ŁASZKIEWICZ v. POLAND

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 28481/03, de către Patrycja ŁASZKIEWICZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședința la 22 noiembrie 2005 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Maruste Pavlovschi Garlicki Borrego, judecători și dna F. Elens-Passos Având în vedere cererea depusă la 28 august 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Patrycja Časzkiewicz, este un național polonez născut în 1973 și locuiește în Będzin. Ea este reprezentată în fața Curții de către dna E. Draga-Buchta, avocată care practică în Katowice. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 octombrie 2002, reclamantul a fost arestat pe baza suspiciunilor de a furniza pe piață sume semnificative de heroină și de a acționa într-un grup criminal organizat. În timpul interogarii sale de către procuror, ea a mărturisit că a încercat să contrabandă heroina în Suedia și a răspuns îndeaproape la toate întrebările puse de procuror. În aceeași zi, Curtea de District Katowice a retras reclamantul în detenție pentru o perioadă de trei luni, având în vedere suspiciunile rezonabile că a comis infracțiunile menționate mai sus. Se pare că instanța se bazează pe riscul rezonabil ca reclamantul să poată manipula probele și a avut în vedere, de asemenea, severitatea pedepsei anticipate. La 8 ianuarie 2003, Curtea de District Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 31 martie 2003. De asemenea, s-a bazat pe gravitatea pedepsei preconizate, având în vedere caracterul organizat al activităților criminale, gradul lor și cantitatea de droguri implicate. În cele din urmă, s-a referit la necesitatea de a continua procesul de prelevare a probelor. Reclamantul a apelat. Ea a susținut că continuarea sa deținut nu este necesară pentru a asigura buna conduită a anchetei. Ea a susținut că a dat deja dovezi și că nu a avut nici un contact cu martorii sau alți suspecți, astfel încât riscul de manipulare a probelor nu exista în cazul ei. Se pare că apelul ei a fost respins la o dată neespecificată. La 26 martie 2003, Curtea de District Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 30 iunie 2003. Având în vedere declarațiile reclamantului și numărul de suspecți implicați, instanța a considerat că există un risc rezonabil ca reclamantul să poată manipula probele. În acest sens, a avut în vedere faptul că unele dintre suspecții au fost încă căutate. În baza articolului 5 § 4 din Convenție, a afirmat că Curtea de District a încălcat principiul procedurii adversare. În acest sens, ea a susținut că cererea procurorului regional de prelungire a detenției a fost primită la Curtea de District la 19 martie 2003. Cu toate acestea, a fost doar în după-amiază din 25 martie 2003 că avocatul reclamantului a fost notificat prin telefon că audierea instanței se va desfășura la 26 martie 2003 la ora 8.40. Ea a susținut că, în aceste circumstanțe, nu poate apăra în mod corespunzător interesele reclamantului. Ea a susținut, de asemenea, că procurorul nu a citit motivele cererii sale în cursul audierii. La 14 mai 2003, Curtea Regională Katowice a respins apelul reclamantului, care a remarcat că reclamantul a fost acuzat de participarea la un grup criminal organizat care a operat în mai multe state europene. În acest context, a considerat că există un risc real că reclamantul ar putea obstrucționa procedura dacă ar fi eliberat. În plus, Curtea Regională a respins acuzațiile reclamantului cu privire la accesul la dosarul de procedură și la convocarea întârziere la audiere. „Limitarea accesului avocatului la dosarul de anchetă rezultă din normele procedurale obligatorii. Audierea instanței în materie de detenție este complementară cu procedura principală și, astfel, notificarea acestei audieri poate fi efectuată cu puțin timp înainte de data pentru care a fost stabilită. Avocatul a fost notificat de audierea la ora 13:00 în ziua anterioară audierii. Astfel, nu se poate spune că instanța a fost vinovat în acest sens.” La 24 iunie 2003, avocatul reclamantului a solicitat Curtea de District să suspende audierea privind prelungirea detenției, până la primirea unei copie a cererii procurorului relevant. Această cerere a fost refuzată. La 25 iunie 2003, Curtea de District Katowice a ordonat ca reclamantul să fie reținut în arest până la 30 septembrie 2003. Avocatul reclamantului a apelat, susținând că nu a fost furnizată o copie a cererii de prelungire a detenției reclamantului și că nu a fost notificată în timp util de audiere. A susținut că, în consecință, a fost împiedicată să își îndeplinească în mod corespunzător obligațiile în calitate de avocat al reclamantului. La 9 iulie 2003, Curtea Regională Katowice a respins recursul și a remarcat că, la o dată anterioară neespecificată, procurorul de apel a prelungit ancheta până la 31 octombrie 2003 și a indicat ce măsuri de investigare trebuie luate. În aceste circumstanțe, ancheta nu ar fi putut fi încheiată până la 30 iunie 2003, având în vedere faptul că trebuie obținute alte dovezi. În ceea ce privește refuzul de a furniza reclamantului o copie a cererii de prelungire a detenției, Curtea Regională a constatat că procurorul este singura autoritate competentă pentru a decide cu privire la problema accesului la dosarul în etapa anchetei și că orice decizie în acest sens ar putea fi reexaminată de procurorul superior. În ceea ce privește notificarea audierii la avocat, instanța a constatat că plângerile reclamantului nu au fost justificate și a considerat că, în cazurile de detenție, această notificare ar putea fi efectuată în mod valabil prin telefon. La 23 septembrie 2003, Curtea de District Katowice a prelungit detenția reclamantului până la 16 octombrie 2003. Acesta a avut în vedere suspiciunile rezonabile că reclamantul a comis infracțiunile pe care