 410 du code de procédure pénale, qui prévoit que, dans un tel cas, le prévenu est jugé contradictoirement, n'est pas incompatible avec les dispositions de l'article 6 de la Convention (...) qui ne confèrent pas à la personne poursuivie la faculté de s'abstenir de comparaître en justice ;

Qu'il s'ensuit que le moyen (...) doit être écarté ; (...)

».

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

A.

Code de procédure pénale

16.

Les dispositions pertinentes du code de procédure pénale, dans leur rédaction applicable à l'époque des procédures litigieuses, se lisent comme suit :

Article 410

«

Le prévenu régulièrement cité à personne doit comparaître, à moins qu'il ne fournisse une excuse reconnue valable par la juridiction devant laquelle il est appelé. Le prévenu a la même obligation lorsqu'il est établi que, bien que n'ayant pas été cité à personne, il a eu connaissance de la citation régulière le concernant dans les cas prévus par les articles 557, 558 et 560.

Si ces conditions sont remplies, le prévenu non comparant et non excusé est jugé contradictoirement.

»

Article 411

«

Le prévenu cité pour une infraction passible d'une peine d'amende ou d'une peine d'emprisonnement inférieure à deux années peut, par lettre adressée au président et qui sera jointe au dossier de la procédure, demander à être jugé en son absence.

Il en est de même en cas de citation directe délivrée par la partie civile quelle que soit la durée de la peine encourue.

Dans les deux cas l'avocat du prévenu est entendu.

(...) Il est également jugé contradictoirement dans le cas prévu par le premier alinéa du présent article.

»

B.

L'évolution de la jurisprudence de la Cour de cassation

17.

Les articles 410 et 411 du code de procédure pénale précités permettent le jugement au fond, et sans l'intervention de son avocat, d'un prévenu cité à personne (ou ayant eu connaissance de la citation le concernant), absent le jour de son procès et non excusé (ou ayant fourni une excuse non reconnue valable). Jusqu'à une époque récente, la chambre criminelle de la Cour de cassation, dans le cadre d'une jurisprudence constante, avait déclaré l'article 6 de la Convention inapplicable en la matière et avait refusé de casser des décisions rendues sans que l'avocat ait été entendu (Cass. crim., 21 juin 1995, Bull. Crim., n

o

230 ; 6 mai 1997, Bull. crim., no 176).

18.

Par un arrêt rendu le 2 mars 2001 en assemblée plénière (arrêt Dentico, Bull. Crim. 2001, n

o

56, p. 193), la Cour de cassation opéra un revirement de jurisprudence. Cette nouvelle jurisprudence s'inscrit directement dans le cadre de celle de la Cour (voir notamment

Van

Geyseghem c. Belgique

[GC], n

o

26103/95, CEDH 1999

‑

I) et se réfère expressément aux dispositions pertinentes de la Convention. La Cour de cassation s'est prononcée dans les termes suivants :

«

Vu l'article 6.1 et 6.3 c de la Convention européenne de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales, ensemble les articles 410, 411 et 417 du code de procédure pénale ;

Attendu que le droit au procès équitable et le droit de tout accusé à l'assistance d'un défenseur s'opposent à ce que la juridiction juge un prévenu non comparant et non excusé sans entendre l'avocat présent à l'audience pour assurer sa défense ;

Attendu, selon l'arrêt attaqué, que, poursuivi pour mise à disposition du public de phonogrammes sans autorisation du producteur, faits punis d'une peine de deux ans d'emprisonnement par l'article L. 335-4 du code de la propriété intellectuelle, et régulièrement cité à sa personne. M Vincenzo Dentico n'a pas comparu ; qu'il a invoqué une excuse et donné mandat à un avocat de le représenter ; que la juridiction d'appel, décidant que le prévenu n'avait aucun motif sérieux de ne pas comparaître, l'a jugé contradictoirement par application de l'article 410, alinéa 2, du code de procédure pénale, sans entendre son défenseur et en écartant ses conclusions ;

Attendu qu'en statuant ainsi, la cour d'appel a violé les textes susvisés ;

PAR CES MOTIFS, et sans qu'il y ait lieu de statuer sur les autres moyens ;

CASSE ET ANNULE, (...)

