CtEDO 19.05.2005 Auto

MIDERA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
19.05.2005
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
MIDERA v. POLAND (CtEDO, 2005)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 22752/03 de Artur MIDERA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 19 mai 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevall Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și grefierul Secțiunii O'Boyle Având în vedere cererea depusă la 9 iulie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Artur Midera, este un național polonez născut în 1970 și trăiește în Częstochowa, Polonia. Reclamantul a fost arestat la 24 aprilie 2001. În ziua următoare, procurorul regional Katowice ( Prokurator Okręgowy ) l-a acuzat de a participa la un grup armat organizat condus de un anumit M.M. care a fost înființat să comite jafurile și să furnizeze droguri ilegale. Procurorul regional a invocat, printre altele , dovezi furnizate de martorii statului ( świadek koronny ) În aceeași zi, Curtea de District Katowice ( Sād Rejonowy ) a ordonat detenția reclamantului în reținere timp de trei luni cu suspiciune de a fi participat la un grup armat organizat și a observat că, pe baza dovezilor martorilor obținute până în prezent în cadrul anchetei, există o probabilitate puternică că reclamantul a comis infracțiunile în cauză. Acesta a subliniat, de asemenea, riscul ca reclamantul să modifice dovezile.Decizia respectivă a fost susținută de Curtea Regională de Katowice ( Sād Okręgowy ) la 30 mai 2001. În continuare, reclamantul a fost, de asemenea, acuzat de conducere beat. La 19 iulie 2001, Curtea Regională de Częstochowa a prelungit detenția reclamantului până la 23 octombrie 2001. Acesta se bazează pe dovezi furnizate de trei martori care au furnizat informații cu privire la structura grupului criminal în cauză și au recunoscut membrii săi. De asemenea, a remarcat că, având în vedere complexitatea cazului, este necesar să se continue ancheta pentru a stabili diferite aspecte ale activităților grupului criminal și să se determine responsabilitatea membrilor săi individuali. În cele din urmă, a observat că există riscul ca reclamantul să obstrugă procedurile dacă ar fi eliberate. La 18 octombrie 2001, Curtea Regională Częstochowa a prelungit detenția reclamantului până la 10 decembrie 2001. Pe lângă motivele date anterior, s-a constatat că ancheta nu ar fi putut fi încheiată din cauza numărului mare de suspecți, a amplorului domeniu de aplicare al anchetei și a noilor aspecte ale cauzei care au apărut continuu.Decizia respectivă a fost susținută la recurs la 14 noiembrie 2001. La 29 noiembrie 2001, Curtea Regională a ordonat ca reclamantul să fie reținut în arest până la 24 aprilie 2002. De asemenea, Comisia a remarcat că continuarea sa detenție este necesară pentru a asigura conduita corectă a procedurii, având în vedere probabilitatea impunerii unei sancțiuni severe asupra reclamantului și riscul conexe de a manipula dovezile dacă ar fi eliberat. La 9 aprilie 2002, Procurorul Katowice Appellate ( Prokurator Apelacyjny ) a formulat o cerere la Curtea de Apel Katowice ( Sīd Apelacyjny) ) pentru prelungirea detenției reclamantului până la 10 iunie 2002. Acesta s-a bazat pe necesitatea de a obține dovezi de la amprentele digitale și experții în domeniul armelor de foc și a considerat, de asemenea, necesar să se țină seama de scena crimei și să se confrunte cu suspecții. La 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Katowice a acordat această cerere, în conformitate cu art. 263 § 4 din Codul de Procedură Penală. La 22 mai 2002, Curtea de Apel a ordonat prelungirea în continuare a detenției reclamantului până la 10 decembrie 2002. În plus față de motivele pe care le-a invocat anterior, și-a bazat decizia pe natura complexă a cazului, care a implicat multe acuzații împotriva unei câteva duzini de co-accusate și a numeroaselor rapoarte de experți. Această decizie a fost susținută prin recurs de către Curtea de Apel, ședința într-un grup diferit de trei judecători, la 12 iunie 2002. În decizia sa, răspundând la motivul reclamantului de a avea nevoie de o intervenție chirurgicală ortopedică, a constatat că o astfel de intervenție ar putea fi efectuată în spitalul închisorii și că starea sa de sănătate nu a justificat eliberarea sa. În februarie 2003, procurorul regional a depus un proiect de pronunțare împotriva reclamantului și a co-acusat în fața Curții Regionale Częstochowa. Co-acusată a fost deținută în custodie până la 24 decembrie 2003. Această decizie a fost susținută la apel la 7 mai 2003. Între 20 august și 18 