le-a fost acuzată, care se bazează în acest sens pe dovezile colectate până în prezent în cadrul anchetei, inclusiv pe dovezile furnizate de solicitant și de co-suspectul ei, precum și pe dovezile documentare obținute din străinătate. Acesta a considerat, de asemenea, că există un risc rezonabil ca reclamantul să modifice dovezile, având în vedere că unele dintre co-suspectele au rămas încă în libertate și că cazul se referă la un grup criminal organizat și a avut în vedere, de asemenea, necesitatea de a lua măsuri suplimentare în cadrul anchetei, astfel cum se indică în cererea urmăririi judiciare pentru prelungirea deținerii. Între timp, termenul legal de un an pentru detenția reclamantului în cursul anchetei a expirat. În consecință, orice prelungire suplimentară a detenției reclamantului a fost hotărâtă de Curtea de Apel. La 8 octombrie 2003, Curtea de Apel Katowice a prelungit detenția reclamantului și a co-suspectului său, J.B., până la 31 ianuarie 2004. Acesta a considerat că ancheta din acest caz, care se referă la traficul unor cantități substanțiale de droguri într-o serie de țări europene, a consumat foarte mult timp și a fost, în plus, complicată de necesitatea de a obține dovezi din străinătate și de a face o confruntare între suspecții și un anumit SH. care a fost transferat în Polonia din Norvegia pentru a-și îndeplini condamnarea la 29 septembrie 2003. Curtea a remarcat că un alt suspect important M.O., care locuise în străinătate, a fost arestat la 24 septembrie 2003. Prin urmare, Comisia a considerat că ancheta a fost efectuată fără întârzieri nejustificate și că prelungirea detenției în așteptarea anchetei dincolo de termenul legal a fost cauzată de circumstanțele excepționale. Curtea de Apel a avut, de asemenea, în vederea gradului de activitate penală a suspecților și a severității pedepsei anticipate. La 5 noiembrie 2003, Curtea de Apel a susținut decizia impugnată. , în ceea ce privește presupunerea stabilită de art. 258 alineatul § 2 din CCP, în sensul că probabilitatea impunerii unei sancțiuni severe asupra reclamantului ar putea o induce să obstrucționeze procedura. Având în vedere această presupunere, Curtea de Apel a subliniat faptul că nu a fost obligată să ia în considerare impunerea altor măsuri preventive [1] La 27 ianuarie 2004, procurorul regional Katowice a eliberat reclamantul, după ce a obținut un depozit de cauțiune și o garanție personală suplimentară de la un consilier local că reclamantul nu ar obstrucționa procedurile. Pașaportul reclamantului fiind confiscat, a fost, de asemenea, ordonat să nu părăsească țara. Procurorul a remarcat că, în ciuda faptului că mai mult de 15 luni au trecut de la arestarea reclamantului, ancheta nu s-a încheiat. El a observat că procurorul a încercat să obțină dovezi din străinătate, însă nu se poate prezice atunci când aceste dovezi vor fi puse la dispoziție. Procurorul a considerat că reclamantul nu ar trebui să suporte consecințele negative care rezultă din acest fapt și că alte măsuri preventive ar fi suficiente pentru a asigura buna conduită a procedurii. La 29 iunie 2004, procurorul regional a încheiat ancheta. În aceeași dată a depus un proiect de inculpare împotriva reclamantului la Curtea de District Katowice. Reclamantul a fost acuzat pentru aprovizionarea de droguri pe piață și a acționat într-un grup criminal organizat. Se pare că procesul este în așteptare în fața Curții de District. Accesul la dosarul de anchetă La 16 mai 2003, Procurorul Regional Katowice a primit cererea avocatului reclamantului de acces la dosarul de anchetă. Mai 2003 procurorul a refuzat această cerere, referindu-se la interesele anchetei. El a considerat că ancheta a fost în faza inițială și încă în curs. În plus, el a constatat că din motive care nu erau imputabile procurorului un număr de martori importanți nu au fost încă auziți. La 1 iulie 2003, Procurorul Katowice Apelate a susținut decizia din 27 mai 2003 de a refuza accesul la dosar. El a observat că restricțiile privind accesul la dosar sunt temporare și justificate de interesul anchetei. În acest sens, Procurorul Apelate a făcut referire la caracterul organizat al activităților criminale în cauză și la numărul suspecților implicați. El a considerat că, în aceste circumstanțe, interesele anchetei au greșit împotriva dreptului reclamantului de a fi familiarizate cu toate dovezile obținute în acest caz. La 24 iunie 2003, avocatul reclamantului a solicitat procurorului regional să-i furnizeze o copie a cererii sale de prelungire a detenției reclamantului în vederea pregătirii pentru audierea instanței. De asemenea, a susținut că, la 23 iunie 2003, Curtea de District a refuzat să-i furnizeze o copie a cererii procurorului. La 26 iunie 2003, cererea ei a fost refuzată, având în vedere interesele anchetei. Procurorul regional a considerat că cererea avocatului a constituit o cerere de acces la întregul conținut al dosarului anchetei. Prin urmare, a refuzat cererea din aceleași motive ca anterior. La 8 iulie 2003, procurorul de apel a susținut refuzul din aceleași motive ca și în decizia sa anterioară. La 19 septembrie 2003, procurorul regional a refuzat cererea reclamantului de a primi o copie a cererii de prelungire a detenției sale din 15 septembrie 2003. La 23 septembrie 2003, Curtea de District a acordat cererea avocatului reclamantului de acces la dosarul judiciar, cu excepția cererii de prelungire a detenției din 15 septembrie 2003. La 19 mai 2004, avocatul reclamantului a fost informat de Poliția (Bureau Central de Investigații) că poate solicita accesul la dosarul anchetei. Ea a prezentat o cerere relevantă. La 31 mai 2004, avocatul reclamantului a fost informat că la 7 iunie 2004 va avea acces la dosar. Accesul la dosar în cadrul anchetei este reglementat de art. 156 § 5 din Codul de Procedură Penală din 1997, care prevede, în măsura în care este cazul, că permisiunea de a avea acces la documentele din dosar și de a face copii este acordată numai cu consimțământul autorității care desfășoară ancheta. Codul de procedură penală din 1997, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 1998, definește detenția rezidențială ca una dintre așa-numitele „mesure preventive” ( środki zapobiegawcze ). Celelalte măsuri sunt cauțiunea ( poręczenie majātkowe ), supravegherea poliției ( dozór politji ), garanție de către o persoană responsabilă ( poręczenie osoby godnej zaufania ), garanție de o entitate socială ( poręczenie społeczne ), interzicerea temporară a exercitării unei anumite activități ( zawieszenie oskarżonego w określonej działalności ) și interzicerea părăsirii țării ( zakaz opuszczania kraju art. 249 § 1 stabilește motivele generale de impunere a măsurilor preventive. Măsurile preventive pot fi impuse în vederea asigurării bunei desfășurari a procedurilor și, în mod excepțional, pentru a preveni că un acuzat comite o altă infracțiune gravă; acestea pot fi impuse numai dacă dovezile colectate demonstrează o probabilitate semnificativă că un acuzat a comis o infracțiune. art. 258 menționează motive de reținere în reținere. Acesta prevede, în măsura în care este cazul: „1. În cazul în care: (1) există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau când nu are locuințe permanente [în Polonia]; (2) Există un risc rezonabil că un acuzat va încerca să induce [testige sau co-apăratori] să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze cursul corect al procedurii prin alte mijloace ilegale; în cazul în care un acuzat a fost acuzat de o infracțiune gravă sau de o infracțiune pentru comisia a căror comisie poate fi responsabil cu o sentință maximă legală de cel puțin 8 închiderea de ani, sau dacă o instanță de primă instanță l-a condamnat la cel puțin 3 ani de închisoare, necesitatea de a continua deținerea pentru a asigura conduita corectă a procedurii poate fi bazată pe probabilitatea ca o penalitate severă să fie impusă.” Codul stabilește marja de discreție în ceea ce privește continuarea unei măsuri preventive specifice. art. 257 citește, în măsura în care este cazul: „1. Nu se impune detenția în reținere dacă o altă măsură preventivă este suficientă.” art. 259, în partea sa relevantă, spune: „1. În cazul în care nu există motive speciale în contrar, detenția în reținere se ridică, în special în cazul în care privarea unui acuzat de libertate ar putea: (1) să-și pună în pericol viața sau sănătatea în mod grav; sau (2) să implice consecințe extrem de dure pentru acuzatul sau familia sa.” Codul de 1997 stabilește nu numai termenele maxime legale de detenție pentru recludere, ci și, la art. 252 § 2, prevede că în fiecare decizie de detenție trebuie să se stabilească termenele exacte de detenție. art. 263 stabilește termenele de detenție. În versiunea aplicabilă până la 20 iulie 2000 a prevăzut: „1. Imposarea detenției în cursul unei anchete, instanța stabilește termenul său pentru o perioadă de maximum 3 luni. În cazul în care, datorită circumstanțelor specifice ale cazului, o anchetă nu poate fi încheiată în termenul menționat la alineatul (1), instanța de primă instanță competentă să trateze cazul poate – dacă este necesar și cu privire la cererea făcută de procurorul [relevant] – să prelungească detenția pentru o perioadă [sau perioade] care, în ansamblu, nu poate depăși 12 luni. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data la care se impune prima condamnare în primă instanță nu poate depăși 2 ani. Numai Curtea Supremă poate, la cererea depusă de instanța în care se întâmpină cazul sau, la faza anchetei, la cererea depusă de Procurorul General, să prelungească deținerea deținută pentru o perioadă stabilită suplimentară depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesar în legătură cu șederea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, o prelungire a unui raport de experți, atunci când trebuie obținute dovezi într-un caz deosebit de complex sau din străinătate, atunci când acuzatul a prelungit deliberat procedurile, precum și din cauza altor obstacole semnificative care nu ar putea fi depășite.” La 20 iulie 2000, alineatul (4) a fost modificat și, de atunci, competența de a prelungi detenția dincolo de termenele prevăzute la alineatele (2) și (3) a fost conferită instanței de recurs în cadrul cărei jurisdicție a fost comisă infracțiunile în cauză. În plus, a fost adăugat noul alineatul (5). „O hotărâre a Curții de Apel adoptată în temeiul alineatului (4) poate fi apelată împotriva Curții de Apel într-un comitet de trei judecători.” Remediile împotriva unei lungimi necorespunzătoare a procedurii La 17 septembrie 2004, Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Actul de 2004”) a intrat în vigoare. Dispozițiile relevante ale Actului de 2004 sunt prevăzute la punctele 12-23 din decizia Curții din 1 martie 2005 în cazul Charzyński c. Polonia , (dec.) nr. 15212/03, §§§ 12-23, care urmează să fie publicate în CEDO 2005-... [2] COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 4 și al Convenției că procedurile privind prelungirea detenției sale preliminare nu au fost contradictorii și că ea nu a putut contesta în mod eficace licența deținerii continue. Ea se referă în acest sens la refuzul de a acorda avocatului său acces la dosarul anchetei și de a-i furniza copii ale cererilor de prelungire a detenției sale. Ea se plânge, de asemenea, de notificarea tardivă a avocatului ei a ședințelor instanței cu privire la prelungirea detenției preliminare. 2. Referindu-se la aceleași fapte ca cele de mai sus, reclamantul se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 citit coroborat cu art. 6 § 3 b) din Convenție în legătură cu încălcarea drepturilor apărării și a dreptului la un proces echitabil. 3. Reclamantul se plâng, de asemenea, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, că a fost ilicitată de libertate. 4. Ea se plânge în continuare cu privire la lungimea deținerii înainte de judecată și la motivele insuficiente pentru continuarea acestei măsuri. 5. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii penale împotriva ei. DREPTUL Reclamantul se plânge în temeiul articolului 5 § 4 și al Convenției că procedurile privind prelungirea detenției sale preliminare nu au fost contradictorii și că ea nu a putut contesta în mod eficace licența deținerii continue. Ea se referă în acest sens la refuzul de a acorda avocatului său acces la dosarul anchetei și de a-i furniza copii ale cererilor de prelungire a detenției sale. Ea se plânge, de asemenea, de notificarea tardivă a avocatului ei a ședințelor instanței cu privire la prelungirea detenției preliminare. Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar să se notifice această parte a cererii guvernului contestat. (2) Referindu-se la aceleași fapte ca cele de mai sus, reclamantul se plâng în conformitate cu art. 6 § 1 citit coroborat cu art. 6 § 3 b) din Convenție cu privire la încălcarea drepturilor apărării și a dreptului la un proces echitabil. Cu toate acestea, chiar presupunând că această plângere ridică o chestiune separată de cea prevăzută la art. 5 § 4 din Convenție, Curtea constată că procedura penală împotriva reclamantului este în prezent în așteptare în fața instanței de primă instanță, prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § § § și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. 3. Reclamantul se plânge, de asemenea, în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție, că a fost ilicit de privare a libertății sale. Curtea consideră că această plângere este examinată în temeiul art. 5 § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § § a Convenției care citește: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ...” Curtea observă că, în cazul în cauză, reclamantul a fost reținut pe baza suspiciunilor rezonabile de a furniza pe piață sume semnificative de heroină și de a acționa într-un grup criminal organizat. Având în vedere materialul în posesia sa, Curtea nu constată niciun indiciu că detenția reclamantului a fost ilegală sau ordonată altfel decât "în conformitate cu o procedură prevăzută de lege", în sensul articolului 5 § 1. Consideră că aceasta a fost ordonată în conformitate cu dreptul intern și a intrat în conformitate cu art. 5 alineatul (1) litera (c) din Convenție, ca fiind efectuată în scopul de a o aduce în fața autorității juridice competente cu suspiciune de a fi comis o infracțiune. Curtea observă, de asemenea, că legalitatea detenției sale a fost examinată și susținută în mai multe ocazii de către instanțe competente. Prin urmare, Curtea nu constată nici o indicație că, în cazul în cauză, detenția reclamantului a fost ilegală sau efectuată în mod arbitrar. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenția. 4. Reclamantul se plânge în continuare în ceea ce privește durata detenției anterioare și motivele insuficiente pentru continuarea acestei măsuri. Curtea consideră că aceasta nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 5. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii penale împotriva ei. Cu toate acestea, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție: „Curtea nu poate trata chestiunea decât după epuizarea tuturor măsurilor interne, în conformitate cu normele de drept internațional recunoscute în general...” Curtea observă că prezenta cerere a fost depusă Curtei atunci când procedurile se plângeau erau pendente în fața instanței interne și că acestea sunt încă pendente. În plus, subliniază că, în conformitate cu art. 18 din Legea de 2004, este deschisă persoanelor, cum ar fi reclamantul în cazul în cauză, a căror cauză a fost pe cale de a depune, în termen de șase luni începând cu 17 septembrie 2004, o plângere cu privire la lungimea necorespunzătoare a procedurii cu instanța internă relevantă, cu condiția ca cererea lor la Curtea să fi fost depusă în cursul procedurii impugnate și că aceasta nu a fost încă declarată admisibilă. În plus, având în vedere că procedura reclamată este încă în suspensie, nimic nu împiedică reclamantul să depună o astfel de plângere chiar după expirarea termenului stabilit de regulamentul tranzitoriu, în conformitate cu dispozițiile generale ale Actului 2004. Curtea a examinat deja aceste remedii în sensul articolului 35 § 1 din Convenție și le-a considerat eficace în ceea ce privește plângerile cu privire la lungimea excesivă a procedurilor judiciare în Polonia. În special, a considerat că acestea au fost capabile amândoi să împiedice presupusa încălcare a dreptului la o audiere într-un timp rezonabil sau continuă, precum și să furnizeze soluții adecvate pentru orice încălcare care a avut loc deja (a se vedea Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, §§ 36-42). Cu toate acestea, reclamantul, în ciuda faptului că grefierul a informat despre posibilitatea depunerii unei plângeri cu privire la durata procedurii în temeiul Legii 2004, a ales să nu se folosească de acest remediu. De aceea, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția privind neepuizarea recourslor interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamantei cu privire la lungimea excesivă a detenției reclamantei și lipsa procedurii adversare în cadrul procedurii privind prelungirea detenției anterioare; Declară restul cererii inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului [1] . Curtea de Apel s-a bazat pe decizia Curții Supreme din 19 noiembrie 1996, nr. IV KZ 119/96, publicată în OSP 1997 nr. 4, punctul 74. [2] . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 28481/03

by Patrycja ŁASZKIEWICZ

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 22

November 2005 as a Chamber composed of:

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

J.

Casadevall

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Mr

J.

Borrego Borrego,

judges

,

and

Mrs F.

Elens-Passos

,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 28 August 2003,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Patrycja Łaszkiewicz, is a Polish national who was born in 1973 and lives in Będzin. She is represented before the Court by Ms

E. Draga-Buchta, a lawyer practising in Katowice.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

1.

The applicant’s pre-trial detention

On 18 October 2002 the applicant was arrested on suspicion of supplying significant amounts of heroin to the market and acting in an organised criminal group. During her questioning by the prosecutor, she confessed that she had attempted to smuggle heroin to Sweden and responded extensively to all the questions put by the prosecutor.

On the same day the Katowice District Court remanded the applicant in detention for a period of three months in view of the reasonable suspicion that she had committed the offences referred to above. It appears that the court relied on the reasonable risk that the applicant might tamper with evidence. It also had regard to the severity of the anticipated penalty.

On 8 January 2003 the Katowice District Court prolonged the applicant’s detention until 31 March 2003. It considered that there was a reasonable risk that the applicant might tamper with evidence, having regard to the number of suspects involved. It also relied on the severity of the anticipated penalty, given the organised character of the criminal activities, their scale and the amount of drugs involved. Lastly, it referred to the need to continue the process of taking evidence.

The applicant appealed. She submitted that her continued detention was not necessary to secure the proper conduct of the investigation. She argued that she had already given evidence and that she had had no contacts with the witnesses or other suspects, so the risk of tampering with evidence did not exist in her case. It appears that her appeal was dismissed on an unspecified date.

On 26 March 2003 the Katowice District Court extended the applicant’s detention until 30 June 2003. It noted that that the applicant pleaded not guilty and denied that she had taken part in an organised criminal group trafficking in heroine. Having regard to the applicant’s statements and the number of suspects involved, the court considered that there was a reasonable risk that the applicant might tamper with evidence. In this respect, it had regard to the fact that some of the suspects were still being searched for.

The applicant’s lawyer appealed. She alleged, relying on Article 5 § 4 of the Convention, that the District Court had violated the principle of adversarial proceedings. In this respect, she submitted that the Regional Prosecutor’s application for prolongation of detention had been received at the District Court on 19 March 2003. However, it was only in the afternoon of 25 March 2003 that the applicant’s lawyer had been notified by telephone that the court’s hearing would be held on 26 March 2003 at 8.40 a.m. She argued that in those circumstances she could not properly defend the interests of the applicant. She further submitted that the prosecutor had not read out the grounds of his application during the hearing.

On 14 May 2003 the Katowice Regional Court dismissed the applicant’s appeal. It noted that the applicant had been charged with participation in an organised criminal group which operated in a number of European states. In this context, it considered that there was a real risk that the applicant might obstruct the proceedings if released. The Regional Court further relied on the severity of the anticipated penalty and emphasised the social danger posed by the drug trafficking. Furthermore, the Regional Court dismissed the applicant’s allegations regarding access to the case-file and the late summoning to the hearing. It held, in so far as relevant:

“The limitation on the lawyer’s access to the investigation case-file results from the binding procedural rules.

The court’s hearing on the matter of detention is ancillary to the main proceedings and thus notification of this hearing can be effected shortly before the date for which it has been fixed. The lawyer was notified of the hearing at 1 p.m. on the day preceding the hearing. Thus, it cannot be said that the court was at fault in this respect.”

On 24 June 2003 the applicant’s lawyer requested the District Court to adjourn the hearing on the prolongation of detention, until she received a copy of the relevant prosecutor’s application. That request was refused.

On 25 June 2003 the Katowice District Court ordered that the applicant be held in custody until 30 September 2003. It relied on the same grounds as in its earlier decisions.

The applicant’s lawyer appealed. She argued that she had not been provided with a copy of the application for prolongation of the applicant’s detention and that she had not been notified in good time of the hearing. She submitted that consequently she had been prevented from properly discharging her obligations as the applicant’s lawyer.

On 9 July 2003 the Katowice Regional Court dismissed the appeal. It noted that on an unspecified earlier date the Appellate Prosecutor had prolonged the investigation until 31 October 2003 and had indicated what investigatory measures were to be taken. In those circumstances, the investigation could not have been terminated by 30 June 2003, given that some other evidence needed to be obtained. In respect of the refusal to provide the applicant with a copy of the prosecution’s application for prolongation of detention, the Regional Court found that the prosecutor was the only authority competent to decide on the issue of access to the file at the investigation stage and that any decision in this respect might be reviewed by the higher prosecutor. In respect of the notification of the hearing to the lawyer, the court found the applicant’s complaints unfounded. It considered that in cases of detention, such notification could validly be made by the telephone.

On 23 September 2003 the Katowice District Court extended the applicant’s detention until 16 October 2003. It had regard to the reasonable suspicion that the applicant had committed the offences with which she had been charged. It relied in this respect on the evidence collected so far in the investigation, including evidence given by the applicant and her co-suspect, and the documentary evidence obtained from abroad. It also considered that there was a reasonable risk that the applicant might tamper with evidence, given that some of the co-suspects still remained at large and that the case concerned an organised criminal group. It also had regard to the need to take further measures in the investigation as indicated in the prosecution’s application for prolongation of detention.

In the meantime the statutory time-limit of one year for the applicant’s detention pending the investigation expired. Consequently, any further prolongation of the applicant’s detention was to be decided by the Court of Appeal. On 8 October 2003 the Katowice Court of Appeal extended the detention of the applicant and her co-suspect, J.B., until 31 January 2004. It considered that the investigation in the present case, which concerned trafficking in substantial amounts of drugs in a number of European countries, was very time-consuming. It was additionally complicated by the need to obtain evidence from abroad and to hold a confrontation between the suspects and a certain H.S. who had been transferred to Poland from Norway to serve his sentence on 29 September 2003. The court noted that another important suspect M.O., who had lived abroad, had been arrested on 24

September 2003. It thus considered that the investigation was conducted without undue delays, and that the extension of the detention pending the investigation beyond the statutory time-limit was due to the exceptional circumstances. The Court of Appeal also had regard to the scale of the suspects’ criminal activities and the severity of the anticipated penalty. The applicant appealed against that decision.

On 5 November 2003 the Court of Appeal upheld the impugned decision. It referred,

inter alia

, to the presumption established by Article 258 § 2 of the CCP to the effect that the likelihood of a severe penalty being imposed on the applicant might induce her to obstruct the proceedings. In view of the said presumption, the Court of Appeal underlined that it was not required to consider the imposition of other preventive measures

[1]

.

On 27 January 2004 the Katowice Regional Prosecutor released the applicant, having obtained a bail deposit and an additional personal guarantee from a local councillor that the applicant would not obstruct the proceedings. The applicant’s passport having been seized, she was also ordered not to leave the country. The prosecutor noted that despite the fact that more than 15 months had elapsed since the applicant’s arrest, the investigation was not concluded. He observed that the prosecution sought to obtain evidence from abroad, however it could not be predicted when that evidence would be made available. The prosecutor considered that the applicant should not bear the negative consequences stemming from that fact and that other preventive measures would be sufficient to secure the proper conduct of the proceedings.

On 29 June 2004 the Regional Prosecutor terminated the investigation. On the same date he lodged a bill of indictment against the applicant with the Katowice District Court. The applicant was indicted on charges of supplying drugs on the market and acting in an organised criminal group.

It appears that the trial is pending before the District Court.

2.

Access to the investigation file

On 16 May 2003 the Katowice Regional Prosecutor received the request of the applicant’s lawyer for access to the investigation file. On 27

May 2003 the prosecutor refused that request, referring to the interests of the investigation. He considered that the investigation was at its early stage and still in progress. Furthermore, he found that for reasons which were not attributable to the prosecution a number of important witnesses had not yet been heard. The applicant appealed against that decision.

On 1 July 2003 the Katowice Appellate Prosecutor upheld the decision of 27

May 2003 to refuse access to the file. He observed that the restrictions on access to the file were temporary and justified by the interest of the investigation. In the latter respect, the Appellate Prosecutor referred to the organised character of the criminal activities at issue and the number of the suspects involved. He considered that in those circumstances, the interests of the investigation weighed against the applicant’s right to be acquainted with all the evidence obtained in the case.

On 24 June 2003 the applicant’s lawyer requested the Regional Prosecutor to provide her with a copy of his application for the prolongation of the applicant’s detention with a view to preparing for the court’s hearing. She also submitted that on 23 June 2003 the District Court refused to provide her with a copy of the prosecutor’s application.

On 26 June 2003 her request was refused, having regard to the interests of the investigation. The Regional Prosecutor considered that the lawyer’s request was tantamount to a request for access to the entire content of the investigation’s file. Consequently, it refused the request on the same grounds as previously. The applicant appealed. On 8 July 2003 the Appellate Prosecutor upheld the refusal on the same grounds as in his earlier decision.

On 19 September 2003 the Regional Prosecutor refused the applicant’s request for a copy of the application for prolongation of her detention of 15

September 2003.

On 23 September 2003 the District Court granted the applicant’s lawyer request for access to the court file, however with the exception of the prosecution’s application for prolongation of the detention of 15 September 2003. It considered that the questions of access to the file of the investigation remained within the exclusive competence of the prosecutor.

On 19 May 2004 the applicant’s lawyer was informed by the Police (Central Bureau of Investigation) that she could request access to the file of the investigation. She submitted a relevant request. On 31 May 2004 the applicant’s lawyer was notified that on 7 June 2004 she would be given access to the file.

B.

Relevant domestic law and practice

1.

Access to the file

Access to the file in the course of investigation is governed by Article

156 § 5 of the Code of Criminal Procedure of 1997, which provides, in so far as relevant, that permission to have access to and make copies of the documents in the file is granted only with the consent of the authority conducting the investigation.

2.

Preventive measures, including detention on remand

The Code of Criminal Procedure of 1997, which entered into force on 1

September 1998, defines detention on remand as one of the so-called “preventive measures” (

środki

zapobiegawcze

). The other measures are bail (

poręczenie majątkowe

), police supervision (

dozór policji

), guarantee by a responsible person (

poręczenie osoby godnej zaufania

), guarantee by a social entity (

poręczenie społeczne

), temporary ban on engaging in a given activity (

zawieszenie oskarżonego w określonej działalności

) and prohibition on leaving the country (

zakaz opuszczania kraju

).

Article 249 § 1 sets out the general grounds for imposition of the preventive measures. That provision reads:

“1.

Preventive measures may be imposed in order to ensure the proper conduct of proceedings and, exceptionally, also in order to prevent an accused’s committing another, serious offence; they may be imposed only if the evidence gathered shows a significant probability that an accused has committed an offence.

Article 258 lists grounds for detention on remand. It provides, in so far as relevant:

“1.

Detention on remand may be imposed if:

(1)

there is a reasonable risk that an accused will abscond or go into hiding, in particular when his identity cannot be established or when he has no permanent abode [in Poland];

(2)

there is a reasonable risk that an accused will attempt to induce [witnesses or co-defendants] to give false testimony or to obstruct the proper course of proceedings by any other unlawful means;

2.

If an accused has been charged with a serious offence or an offence for the commission of which he may be liable to a statutory maximum sentence of at least 8

years’ imprisonment, or if a court of first instance has sentenced him to at least 3

years’ imprisonment, the need to continue detention to ensure the proper conduct of proceedings may be based on the likelihood that a severe penalty will be imposed.”

The Code sets out the margin of discretion as to the continuation of a specific preventive measure. Article 257 reads, in so far as relevant:

“1.

Detention on remand shall not be imposed if another preventive measure is sufficient.”

Article 259, in its relevant part, reads:

“1.

If there are no special reasons to the contrary, detention on remand shall be lifted, in particular if depriving an accused of his liberty would:

(1)

seriously jeopardise his life or health; or

(2)

entail excessively harsh consequences for the accused or his family.”

The 1997 Code not only sets out maximum statutory time-limits for detention on remand but also, in Article 252 § 2, lays down that the relevant court – within those time-limits – must in each detention decision determine the exact time for which detention shall continue.

Article 263 sets out time-limits for detention. In the version applicable up to 20 July 2000 it provided:

“1.

Imposing detention in the course of an investigation, the court shall determine its term for a period not exceeding 3 months.

2.

If, due to the particular circumstances of the case, an investigation cannot be terminated within the term referred to in paragraph 1, the court of first instance competent to deal with the case may – if need be and on the application made by the [relevant] prosecutor – prolong detention for a period [or periods] which as a whole may not exceed 12 months.

3.

The whole period of detention on remand until the date on which the first conviction at first instance is imposed may not exceed 2 years.

4.

Only the Supreme Court may, on application made by the court before which the case is pending or, at the investigation stage, on application made by the Prosecutor General, prolong detention on remand for a further fixed period exceeding the periods referred to in paragraphs 2 and 3, when it is necessary in connection with a stay of the proceedings, a prolonged psychiatric observation of the accused, a prolonged preparation of an expert report, when evidence needs to be obtained in a particularly complex case or from abroad, when the accused has deliberately prolonged the proceedings, as well as on account of other significant obstacles that could not be overcome.”

On 20 July 2000 paragraph 4 was amended and since then the competence to prolong detention beyond the time-limits set out in paragraphs 2 and 3 has been vested in the court of appeal within whose jurisdiction the offence in question has been committed. In addition, new paragraph 5 was added. It provides:

“A decision of the Court of Appeal taken pursuant to paragraph 4 may be appealed against to the Court of Appeal sitting in a panel of three judges.”

3.

Remedies against unreasonable length of the proceeding

On 17 September 2004 the Law of 17 June 2004 on complaints about a breach of the right to a trial within a reasonable time (

Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sądowym bez nieuzasadnionej zwłoki

) (“the 2004 Act”) entered into force. The relevant provisions of the 2004 Act are set out in paragraphs 12-23 of the Court’s decision of 1 March 2005 in the case of

Charzyński v. Poland

, (dec.) no. 15212/03, §§ 12-23, to be published in ECHR 2005-...

[2]

COMPLAINTS

THE LAW

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary to give notice of this part of the application to the respondent Government.

However, even assuming that this complaint raises an issue separate from that under Article 5 § 4 of the Convention, the Court notes that the criminal proceedings against the applicant are currently pending before the first-instance court.

It follows that this complaint must be rejected under Article

35 §§

1 and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

The Court considers that this complaint falls to be examined under Article 5 § 1 (c) of the Convention which reads:

“1.

Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law:

...

(c)

the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so;

...”

The Court observes that in the present case the applicant was detained on the reasonable suspicion of supplying to the market significant amounts of heroin and acting in an organised criminal group. In the light of the material in its possession, the Court does not find any indication that the applicant’s detention was unlawful or ordered otherwise than "in accordance with a procedure prescribed by law", within the meaning of Article 5 § 1. It considers that it was ordered in accordance with domestic law and fell within the ambit of Article 5 § 1(c) of the Convention, as having been effected for the purpose of bringing her before the competent legal authority on suspicion of having committed an offence. The Court also observes that the lawfulness of her detention was examined und upheld on a number of occasions by the competent courts. Thus, the Court finds no indication that in the present case the applicant’s detention was unlawful or effected in an arbitrary fashion.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

The Court considers that it cannot, on the basis of the file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary to give notice of this part of the application to the respondent Government.

However, pursuant to Article 35 § 1 of the Convention:

“The Court may only deal with the matter after all domestic remedies have been exhausted, according to the generally recognised rules of international law...”

The Court observes that the present application was lodged with the Court when the proceedings complained of were pending before the domestic court and that they are still pending.

It further observes that, pursuant to section 18 of the 2004 Act, it was open to persons such as the applicant in the present case whose case was pending before the Court to lodge, within six months from 17 September 2004, a complaint about the unreasonable length of the proceedings with the relevant domestic court, provided that their application to the Court had been lodged in the course of the impugned proceedings and that it had not yet been declared admissible. Moreover, given that the proceedings complained of are still pending, nothing prevents the applicant from lodging such a complaint even after the expiry of the time-limit set by the transitional rule, in accordance with the general provisions of the 2004 Act.

The Court has already examined those remedies for the purposes of Article

35 § 1 of the Convention and found them effective in respect of complaints about the excessive length of judicial proceedings in Poland. In particular, it considered that they were capable both of preventing the alleged violation of the right to a hearing within a reasonable time or its continuation, and of providing adequate redress for any violation that has already occurred (see

Charzyński v. Poland

(dec.), no.

15212/03, §§ 36-42).

However, the applicant, despite having been informed by the Registrar of the possibility of lodging a complaint about the length of the proceedings under the 2004 Act, has chosen not to avail herself of this remedy.

It follows that this complaint must be rejected under Article

35 §§

1 and

4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaints concerning the excessive length of the applicant’s detention and the lack of adversarial procedure in the proceedings regarding prolongation of her pre-trial detention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Françoise

Elens-Passos

Nicolas

Bratza

Deputy Registrar

President

[1]

. The Court of Appeal relied on the decision of the Supreme Court of 19 November 1996, no. IV KZ 119/96, published in OSP 1997 no. 4, item 74.

[2]

. This decision is also available on the Court’s Internet site:

www.echr.coe.int