»

19.

Cet arrêt fut confirmé par d'autres, dont un rendu le même jour.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 §§ 1 ET 3 c) DE LA CONVENTION

20.

Le requérant se plaint de ce qu'en dépit des certificats médicaux produits devant les juridictions nationales, sa cause a été tranchée en son absence, et sans que son avocat, présent aux audiences, puisse être entendu. Il soutient que, ayant fait usage du droit de tout prévenu de fournir une excuse pour ne pas comparaître, il n'a pas pu se défendre puisque la validité de l'excuse a été appréciée par les juridictions le jour même de l'audience. Or, les juridictions ont ensuite statué «

contradictoirement

» au fond séance tenante, sans que ni le requérant, absent, ni même son défenseur, qui lui était présent, ne puissent être entendus. Le requérant ajoute qu'il pouvait d'autant moins s'attendre à ce que l'excuse tirée de son état de santé ne soit pas reconnue valable que la cour d'appel a considéré que ce même état de santé avait été «

établi par ailleurs au cours de l'enquête

» et qu'elle en a expressément tenu compte dans les circonstances atténuantes pour modérer les peines. Il allègue une violation de l'article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi :

«

c) se défendre lui-même ou avoir l'assistance d'un défenseur de son choix et, s'il n'a pas les moyens de rémunérer un défenseur, pouvoir être assisté gratuitement par un avocat d'office, lorsque les intérêts de la justice l'exigent ; (...)

».

A.

Sur la recevabilité

21.

La Cour relève que la requête ne se heurte à aucun motif d'irrecevabilité au sens des articles 34 et 35 de la Convention et qu'elle soulève des questions de fait et de droit au regard de la Convention qui nécessitent un examen au fond. Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

22.

Le Gouvernement rappelle que la Cour de cassation, tirant les conséquences des condamnations réitérées de la France en la matière, a reconnu au prévenu touché par la citation mais non comparant et non excusé, le droit d'être représenté par un avocat quelle que soit la peine encourue (

Dentico,

précité, voir partie «

droit et pratiques internes pertinents

» ci-dessus). Le Gouvernement fait également état de l'arrêt Zutter rendu le 16 mai 2001 par la Cour de cassation et indiquant que la juridiction «

ne peut refuser d'entendre l'avocat du prévenu qui a été chargé de le représenter et dont la présence, en cette qualité, a pour effet de donner à la décision un caractère contradictoire

». Ainsi, le droit d'être assisté et représenté par un avocat devant les juridictions répressives est désormais un droit absolu qui a été précisé par une circulaire du garde des sceaux en date du 8 juin 2001. Enfin, le Gouvernement note qu'il est prévu que la jurisprudence de la Cour et l'évolution de celle de la Cour de cassation soient prises en compte dans le cadre d'un projet de loi en cours d'élaboration.

23.

En l'espèce, le Gouvernement constate que la Cour de cassation n'avait pas encore fait évoluer sa jurisprudence à l'époque où le requérant a été jugé et, dans ces conditions, s'en remet à la sagesse de la Cour quant à la violation alléguée.

24.

Le requérant prend acte de ce que le Gouvernement s'en remet à la sagesse de la Cour.

25.

La Cour rappelle qu'elle a déjà eu l'occasion de se prononcer à plusieurs reprises sur la question de la représentation d'un prévenu non comparant par son avocat (voir les arrêts

Poitrimol c. France

du 23

novembre 1993, série A n

o

277-A,

Lala et Pelladoah c. Pays-Bas

du 22

septembre 1994, série A n

o

297-A et B,

Van Geyseghem c. Belgique

du 21 janvier 1999 [GC], n

o

26103/95,

Van Pelt c. France

du 23 mai 2000, n

o

31070/96). La Cour a estimé que la comparution d'un prévenu revêtait une importance capitale en raison tant du droit de celui-ci à être entendu que de la nécessité de contrôler l'exactitude de ses affirmations et de les confronter avec les dires de la victime, dont il y a lieu de protéger les intérêts, ainsi que des témoins. Dès lors, le législateur doit pouvoir décourager les abstentions injustifiées (

Poitrimol

, précité, § 35).

26.

Elle a toutefois précisé que l'intérêt d'être adéquatement défendu prévalait et que, le droit de tout accusé à être effectivement défendu par un avocat figure parmi les éléments fondamentaux du procès équitable. Un accusé n'en perd pas le bénéfice du seul fait de son absence aux débats. Même si le législateur doit pouvoir décourager les abstentions injustifiées, il ne peut les sanctionner en dérogeant au droit à l'assistance d'un défenseur. Les exigences légitimes de la présence des accusés aux débats peuvent être assurées par d'autres moyens que la perte du droit à la défense.

27.

Pour la Cour, il appartient aux juridictions d'assurer le caractère équitable d'un procès et de veiller par conséquent à ce qu'un avocat qui, à l'évidence y assiste pour défendre son client en l'absence de celui-ci, se voie donner l'occasion de le faire (

Lala et Pelladoah,

précités, respectivement §§ 33, 34 et 40, 41,

Van Geyseghem,

précité, §§ 33 et 34 et

Van Pel,

précité, §§ 66 et 67).

28.

La Cour ne peut que constater que, dans la présente affaire, les audiences litigieuses se sont déroulées en l'absence du requérant, en dépit des certificats médicaux produits et sans que son avocat, présent, puisse être entendu.

29.

Elle ne voit dans les faits de la présente espèce aucun motif de s'écarter de la jurisprudence précitée.

30.

En conclusion, il y a eu violation de l'article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention.

II. SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

Selon l'article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

31.

Le requérant réclame 15 250 euros (EUR) correspondant au montant de l'amende qui lui a été infligée.

32.

Le Gouvernement estime que la demande du requérant doit être rejetée puisqu'on ne saurait spéculer sur la décision des juridictions internes dans l'hypothèse où l'avocat du requérant aurait été entendu.

33.

La Cour considère qu'elle ne saurait spéculer sur la conclusion à laquelle les juridictions internes auraient abouti si elles avaient autorisé le requérant à se faire représenter (voir en ce sens

Van Pelt,

précité, §

79).

34.

Dès lors, la Cour n'estime pas devoir allouer un dédommagement à ce titre au requérant.

B.

Frais et dépens

35.

Le requérant demande 3

505 EUR en remboursement des frais et dépens exposés. Il fournit une note d'honoraires au titre du recours formé devant la Cour, faisant état d'un total de 3

500 EUR.

36.

Le Gouvernement propose de retenir la somme de 3

000 EUR.

37.

La Cour a apprécié la demande du requérant à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence (voir, parmi d'autres, arrêt

Nikolova c. Bulgarie

[GC], n

o

31195/96, § 79). Elle rappelle qu'au titre de l'article 41 de la Convention, elle rembourse les frais dont il est établi qu'ils ont été réellement et nécessairement exposés et sont d'un montant raisonnable. La Cour constate que les honoraires que le requérant a effectivement versés à son avocat pour la procédure devant la Cour s'élèvent, selon le justificatif produit, à la somme de 3

500 EUR. Partant, elle alloue à ce titre la somme de 3

500 EUR.

C.

Intérêts moratoires

38.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu'il y a eu violation de l'article 6 §§ 1 et 3 c) de la Convention combinés ;

3.

Dit

a)

que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article

44 § 2 de la Convention, 3

500 EUR (trois mille cinq cents euros) pour frais et dépens ;

b)

qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le

19 mai 2005 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago

Quesada

Christos

Rozakis

Greffier adjoint

Président