septembrie 2003, reclamantul a fost deținut în spitalul Centrului de Detenție din Varșovia-Mokotów. La 1 septembrie 2003, el a suferit o intervenție chirurgicală ortopedică. La 13 decembrie 2003, Curtea Regională Częstochowa a depus o cerere la Curtea de Apel Katowice de prelungire a detenției reclamantului și 5 din co-acusarea sa până la 24 iunie 2004. Curtea de Apel a subliniat natura extrem de complexă a cauzei și faptul că, în ciuda bunei organizări a procesului, nu a fost posibilă încheierea procedurii. La 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel, care a stat într-un grup diferit de trei judecători, a susținut hotărârea atacată. În ceea ce privește starea de sănătate a reclamantului, Curtea de Apel a remarcat că reclamantul a avut o intervenție chirurgicală programată pentru 17 decembrie 2003 în spitalul Centrului de Detenție din Varșovia-Mokotów, dar că a refuzat să fie tratat în această sedință. Se pare că în 2003 instanța de judecată a organizat o duzină de audieri, dintre care trei au trebuit anulate din motive care nu au putut fi atribuite instanței. La 26 mai 2004, Curtea de Apel, cu privire la o cerere de la instanța de judecată, a prelungit deținerea reclamantului și a celor 5 din co-accusarea sa până la 24 decembrie 2004. Acesta a susținut toate motivele anterioare de detenție a reclamantului. De asemenea, a constatat că datorită unui număr mare de martori care să fie auziți, atât pentru urmărire penală, cât și pentru apărare, procesul nu ar fi putut fi încheiat. La 15 decembrie 2004, instanța de judecată a formulat o altă cerere de prelungire a detenției reclamantului până la 24 aprilie 2005. Curtea de Apel a acordat această cerere la 22 decembrie 2004. Monitorizarea corespondenței reclamantului La 21 iulie 2003, Curtea a primit scrisoarea reclamantului din 8 iulie 2003. În plicul poartă următoarele timbre: „Codul 118 primit la 09.07.2003. (Kod 118 Wpłynęło dn. 09.07.2003r), „Receput pentru cenzură la 14 iulie 2003 secretar” (Wpłynęło do cenzury dn. 14 LIP. 2003 Sekretarz) și o semnătură ilegibilă, și „Recepționată pentru cenzură fără control 14 iulie 2003” (Wpłynęło do cenzury bez kontroli dnia 14 VII 03r.) și o semnătură ilegibilă. 2. La 6 octombrie 2003, Curtea a primit scrisoarea reclamantului din 14 ani. În septembrie 2003, plicul poartă următoarele timbre: „Centrul de detenție Warsaw-Mokotów a primit la 16.09.2003” (Areszt δledczy Warszawa-Mokotów wpłynęło dnia 16.09.2003) și „Receput pentru cenzură fără control la 24 septembrie 2003” și o semnătură ilegibilă. 3. La 16 decembrie 2003, Curtea a primit scrisoarea reclamantului din 30 de ani. În noiembrie 2003, plicul poartă o ștampilă care spune: „Recepționată pentru cenzură fără control la 3 decembrie 2003” și o semnătură ilegibilă. 4. La 3 februarie 2004, Curtea a primit scrisoarea reclamantului din 17 februarie 2004. În ianuarie 2004, plicul poartă următoarele timbre: „Częstochowa Detention Centre Recepționat la 20.01.2004” și „Recepționat pentru cenzură fără control la 23 ianuarie 2004” și o semnătură ilegibilă și „Citrul Regional 42-201 Częstochowa II Secțiunea penală nr. 23/25 Dābrowskiego Street”. 5. La 9 februarie 2004, Curtea a primit scrisoarea reclamantului din 27 de ani. În plicul poartă două ștampile: „Częstochowa Detention Centre Recepționat la 27 ianuarie 2004” și „Recepționat pentru cenzură fără control la 30 ianuarie 2004” și o semnătură ilegibilă. 6. La 19 martie 2004, Curtea a primit scrisoarea reclamantului din 24 de ani. Februarie 2004. Plicul poartă următoarele timbre: „Częstochowa Detention Centre Recepționat la 24 februarie 2004” și „Recepționat pentru cenzură Recepționată pentru cenzură fără control la 27 februarie 2004 secretar” și o semnătură ilegibilă. 7. La 2 august 2004, Curtea a primit scrisoarea reclamantului trimisă la o dată neespecificată în iulie 2004. Plicul poartă următoarele timbre: „Częstochowa Detention Centre primit la 20 iulie 2004” și „Receput pentru cenzură fără control la 22 iulie 2004” și o semnătură ilegibilă. 8. La 16 februarie 2005, Curtea a primit scrisoarea reclamantului trimisă la o dată neespecificată în februarie 2005. Plicul poartă următoarele timbre: „Częstochowa Detention Centre primit la 03.02.05” și „Receput pentru cenzură fără control la 4 februarie 2005” și o semnătură ilegibilă. La 17 septembrie 2004, legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil ( Ustawa o skardze na narszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004” ) a intrat în vigoare. Acesta stabilește diverse mijloace juridice destinate să contracarce și/sau să remedieze durata nejustificată a procedurilor judiciare. Secțiunea 2 din Legea din 2004, în măsura în care este relevantă: „1. O parte la procedură poate depune o plângere că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil a fost încălcat [în cadrul procedurii] în cazul în care procedura în cauză durează mai mult decât este necesară pentru examinarea circumstanțelor factuale și juridice ale cauzei ... sau mai mult decât este necesară pentru a încheia procedurile de executare sau alte proceduri privind executarea unei hotărâri judecătorești (lungimea nejustificată a procedurii)”. Secțiunea 5 se citește, în măsura în care este cazul: „1. Se depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii în timp ce procedura este în așteptare. ...” Secțiunea 12 prevede măsuri care pot fi aplicate de către instanța care se ocupă de plângere, citând, în măsura în care este cazul: „1. Curtea respinge o plângere nejustificată. Dacă instanța consideră că plângerea este justificată, se constată că a fost o întârziere necorespunzătoare în cadrul procedurii acuzate. La cererea reclamantului, instanța poate instrui instanța care examinează fondurile cauzei să ia anumite măsuri într-un termen fix. Aceste instrucțiuni nu se referă la evaluarea factuală și juridică a cauzei. În cazul în care plângerea este justificată, instanța poate, la cererea reclamantului, să acorde ... satisfacție echitabilă pentru o sumă care nu depășește 10.000 PLN care urmează să fie plătită de către Trezoreria de Stat. În cazul în care se acordă o astfel de satisfacție, acesta este plătit din bugetul instanței care a efectuat procedurile întârziate.” Secțiunea 18 stabilește normele tranzitorii în ceea ce privește cererile deja pendente în fața Curții. Se citește, în măsura în care este relevant: „1. În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoane care, înainte de această dată, au depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului ... se plânge de încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil garantat de art. 6 (1) din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ..., poate depune o plângere cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii pe baza dispozițiilor prezentei legi în cazul în care plângerea lor la Curte a fost depusă în cursul procedurii impuzate și în cazul în care Curtea nu a adoptat o decizie privind admisibilitatea cazului lor. ...” La 18 ianuarie 2005, Curtea Supremă ( Sād Najwyższy ) a adoptat o rezoluție (nr. III SPP 113/04), în care a decis că, în timp ce legea din 2004 produce efecte juridice începând cu data intrării în vigoare (17 septembrie 2004), dispozițiile sale se aplică retroactiv tuturor procedurilor în care întârzierile au avut loc înainte de această dată și nu au fost încă remediate. Măsurile preventive, inclusiv detenția în reținere în reținere Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția în reținere în reținere ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ). Celelalte măsuri sunt cauționare ( poręczenie majātkowe ), supravegherea poliției ( dozór politji ), garanție de către o persoană responsabilă ( poręczenie osoby godnej zaufania ), garanția unei entități sociale ( poręczenie społeczne ), interzicerea temporară a exercitării unei anumite activități ( zawieszenie oskarżonego w określonej działalności ) și interzicerea de a părăsi țara ( zakaz opuszczania kraju art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. Măsurile preventive pot fi impuse pentru a asigura conduita corectă a procedurii și, în mod excepțional, pentru a preveni comiterea unei alte infracțiuni grave a acuzate; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune.” art. 249 § 5 din Codul de 1997, în versiunea aplicabilă la momentul respectiv, prevede: „Curtea informează avocatul deținutului cu privire la momentul unei sesiuni de judecată în care se va lua o decizie privind prelungirea deținerii în reținere sau la care se va examina un recurs împotriva unei decizii de impunere sau de prelungire a detenției în reținere.” art. 258 menționează motivele de detenție în reținere în reținere. Acesta prevede, în măsura în care este cazul: „1. Se poate impune detenția în reținere în reținere dacă: (1) Există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau când nu are locuință permanentă [în Polonia]; (2) există un risc rezonabil că un acuzat va încerca să induce [testige sau co-apărători] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale; În cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisia a căror comisie poate fi responsabil cu o condamnare maximă legală de cel puțin 8 ani de închisoare, sau în cazul în care o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 închiderea anilor, nevoia de a continua deținerea pentru a asigura conduita corectă a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 afirmă, în măsura în care este relevant: „1. Nu se impune detenția împotriva remanderii dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, menționează: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția împotriva rezidenției se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar fi: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod serios; sau (2) să implice consecințe excesiv de dure pentru acuzat sau pentru familia sa.” Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci și, la art. 252 § 2, prevede că în fiecare decizie de detenție trebuie să se stabilească termenele exacte de detenție. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. În cazul în care, datorită circumstanțelor specifice ale cazului, o anchetă nu poate fi încheiată în termenul menționat la alineatul (1), instanța de primă instanță competentă să trateze cazul poate – dacă este necesar și cu privire la cererea făcută de procurorul [relevant] – să prelungească detenția pentru o perioadă [sau perioade] care, în ansamblu, nu poate depăși 12 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data la care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani. Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o prelungire a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul cărei jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză. În plus, a fost adăugat noul alineatul (5). „O hotărâre a Curții de Apel adoptată în temeiul alineatului (4) poate fi apelată împotriva Curții de Apel într-un comitet de trei judecători.” Censurarea normelor de corespondență referitoare la mijloacele de control al corespondenței persoanelor implicate în proceduri penale este prevăzută în Codul de executie a sentințelor penale ( Kodeks karny wykonawczy ) din 1 septembrie 1998. art. 103 din codul respectiv, care este consemnat în capitolul IV intitulat „Drepturile și atribuțiile persoanelor condamnate”, prevede următoarele: „Persoanele condamnate, avocatul lor, reprezentanții lor și organizațiile neguvernamentale relevante au dreptul de a depune plângeri cu instituțiile instituite de tratate internaționale ratificate de Republica Polonia cu privire la protecția drepturilor omului. În aceste cazuri, corespondența persoanelor private de libertate se trimite imediat la destinatar și nu trebuie censurată.” Dispozițiile referitoare la executarea deținerii în reținere (articolele 207-223) sunt conținute în capitolul XV intitulat „Detenție privind reținerea în reținere”. art. 217 § 1 se citește, în măsura în care este cazul: „... corespondența unui deținut este censurată de [autoritatea la care revine], cu excepția cazului în care autoritatea hotărăște altfel.” În conformitate cu art. 214 § 1, „Dacă nu sunt prevăzute excepții în prezentul capitol, un deținut dispune de cel puțin aceleași drepturi care sunt garantate unei persoane condamnate care îndeplinesc o condamnare pe cale de închisoare în cadrul regimului obișnuit într-o închisoare închisă. Nu se aplică nici o restricție, cu excepția celor care sunt necesare pentru a asigura conduita corectă a procedurilor penale, pentru a menține ordinea și securitatea într-un centru de reținere și pentru a preveni demoralizarea deținuților.” art. 242 § 5, care este conținut în capitolul XXI intitulat „Definiții”, prevede: „Prohibiția de cenzură înseamnă, de asemenea, interzicerea de a se familiariza cu conținutul unei scrisori.” COMPLAINTA 1. Reclamantul se plânge că nu a primit un tratament medical adecvat în timpul detenției. El nu se bazează pe nici o dispoziție a Convenției. 2. Reclamantul se plânge, de asemenea, în conformitate cu art. 5 § 3 din Convenție, cu privire la durata detenției sale. 3. El se plânge, de asemenea, fără a invoca nicio dispoziție a Convenției, cu privire la durata necorespunzătoare a procedurii penale. 4. În ceea ce privește monitorizarea corespondenței reclamantei, Curtea ridică de oficiu o plângere cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție. 1. Reclamantul se plânge, fără a invoca nicio dispoziție a Convenției, că nu a primit un tratament medical adecvat în timp ce este în detenție. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 3 din Convenție, care prevede: „Nimeni nu poate fi supus torturei sau unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante.” Curtea reamintește că această dispoziție nu poate fi interpretată ca fiind obligația generală de a elibera un deținut pentru motive de sănătate sau de a-l plasa într-un spital civil pentru a-l permite să obțină un tip specific de tratament medical. Cu toate acestea, în temeiul prezentei dispoziții, statul trebuie să se asigure că o persoană este reținută în condiții care sunt compatibile cu demnitatea sa umană, că modalitatea și metoda de executare a măsurii nu-l supune la suferință sau dificultate de o intensitate care depășește nivelul inevitabil de suferință inerent în detenție și că, având în vedere cererile practice de încarcerare, sănătatea și bunăstarea sale sunt asigurate în mod adecvat, printre altele, oferindu-i asistența medicală necesară ( Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, §§ 93-94, CEHR 2000-X). În primul rând, Curtea observă că reclamantul nu a prezentat nicio documentă relevantă legată de natura bolilor sau de cursul recomandat al tratamentului. Pe baza materialelor disponibile, Curtea constată că, în recursul împotriva hotărârii Curții de Apel din 22 mai 2002, prelungind detenția sa, reclamantul a susținut că a trebuit să facă operații ortopedice. Cu toate acestea, Curtea de Apel în hotărârea sa din 12 Iunie 2002 a considerat că reclamantul ar putea primi un astfel de tratament în spitalul închisorii și că starea sa de sănătate nu a justificat eliberarea sa. Transpiră din dosarul care, la 1 septembrie 2003, reclamantul a suferit o intervenție ortopedică în spitalul Centrului de Detenție din Varșovia-Mokotów. Ulterior, reclamantul a refuzat să facă o a doua operație care a fost programată pentru 17 decembrie 2003 în aceeași instituție. În cazul în cauză, Curtea nu constată nici o indicație a deficiențelor discernibile din partea autorităților în asigurarea unui tratament medical adecvat pentru reclamant. Prin urmare, nu se poate spune că reclamantul a fost supus unui tratament defectuos care a atins un nivel suficient de severitate pentru a intra în domeniul de aplicare al articolului 3 din convenție. Rezultă că această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. 2. Reclamantul se plânge, de asemenea, în temeiul art. 5 § 3 din Convenție, cu privire la durata detenției sale în custodie. Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar să se notifice această parte a cererii guvernului contestat. 3. Reclamantul pretinde, fără să se bazeze pe nicio dispoziție a Convenției, că cazul său nu a fost auzit într-un „temps motivabil”. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție care, în partea sa relevantă, prevede: „În hotărârea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Cu toate acestea, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea poate trata chestiunea numai după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu regulile de drept internațional recunoscute în general...” Curtea observă că prezenta cerere a fost depusă în fața Curții atunci când procedura relevantă a fost în așteptare în fața instanței interne și, se pare, că acestea sunt încă în așteptare în fața instanței de primă instanță. În plus, subliniază că, în conformitate cu art. 18 din Legea de 2004, este deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost pe cale de a depune Curtea, în termen de șase luni de la 17 Septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. În plus, având în vedere că procedura reclamată este încă în suspensie, nimic nu împiedică reclamantul să depună o astfel de plângere chiar după expirarea termenului stabilit de regulamentul tranzitoriu, în conformitate cu dispozițiile generale ale Actului 2004. Curtea a examinat deja acest remediu în sensul articolului 35 § 1 din Convenție și a constatat că a fost eficace în ceea ce privește plângerile cu privire la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia. În special, a considerat că aceasta a fost capabilă amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Charzyński c. Polonia) (dec.), nr. 15212/03, §§ 36-42). Reclamantul, după ce a fost informat de grefier cu privire la posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Legii 2004, a ales să beneficieze de acest remediu. În consecință, plângerea privind durata necorespunzătoare a procedurii este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4. În ceea ce privește monitorizarea corespondenței reclamantului, Curtea susține de oficiu o plângere cu privire la încălcarea art. 8 din Convenție. Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerii reclamantei în temeiul articolului 5 § 3 privind durata detenției anterioare și a plângerii în temeiul articolului 8 privind încălcarea dreptului de respectare a corespondenței sale formulate de Curtea de oficiu declară restul cererii inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă